Azi avem rezervare să vizităm Crama Cricova la ora 9:00. În 25 de minute am ajunge acolo în mod normal, dar eu zic să ne luăm o marjă de eroare, că nu se știe. Ieri om fi avut noroc, dar azi nu știu dacă vom mai fi la fel de norocoși. Orice aș face nu reușesc să schimb inerția grupului. Hai că am plecat la 8:30. Oare ar trebui să mă bucur?! Traficul spre nord a fost puțin mai aglomerat decât zilele anterioare. Am impresia că tot pe aici ne-am întors seara anterioară și a fost mult mai aglomerat decât celelalte intrări în Chișinău. Poate o fi doar o coincidență, însă am mers puțin bară la bară și am avut emoții că nu vom ajunge la timp. Unde mai pui că aștia de la Cricova ne impuseseră să ajungem cu 10 minute mai devreme pentru a nu pierde rezervarea. Era 9 fără 5 când s-a gândit și gps-ul să ne dirijeze pe o scurtătură, iar scurtătura era cam lipsită de asfalt. Nu ne mai întoarcem să găsim drumul cel bun, continuăm așa pe arătură. Noroc că nu a fost lungă porțiunea și am ieșit la asfalt. Coordonatele notate se pare că nu au fost chiar cele care trebuie. Am ajuns la poarta fabricii, însă nu acolo unde se face vizitarea. Portarul ne-a explicat că trebuie să intrăm în oraș, mergem până nu știu unde, facem stânga, apoi nu mai știu, că l-am pierdut, însă am reținut cel mai important lucru: avem indicatoare peste tot în oraș. Astfel am ajuns rapid unde trebuia. Și este 9:00.
Rezervarea este confirmată, plătim. Trenulețul este plin.
Nu e nicio problemă, se mai atașează un vagon și pentru noi. Urcăm și imediat pornim în aventura din hrubele Cricova. Cred că am ajuns cam la limită.
Și aici, ca și la Mileștii Mici totul este precum un oraș subteran.
Străzile au denumiri de soiuri,
în funcție de vinurile depozitate pe acea stradă.
Tunelurile au însă o lungime totală ceva mai mică decât cele de la Mileștii Mici, doar aproximativ 120 km.
De asemenea aici sunt depozitate o idee mai puține vinuri de colecție decât la Mileștii Mici.
Am urmărit cu mare interes povestea vinului și a Cramei Cricova prezentată într-o sală de cinema amenajată într-una din sălile labirintului subteran.
Tot aici am degustat un păhărel de vin spumant. Înțeleg că Cramele Cricova sunt renumite pentru vinul lor spumant.
Ni se prezintă mai multe procedee de producere a vinului spumant și chiar mergem într-una din secțiile de producție.
Chiar interesant mi s-a părut că mai folosesc încă procedeul de întoarcere manuală a sticlelor în procesul de maturare a vinului spumant.
Apoi am văzut cum se îndepărtează drojdiile din sticlă. După ce s-au întors sticlele treptat, până au ajuns cu dopul în jos și toate drojdiile s-au adunat la gura sticlei, această zonă se îngheață brusc, se scoate dopul și apoi se îndepărtează porțiunea înghețată cu tot cu drojdii. Va rămâne o sticlă cu vin spumant clar căreia i se va aplica un nou dop.
Mergem să vedem vinurile de colecție.
Aici descoperim caze ale unor personalități de seamă, președinți de stat, nume cu rezonanță.
Putin
Angela Merkel
Iohannis
Traian Băsescu
Trecem și pe la sălile de degustare.
Apoi să cumpărăm câteva sticle de vin. Aici este un magazin de desfacere foarte îngust. Nu îmi vine să cred. La cât de mare și importantă se vrea a fi Crama Cricova, parcă nu vrea sa ne vândă vinurile ei. Nu aș fi intrat deloc la înghesuiala aia de magazin, dacă nu aș fi aflat că e singurul lor magazin, cel de afară nefiind al lor. Chiar și așa răbdarea mea de a căuta niște sticle de vin prin îngrămădeală a fost de scurtă durată. Am cumpărat doar un spumant fără alcool ce mi-a sărit în ochi. Am zis că mai căutăm în magazinul de afară, chiar dacă nu este al lor.
Am luat o mică țeapă cu această decizie pentru că magazinul de afară avea foarte puține sortimente de la Cricova. Foarte ciudată mi s-a părut această situație. Singurul lucru la care m-a dus cu gândul a fost că ei nu vor să vină aici orișicine să cumpere vinuri la preț de producător. Și oferă această facilitate doar celor care plătesc vizita cramelor. Bine, bine, dar ați fi putut face un magazin mai mare acolo în interior.
După ce am scăpat de la înghesuială, unde nu mi s-a părut că am stat prea mult, trenulețele noastre se cam împuținaseră și n-am mai avut toți loc. Păi cum așa? La venire am avut toți loc și la întoarcere nu?! Sau poate aveau oră limită de plecare și pe noi nu ne-a anunțat nimeni că avem doar 5 minute la dispoziție să facem cumpărăturile. Chiar dacă nu au fost de mers pe jos decât vreo 200 metri, tot mi s-a părut urât acest lucru.
