Privind prognoza meteo, urma să fie foarte frig și foarte umed cam peste tot, cum de altfel fusese toată săptămâna. Dar aceasta era prognoza doar pentru sâmbătă. Pentru duminică era soare fără niciun strop de ploaie. Și noi ce facem? Stăm acasă? Nu cred. Dar nu mai vrea nimeni să meargă cu noi că s-au speriat de prognoza meteo. Dacă mă uit și mai atent la prognoza meteo văd că și luni urmează să fie la fel de frumos. Apoi weekend-ul trecut a fost destul de aglomerat la întoarcere spre casă. Toate astea contribuie la ideea de a face un weekend prelungit la munte. Zic să ne cazăm în Râșnov. Planul ar fi cam așa:
- sâmbătă plecăm pe la prânz spre Bușteni, aici facem o plimbare până la Cascada Urlătoarea, apoi mergem să ne cazăm în Râșnov
- duminică, după ce îl împărtășim pe bebe la o biserică din Râșnov, plecăm să facem o plimbare prin Măgura Codlei, seara ne întoarcem la Râșnov
- luni facem o plimbare pe la satele alea din Parcul Național Piatra Craiului: Măgura sau Peștera, și apoi plecăm spre casă.
Sâmbătă am plecat din București conform planului. Aici ploua si erau 15 grade. Am ajuns la Bușteni la 16 grade și mai cădeau câțiva stropi de ploaie. Deci era mai cald decât în București, cu toate că eram la munte. Am parcat mașina la telecabină. Până ne-am pregătit, am pus burta lu' bebe la cale, s-au stors și ultimele picături de ploaie. Numai bine ca să plecăm pe traseu liniștiți.
În aproximativ 1 oră eram la Cascada Urlătoarea.
A fost un traseu foarte lejer. La cascadă nu erau prea mulți oameni. Pesemne că vremea i-a ținut în casă. Hai să facem o poză cu bebe la cascadă, dacă tot avem loc.
Când ne-am apropiat de cascadă, o perdea fină de particule de apă ne-a spălat pe ochi. S-a trezit și Răzvănel, care dormise tot drumul și se uita mirat împrejur: Cine m-a deranjat? Ne-am mai învârtit, am mai făcut vreo 2 poze și am plecat înapoi spre Bușteni. Pe drumul de întoarcere, poteca devenise ceva mai aglomerată decât atunci când am urcat noi. Pare-se că au ieșit cu toții ca ciupercile după ploaie. Bine că am fost noi puțin mai devreme să nu ne înghesuim la cascadă. Hai să mergem spre Râșnov, să ne cuibărim. Ajungem noi la pensiunea, unde am făcut rezervarea, cărăm bagajele, ne instalăm și cât am stat așa puțin parcă a început să mă ia frigul. Cam atât a durat cuibăritul nostru. Cred că mai încolo o să ne dea căldură totuși. Dar parcă n-aş vrea să mă bazez pe o presupunere, zic să întreb. Cobor la bar, să o caut pe doamna administrator, căci ea avea în grijă și barul. O găsesc și o întreb.
- Bănuiesc că mai târziu o sa dați drumul la căldură, nu-i așa?
- A, nu. Că e august.
- Păi o fi august, dar temperaturile sunt de octombrie.
- Și nu a mai cerut nimeni căldură.
- Pai am cerut noi acum.
- Pentru o cameră nu dăm drumul la centrală.
- Pai în cazul ăsta cred că o să plecăm. Eu aș putea să dorm la temperatura asta în cameră, dar cu bebelușul nu mă risc. Vă rog să ne dați banii înapoi.
- Nicio problemă. Dar să știți că nu o să vă dea nimeni căldură.
- Doamnă trebuie să găsesc pe cineva mai deschis decât dumneavoastră în a găsi o soluție. Un reșou electric cred că ar fi fost o soluție acceptabilă, chiar și contra cost. Dacă nu o să găsesc o cameră încălzită, varianta extremă este să ne întoarcem în București.
