Ne era dor de o ieșire la munte. Ne tot gândim la ea încă de anul trecut. Oare cum va fi cu Răzvan pe un traseu mai lung?! Cu marsupiul era ok pentru trasee nu foarte lungi. Bebe se simțea bine și dormea mai tot timpul. Însă cam trebuia să merg fără oprire, pentru recuperarea suflului făceam ture circulare pe teren drept, dacă mă opream începea să chițăie. Bine, bine, dar din când în când mai simțeam și eu nevoia să îl las jos și să îmi relaxez spatele. Aici apărea primul neajuns, amândoi eram uzi pe piept. Și trebuia să îl învelim pe Răzvan în polare ca să nu răcească, căci aerul la munte este destul de rece. Al doilea neajuns la marsupiu ar fi că, purtându-l în față, îmi obturează o mică parte din aria vizuală, nu foarte mare, însă una foarte importantă, cea din imediata apropiere, unde urmează să pun pasul. Asta s-ar putea rezolva dacă mut marsupiul în spate. Anul trecut nu era nevoie să îi luăm mâncare la pachet, căci era în perioada de alăptare. Acum însă se schimbă datele problemei, trebuie să luăm termosul cu recipiente de mâncare. Traseu mai lung înseamnă implicit mai multe lucruri în rucsac: mâncare, mai multă apă plus ale lui bebe. Și toate astea într-un singur rucsac, în spatele Corneliei!? Nu e corect!
Anul trecut văzusem la metrou 2 părinți cu rucsaci mari de munte în spate și cu un băiețel de vreo 4 ani de mână. Unul din rucsaci avea un spațiu conceput pentru purtarea copilului. Am înregistrat soluția și acum a venit timpul să o testăm. Am comandat un rucsac asemănător cu acela și acum aveam emoții: dacă nu o să îi placă lui Răzvan, dacă nu o să aibă răbdare să stea acolo... Vom vedea.
Am ales un traseu pentru weekend, zic eu mai ușurel, Creasta Munților Baiului între Azuga și Sinaia. Majoritatea celor care au făcut acest traseu au ales să pornească din Sinaia și să coboare prin Azuga pentru că este mai ușor pentru orientare. Traseul prin pădure este marcat iar când ieși în creastă urmezi drumul de mașină până la capăt unde dai de telegondola din Azuga. Însă invers e cam greu să nimerești coborârea spre Sinaia întrucât nu este niciun indicator. Pe un blog am văzut totuși făcut și traseul de la Azuga spre Sinaia, deci se poate. Și este și mai puțin istovitor pentru că poți urca cu telegondola. Varianta asta îmi surâde cel mai mult pentru că rucsacul meu ar fi destul de greu, vreo 17 kg. Așa rămâne! Am căutat trackuri gps pentru toate traseele din zonă și chiar am găsit pentru mai multe coborâri posibile din creastă: 2 spre Bușteni și una spre Sinaia. Ar mai fi fost o coborâre pe partea cealaltă, spre Valea Doftanei, dar nu era de interes acum. Pentru o mai multă siguranță aveam instalată pe telefon și aplicația Munții Noștri cu harta Munților Baiului, care știe să te poziționeze pe hartă folosindu-se de localizarea gps.
Acum să vedem unde luăm cazare. Pentru a evita aglomerația care se face pe Valea Prahovei, am zis să testez o teorie: plecăm sâmbătă după - amiază spre Sinaia prin Târgoviște, și ne întoarcem luni dimineață direct la muncă pe DN1. Deci ne trebuie 2 nopți de cazare. Apoi o cazare în Sinaia, aproape de ieșirea din traseu, ne-ar avantaja că după coborâre am ajunge repede la culcuș. Dimineață, pentru plecare pe traseu am lua mașina până la Azuga și am lăsa-o la Pârtia Sorica. Dar seara, după coborâre, ar trebui să mă duc să recuperez mașina, însă m-aș duce doar eu. O cazare la Azuga, aproape de telegondolă ar fi comod că nu ar mai fi nevoie să ne mișcăm deloc cu mașina. Însă seara ar trebui să ne deplasăm toți cu trenul sau microbuzul de la Sinaia la Azuga. Am ales o cazare în Azuga.
Cine vrea să meargă cu noi?! Constatăm că foarte multe persoane lucrează în weekend. Iar cei care nu lucrau și cărora le-ar fi surâs ideea noastră de plimbare s-au dezumflat când au auzit că ne întoarcem luni dimineață. Julia însă a făcut ea mai multe învârteli și a reușit să-și aranjeze programul ca să nu ne lase singuri.
