Am mai fi tot stat aici. Chiar e o locație ce ne-a plăcut la nebunie. Cu cât e mai departe de civilizație, cu atât este mai pe gustul nostru. Și nu reușim întotdeauna să le găsim așa. Apoi, doar când ajungem la fața locului putem să confirmăm dacă e căsuța visurilor au ba. Și deja e prea târziu pentru a mai face modificări la itinerariu. Ne luăm la revedere de la gazda noastră.
Privind-o așa ne-am zis: uite așa ne imaginam și noi că arată un islandez adevărat. O femeie înaltă, cu părul blond, cu pielea atinsă de asprimea vântului, dar tot timpul având zâmbetul pe buze. Cred că am identificat elementele comune ale înfățișării nordicilor. Însă aveam să aflăm că dumneaei nu este islandeză getbeget, ci s-a mutat aici, venind din Scoția, în urmă cu vreo 6 ani, urmându-și soțul.
Ieri am trecut pe lângă un obiectiv foarte aproape de șosea. Neavându-l pe listă nu am oprit, de fapt nici nu știam de existența lui. La vreo sută de metri în lateral văzusem o parcare nu foarte mare, însă plină cu mașini și în apropierea parcării se vedea ridicându-se un norișor. Am bănuit a fi un gheizer sau poate un simplu izvor termal, iar acela să fie aburul generat de căldura apei acestuia. Aveam să descoperim acum o frumoasă cascadă.
Este Cascada Urriðafoss.
Cred că citisem despre ea zilele trecute într-un pliant găsit la cazare. Dacă vii să stai prin zonă și nu vrei să faci deplasări prea lungi, este locația perfectă de vizitat. Majoritatea oamenilor vin, stau 5-10 minute, fac câteva poze și pleacă.
Și noi ne încadrăm perfect, având un comportament asemănător.
Ne îndreptăm spre următorul punct de pe listă, de fapt ne continuăm către primul punct de pe listă, această oprire fiind bonus. Ghețarul Mýrdalsjökull ar fi acesta,
însă vom sări peste pentru că nu ne permite timpul, lista pentru azi fiind destul de mare și distanța de parcurs de asemenea. Apoi ghețar vom vedea altul în ziua ce urmează și nu orice ghețar, ci ăl mai mare din toată Europa. Așa că nu trebuie să ne pară rău de acesta. Am zis că Epava avionului Sólheimasandur o vom vizita doar dacă vom avea parte de vreme frumoasă, căci avem vreo 4 km de mers pe jos. Și vremea pare să fie de partea noastră. Avem în față un drum drept către ocean.
Pe drumul ăsta, citisem, că puteai merge cu mașina până la avion, cu ceva vreme în urmă. Localnicii au interzis între timp accesul cu mașinile, chipurile pentru a proteja mediul. În schimb observ că au introdus un microbuz care face curse din parcare până la avion și înapoi pentru 2000 ISK / persoană.
Asta ar fi echivalent cu vreo 70 de lei. Mi se pare cam mult, mai ales că e o vreme însorită. Ar fi fost totuși o alternativă acceptabilă pentru o vreme ploioasă. Și privind multitudinea de oameni care merg pe jos, comparativ cu cei 2-3 turiști care optează pentru a merge cu microbuzul, tragem concluzia că nu suntem singurii cărora li se pare cam scump.
În prima parte a drumului a mers și Răzvan pe jos.
După vreo 200 de metri a început să se plângă că a obosit. Luasem la noi rucsacul baby-carrier pentru că ne așteptam la astfel de situații. Îl iau în spate și continuăm. Mergem în pas alert aproape fără opriri pentru a mai câștiga ceva timp și a nu avea surpriza de vreo schimbare bruscă a vremii. Nu ajungem la jumătatea drumului că Răzvan deja dormea. Pe semne că îi era dor să doarmă legănat în rucsac. Am observat de pe drum un flux mare de vizitatori în ambele direcții. Acum, ajunși la destinație, descoperim și mai mulți.
