Ne-am propus să legăm ziua liberă de 15 august de un concediu de 1 săptămână, să avem astfel 10 zile legate de colindat prin țară, cu familia.
Zona de plimbare urma să fie sud-vestul țării și aveam de ales dintre Munții Șureanu, Parâng, Vâlcani, Cernei, Mehedinți, Țarcu, Retezat. Am început prin a căuta trasee prin aceste zone, niște trasee accesibile, nu foarte lungi, pentru că urma să mergem cu familia.
În Munții Șureanu am zis că am putea face un circuit pornind de la Cabana Oașa spre Vârful Șureanu și Iezerul Șureanu, apoi spre Vârful lui Pătru și întoarcere la Cabana Oașa. Pentru asta ar fi fost ideal să ne cazăm 2 nopți în zona Cabanei Oașa.
Din Munții Parâng am pus pe listă mai multe posibile trasee, țintele fiind mai multe lacuri glaciare: Lacul Gâlcescu, Lacul Roșiile, Lacul Verde. Pentru aceste trasee cea mai apropiată locație de cazare ar fi fost Cabana Groapa Seacă.
Din Munții Vâlcani, am pus pe listă Vârful Straja și 2 nopți de cazare în stațiunea Straja.
Pentru Munții Țarcu și Muntele Mic nu am ajuns să aflu care e starea drumurilor de acces spre Stațiunea Muntele Mic și spre Poiana Mărului. Și aici aveam o idee de circuit cu plecare din Poiana Mărului spre Muntele Mic și întoarcere în Poiana Mărului pe alt traseu.
Pentru Munții Cernei și Munții Mehedinți am găsit foarte multe trasee pe care le-am putea face, Cheile Corcoaia, Cascada Vânturătoarea, Cascada Cociu, Cheile Țăsnei, Crucea Albă și Vârful Domogled, Cheile Tâmnei și Crovul Mare. Pentru acestea, ca locație de cazare se potrivea foarte bine stațiunea Băile Herculane. Și chiar mai mult, de aici am putea face o plimbare și la Cazanele Dunării și Ciucaru Mare, Ciucaru Mic.
Iar din Munții Retezat am pus pe listă un traseu spre Lacul Zănoaga cu pornire de la Barajul Gura Apelor. Pentru acest traseu, o locație cu multe locuri de cazare ar fi Râu de Mori.
Am zis inițial să începem cu Băile Herculane, dar fiind weekend prelungit, nu prea am găsit cazare decât de duminică încolo. Am găsit la Straja cazare pentru primele 2 zile și am făcut rezervare pentru următoarele 4 la Băile Herculane. Mai rămâneau 3 nopți, dar nu știam dacă să ne oprim la Muntele Mic sau să mergem direct la Râu de Mori. Pentru astea a rămas că ne vom mai gândi următoarele zile.
Gașca de la Constanța a venit la noi, în București, de joi seara, astfel că vineri dimineața eram gata de plecare.
Valea Jiului aflasem că este închisă circulației în timpul săptămânii, iar în weekend se circulă cu mai multe semafoare. Vineri era zi din timpul săptămânii, dar fiind 15 august probabil că circulația se desfășura ca într-o zi de weekend. M-am gândit totuși la o alternativă, să mergem pe la Voineasa, Obârșia Lotrului, Cheile Jiețului. Drumul îl știam că este găurit bine, dar este practicabil, și nu aveam să ne grăbim că sunt destule peisaje și merită să te oprești foarte des, să faci poze la lacuri, cascade, chei, munți. Nu știu dacă aș fi mers pe varianta asta doar ca traseu de tranzit, dar l-am ales ca traseu de plimbare cu multiple obiective de admirat.
Am plecat din București pe autostradă spre Pitești, apoi spre Râmnicu Vâlcea și am intrat pe Valea Oltului.
Sunt în continuare de părere că poți trece de foarte multe ori prin aceleași locuri și de fiecare dată vei vedea ceva nou în locurile respective.
Castrul Roman Arutela l-am mai văzut de sus, de la șosea.
Dar la Mănăstirea Turnu nu mai intrasem până acum. Dacă stau bine și mă gândesc, am știut de existența acestei mănăstiri și dățile anterioare când am trecut prin zonă, dar acum era prima oară când vedeam indicatorul spre mănăstire.
Această mănăstire, cu toate că este foarte aproape de șoseaua principală, este totuși ascunsă privirii, fiind plasată parcă după munți.