Sâmbătă pe la ora 1 după - amiază ne punem în mișcare și chiar am prins destul de lejer, în 3 ore eram la bifurcația spre Lacul Bolboci și Cabana Piatra Arsă. Că doar trebuie și azi să vedem ceva. Ne rămăsese de vizitat Cascada 7 Izvoare. Am fost în zonă în urmă cu vreo 5-6 ani, când am vizitat Lacul Scropoasa și Cheile Orzei, dar pe atunci habar nu aveam de existența acestei frumoase cascade, că de știam cât de aproape am trecut pe lângă ea, nu rămânea ea nevizitată. Am urmat drumul asfaltat spre Bolboci și apoi unul pietruit spre Lacul Scropoasa. Am mers cu mașina până în apropiere de Cascada 7 Izvoare. Pe drum am întâlnit foarte multe persoane ce ieșiseră la plimbare pe jos. Parcă mi-era și un pic rușine că noi mergeam cu mașina. Hai să ascundem mașina și să mergem și noi puțin pe jos, ca să facem testarea rucsacului și ajustarea chingilor. Înainte de a pleca la drum încercăm să hrănim bebelușul. Între timp eu plec în recunoaștere în pădure căci parcă se auzea o cădere de apă. Printre crengile copacilor se vedea chiar Cascada 7 Izvoare.
Mă întorc eu bucuros la mașină cu vestea, dar aici atmosfera era cam tristă, Răzvan nu voia să mănânce de niciun chip pentru că nu era toată lumea prezentă la masă. Așa că m-am lipit și eu de mașină ca să nu mai existe motive de mofturi. Cu chiu cu vai a reușit până la urmă să mănânce, căci altfel nu mai plecam la nicio plimbare.
2 pași până la Cascada 7 Izvoare.
3 pași până la Lacul Scropoasa.
Și încă 4 pași până la Cheile Orzei.
Am tot citit despre Cheile Orzei că s-ar putea vizita și pe partea cealaltă, de unde am văzut și poze mult mai interesante, dar că, pe lângă faptul că e interzis, mai e și destul de dificil și periculos. Poate odată și-odată o să îmi fac curaj să rog un responsabil de la baraj să ne treacă și pe noi prin tunel să vedem cum arată Cheile Orzei pe partea cealaltă. Dar până atunci acesta va fi capăt de drum pentru noi chiar dacă traseul marcat continuă până la Dobrești, însă ce era mai spectaculos a fost până aici, sau cel puțin așa cred eu.
Se auzea parcă o cădere de apă. Probabil e dat drumul la baraj. Și în cazul ăsta oare s-ar mai putea vizita cheile pe partea cealaltă?!
Privim Lacul Scropoasa dinspre Cheile Orzei. Și pornim înapoi spre mașină.
Dacă în capătul celălalt era liniște, aici bolborosea apa, vrând parcă să își ia zborul.
Acolo, în codița lacului, se distinge parcă o altă cascadă.
Mai admirăm încă o dată Cascada 7 Izvoare.
Ne îmbarcăm și plecăm. Spre surprinderea mea drumul până la Azuga a fost extrem de liber. Parcă nu ar fi venit bucureștenii la munte în acest weekend. Limita de viteză prin Sinaia, Bușteni este de 70 km/h, însă nu-mi aduc aminte să fi reușit vreodată să merg cu mai mult de 30. Iaca acum am atins această viteză de vis și nu doar am atins-o ci am și păstrăt-o de la Sinaia până la Azuga.
Cum o fi să te trezești în fiecare dimineață cu această priveliște, fără să fie nevoie măcar să te ridici din pat?!
Duminică dimineață ne-am pregătit toate celea și am pornit la drum.
Am urcat cu telegondola
și gata eram deja în creastă.
Vremea pare să țină cu noi azi. Admirăm Munții Bucegi.
Mai facem câțiva pași și descoperim și Masivul Postăvaru, iar vis-a-vis de acesta Masivul Piatra Mare.
Se vede că nu ne-am mai mișcat demult, după primul urcuș deja aveam limba de-un cot afară și mai avem de mers până departe în zări.
Am traversat prima turmă de oi care se așezaseră la păscut de-o parte și de alta a drumului. Am trecut de primii 2 câini care ne-au văzut și n-au zis nimic. Taci că e bine. Alții nu se mai vedeau. Mai merg vreo 10 pași și răsar din iarbă alți 6 câini hămăind și repezindu-se spre mine. În câteva secunde eram înconjurat, nici nu știam spre care să stau cu fața. Fetele rămăseseră ceva mai în urmă așa că eram singur cu Răzvan în centrul acțiunii. El mititelul doar ce ațipise, că-l văzusem în retrovizoare mai devreme, și acum l-au trezit dulăii ăștia. Se ridică repede și ciobanul din iarbă, unde moțăia, și alergă spre câini ocărându-i. Până să ajungă acesta la noi, am simțit cum unul din câini s-a repezit pe la spatele meu și a lovit rucsacul. Dar atât a apucat că a ajuns imediat ciobanul lângă noi și s-au liniștit apele. Și se pare că nici Răzvan nu s-a speriat. Asta e bine!
După vreo oră de mers ajungem la bifurcația spre Valea Doftanei.
