Primul obiectiv pentru ziua de astăzi este Crama Castel Mimi. Avem rezervare pentru ora 12. Dacă plecăm pe la 11 de aici, avem timp suficient să ajungem. Cel puțin așa estimasem, că vom face 45 de minute. Însă dacă google maps ne zice că vom face 45 de minute, nu înseamnă că trebuie să plecăm la 11:10.
Bineînțeles că ne-am trezit târziu, ne-am lungit cu masa, am plecat să cercetăm zona și ne-am întors doar o parte. Alții s-au dus să caute un presupus bancomat al băncii Raiffeisen, pe care nu l-au găsit. Dar au învățat mai bine împrejurimile cu ocazia asta.
Spre cramă ajungem să plecăm la 11:10. Gps-ul nu a fost de acord cu cele estimate anterior de google maps și ne-a estimat drumul la 50 de minute, adică să ajungem fix la 12. Când te grăbești parcă toate lucrurile îți sunt împotrivă. Am prins toate semafoarele pe roșu, de parcă ar fi fost sincronizate invers. Și ora estimată de sosire se îndepărta. Eh, asta e. Dacă nu vom mai putea vizita Crama Castel Mimi, măcar la celelalte 2 vom fi mai prevăzători și vom ajunge la timp.
Dacă ți-e milă de mașina ta, nu ai nicio șansă să depășești limitele de viteză de 50/70/90 km/h, ba chiar vei naviga mult sub limitele acestea. Chiar așa, la intrare în Republica Moldova am văzut o limită maximă de viteză de 110 km/h pe drumuri express probabil, dar în teren nu le-am descoperit. Dacă vrem însă să ajungem la timp cred că ar trebui să ignorăm puțin starea drumurilor și să mergem mai repede.
Doar așa am reușit să ajungem la ora programată.
Nu arată deloc rău această cramă Castel Mimi.
Ne învârtim puțin prin curtea interioară și facem câteva poze până să vină ghidul să ne ia în primire.
Primul lucru ce mi-a sărit în urechi a fost pronunția numelui: Castel Mimi. Până în acest moment îl pronunțam punând accent pe primul i. Când ne-a zis doamna ghid: Bine ați venit la Castel Mimi!, am observat că a pus accentul pe al doilea i. Păi așa să îi zicem și noi!
Începem turul! Prima oprire într-o sală de prezentare, unde pe o masă întinsă ne proiectau imagini în timp ce ne povestea istoria cramei.
Partea interesantă aici era modul de coordonare a proiecțiilor prin gesturile mâinilor.
Cramele Castel Mimi se laudă că pe vremuri îmbuteliau 9 milioane de sticle de vin pe lună. Nu știu ce să zic despre acest lucru.
Continuăm turul pe la crama propriu-zisă,
unde se depozitează vinurile de colecție.
Apoi locul unde se lasă vinurile la maturat.
Ca apoi să ieșim din nou la lumină
să ne prezinte piscina și locurile de cazare.
Urcăm apoi să vedem secția de producție.
Și acum partea mult așteptată: degustarea.
Un vin alb: Sauvignon Blanc, un vin rose: Cabernet Sauvignon și un vin roșu: Roșu de Bulboaca.
Bulboaca este localitatea unde se află Crama Castel Mimi.
Doamna ghid era tare bucuroasă că în astă zi a avut plăcerea să prezinte crama doar în limba română. Așa că la final ne-a dezvăluit un lucru mai puțin știut. Știți cum se zice la Cabernet Sauvignon rose? Pielea Cucoanei!
Toată excursia asta a durat cam 1 oră și 20 de minute, cu tot cu achiziția de vinuri pentru acasă și alte suveniruri.
Următoarea țintă pentru ziua de azi este Cetatea Tighina. Punem coordonatele pe gps și pornim.
De ce avem oare impresia că ne apropiem de un punct de trecere vamal?!
- Băi nebunilor, băi, trecem în Transnistria, se auzi un glas prin stația radio. Era Pui!
De-acum îi dăm înainte, nu ne mai întoarcem. Ia uite ce frumos stă tab-ul ăla la graniță!
Ne oprește vameșul. Nu știe română, noi nu știm rusă. Hai să încercăm pe o limbă neutră: engleză. Cică trebuie să plătim taxa de drum. Lasă taxa de drum, că asta o plătim. Alta e problema mea arzătoare.
- Nu am pașaportul pentru fiul meu.
- Câți ani are? (Nu prea am înțeles relevanța vârstei)
- 3 ani.
- Stai să întreb aici. (Adică pe cei care verifică actele)
Revine în vreo 2 minute și îmi zice că nu e nicio problemă. Mergem să vizităm cetatea (căci deja îi spusesem cu ce scop vrem să intrăm în Transnistria). Cât poate să dureze!? În 2-3 ore ne întoarcem și îl găsim tot pe el și trecem fără probleme.