Am continuat apoi șoseaua pe Valea Oltului până unde se desparte un drum la stânga spre Brezoi, pe care l-am urmat. Aveam în stânga Munții Căpățânii și în dreapta Munții Lotrului. În continuare am mers însoțiți de râul Lotru, doar că în sens invers, pentru că el se varsă în Olt cam pe unde am părăsit noi Valea Oltului. Am admirat Barajul și Lacul Brădișor.
Ne-am continuat apoi drumul, pe lângă Lacul Mălaia, mergând puțin spre nord, pentru a face loc și Munților Latoriței în stânga. Am mers în paralel cu Lotrul până în zona stațiunii Voineasa, unde ne-am despărțit, urmând să ne întâlnim din nou cu apele lui la Lacul Vidra.
De aici nu am mai mers mult și am ajuns la Obârșia Lotrului. De fapt obârșia lui nu este chiar aici, pentru că mai însoțește o bucată de vreme și Transalpina. Însă noi ne-am continuat drumul spre Petroșani, printre Munții Șureanu și Munții Parâng.
De la Cabana Groapa Seacă am intrat în Cheile Jiețului, unde am avut de admirat pereți stâncoși apropiați de șosea și mai multe cascade.
Când am ajuns în Petroșani soarele era la asfințit.
Până am urcat la Straja se făcuse întuneric de-a binelea. Aici plouase. Parcă îmi aduc aminte că și ultima oară când am fost aici tot după o ploaie ajunsesem.
Sâmbătă dimineață, dar nu foarte dimineață, pe la ora 11, am plecat într-un mini-circuit să urcăm pe Vârful Straja pe o parte și să coborâm pe altă parte.
Am plecat pe lângă cabană pe un drum forestier, că așa ne-a explicat doamna de la cabană.
Ce simplu părea din gura ei, "o luați în dreapta pe lângă cabană, pe drumul forestier și ajungeți pe Vârful Straja în vreo 2 ore, urcați apoi pe Vârful Mutu, treceți pe la lacul de acumulare și coborâți apoi pe lângă pârtie și ajungeți înapoi la cabană din direcția opusă". Pai dacă e așa de simplu, hai la drum. După vreun sfert de oră de mers, drumul forestier se bifurca. Și noi acum pe unde o luăm?! Teoretic ar trebui tot în sus, dar hai să mergem pe ăsta mai circulat să vedem unde ajungem. Drumul ăsta mai circulat după ce a ocolit bine o coastă de munte, a început să coboare. Mai pe sus se vedea parcă și drumul celălalt iar pe el mergeau 2 oameni mai în vârstă care plecaseră de la pensiune cu vreun sfert de oră înaintea noastră. Or fi rătăcit și ei drumul?! Puțin mai în vale erau mai mulți muncitori care turnau fundația unei cabane. M-am oferit să le fac o vizită să aflu niște indicații.
Concluzie, trebuia să urcăm pe de-a dreptul în sus, tăind și celălalt drum.
Sus pe coamă
am mai întâlnit vreo 3 localnici care ne-au îndrumat să urcăm tot așa în continuare pe coamă, trecând pe lângă pâlcurile de brazi.
După vreo 200 de metri s-a terminat pădurea și ne era ceva mai clar încotro va trebui să o luăm că se vedea încotro sunt vârfurile mai înalte.
Pe traseu ne-am întâlnit cu foarte mulți oameni ieșiți la cules de afine. Poteca noastră traversa o imenșă mare de arbuști purtători de afine, un mare afinariu, după cum ziceau ei.
Și aceștia ne-au confirmat că suntem pe drumul cel bun.
Am mai observat că de ceva vreme urmăream parcă un drum marcat cu panglici legate din loc în loc. Probabil acesta fusese drumul vreunui maraton montan. Mai urcam câțiva pași, mai opream să facem câteva poze. Pe măsură ce urcam se mai ridica parcă și ceața ca să putem vedea și în zare.
Am ajuns într-un final și în vârf.
Vârful Straja este chiar lângă vârful pârtiei.
Am făcut aici și pauza de masă, că așa ne dăm în vânt, să mâncăm la înălțime.
Acum aveam așa multe variante de coborâre, și poteci și pârtii, de nu știam pe care să o alegem, și toate ajungeau jos tot în stațiune.
Când coboram spre lacul de acumulare, care aveam să aflăm că se numește Lacul Mutu, a pornit și o ploaie ușoară. Doar eu și Cornelia aveam pelerinele de ploaie la noi, fetele nu le aveau.
