Peste noapte am mai încercat cerul în căutarea aurorei boreale. La vreo jumătate de oră îmi făceam drum afară și priveam în sus. Nu eram singurul, mai era un vecin care avea aproape același program, căci m-am întâlnit de vreo 2 ori cu el. Și privirea în aceeași direcție și-o îndrepta, se întorcea apoi în cameră dezamăgit. Noi măcar am avut norocul să o vedem în toată splendoarea în urmă cu 3 zile, el oare o fi prins-o?!
Dimineață ne trezim nu foarte devreme, nici foarte târziu,
însă toți vecinii noștri o luaseră din loc deja, mașinile dispăruseră din parcare și în toate camerele se făcea curat. Mai bine, căci avem acum livingul comun doar pentru noi.
Aseară am fi vrut să mâncăm la masa de aici, însă era cam ocupat. Nu stăteau ei la masă, toți erau cu telefoanele în mână lângă câte o priză. Și-i vedeai: unul cocoțat pe canapea, altul așezat pe podea lângă bibliotecă, altul tot pe jos, lângă măsuța de la televizor... Am fi putut să ne instalăm și noi la masă, dar parcă am avut o reținere. Acum, dimineață, nu mai avem cu cine să ne intersectăm, așa că toată masa din living este doar a noastră.
Cea din cameră nu prea o poți numi masă pentru 4(5) persoane și ne-am cam dat coate la cină.
Să luăm niște ceai de la restaurant, căci ne zisese recepționera, la venire, că avem ceaiul și cafeaua gratuite. Acum mă așteptam să îmi pună condiția să stăm acolo, ca să avem motiv să consumăm și altceva de la restaurant. Nu a fost chiar așa, mi-a dat voie să iau ceștile cu ceai în cameră. Ar fi putut totuși să mă lase să transfer ceaiul într-o sticlă, ca să nu fac 3 drumuri... Ca la al treilea drum să am surpriza să văd o tanti care-și turna ceaiul din ceașcă în termos. Așa-mi trebuie dacă întreb. Trebuia să fac ce aveam în cap și de mă oprea careva să fac pe prostul, că doar nu mă punea să torn ceaiul înapoi în cești apoi... Lasă că mi-am făcut plimbarea de dimineață!
Suntem gata de plimbare! O nouă zi cu vreme frumoasă! Nu prea cred că îi stă în obișnuință Islandei să afișeze cer senin atâtea zile consecutiv, însă nu putem decât să ne bucurăm.
Locația noastră de cazare este în apropierea Lagunei glaciare Jökulsárlón, adică la vreo 5 minute de mers cu mașina. Adevărul e că nu ai prea multe variante din care să alegi. Majoritatea sunt condensate aici, în apropierea lagunei, iar următoarele sunt la vreo 150 km distanță.
Ideea inițială era să începem programul de astăzi cu cel mai îndepărtat obiectiv, unde avem de făcut și un traseu de drumeție. Și pentru că nu știi niciodată cu siguranță cum evoluează vremea, e bine să faci plimbările cele lungi, mai dimineață, când vremea este în general mai stabilă. Cu gândul ăsta m-am obișnuit de la clima de acasă, dar oare lucrul acesta se aplică și aici? E mult prea frumos în această dimineață și laguna este superb luminată. Nu știu dacă vom mai surprinde același peisaj după-amiază. Așa că mergem pe ideea "ce-i în mână nu-i minciună".
Oprim în parcare, chiar lângă lagună. Parcarea este destul de mare, însă tot neîncăpătoare. Dacă acum am vânat un loc de parcare, vara în mod sigur este mult mai dificil să găsești un loc, probabil se umplu și parcările de vizavi de pod, spre ocean. Oricum, am rămas cu impresia că islandezii analizează tot timpul fluxul de turiști și umblă la infrastructură an de an, astfel mai apar și parcări noi.
Cât de frumos se "varsă" limba ghețarului în apa lagunei!
Blocuri imense de gheață se rup din ghețar la atingerea apei și plutesc îndelung în lagună.
Putem spune oare că sunt aisberguri? Imaginea de aisberg pe care o aveam în minte era una mult mai mare și se referă la blocuri de gheață desprinse din calota glacială. Totuși nu cred că termenul se limitează la blocurile de gheață desprinse din calotă, la dimensiuni nici atât nu cred că este vreo restricție. Cu alte cuvinte putem spune că vedem pentru prima oară în viață aisberguri.
Este fascinant cum poate coexista apa lichidă și solidă așa, în echilbru.
Da, știu, îmi mai aduc aminte de lecția de fizică. Dar tot uimit sunt. Deci avem aici apă la 0 grade Celsius, nici mai mult, nici mai puțin.
- Tati, tati, uite acolo!
