Grecia - Peștera Alistrati și Canionul Aggitis

De ce am ales să poposim prima noapte la Serres? Păi am vrut să vizităm cea mai mare peșteră din Grecia, căci așa auzisem despre Peștera Alistrati. Când am făcut turul Greciei am ajuns la Pirgos Dirou și acolo am văzut Peștera Dirou. Ghidul de acolo ne-a spus că nu aceea este cea mai mare peșteră din Grecia, ci este alta în apropiere de Serres. Și așa am rămas fixat că trebuie să o vizităm și pe aceasta. Ghidul de aici avea să ne zică altceva, că Peștera Alistrati este de fapt a 3-a ca mărime din Grecia, prima este Peștera Dirou, pe care o vizitasem deja și a doua este una din insula Creta. Eu cred că grecii ăștia sunt adevărați vânzători. Ceea ce ne zic ei ar putea fi tradus cam așa: Ne bucurăm că ați venit pe aici, acum ar trebui să mergeți să o vizitați și pe cealaltă... Însă îți vei da seama de acest lucru abia după ce le vei fi vizitat pe amândouă și deja faptul e consumat. Mă mir că nu au introdus-o în top și pe cea de la Ioannina. Oricum ar fi, sunt de părere că amândouă peșterile merită vizitate.

Înainte de a veni aici, în procesul de căutare a renumitei peșteri din zona Serres, am întâmpinat câteva dificultăți. Mă așteptam să găsesc un rezultat concludent la o simplă căutare. Însă am găsit două. Peștera Alistrati era primul rezultat. Această peșteră este legată de cheile și râul Aggitis, căci acesta din urmă a format-o. Apoi am găsit Peștera Aggitis, pentru care am găsit ulterior un nume alternativ, Peștera Maaras. Hai că m-au băgat puțin în ceață. Oare or fi una și aceeași!? Că prea se vorbește despre ele pentru aceeași regiune și parcă prea sunt interconectate denumirile, cuvânt cheie Aggitis. Chiar și coordonatele de localizare sunt diferite. Pare că sunt într-adevăr 2 peșteri distincte. Acum care din ele o fi renumita peșteră pe care o căutăm noi, căci descrierile despre fiecare în parte nu sunt prea edificatoare. Până la urmă le-am pus pe amândouă pe listă, să le vizităm. Și chiar le-am marcat pe amândouă cu același nivel de importanță.

Plecând destul de târziu de la cazare, timpul nu me mai permitea să le vizităm pe amândouă, așa că trebuia să ne decidem pe care să o vizităm. Pornim la drum după cum făcusem inițial itinerariu, prima oprire fiind la Peștera Aggitis. Pe drum am observat multe indicatoare spre Peștera Alistrati. Așa ne-am dat seama care e mai importantă. Perfect, schimbăm destinația finală! Noroc că prima parte din drum a fost comună.

În așteptarea orei de intrare în peșteră.

Suntem foarte încântați de formațiunile văzute în interior. Numărul mic de resurse existente pe intenret nu sunt destul de convingătoare, să te împingă să îi faci o vizită, însă după ce am văzut în interior aș putea susține că merită.

Să mergem acum să vedem canionul săpat de râul Aggitis, căci este chiar aici, în apropiere.

Avem de mers puțin pe jos și să traversăm o cale ferată.

O altă frumoasă belvedere ar fi de pe malul celălalt al canionului și se poate ajunge acolo cu mașina, însă am face până acolo cam jumătate de oră. Jumătate de oră dus, altă jumătate de oră întors, se face un detur de cel puțin 1 oră, timp de care nu prea dispunem, căci avem un drum destul de lung până la Delphi, în apropierea căruia urmează să ne cazăm, mai exact la Erateini. Iar în seara asta este învierea și noi mai avem de pregătit și friptura de miel la cuptor.

Facem o mică aterizare forțată pentru a culege câteva flori pentru a orna masa de Paști.

Și apoi ne continuăm drumul.

Am ajuns la cazarea odată cu lăsarea serii. Cam așa era și planificat. Acum să ne mobilizăm repede pentru pregătirea preparatelor de Paști. Avem 3 apartamente, 3 bucătării. O pulpă de miel merge într-un cuptor, a doua pulpă în alt cuptor, iar pe plită se face ciorba de miel. În juma de oră toate lucrurile erau puse la preparat. Putem să ne relaxăm puțin. La sfârșit vom vedea friptura căruia a ieșit mai bună, căci o pulpă a căzut în grija Corneliei și este pregătită în stil dobrogean, iar cealaltă a picat în grija lui Pui și va primi arome muntenești. Abia aștept să văd rezultatul!

Seara se încheie la biserica din stațiune, unde s-au adunat cu mic cu mare în așteptarea momentului sfânt.

Detalii
Data excursiei
27 aprilie 2019
Etichete:
grecia
Comentarii