Și aveam impresia că le-am făcut instructajul. Lasă, după ce s-au udat bine tura asta, poate data viitoare or să le bage și în rucsac.
Ajunși la lacul de acumulare,
ar fi trebuit să urcăm spre Vârful Mutu, dar pentru că fetele erau ude și nu mai aveau chef de plimbare, l-am ocolit și am pornit la vale spre stațiune.
Dar ce devreme am ajuns înapoi, nici măcar 4 nu se făcuse încă. Și noi acum ce mai facem?! Stai că mai aveam pe listă, ca obiectiv de rezervă, Peștera de Gheață. Trebuia să mergem până la Valea de Pești și de acolo să mai cerem niște indicații că nu știam exact cum se poate ajunge la peșteră, nici traseu marcat nu există și nici vizibilă din drum nu este. Dar nu am stat pe gânduri, am plecat. Am coborât înapoi în Lupeni, am luat-o spre Uricani, Valea de Brazi și pe la Câmpu lui Neag am urmat un indicator spre stânga spre Valea de Pești. De aici drumul s-a supărat destul de bine și nici nu știam cu siguranță dacă vom găsi ceea ce căutam. Am întrebat așa din mașină vreo 2 persoane care le-am întâlnit pe drum, dar nu erau de prin zonă și erau parcă mai aerieni decât noi. Le-am arătat noi harta și pe unde se află ca să îi mai scoatem din ceață. Am mai mers puțin și ne-am întâlnit cu o mașină ce venea din sens opus. Am oprit-o și l-am întrebat pe șofer de peșteră, ne-a zis că suntem pe drumul bun și mai avem de mers vreo 6 kilometri, dar chiar după ce trecem de peșteră sunt niște oameni care stau la cort și le putem cere lor indicații. Am oprit și la următorii oameni pe care i-am întâlnit, de la aceștia am aflat că distanța nu era așa mare, ci doar 1,5 km. După aproximativ 1,5 km am ajuns la o căsuță cu mulți oameni. Aici un nene de treabă, ne explică de vreo 2 ori cum să ajungem, cu lux de amănunte. Mai aveam de mers doar vreo 500 m și intrarea pe potecă era chiar înainte de o poiană largă, unde este foarte posibil să găsim corturi campate. Chiar când ajungem acolo, tocmai coborau din stânga, din pădure, 2 copii. Am bănuit că veneau de peșteră că aveau și o frontală la gât. Am oprit în dreptul lor și i-am întrebat unde este peștera. Ne-au arătat cu mâna, simplu, "Acolo!". Printre copaci parcă se vedea o potecă ce urca brusc.
Pe drum pierdusem fetele care erau toate în cealaltă mașină. Probabil au fost dezarmate de drum și au făcut cale întoarsă.
Am pornit pe potecă și în nici 2 minute ne aflam în fața unui perete stâncos și a unei intrări mari în peșteră.
Am intrat în peșteră,
am ajuns în dreptul unei treceri pe perete foarte înclinat și umed și nu ne-am încumetat să continuăm.
Dar am observat apoi că putem continua coborând puțin, trecând prin niște cotloane mai înguste și mai puțin înalte.
După această trecere, peștera se deschidea ceva mai tare și se mai putea continua, dar pietrele erau ude și puteai oricând aluneca. Pe pereți dacă puneai mâna, îți îngheța instant. Nu am ajuns să vedem gheața din peșteră, dar sunt convins că denumirea ei nu este fără rost. Nu am mai vrut să continuăm, ne-am întors.
Ne-am suit în mașină și nu am mers 500 de metri și ne-am întâlnit cu restul fetelor venind pe jos. Cornelia a mai făcut o plimbare în peșteră și cu ele.
Am ajuns înapoi la pensiune, în Straja, pe-nserat. Aflasem că a doua zi trebuia să fie un raliu pe drumul ce leagă Straja de Lupeni. Era destul de clar că se va închide drumul pe toată perioada cât va ține concursul. Ne-am interesat când anume se va întâmpla acest lucru pentru că a doua zi trebuia să plecăm spre Băile Herculane și nu aveam de gând să ne încurce planurile acest concurs de mașini. Am aflat că se închidea de dimineață de la 8 până seara și se mai deschidea într-o pauză de 1 oră pe la ora 13. Am ales varianta să ne trezim din zori și să plecăm pe la 7 și jumătate.