Privesc și eu în direcția indicată de Răzvan.
- Ce să văd, tati? Aisberguri?
Nu era vorba nici de aisberguri, nici de barca ce se plimba printre ele. Iar eu nu mă prindeam ce îmi arăta.
- Hai, mă tati, mă! Uite focile!
- Ah, da! Acum le văd și eu. Ce frumos! Mulțumesc, tati, că îmi arăți și mie. Noroc cu tine, că eu nu le-aș fi observat.
Cum înoată ele jucăușe în apa asta rece ca gheața, la propriu!
Am urmărit cu privirea să văd traseul parcurs de fiecare vaporaș, să înțeleg pentru ce aș da banii. La întoarcerea din cursă vedeam cum dispar vaporașele după un deal. Curiozitatea m-a împins să văd unde acostează. Am urcat până într-un punct de unde se putea vedea și "după colț", însă nu vedeam niciun ponton.
Așteptăm să termine cursa un alt vaporaș. Cu surprindere am constatat că vaporașul a ajuns până la mal, a urcat pe uscat și a continuat să meargă pe uscat căci era dotat și cu roți.
Am putea și noi să ne plimbăm cu un vaporaș din ăsta, printre aisberguri, să îi privim mai de aproape. Observ că destul de multe persoane optează pentru o astfel de plimbare.
Merge treaba ca pe bandă rulantă: se umple un vaporaș cu pasageri, pleacă în "croazieră",
intră altul la îmbarcare, un al treilea se întoarce din cursă.
Pentru perioade mai aglomerate mai au încă un vaporaș de rezervă. Foarte interesant mi se pare cum este acompaniat vaporașul de 2 bărci cu motor: una în față și alta în spate. Care-o fi oare rolul lor?
Este destul de frumos peisajul văzut de pe mal și e gratis. Sunt convins că ar fi mult mai spectaculos să te plimbi printre aisberguri, dar de data asta nu m-au convins să le dau banii.
Nici aici nu ne lăsăm până nu ne jucăm puțin budubâci.
Urmărim acum un bloc de gheață intrat în linia curentului mai puternic și este purtat în mod vizibil spre ocean.
Mai întâi trebuie să treacă pe sub pod.
Deocamdată s-a împotmolit. Canalul de curgere s-a îngustat și s-a împiedicat de un obstacol. Asta e! Nu-l vom vedea pe acesta ajuns în apa oceanului, dar putem vedea alte blocuri de gheață deja ajunse acolo. Să ne îndreptăm spre Plaja de diamant!
Practic traversăm strada, oprim într-o parcare de vizavi și coborâm pe plajă.
Iaca și aici este nisip negru!
Aici nu mai este niciun avertisment de valuri ucigașe. Trag concluzia că doar zona Kirkjufjara - Reynisfjara este periculoasă din acest punct de vedere. Aș putea spune că această plajă este mult mai spectaculoasă, căci este presărată din loc în loc cu diamante din gheață, că doar nu degeaba i se spune Plaja de diamant. Blocurile mari de gheață părăsesc laguna pentru ocean, iar aici sunt mărunțite și aruncate pe plajă.
Mergem acum să vedem Biserica Hofskirkja, o biserică cu acoperiș plin de vegetație.
Nu am mai văzut așa ceva. De fapt mint, am mai văzut chiar la noi în țară o căbănuță în inima pădurii, acoperită cu un strat gros de mușchi. Trebuie neapărat să găsesc poza cu acea căbănuță! Oricum aici e cu totul la alt nivel. Asta e o biserică. Și avem să vedem și alte construcții cu acoperișuri similare, nu doar biserici.
Urmează Parcul natural Skaftafell! În parcare nu te așteaptă nimeni să îți ceară bani. Nici la intrare nu am "cerut voie" la vreo barieră să trecem. Mai - mai să crezi că ai putea scăpa pe gratis. Să nu ne lăsăm totuși păcăliți! La intrare este o cameră video care ne-a înregistrat intrarea și acum așteaptă să plătim la "tonomat".
Dacă plecăm fără să plătim, plata se va trimite automat la proprietar, iar acesta ne va suprataxa. Așa că ne oprim la gheretă (ar semăna mai mult cu o cabină telefonică) și plătim (bineînțeles cu cardul).
Pornim în căutarea indicatoarelor spre Cascada Svartifoss, căci acolo vrem să ajungem. Îmi notasem pe gps 2 trackuri de urcat: unul mai scurt și altul mai lung. Să vedem pe care vom nimeri. Găsim și indicatoarele căutate.