Sólheimasandur este epava unui avion american ce s-a prăbușit în urmă cu vreo 4 decenii pe malul oceanului. Toți membrii echipajului de la bord au supraviețuit, însă avionul a fost abandonat.
Înconjuraseră epava avionului din toate direcțiile și cu greu prindeai un moment fără personaje necunoscute. Apoi mi s-ar fi părut civilizat să nu te urci pe aripile avionului
și să țopăi pe acolo, că s-ar putea să te trezești aterizând pe pământ, după ce ai perforat tabla măcinată de rugină, după atâta timp de făcut plajă în aerul acesta umed și sărat. De altfel sunt câteva panouri cu astfel de avertizări...
Facem un tur al avionului și îi facem poze din toate unghiurile.
Între timp se trezește și Răzvan, altfel cred că l-aș fi trezit eu, căci nu ai foarte des ocazia să vezi epava unui avion. Spre finalul concediului mai avem în plan să vizităm și epava unui vapor.
Ne întoarcem la mașină tot în pas alert (vizavi putem vedea Ghețarul Mýrdalsjökull).
45 de minute dus, 45 întors.
Următoarea oprire: Plaja Kirkjufjara. Aceasta împreună cu vecina ei mai renumită, Reynisfjara, sunt 2 plaje cu nisip negru. Acesta cred că este caracteristica principală pentru care atrag așa mulți turiști să le viziteze. Aveam totuși să vedem mai multe plaje cu nisip negru în zilele următoare, care erau mult mai puțin asaltate de turiști. Aici cred că își spune cuvântul promovarea. Sau, cine știe, poate chiar au ceva aparte față de alte plaje cu nisip negru, lucru pe care eu nu l-am observat.
Mai este ceva important de menționat pentru aceste 2 plaje, căci de-a lungul timpului s-a întâmplat ca mai mulți turiști să-și încheie brusc vacanța, îndoliindu-și familiile. Nu am mai auzit până acum de "sneaker waves". Eu le-aș traduce valuri parșive. Acestea merg "la aspirație", adică la mică distanță în spatele altui val care este trimis la înaintare pentru a străpunge obstacolul, adică aerul. Apoi vine el cu debit mare și mătură tot ce găsește pe plajă. Nu aș putea să zic că știu factorii care favorizează apariția acestor valuri și în mod sigur acest fenomen se mai întâmplă și în alte locuri. Însă pentru Islanda este cel mai renumit loc, poate și datorită fluxului mare de persoane care vin și stau pe plajă neștiind ce pericol îi pândește din apropiere. Panouri de avertizare sunt montate în mai multe locuri.
Adevărul e că panourile nu sunt chiar așa înfiorătoare, sunt colorate frumos, valurile ucigașe au chiar niște "onduleuri" atractive, iar la partea scrisă cu litere mici nu ajunge nimeni să o citească. Eu am avut curiozitatea să citesc un articol ce avea să îmi dezvăluie partea cu adevărat neagră a acestor 2 plaje. Asta se întâmpla în timpul studiului făcut pentru pregătirea excursiei. Și pot spune că unul din filmele prezentate m-a cam speriat. Aș fi zis inițial: bine, bine, asta s-a întâmplat în urmă cu mulți ani. Dar istoria se repetă destul de des în zonă. Aveam să descopăr mult mai târziu că filmul nu fusese înregistrat în Islanda, însă ideea principală o prinsesem: nu e de glumă cu valurile ucigașe. Este evident că vin foarte mulți turiști în această locație și în mod sigur nu sunt informați despre acest pericol. Adevărul este că am văzut în foarte multe locuri promovată această zonă cu nisip negru, însă doar într-un singur loc am văzut prezentată și partea sinistră. Autoarea articolului se pare că depune un efort susținut pentru informarea tuturor cititorilor despre acest pericol și se străduiește să îl mențină foarte bine actualizat cu relatări cât mai recente; chiar am fost surprins să observ că a mai adăugat niște întâmplări ulterioare vizitei noastre.