Mă uit la el nu foarte încrezător, dar în ultimă instanță, la întoarcere m-aș fi putut duce până la Chișinău să iau pașaportul lui Răzvan și veneam din nou la graniță să îmi recuperez familia. Altfel ar fi trebuit să fac asta chiar acum. Sau puteam sări peste vizitarea Cetății Tighina.
Hai să cumpărăm vignete!
În mai puțin de 10 km intrăm într-un oraș mare.
Era orașul Bender, însă pe moment am crezut că este Tiraspol. Pe aici circulă pe stradă cam multe camioane de armată. Ne vedem de drumul nostru spre cetate. Am ajuns la o intrare de unde se vedea cetatea, dar accesul nu era permis. Am aflat mai târziu că aceasta urmează să devină intrarea principală, dar mai prin toamnă.
Cică trebuie să ocolim. Acum intrarea se face prin extrema opusă. Cam ciudat. Sigur pe aici trebuie să intrăm? Aceasta pare a fi poarta unei fabrici.
Și de aici se vede hala mare, de lucru, a unei uzine. Suntem totuși unde trebuie căci scrie aici Cetatea Bender
și diverse lucruri legate de ea, reguli de vizitare, taxe de intrare... La casierie însă nu e nimeni să ne vândă bilete. Paznicul nu vorbește românește, iar la capitolul engleză e praf. Am reușit totuși să aflăm că trebuie să așteptăm un sfert de oră până revine casierița. Păi e bine. Ne era teamă că nu o să putem vizita cetatea.
Mi s-a părut că am așteptat casierița o veșnicie. În cele din urmă a sosit. Putem plăti intrarea și în lei moldovenești.
Cristina zice că seamănă cu Cetatea Făgăraș.
Da, parcă aduce puțin cu Cetatea Făgăraș.
Hai că e frumușică! Dacă știam că e în Transnistria cel mai probabil că nu am fi venit să o vedem. Deci, până la urmă, mai bine că nu am știut că e în Transnistria.
Facem turul cetății.
Vizităm și cele 2 muzee din interior
Probăm trăsura
și chestia aia care nu știu cum se numește, unde îți prinde capul și mâinile.
Apoi ne oprim la magazinul de suveniruri. Aici ne întâmpină o domnișoară care vorbea limba română. Este primul zâmbet pe care îl primim în Transnistria. Cu ajutorul ei am aflat și noi câte ceva despre istoria cetății, că de altfel nu am găsit niciun panou de informare, nu am primit nici vreo broșură la intrare și nici vreun minighid nu am găsit de cumpărat.
Noi legăm Cetatea Tighina în principal de Ștefan cel Mare. Însă aceasta are o istorie și înaintea lui Ștefan.
Inițial aici a fost un punct de trecere vamal. Ulterior a fost întemeiată o cetate de pământ. A fost cucerită de turci și redenumită în Bender. Ceva mai târziu apare un alt nume reprezentativ pentru istoria cetății: regele Charles al XII-lea al Suediei.
Transnistria are drapel, monedă proprie, numere la mașini diferite, punct de trecere vamal, taxă de drum separată, limbă oficială diferită. Și toate astea numai din câte am observat în teren. Putem spune că și-a creat o identitate separată de Republica Moldova, iar acum sunt în așteptarea recunoașterii la nivel internațional.
Întrebând domnișoara ce ne-a povestit istoria cetății dacă are la vânzare drapelul Moldovei, ne-a răspuns că nu are pentru că aici nu e Moldova. Dar nici Rusia nu e, însă aveți la vânzare drapelul Rusiei. Nu a mai zis nimic. Uneori mă ia gura pe dinainte. Niște monede ruble transnistrene aveți să ne dați pentru colecția proprie? Nu mă așteptam chiar să caute în portofelul personal și să ne dea de la ea monedele pe care le-a găsit. M-a impresionat maxim. Merită tot respectul nostru, întrucât nu a vrut nici să îi plătim la schimb în lei moldovenești.
Burțile noastre cam fac gălăgie. Ne oprim să mâncăm undeva? Da, dar după ce intrăm din nou în Moldova.
Ne îndreptăm spre trecerea vamală pe unde am intrat. Am introdus pe gps coordonatele celui din urmă obiectiv pentru ziua de azi: Mănăstirea Noul Neamț. Însă nu ne trecea granița înapoi în Republica Moldova, ca apoi să ne dirijeze spre mănăstire, ci ne îndruma pe alte drumuri din Transnistria și probabil urma să trecem granița prin alt loc. Nu e bine. Trebuie neapărat să trecem granița înapoi spre Moldova prin același loc și apoi nu vreau să mai aud de Transnistria.
