Azi părăsim Peninsula Fiordurile Vestice. Acest colț de natură foarte puțin atinsă de om merită explorată, chiar și la picior. Nu am analizat partea aceasta, dar în mod sigur există numeroase trasee de drumeție. Cel puțin am văzut o poză cu orășelul Flateyri privit de undeva de sus, de pe marginea "suspendată" a fiordului. Sigur există un traseu care să îți poarte pașii până acolo. Și precum acesta, trebuie să mai existe și multe altele. De asemenea Hornstrandir este o arie protejată ce mi-aș fi dorit să o explorăm.
Și cazarea asta ne-a plăcut foarte mult.
Am zis să le arăt și fetelor unde am găsit piscina seara anterioară.
De câte ori am văzut în Islanda indicatorul ăsta, abia acum mi-am dat seama ce vrea să zică.
Cu alte cuvinte foarte multe băi termale sunt pe tot teritoriul Islandei.
Acum luăm drumul spre locuri mai populate. Până atunci din nou fiorduri!
Ce ochi de șoim are Cornelia de a văzut din zbor focile astea: una stând tolănită pe o piatră, iar alta dându-i târcoale prin apă!
Când cu ploaie, când cu soare... combinația perfectă pentru curcubee.
Ooo, spălatorie auto... spălăm mașina.
Apoi urmează din nou un drum neasfaltat. Oricum nu s-a mai murdărit ca înainte, când am dat jos 3 rânduri de pământ de culori diferite, pe care nici ploaia nu le mai spăla, ci doar le cimenta mai bine.
Facem cumpărături din Borgarnes.
Cred că ne era dor să ne plimbăm prin supermarket și să facem cumpărături, căci am umplut căruciorul de parcă am mai avea de stat încă 1 săptămână, pe când noi mai avem doar 3 zile.
Ne luăm în primire cazarea. De fapt am preluat doar cheile și am fugit la plimbare ca să valorificăm lumina rămasă a zilei.
Mergem să vedem Cascada Glanni. Punem în funcțiune gps-ul, cum am făcut de fapt pe parcursul întregii excursii. Însă acum ne-a dirijat pe un drum pe care cel mai probabil doar localnicii îl folosesc. De ce zic asta? Păi am ajuns în fața unui pod care inițial am crezut că este doar pentru pietoni și nu înțelegeam de ce ne-a adus pe aici gps-ul. Ne apropiem de el. Cred totuși că trec și mașini pe aici, doar că e cam îngust. Îmi fac curaj și trec[...] cam la limită aș zice.
Nu e nicio mașină în parcare. Urmăm indicatoarele.
Ajungem numaidecât la Cascada Glanni.
Mergem și la Izvorul termal Deildartunguhver. Acesta are cel mai mare debit dintre toate izvoarele termale europene, producând până la 180 de litri de apă fierbinte pe secundă. Apa de aici este folosită pentru încălzirea locuințelor din zonă. Aceasta este transportată printr-o conductă foarte lungă ajungând la cele mai depărtate locații după aproape 24 de ore, pierzând cam 25% din căldură.
Ar fi fost interesant dacă ajungeam să vedem și Cascadele Barnafoss și Hraunfossar. Însă este destul de târziu, se cam lasă seara. Mai avem timp să vânăm niște troli pe lângă cazare...
Acolo este baia termală.
Acum să vedem unde e căsuța noastră!
Nu aș fi crezut că va fi așa dificil să ne găsim căbănuța noastră. Am ieșit din camping, unde erau foarte multe căsuțe și undeva separat ar trebui să o vedem pe a noastră, "Căsuța apusului". Nu știu cum mă așteptam să o identific. Probabil mă așteptam să fie singură și să îmi sară în ochi. Sau poate să fie indicatoare?! Măcar de-ar avea un identificator în exterior, undeva în fața ei. Dar nu a fost așa. Ca reper trebuia să văd "Casa de oaspeți". Dar nici pe asta nu puteam să o identific, căci nu scria pe ea "Casa de oaspeți". Nu-mi rămâne decât să bănuiesc care ar fi. Sunt mult mai multe drumuri mici, nu doar unul singur cum aș fi dedus eu din hartă. Și în plus sunt mai multe căsuțe răzlețe în raza noastră de privit. Cum să facem? Le luăm la rând! Începem cu prima! Privim pe geam înăuntru, nu prea e amenajată în interior. Sigur nu e asta. Următoarea! Asta să fie oare?! Nu știu, dar cred că am putea verifica dacă merge cheia primită de la recepție. Nu merge cheia. Urmează altă încercare eșuată. De data asta când am băgat cheia în broască am observat și o cameră de supraveghere care se "uita" la mine. Am zis gata, nu mai încerc altă ușă. Ne întoarcem la recepție să cer ajutor. Pe drumul de întoarcere zăresc o altă căsuță pe care nu o observasem până acum și părea a fi chiar în locul și în poziția perfectă. Hai să o încercăm și pe asta! Asta trebuie să fie! Mai testăm o data cheia. Și... s-a deschis ușa!
Ce priveliște avem de pe geam!
10:00 - 13:22 ::: Bjarkarholt, Iceland - Cascada Glanni => 247.6 km (3 ore 22 min.)
13:22 - 14:22 ::: 1. Cascada Glanni (parcare): 64.755875 -21.548643; (obiectiv): 64.753700 -21.546408; (1 oră)
14:22 - 14:49 ::: Cascada Glanni - Izvorul termal Deildartunguhver => 29.1 km (27 min.)
14:49 - 15:49 ::: 2. Izvorul termal Deildartunguhver (parcare): 64.663528 -21.409666; (obiectiv): 64.663567 -21.410561; (1 oră)
15:49 - 16:03 ::: Izvorul termal Deildartunguhver - Fossatún, Iceland => 14.25 km (13 min.)
TOTAL = 290.95 km (6 ore 3 min.)