La momentul actual se pare că accesul pe Plaja Kirkjufjara a fost restricționat.
Am avut ceva emoții că ar fi putut interzice accesul și pe Plaja Reynisfjara, însă nu a fost așa. Urmăm toate potecile amenajate pentru a ajunge la toate punctele de belvedere.
Privind spre dreapta putem vedea Stânca Dyrhólaey.
Însă unghiul nu este cel mai fericit, căci nu se vede prea clar că această stâncă are forma unui arc.
Plaja aceasta cu nisip negru se întinde doar pe o fâșie de pământ ce desparte oceanul de lacul din stânga.
Acestea două se unesc printr-un mic canal format chiar în apropierea unei stânci răzlețe ce se ridică falnic din nisip. Se văd mai multe urme de atv-uri ce s-au tot plimbat prin apropierea stâncii. Aici nu prea reușesc să îmi dau seama cum s-au format acele movilițe de nisip de pe malul dinspre noi sau cine le-a ajutat să se ridice. Căci privind așa cu atenție canalul am observat că malul se cam macină ușor, ușor, coloane întregi de nisip fugind în apă. Și totul pare să evolueze destul de rapid. În ritmul ăsta mâine apa ar putea spăla baza stâncii. Dacă malul se surpă, nisipul este preluat în apele oceanului, probabil va fi adus înapoi de valuri și depus pentru a înălța plaja în altă parte. Cred că este un proces ciclic continuu.
În depărtare se pot vedea Stâncile Reynisdrangar. Vom merge să le vedem mai de aproape.
Ne întoarcem la mașină și pornim către o altă parcare, în apropierea Farului Dyrhólaey. De acolo vom avea un unghi mai bun pentru a admira Stânca Dyrhólaey și în plus nu vom mai avea lumina din față. Nu mă așteptam ca drumul de acces spre far să fie permis doar mașinilor 4x4.
Noroc că noi avem 4x4. Așa că îi invităm la noi în mașină pe Dan și Claudia și continuăm spre far. Drumul nu este unul foarte dificil, dovadă că am văzut sus și câteva mașini care mai mult ca sigur nu au tracțiune integrală. Apoi nici eu nu mi-am dat seama că nu am folosit tracțiunea 4x4. Chiar dacă comutasem de pe 2H pe 4H, o făcusem din mers și am aflat ulterior că cuplarea se face abia după ce oprești mașina pe loc. Cu alte cuvinte am urcat fără probleme fără 4x4, dar poate a fost de ajutor faptul că aveam tracțiunea pe spate. Mă gândesc că Pumița s-ar fi poticnit într-un singur loc, într-o curbă, unde înclinația pantei era destul de pronunțată și au mai intervenit și câteva denivelări.
Drumul acesta a fost în mod sigur făcut pentru a avea acces la far, iar ulterior a primit un nou scop, acela de a conduce turiștii la Stânca Dyrhólaey. Ajungem sus într-o parcare cam neîncăpătoare pentru câți turiști doresc să vadă stânca cu poartă.
Noroc că aici este un du-te - vino continuu, mașini pleacă, mașini vin și în mod constant sunt în jur de 30 de mașini în parcare. Ar mai fi o variantă de a ajunge aici. Dacă nu ai mașină 4x4, ai putea să-ți lași mașina în parcare la Kirkjufjara și de acolo să urci pe jos. Urcușul acesta cred că îți ia vreo jumătate de oră.
Admirăm din mers Farul Dyrhólaey.
Mai mult stăm să admirăm Stânca Dyrhólaey.
Nici priveliștea din direcția opusă nu este de ignorat. Linia țărmului parcă este trasă cu rigla.
