Sâmbătă dimineață am plecat spre Tohani. Am fugit de toropeala din București, dar nici la Tohani (Gura Vadului) nu erau prea departe temperaturile. Am ajuns acolo și am început să ne topim din picioare. Dar am fugit afară că buni făcea grătar.
Și am găsit momentul să-i ținem de urât cu toții. Afară mai adia vântul și, dacă stăteai la umbră, era chiar plăcut. Dar s-a terminat de făcut grătarul și am intrat în casă, am "băgat la ghiozdan". Acum se încinsese si mai tare atmosfera decât fusese înainte. Noi ca noi, dar lui bebe nu i-a plăcut deloc. Și parcă îl înțelegeam de ce. A fost nevoie de niște mici improvizații și ceva muncă din partea bunicilor, dar ce n-ar face ei pentru nepotu'?! După vreo jumătate de oră a început să se simtă rezultatul muncii lu' bunicu'. Și s-a pus toată lumea pe somn, cum n-a mai dormit demult după amiaza. Și ne-am trezit pe seară cu gândul, păi noi nu mai mergem nicăieri azi?! Hm, păi hai repede să tragem o fugă până la Mănăstirea Ciolanu, 30 de minute dus cu mașina. În drum am mai bunghit noi zidurile unei foste mănăstiri. Nu aveam habar de existența acestei mănăstiri. Și eu care credeam că nu mi-a scăpat nimic din judetul Buzău, în sensul că știam cam tot, nu că le-am și văzut. Dar tocmai mi-am demonstrat că nu mi-am făcut temele așa cum ar fi trebuit. Dar lasă că oprim la întoarcere. Acum să mergem să prindem Mănăstirea Ciolanu pe lumină, iar la întoarcere om vedea și Tabăra de sculptură și Ruinele Mănăstirii Bradu, că așa se numește. Am mai trecut pe la Mănăstirea Ciolanu în urmă cu vreo câțiva ani, când, de supărare că nu ne-au lăsat să facem poze, nu am intrat deloc în interior. Acum nu ne-a mai fugărit nimeni că nu avem voie să facem poze și chiar am făcut din toate unghiurile.
Am plecat apoi spre tabăra de sculptură. Și pe-aici mai fusesem, dar acum avem timp. Hai să scotocim după toate sculpturile,
dar nici prea mult că vrem să prindem măcar o poză pe lumină și la Fosta Mănăstire Bradu. Am prins câteva minute și la Tabăra de sculptură și la Fosta Mănăstire Bradu.
Parcă se făcea un drum prin lateralul zidului, probabil pe-acolo pe undeva se făcea intrarea în interiorul zidurilor, la biserica mănăstirii. Aș fi fost totuși curios să văd și biserica. Poate data viitoare, că acum bebe s-a cam plictisit...
Duminică ne-am trezit nu foarte devreme, dar nici foarte târziu. Măcar astăzi să facem o plimbare mai serioasă. Pentru ziua de ieri aveam planificat să mergem la Schitul Negoiță, așa că l-am mutat pentru azi. Asta însemna un drum până la Sărata Monteoru, de 30 minute. Pentru că mai trecusem pe aici în urmă cu o săptămână ne făcusem lista cu ce mai avem de vizitat. Schitul Negoiță era unul din obiective. Am ajuns în Sărata Monteoru pe alt drum că a avut grijă gps-ul să ne învețe drumuri noi. Am ieșit chiar la biserica unde-l împărtășisem pe Răzvănel în urmă cu 1 săptămână. De aici am luat-o la stânga și am ținut drept înainte până s-a terminat aglomerația din stațiune. La un moment dat se făcea la stânga un indicator spre Restaurant La Păducel și marcajul triunghi roșu tot pe aici o lua.
Să vezi tu ca o să ne însoțească marcajul până la Schitul Negoiță. După ce am intrat în pădure, pe lângă marcaj au început să ne îndrume la tot pasul și niște săgețele roșii - portocalii, alături de niște panglici atârnate prin copaci. Ne-am adus aminte că în mod similar era marcat un traseu de maraton când am fost în Munții Pindului, în Grecia. Și pentru că pe traseu, pe copaci, mai apărea din loc în loc, scris cu aceeași culoare ca și săgețile, un MTB, am tras concluzia ca este marcajul unui traseu de biciclism montan (mountain biking).
Ai zice că prin pădure e bine, e răcoare, dar era bine doar dacă simțeai adierea vântului. Iar singura mișcare a aerului avea loc doar datorită deplasării noastre. Așa că mai bine era când ne mișcam. Dacă ne opream, râuri de sudoare porneau să curgă la vale de pe frunte. Măcar pădurea ne ținea adăpost de soare. O bună bucată de drum am mers la câțiva pași în urma unui cuplu cu un copil. Poate vor să ajungă și ei la Schitul Negoiță. Însă ei s-au oprit la un moment dat să-și tragă sufletul, i-am depășit și nici că i-am mai auzit apoi să ne urmeze. Pesemne că plimbarea lor s-a încheiat. Am ieșit din pădure și am mers câteva minute și prin soare.