Ajungem înapoi la punctul de trecere. Ghici ce? Nenea ăla cu care vorbisem nu mai era aici. Oprim în dreptul cușetei și îi înmânez actele grănicerului. Nenea stătea și mai aștepta. Eu nu știam ce să îi mai dau. El apleacă puțin capul să arunce privirea la pasagerii din spate și îmi face un semn ușor bătând cu degetul pe buletine. Cred că vrea să îi arăt și pașaportul lui Răzvan. Îl intreb în engleză: Ce alte acte mai trebuie? Îmi arată o hârtiuță. Semăna cu vigneta. Scot vigneta și i-o arăt. Nu, nu asta. Punându-le una lângă alta, într-adevăr nu mai semănau. Să vezi că e vorba despre avizele alea despre care citisem. Dacă intri în Transnistria, trebuie să faci o plimbare până la Tiraspol să te înregistrezi că ai intrat în țară. Altfel nu mai poți ieși din Transnistria. Eh, de ce mi-a fost teamă nu am scăpat. Mă întreabă pe românește: Unde ați fost? Păi am fost la Cetatea Bender. Și pe unde ați trecut granița? Tot pe aici. Și nu v-a zis nimeni că trebuie să obțineți aceste hârtii? Păi nu. Ni s-a spus că trebuie să plătim taxa de drum și dacă ne întoarcem tot pe aici în 2-3 ore, atunci nu ne mai trebuie nimic. Cine v-a zis asta? Păi era acolo un nene, acum văd că nu mai e. Iese el din cutia de plastic, ne face semn să tragem pe dreapta și pleacă cu actele noastre nu știu unde. Stăm și așteptăm. Vine altul la noi cu actele noastre. Ne întreabă: "по русски?" Nu. English. Se mai uită încă o dată pe acte și apoi mi le înmânează făcând semn cu mâna că putem pleca: Good luck!
Pfiu! Câte emoții!
Stai așa, că în față văd că urmează să ne mai oprească și grănicerul moldovean. Doar nu o să ne ceară ăsta pașaportul lui Răzvan. Că la asta nu m-am gândit până acum. Oprim.
- Unde mergeți?
- La Chișinău. Ne întoarcem la Chișinău.
- Ce transportați?
- Nimic.
- Ce-ați căutat acolo?
- Am fost să vedem Cetatea Tighina.
Nu a mai zis nimic, ne-a făcut doar semn subtil din cap că putem merge. Însă mimica lui spunea multe. Aș traduce că ne mustra pentru acțiunea noastră nesăbuită.
Am mai încercat să găsim un alt drum spre Mănăstirea Noul Neamț, însă gps-ul tot insista să ne întoarcem în Transnistria. Nu, în niciun caz. Dacă alt drum nu mai știi, atunci renunțăm de tot la a mai vizita mănăstirea. Am mai așteptat până la Bulboaca să ne găsească drum alternativ spre mănăstire, însă fără succes. Asta e. Îl tăiem de pe listă. Mergem să mâncăm acasă, la Chișinău.
Astăzi este o zi specială. Împlinim mai mulți ani de când suntem împreună. Și avem în plan să pregătim o cină specială. Dimineață am cumpărat un tort Moldova, de acasă am venit pregătiți cu sărmăluțe și socată. Pentru a completa masa, fetele au plecat la piață. Cică să cumpere mălai. Și duse au fost. S-or fi dus să facă cumpărăturile în România! După vreo 2 ore s-au întors cu povești, care mai de care mai interesante.
Erau cică în căutare de cocarde. Ce să zic!? Până la acel moment nici eu nu știam ce e aia. Ele s-au gândit să întrebe o moldoveancă:
- Cocarde cu Ștefan aveți idee unde găsim?
- La Făt Frumos!
Hai că-i tare asta! Unde-o fi Făt Frumos ăsta? Și mergând așa legănat pe stradă, îl descoperă pe Făt Frumos. Era o librărie. Însă la librăria asta nu aveau cocarde. Cel mai probabil doamna respectivă a înțeles că fetele căutau o carte despre Ștefan.
Mai departe cică au fost la alimentara. Asta cred că era un nume de cod, pentru că Gina se scăpă în timpul narațiunilor că au fost la bodegă și au degustat cvas. Ahaa! Așa deci! Ați plecat la cumpărături și ați ajuns la bodegă. Păi după degustarea de la Cramele Mimi, trebuia să continuați cu degustare de cvas.
Aveam să aflu și eu mai târziu ce e cu acest cvas. Este o băutură produsă prin fermentație, dar nealcoolizată. Ceva asemănător ar fi braga. O altă băutură produsă în mod similar ar fi borșul și chiar pe sticla de borș scria tot ceva cu cvas.
Mâine vom avea o zi cu adevărat relaxantă. Vom vizita Grădina Zoologică din Chișinău, poate vom vizita și Grădina Botanică, iar la final ne vom delecta cu renumitele bomboane Bucuria.