Următoarea oprire: Plaja Reynisfjara! Aici este aglomerație mare și parcarea, cu toate că este destul de mare, tot nu este încăpătoare.
Admirăm nisipul negru.
Ba chiar și adunăm ceva, ceva, să luăm amintire.
Dar tot timpul stau cu ochii în patru, să văd mișcările oceanului.
Aceasta trebuie să fie Peștera Hálsanefshellir.
Coloanele acestea de bazalt îi conferă o imagine aparte.
Nu prea înțeleg de ce se numește peșteră, mie îmi pare a fi doar o grotă.
Tot urmărisem de ceva vreme deplasarea unor nori pe cer și păreau a se îndrepta spre noi. Și nu m-am înșelat, însă speram să scăpăm neudați și de la Plaja Reynisfjara. Mai bine am fi sărit peste Plaja Kirkjufjara sau măcar am fi putut să o vizităm mai "pe repede". Astfel ne-ar fi rămas mai mult timp "uscat" pentru a vizita Plaja Reynisfjara. Acum trebuie să fugim spre mașină. Nu înțeleg totuși de ce suntem singurii care ne îndreptăm spre mașină. Cred că ceilalți au venit pregătiți pentru o vreme ploiasă, căci cam ăsta e renumele Islandei, iar această ploaie nu e chiar de speriat. După câteva minute de stat în mașină vedem că ușor, ușor se golește parcarea. Pare-se că au avut reacție întârziată.
Pe această plajă am ajuns mai aproape și de Stâncile Reynisdrangar.
Însă cea mai frumoasă belvedere asupra lor îmi pare a fi de undeva de sus, de deasupra peșterii. Pentru asta va trebui să urmăm un alt drum pentru 4x4. Ne adunăm din nou toți într-o singură mașină, cealaltă mașină lăsând-o într-o parcare chiar în apropierea locului de start a drumului cu pricina. Mi s-a părut mie că am văzut "lokað" lângă indicatorul de drum accesibil doar pentru 4x4, însă nu l-am băgat în seamă. După vreo 100 m descoperim un lanț ce ne tăia calea, pe care scria din nou "lokað". Mai văd o mașină parcată aici, căci e un refugiu numai bun pentru vreo 3-4 mașini. Aceștia se pare că au continuat pe jos. Eu analizasem acasă deja această variantă și erau vreo 3 km de mers pe jos. Și nu prea ne permitem luxul unei plimbări de 1 oră jumate dus - întors. Coborâm în localitatea din apropiere, respectiv Vik, la supermarket. Dar știu că e o problemă cu toaletele; pe ce că sunt rare, mai sunt și cu plată. Supermarketurile sunt însă salvatoare, oferă, pe lângă mâncare la un preț decent (pentru Islanda), și o toaletă gratis. Iar din spatele supermarketului putem face și o poză Stâncilor Reynisdrangar.
Acum ne îndreptăm spre Formațiunile de piatră Laufskálavarða. Acestea sunt niște pietre "moțate". Am crezut inițial că așa s-au format în urma erupțiilor vulcanice. Acum, după ce le-am văzut nu prea mai sunt așa convins. Mai degrabă par a fi înălțate de diverse persoane. Seamănă foarte mult cu ce construiam când eram mici la așa numitul joc "9 pietre", iar pe munți le numim "momâi". Tot așa sunt și astea, mai multe pietre puse unele peste altele pentru a forma un turnuleț. Singura diferență ar fi probabil că ne aflăm pe teren vulcanic și turnulețele sunt construite din roci vulcanice.
Lui Răzvan i-a venit cheful de joacă și s-a apucat să alerge și să se ascundă printre aceste turnulețe.