Mai greu a fost să găsim o cameră liberă, din vreo 5 încercări, că prima cameră liberă găsită avea și căldură. Mare a fost mirarea doamnei ce urma să ne găzduiască: "Cum să nu ne dea căldură?! Dar ce pensiune este aceea de unde veniți?". Adevărul e că peste noapte se anunțaseră temperaturi sub 10 grade și după o săptămână cu temperaturi scăzute chiar ar fi fost destul de frig într-o cameră neîncălzită.
Aici ne putem cuibări cu adevărat.
A doua zi ne-am trezit și ne-am mobilizat să ajungem la biserică pe la ora 11, să-l împărtășim pe Răzvănel. Văzusem biserica din cameră dar nu eram siguri dacă este biserică ortodoxă.
De aici am mai făcut 2 pași și am ajuns și la o biserică veche. Am și pus ochii pe un traseu turistic ce trecea chiar prin fața bisericii și mergea spre Peștera Râşnoavei și în continuare spre Poiana Brașov.
Păi am putea să facem traseul ăsta, până la Peștera Râşnoavei, în loc de plimbarea prin Parcul Național Piatra Craiului. Să mergem azi sau mâine? Hai să o lăsăm pe mâine, azi să mergem spre Măgura Codlei. Ne-am întors la pensiune, ne-am echipat, ne-am îmbarcat și ne-am oprit în parcarea Bisericii Evanghelice din Codlea. De aici am continuat pe jos.
Erau vreo 3 marcaje, 3 triunghiuri: roșu, galben și albastru.
Triunghi galben merge înainte, în timp ce celelalte 2 virează la stânga. Triunghi galben merge spre Ștrandul Codlea, din câte îmi aduc aminte, și nu ne interesează. Cetatea Neagră sau Vârful Măgura Codlei ne interesează azi, și cred că vom merge mai degrabă la Cetatea Neagră. Nu știam cu siguranță care din triunghiuri ne va duce unde trebuie.
Dar, până la despărțirea celor 2 triunghiuri, am aflat că al nostru e cel albastru. Cel roșu ne-a părăsit aici.
Am avut ceva de urcat, dar vremea era frumoasă, nici cald, nici frig. Nici la umbră nu înghețai, nici la soare nu te topeai.
Asta trebuie să fie poienița cu căpițele de fân despre care parcă citisem ceva, dar nu mai știu ce.
Am intrat din nou în pădure, am ieșit iar, am trecut pe lângă o casă locuită, căci se auzea hărmălaie mare din ogradă. Țipau oamenii ăia și copiii lor de parcă ar fi fost în codru. Ah, dar chiar erau în codru. Interesantă locație, să-ți creşti familia, la cel puțin o oră de mers pe jos de civilizație. Am trecut apoi printr-o livadă. Parcă a mai zis cineva pe net ceva și de o livadă. Dar marcaj pauză. Mai mergem noi ce mai mergem și parcă prea începusem să coborâm. Nu-i a bună! Cred că partea cu livada era ceva de genul: dacă ați ajuns la o livadă înseamnă ca ați ratat drumul și trebuie să vă întoarceți. In concluzie: dacă treceți prin dreptul unei case, traversați livada și începeți să coborâți, înseamnă că nu sunteți pe drumul spre Cetatea Neagră. Ne-am întors la ultimul marcaj pe care-l văzusem. Era chiar înainte de poiana cu căpițele de fân. Cred că aici trebuia să o luăm în sus. Dar cum am fi putut să ne prindem din prima, fără să bălăurim aiurea, nu-mi imaginez, pentru că poteca era mult mai evidentă spre următorul pâlc de copaci, nicidecum în sus. Am urcat dealul să văd dacă apare marcajul mai sus și chiar așa era, traseul intra în pădure ceva mai sus. Acum ne-au ajuns din urmă un grup de 3 persoane pe care îi văzusem la început de traseu, la terminarea satului, chiar înainte de a intra în pădure. Curios lucru pentru că nu veneau din aceeași direcție ca și noi, ci din sens opus. Oare am putea coborî pe partea cealaltă și să ajungem în același loc?! Ar fi interesant pentru un traseu în circuit, doar că nu e marcat pe partea cealaltă. Hai să facem pauză de masă aici, că e frumos, loc bun de popas și vântul pare să ne lase în pace.