Aici nu mai apucau să se formeze şiroaiele de sudoare pentru că se zvântau imediat ce se formau, iar în urma lor rămâneau "munți" de sare. Bine că n-a durat mult și am intrat din nou în pădure.
Hai că parcă aici e mai bine. Mersesem 1 oră și nu mai ajungeam la schit, iar jos pe indicator scria 40 minute. Hai să facem o pauză de masă, mai mult pentru bebe decât pentru noi. Între timp trag eu o fugă până mai încolo, că nu poate să mai fie mult până la schit. O curbă, un deal, încă o curbă și încă un deal până aud voci venind din față. Fac eu cale întoarsă să îi aștept în dreptul locului de popas. Îi întreb:
- Mai e mult până la Schitul Negoiță?
- A, da, cam 1 oră - 1 oră și jumătate. Dar de unde veniți de sus sau din jos?
- De jos.
Am răspuns doar ca să nu rămână orfană întrebarea omului. Dar m-a cam lăsat mască. Deci în orice direcție am fi mers mai aveam 1 oră și jumate până la schit, cam așa s-ar înțelege. De fapt ar fi trebuit să înțeleg: "Care schit?!" Marcajul ăsta mergea la Lacul Verde, iar 1 oră și jumate am aproximat că ar fi fost exact timpul de mers până la lac. Pe semne că nu este ăsta drumul spre schit. Hai să facem cale-ntoarsă, că în mod sigur ne-a furat pe undeva peisajul și trebuia să o fi luat pe alt drum. Am mers mai repede la coborâre și la un moment dat am văzut săgeata de MTB că ducea prin altă parte. Și noi hop după ea ca să nu coborâm pe aceeași potecă. Și în timp ce coboram așa agale parcă zăresc poteca cealaltă în stânga, undeva mult mai la vale. Privind pe gps vedeam că ne apropiem de punctul de plecare, dar că suntem totuși la o diferență de nivel semnificativă. Şi-mi trece prin cap un gând fulger, nu cumva ăștia cu bicicletele au o coborâre din aia de viteză, așa cum le place lor? Nu-mi finalizez bine gândul și în față parcă mă apropiam de marginea unei prăpăstii. Tot înaintam spre margine și încă nu vedeam înclinarea pantei. Hehe, până aici ne-a fost! De ce mi-a fost teamă nu am scăpat. Acum ce facem? O luăm înapoi să coborâm pe unde am urcat? Sau coborâm pe aici? Să zicem ca ne-om târşâi pe fund și om coborâ-o pe asta, dar ce ne facem dacă urmează alta mai dihai?! Atunci nu o să poți nici să te-ntorci, nici să înaintezi. Hai să continuăm că doar n-om fi noi așa ghinioniști. Am coborât în patru labe pe spate.
În felul ăsta nu am coborât niciodată. Mai făceam 2 pași pe teren drept și urma altă coborâre, la fel de spectaculoasă. De-acum am învățat poziția. Apoi încă una. Asta părea a fi valea de scurgere a şuvoaielor de pe versant în cazul unor ploi mai serioase. Și aveai de ales în a coborî pe rambleu sau prin frunzișul ce acoperea făgașul. Am ales sa mătur tot frunzișul. Gata, asta a fost ultima, am ieșit la 2 pași de mașină. Acum hai înapoi să vedem unde am ratat drumul spre Schitul Negoiță. Acum am mai citit pe net niscaiva indicații. Nu erau niciunele prea clare, am aflat că cele 2 trasee merg puțin în paralel. Traseul spre schit are din loc în loc câte o cruce ca să îți confirme că ești pe drumul cel bun. Și cam atât. Acum hai să vedem cum ne vor fi de folos aceste informații. Ia uite o primă cruce.
Deci încă eram pe drumul cel bun. Dar stai așa, chiar de aici de la această cruce se face un drum ce urcă prin stânga și altul care coboară prin dreapta. Pe ăla prin stânga l-am testat, hai să vedem ce-i și cu ăsta prin dreapta. Am întrebat pe unul, altul pe acolo și nimeni nu știa de existența acestui schit, dar unul a avut curiozitatea sa facă 2 pași mai încolo și ne-a zis că a văzut o cruce peste râu. Perfect, asta înseamnă că pe-acolo e drumul spre schit. Acum era bine pe unde o luasem. Am traversat râul, și de-aici poteca nu prea a mai lăsat loc de confuzii. Și într-adevăr am găsit ceva - ceva cruci pe traseu, am numărat vreo 8 în total.
Când ne-am apucat de numărat am crezut că vor fi 12 și astfel măsuram distanța aproximativă până la destinație. A fost o surpriză plăcută să vedem că am ajuns înainte de crucea a 12-a.
Am făcut vreo 45 de minute, deci nu ne-a mințit indicatorul de la parcare. Hai că ne-am atins obiectivul. Putem pleca împăcați spre casă.