Nu-mi vine să îi tai din această plăcere, însă trebuie să ne continuăm drumul. Trebuie să ajungem la cazare până în ora 20:00. Și am ajunge la limită, adica la 8 fix, dacă plecăm acum direct spre cazare. Însă mai avem o oprire, la Canionul Fjaðrárgljúfur și parcă nu aș vrea să-l sărim pentru că din poze pare foarte interesant. Apoi nu am avea mult nici mult de mers pe jos. Canionul ăsta cică a devenit mai renumit după ce l-a promovat Justin Bieber într-unul din videoclipurile lui. Așa că mergem.
Oprim în parcare. Majoritatea văd că pornesc pe traseu în sus. Și văd că tot urcă destul de mult. Nu prea avem timp de asta. Apoi văd niște oameni făcând poze de pe un pod ce se afla la nici 50 m distanță. Nici nu avem de urcat. Ia să vedem ce pozează dumnealor! Păi este exact ce voiam să vedem.
Nici nu e nevoie să mergem mai departe. Facem câteva poze de aici și ne îndreptăm roțile spre cazare. Avem drum întins de vreo 150 km. Un somnic este bine venit pentru cei care au voie și nevoie. Locația noastră de cazare se află undeva în apropierea Lagunei glaciare Jökulsárlón. Astăzi doar vom trece prin apropierea lagunei, mâine vom avea mai mult timp să o admirăm. Am ajuns doar cu 15 minute după ora stabilită. Se pare că ar fi stat oricum cineva la recepție până în jurul orei 21. Cu alte cuvinte ne-am stresat degeaba. Oricum am văzut tot ce ne-am propus pe ziua de azi, deci nu trebuie să ne pară rău după ceva.
10:00 - 11:33 ::: Arabær, Iceland Ⓐ - Epava avionului Sólheimasandur => 115.75 km (1 oră 33 min.)
11:33 - 14:03 ::: Ⓑ. Epava avionului Sólheimasandur (parcare): 63.490646 -19.362637; (obiectiv): 63.459080 -19.364681; (2 ore 30 min.)
14:03 - 14:18 ::: Epava avionului Sólheimasandur - Plaja Kirkjufjara => 17.26 km (14 min.)
14:18 - 14:48 ::: Ⓒ. Plaja Kirkjufjara (parcare): 63.403736 -19.103897; (obiectiv): 63.403736 -19.103897; (30 min.)
Stânca Dyrhólaey și Farul Dyrhólaey (parcare): 63.404231, -19.128988; (obiectiv): 63.399555 -19.126883
14:48 - 15:08 ::: Plaja Kirkjufjara - Plaja Reynisfjara => 19.04 km (20 min.)
15:08 - 15:38 ::: Ⓓ. Plaja Reynisfjara (parcare): 63.404171 -19.044312; (obiectiv): 63.413422 -19.017128; (30 min.)
Stâncile Reynisdrangar (obiectiv): 63.408699 -19.017300;
- (parcare stanga, la biserica, pornire drum spre belvedere, ~2,5 km): 63.419155 -19.047968;
- (parcare dreapta - pornire drum spre belvedere, ~2,5 km): 63.422266, -19.014004
Peștera Hálsanefshellir (obiectiv): 63.403160 -19.042160;
15:38 - 16:18 ::: Plaja Reynisfjara - Formațiunile Laufskálavarða => 49.79 km (39 min.)
16:18 - 16:33 ::: Ⓔ. Formațiunile Laufskálavarða (parcare): 63.595451 -18.463490; (obiectiv): 63.595699 -18.464600; (15 min.)
16:33 - 16:58 ::: Formațiunile Laufskálavarða - Canionul Fjaðrárgljúfur => 29.71 km (24 min.)
16:58 - 17:58 ::: Ⓕ. Canionul Fjaðrárgljúfur (parcare): 63.771252 -18.172136; (obiectiv): 63.771648 -18.173576; (1 oră)
17:58 - 20:00 ::: Canionul Fjaðrárgljúfur - Gerdi Iceland Ⓖ => 144.14 km (2 ore 2 min.)
TOTAL = 375.69 km (10 ore)
