Prima zi de Paști este o zi în care cu greu găsești ceva deschis în Grecia, obiectivele turistice în niciun caz. Așa că Situl arheologic de la Delphi nu îl putem vizita astăzi, însă am putea face un traseu de drumeție. Nu sunt foarte sigur că nu ne va sta în cale zăpada din Munții Parnassos, unde mă gândisem să mergem, însă acolo este o stațiune montană de ski și în mod sigur drumul este practicabil până la telegondolă. Ne vom hotărî acolo ce putem face, dar asta nu trebuie să știe și ceilalți, ei trebuie să fie pregătiți din toate punctele de vedere pentru o drumeție.
Până atunci să testăm apa mării!
Ce faci tati? Dansezi Zorba? Sau poate e cam rece apa? Însă pe mal este plăcut că te mângâie soarele.
Aceasta cred că este stațiune de vară, de plajă.
După un mic dejun întârziat,
reușim să plecăm. Este clar că nu prea îi trage ața să se urnească, știind ce-i așteaptă.
Trecem prin Delphi, continuăm însă fără să ne oprim. Pe măsură ce ne apropiam devenea din ce mai evident faptul că nu vom putea urca pe munte pe jos, spre bucuria câtorva companioni de drum.
Urcam destul de repede în altitudine și grosimea stratului de zăpadă creștea considerabil.
Ajungem la punctul terminus. Oprim în parcare.
Se citește bucuria pe fețele tuturor. Acum nu știu dacă datorită peisajului sau datorită faptului că au scăpat de urcat pe munte la pas.
Merge telecabina! Hai să urcăm cu ea. De unde s-or fi luând bilete!? Toate casele de pe aici sunt închise. Întâlnim și noi un nene și dă cap în semn de nu. Nu, adică nu se mai dau bilete că e închis. În cazul ăsta oamenii ăia cum au urcat? Au abonament? A schițat un da. Nu pot să cred. Poate prin nu-ul ăla ai vrut să îmi zici că n-ai nici cea mai vagă idee ce te întrebăm. Mai degrabă așa. Ne face semn să intrăm pe ușa pe care tocmai ieșise el. Ahaa, nici măcar nu lucrezi aici! Coborâm niște scări și descoperim o casă de bilete ascunsă. Da, putem urca până sus, dar să ne grăbim că într-o oră și jumate se închide. M-aș fi gândit că se închide la ora 16, dar la ora 14 nici nu mi-ar fi trecut prin cap. Dacă mă gândesc mai bine, azi e prima zi de Paști, când toate atracțiile turistice sunt închise. Așa că ar fi mai bine să ne bucurăm că am prins deschis și să savurăm aceste momente. Ne mobilizăm repede, luăm 10 bilete: 7 adulți, 1 student și 2 copii. Urcăm!
După primul tronson schimbăm telecabina și urcăm cu alta până la capăt.
Zăpadăăă!!!
Joacă în zăpadă!
Să ciocnim și ouă de zăpadă!
Să construim și iepurașul de Paști, în loc de om de zăpadă!
Cine dărâmă iepurele trebuie pedepsit!
Un nene acolo sus se dă cu placa.
Ăla e vârful pe care am fi vrut să urcăm. Însă în niciun caz pe acolo pe unde coboară zănaticul ăla. După ce a coborât pe placă, acum urcă tot pe acolo, de-a bușilea, ca să se mai dea încă o dată. Nu, nu, noi am fi urcat mult ocolit prin stânga și am fi mers pe creastă pe acolo.
Peisaje superbe!
Oare de ce trebuie să coborâm așa de repede!? Poate pentru că a strigat nenea ăla, de la telecabină după noi, zicându-ne că se apropie ora de închidere. Dacă nu coborâm acum, va trebui să coborâm pe jos. Nu e chiar imposibil să cobori pe pârtia de schi, iarna, fără schiuri, dar nici de dorit. Să coborâm!
Jos am rămas să admirăm garajul de telecabine,
să vedem cum sunt coborâte și garate toate cabinele. Dacă era după Răzvan cred că am fi stat acolo până cobora și ultima cabină. Cu greu am reușit să îl desprind de acolo. Ce-i drept nici nu ai prea des ocazia să urmărești acest proces.
Și-acum încotro? Păi program la relanti, oprim în fiecare parcare să facem poze la piesaje.
Acolo am fost noi astăzi?
Ajungem mai devreme acasă, numai bine să degustăm preparatele de Paști.
Și apoi programul de seară, pe malul mării...