E ceva ciudat. Traseul pe care îl urmăm acum nu se suprapune peste niciunul din cele 2 pe care le am. Și mai mult de atât, indicatoarele ne spun că vom face mult mai puțin decât preconizasem. Și nu ne-au mințit. Cred că au amenajat un nou traseu de acces spre cascadă, traseu ce are doar 1,7 km lungime.
Mai întâi ajungem la un loc de belvedere, să privim de sus cascada.
Apoi coborâm să vedem cascada mai de aproape.
Pe culmea din stânga pare să fie unul din traseele notate de mine. Și sunt destul de multe persoane ce îl urmează. Am putea și noi să ne întoarcem pe acolo, să facem un circuit, însă cred că bucla spre dreapta are niște peisaje mai spectaculoase. Ce-i drept nu am citit nimic despre bucla din stânga, însă despre bucla din dreapta am citit că trece pe lângă valea unui ghețar și vom pute admira limba ghețarului de sus. Astfel am ales traseul de întoarcere. Bineînțeles că am putut face acest lucru pentru că ne-a permis vremea. Ne-au udat câteva picături, însă nimic de speriat.
Ne-am întors puțin înapoi,
pe unde am venit până unde gps-ul îmi arăta a se desprinde un traseu spre stânga. Am găsit un indicator. Dacă nu eram în căutarea lui nu cred că l-am fi observat, nici poteca, fiind mult mai puțin vehiculată. În continuare nu mai avem mult de urcat, cel puțin nu brusc. Se urcă foarte domol, aproape că nu simți acest lucru, parcă ne plimbăm pe un întins platou.
2,3 km până la "balcon".
Pe traseul acesta am văzut doar vreo 2 persoane, spre deosebire de urcarea spre Svartifoss, unde am întâlnit cu zecile. Însă la "balcon" erau destul de mulți. Se înțelege de ce.
Facem pauză aici. Admirăm și iar admirăm până când începe să ne ia frigul. Doar așa am reușit să ne repunem în mișcare. Nu ne întoarcem pe unde am venit. Coborâm pe marginea văii ghețarului și închidem bucla chiar la bază. Încă 3 km.
Cam astea au fost atracțiile principale pe ziua de azi. Eu mi-am mai notat încă 2 locații bonus, de rezervă pentru astfel de situații, când termini mai repede cu celelalte. Ambele sunt priveliști spre ghețari. Adevărul e că suntem în apropierea celui mai mare ghețar al Europei. Ce am putea descoperi prin toate văile acestui munte, decât limbi ale marelui ghețar!?
Urmăm mai întâi un drum hurducăit. Mulți au abandonat mașina mai aproape sau mai departe și au continuat pe jos. Dar nu e chiar așa lung drumul.
Iar priveliștea chiar cred că merită.
Următoarea locație bonus este o altă lagună glaciară, una mai puțin renumită decât Jökulsárlón. Și aici mă așteptam să fie un drum plin de hârtoape, însă islandezii ne-au făcut o surpriză, căci am mers pe un asfalt proaspăt. Foarte frumos și aici, doar că lumina de apus era oarecum potrivnică.
Și astfel putem spune că am valorificat din nou întreaga lumină a zilei, ajungând la cazare după lăsarea serii. A fost o zi plină și frumoasă!
10:00 - 10:13 ::: Gerdi, Iceland - Laguna glaciară Jökulsárlón => 14.21 km (13 min.)
10:13 - 11:43 ::: 1. Laguna glaciară Jökulsárlón (parcare): 64.048363 -16.179926; (obiectiv): 64.048775 -16.185488; (1 oră 30 min.)
11:43 - 11:47 ::: Laguna glaciară Jökulsárlón - Plaja de diamant => 1.13 km (4 min.)
11:47 - 12:17 ::: 2. Plaja de diamant (parcare): 64.043716 -16.182474; (obiectiv): 64.042870 -16.182501; (30 min.)
12:17 - 12:48 ::: Plaja de diamant - Biserica Hofskirkja => 37.61 km (31 min.)
12:48 - 13:18 ::: 3. Biserica Hofskirkja (parcare): 63.906750 -16.707188; (obiectiv): 63.906944 -16.706951; (30 min.)
13:18 - 13:37 ::: Biserica Hofskirkja - Cascada Svartifoss => 21.19 km (18 min.)
13:37 - 16:07 ::: 4. Cascada Svartifoss (parcare): 64.015938 -16.965982; (obiectiv): 64.027512 -16.975332; (2 ore 30 min.)
Ghețarul Svínafellsjökull (parcare): 64.008350, -16.880038 (drum pietruit)
Laguna glaciară Fjallsárlón (parcare): 64.014188, -16.372020 (drum pietruit)
16:07 - 17:00 ::: Cascada Svartifoss - Gerdi, Iceland => 70.3 km (53 min.)
TOTAL = 144.43 km (7 ore)