După ce am pus la cale burta lu' bebe, am continuat să urcăm.
Nu a mai fost mult de-aici. Iacătă-ne și la Cetatea Neagră.
Drumul de întoarcere a fost lejer și parcă l-am parcurs destul de repede.
La întoarcere spre pensiune am văzut un indicator cu Biserica Evanghelică Fortificată din Vulcan și am oprit să o vedem.
Luni ne-am împachetat bagajele să eliberăm camera. Dar înainte de a părăsi pensiunea am făcut câte o poză la Bucegi
și Piatra Craiului.
După care am scos mașina din curte și am plecat pe jos spre Biserica Veche.
Ieri nu mai intrasem înăuntru pentru că nu aveam aparatul foto la noi și, în plus, oricum urma să mai trecem pe aici când am fi plecat pe traseu spre Peștera Râșnoavei.
Am urmat apoi drumul forestier către Peștera Râșnoavei.
Așa tare ne-am lipit de drumul forestier încât la un moment dat ne-am trezit că iar ne-a păcălit marcajul și a fugit pâş-pâş în altă direcție. Acum nici nu-mi mai aduceam aminte când văzusem ultima oară marcajul, că, să fiu sincer, având impresia că tot traseul o să mergem pe forestier, nu m-am uitat mai deloc la marcaj. Acum e momentul să testez cât de utilă este aplicația Munții Noștri. Am deschis-o, am selectat harta cu masivul Postăvaru și i-am dat să mă poziționeze pe hartă. Nu a făcut-o chiar instant, am avut chiar impresia că nu merge poziționarea. Dar poate nu știu eu să o folosesc cum trebuie. Am mai apăsat de vreo 2-3 ori pe butonul de poziționare și după ceva timp m-am trezit localizat. Eram la 2 pași de locul unde ne-a părăsit marcajul. Ce inspirat am fost să mă uit chiar acum pe hartă! Tocmai trecusem pe lângă o potecă care urca mai repede. Mă întorc puțin și privind în sus la singurul copac ce se vedea am observat marcajul. Nu cred că am băgat în seamă până acum, dar marcajul pe care trebuia să îl urmăm era bandă albastră. Până acum am mers prin soare, acum era cazul să mai intrăm și pe la umbră, prin pădure. Am găsit vreo câteva bifurcații unde am stat puțin să ne gândim încotro să o luăm, că marcajul parcă făcuse exces de zel până acum, iar tocmai când aveam mai mare nevoie de el era în pauză. Dar de-abia mă obișnuisem să mă ajut de aplicația minune, care se pare că a fost chiar utilă. Am ajuns până în dreptul peșterii, știam că acolo în vale trebuie să fie peştera, dar nu vedeam nicio săgeată. Săgeata fusese pe dealul anterior.
Dar cred că sunt eu prea mofturos, ar trebui să fiu mulțumit că e marcat și aşa cum este, că până la urmă cei care desenează marcaje, o fac de plăcere, nu au nicio obligație să facă acest lucru. În peșteră a intrat doar Cornelia. Eu și Răzvănel am rămas să păzim intrarea.
La întoarcere am avut parte de mult zgomot. Porniseră pe traseu câțiva motorişti cu enduro care parcă luau fiecare potecă la rând să își facă damblaua. Și doar scria la intrarea pe drumul forestier că nu au voie. Cei drept ei mai mult foloseau potecile decât drumul forestier. Bine că nu ne-am întâlnit cu vreunul pe potecă să nu încăpem unii de alții. Şi-aşa s-a cam speriat Răzvănel de zgomotul lor. Ne-am întors la mașină, tanti de la pensiune ne-a observat și ne-a invitat înăuntru să dăm de papa la bebe. După asta am luat drumul spre casă.