Hai să facem o pauză că prea am ajuns repede aici. Bebe a tras deja primul pui de somn. Mai avem o azvârlitură de băț și ajungem pe Vârful Baiul Mare. Vorba vine, că azvârlitura asta se măsoară în ore și ar putea fi de vreo 2. Ne intrăm un pic mai greu în ritm.
Luăm micul dejun și pornim mai departe. După ce a admirat zările în stânga
și în dreapta,
Răzvan s-a băgat la repriza a doua de somn. Nu am fost prea sigur că o să poată dormi acolo în rucsac, dar se pare că îi place.
Acum au apărut în vizor și Munții Ciucaș.
Peste drum vedem în continuare Munții Bucegi.
Jos în vale cred că se vede orașul Bușteni
și probabil Poiana Țapului.
Inițial am crezut că e vorba de Sinaia și mi se părea că am ajuns prea devreme.
Pe acest traseu am întâlnit mașini offroad,
motocicliști
și mulți bicicliști.
Părea că suntem singurii care merg pe jos pe acest bulevard, noi și cu ciobanii.
De-abia după Vârful Baiul Mare am mai dat peste un cuplu ce veneau la pas din direcția opusă și păreau tare dărâmați. Dar până să ajungem cu adevărat pe Vârful Baiul Mare am avut impresia de vreo 2 ori că am ajuns pe vârf dar acesta parcă fugea mai departe.
Când am ajuns pe adevăratul Baiul Mare am făcut o pauză de vreo oră. Și Răzvan a continuat să doarmă în scăunelul lui din rucscac chiar și după ce am dat rucsacul jos din spate.
Surprinzător, căci m-aș fi așteptat să se trezească când m-am oprit și am dat rucsacul jos, însă nu, a mai dormit vreo jumătate de oră și după ce am dat rucsacul jos. Mi-am adus aminte că într-un filmuleț de prezentare a unui astfel de rucsac a fost o secvență în care o fetiță dormea în rucsac cu toate că rucsacul era pe podea.
După ce s-a trezit s-a apucat să culeagă pietricele. De mâncat nu a vrut să mănânce. Nici noi nu am mâncat. Altădată am fi zis că nimic nu e mai bun decât o masă luată pe vârf. Dar acum cred că am ajuns prea repede pe vârf și fără prea mare efort, nu ne câștigasem dreptul de a mânca aici.
Să continuăm! Dacă până aici ne-am întâlnit cu mai multe turme de oi, de aici au început să apară vacile.
Oile nu se pierd unele de altele și câinii au grijă să le mâne în direcția care trebuie, însă vacile nu prea au simțul ăsta de turmă, fiecare în direcția ei. Din acest motiv am și găsit câteva văcuțe pierdute parcă de familia lor.
După ele alerga în schimb văcarul, probabil că nu se lasă impresionate de un lătrat de câine. Cred că vorba aia: "Câinii latră, turma trece!" se potrivește mai bine la vaci decât la oi.
Track-ul de pe gps ne-a ajutat să nimerim coborârea pe Piscul Câinelui.
Nu a fost cea mai ușoară coborâre. A fost domoală până când am intrat în pădure, poate chiar prea domoală.
Am zărit la un moment dat printre ramurile copacilor clădirile din Sinaia și eram foarte sus deasupra lor. Asta nu putea să însemne decât că urmează o coborâre serioasă și oricât am sperat că se va face în serpentine, nu a fost așa. O mare parte din coborâre am mers cu pași de furnică.
Partea frumoasă a fost că am mai găsit și am cules flori de soc.
Pe gps tot urmăream cât mai aveam până la barieră, crezând că e vorba de bariera peste calea ferată. Însă când am ajuns la barieră și am văzut că e o barieră ce restricționează intrarea într-o proprietate privată, am fost un pic dezamăgit. Dar cel puțin se terminase coborârea pe pante abrupte, de aici am continuat să coborâm în serpentine și erau mult mai accesibile, că doar trebuia să poată urca și mașina pe aici.
Am ajuns într-un final la civilizație.
Ăsta să fie oare câinele salvamont de la Cabana Babele, căruia îi ocupasem eu locul de pozat?
Mai aveam vreo 800 m de parcurs până la gară. Ne-a depășit microbuzul de Azuga și nu ne-a așteptat în gară. L-am văzut cum pleca când noi mai aveam 100 m și ajungeam.
Următorul va veni cel mai probabil peste 1 oră. Hai să vedem trenul. Nici ăsta nu avea să vină prea curând, de-abia peste vreo 40 minute. Până la urmă am luat taxiul. Dar cel puțin am avut satisfacția de a depăși și microbuzul ce plecase de sub nasul nostru. Știu că era în plan să îl plimbăm pe Răzvan pentru prima oară cu trenul, dar nu ne mai ardea de așteptat.
Se pare că am făcut o alegere inspirată cu plecarea luni dimineață, căci acum era un pic aglomerat sensul opus, iar a doua zi a fost destul de lejer, în 2 ore eram deja la muncă.