Ca încheiere, aș considera că a meritat să vizităm Crama Cricova pentru că sunt lucruri frumoase de văzut și descoperit. Însă grija pentru client mi-a cam lăsat un gust amar. Chiar am mai prins din zbor o scenă în interior în care un turist, ca și noi, era certat de un șofer de trenuleț: "Dar tu chiar nu pricepi românește!?" Turistul respectiv părea doar un pic dezorientat și nu o luase probabil în direcția care trebuie spre trenuleț. Cam așa mă simțeam și eu, parcă tot timpul găseam trenulețele în alt loc decât le lăsam. Și la urma urmei era prima oară când vizitam hrubele astea, de unde să cunoaștem tot mersul treburilor, mai ales că totul se desfășura parcă într-o continuă fugă, iar ghidul vorbea pe repede înainte, iar pentru poze: "Lăsați că mai aveți timp de poze la întoarcere!". Oare să îl credem?! Dar cred că așa se întâmplă cu toate muzeele asaltate de prea mulți turiști. Cererea fiind mare, oamenii se chinuie să facă turul cu cât mai mulți doritori. Însă limbajul respectuos ar trebui folosit în orice situație, iar un magazin mai mare de desfacere ar fi util.
Cât despre spumantul fără alcool cumpărat mi s-a părut extraordinar. L-am degustat chiar în aceeași seară. Citind eticheta "Vin spumant dealcoolizat dulce alb", înțeleg că acest vin a fost obținut prin scoaterea alcoolului dintr-un vin spumant normal. Nu știu cum s-ar putea realiza acest lucru, dar ăsta este lucrul la care mă duce cu gândul. Alcool 0,5% vol. îmi întărește această părere. Chiar și gustul mi s-a părut a fi ca a unei șampanii.
Hai să mergem la Orheiul Vechi acum!
Aproape 1 oră de somn pentru cei mici.
Suntem în apropiere. În vale se vede Orheiul Vechi.
Pe marginea drumului chiar erau opriți niște parteneri din excursia de la Cricova. Se vede că au cam același itinerariu ca și noi astăzi. Am fi oprit și noi, dacă observam refugiul din timp, iar altul cu o priveliște așa bună nu am mai găsit. Lasă că oprim la plecare.
Înainte de a trece podul peste Răut și a intra în satul Butuceni, pe partea dreaptă se află punctul de informare turistică și casa de bilete.
Ai zice că poți intra în complex fără să plătești taxa de vizitare, însă în dreptul acestui punct este și o mașină de poliție oprită. Doar ce am ajuns și ne-a luat nenea în primire, îndrumându-ne să cumpărăm bilete din interior.
Mai întâi vizităm muzeul de aici.
Apoi pornim să vedem satul împietrit în timp.
Atenție la limita de viteză!
Înțeleg că în prețul biletului ar mai fi inclusă vizita la un muzeu existent în satul Butuceni. Nu prea iese în evidență din uliță, așa că l-am ratat. Am ajuns tocmai la Restaurantul din capăt, a cărui reclamă este foarte vizibilă.
Vizavi de acesta ar mai fi 3 căsuțe la intrarea fiecăreia scriind muzeu.
Am presupus că despre acestea era vorba. Or fi 3 într-unul. Am mers din ușă în ușă la fiecare, însă toate erau închise. După ce le-am verificat pe toate, iese o doamnă din complexul de vizavi spunându-ne că acolo este proprietate privată și nu avem ce căuta. Foarte interesant! Proprietate privată, iar deasupra ușii de la intrare îți scrii muzeu. Ce să înțeleagă turistul!?
Hai să urcăm la biserica din deal.
Drumul de mașină ar urca prin dreapta, însă doamna cu muzeul ne zice să urcăm prin stânga. Păi zic să o ascultăm. Astfel ajungem sus pe deal chiar la intrarea în așezarea rupestră.
Pe partea cealaltă este terasa, fără balustradă. Așa că ne deplasăm mai cu teamă, căci este și destul de aglomerat.
Fetele îl prind pe călugăr și îl roagă să ne zică 2 vorbe despre aceste așezări rupestre. Am reținut doar că s-a cam schimbat conformația lor de-a lungul timpului, în special din cauza cutremurelor. Ar mai fi o încăpere asemănătoare cu aceasta, puțin mai încolo și cică cineva mai sprinten ar putea ajunge până acolo. Am aruncat și eu o privire cum ai putea să ajungi mai încolo și nu am văzut o soluție. E hău! Trag concluzia clară: nu sunt destul de "sprinten".
Să mergem să vizităm și biserica din vârful dealului!
Aici avea loc o ceremonie de cununie religioasă.
Nu ne permitem să deranjăm.
Aici, în orice direcție ai privi vezi așezări rupestre.
Să ne îndreptăm spre mașini.
Să încercăm să mâncăm aici, la terasă? Ar fi o idee, însă ne-au cam speriat prețurile.
Hai să mai căutăm muzeul celălalt! Îl găsim, uitându-ne mai cu atenție.
Însă aici era un număr de telefon lăsat în ușă. Iar îmi pare rău că nu am cumpărat o cartelă prepay.
Hai să ne căutăm un loc să mâncăm la iarbă verde.
Am găsit o umbră chiar între zidurile cetății medievale.
După masă mai tragem o fugă până la Trebujeni să vedem băile tătărești.
Ce zonă încărcată de istorie!
Acum ar trebui să mergem spre Tîpova, să vedem așezările rupestre de acolo. Ar fi cam 1 oră și un sfert de mers până acolo. S-ar face cam târziu. Am putea să încheiem ziua de azi cu Mănăstirea Curchi, ce ne-a rămas de ieri, iar Tîpova o putem lăsa pentru ziua de mâine. S-a votat repede pentru varianta mai lejeră. Așa că mergem la Mănăstirea Curchi.
Apoi direcția spre Chișinău. Mai trecem pe la Bucuria, să mai cumpărăm niște bomboane.
Apoi direct acasă.
Am adunat câteva sticle de vin de la cele 3 crame pe care le-am vizitat!
- Îmi place aici, mami.
- Mă bucur, dar știi că mâine mergem la altă cazare?
- Are barieră și acolo?
