Excursie în Munții Cindrel

Până să ajungem să vizităm această zonă, eram convins că se numesc Munții Cîndrel (cu î din i). Cred că așa am învățat la școală și, ulterior, chiar dacă vedeam pe undeva scris Cindrel (cu i) citeam în mod automat Cîndrel, din obișnuința de a vedea de foarte multe ori scris fără diacritice. Ajunși fiind pe Vârful Cindrel, în urma noastră a mai ajuns un grup de vreo 3 persoane. Dintre aceștia un băiat a exclamat foarte sonor ceva de genul: "Uite am ajuns pe Vârful Cindrel, 2244 m", citind de pe plăcuța de pe vârf. Mi-a sunat foarte ciudat și m-a mâncat limba să îl corectez că, de fapt, se numește  Vârful Cîndrel. Am primit un răspuns scurt și răspicat: "Ba nu, este Vârful Cindrel". Am cam amuțit. Am așteptat să se îndepărteze de plăcuță să văd și eu cum e scris acolo. Era scris într-adevăr Vârful Cindrel. Am scos harta, și aici era scris Munții Cindrel. Ceva nu e în regulă. Mi se pare un pic dubios ca ei să se fi numit dintotdeauna Cindrel, iar mie să mi se fi alterat cumva denumirea în Cîndrel. E bine totuși că nu sunt singurul care a învățat așa, și Cornelia a învățat la fel și probabil și alte persoane. Dar cei din zonă, în mod cert, folosesc denumirea Cindrel, așa l-a numit și responsabilul de la refugiul Cânaia și un localnic. Mă gândesc că, mai degrabă, invers s-a întâmplat, fiind scris de foarte multe ori fără diacritice, î-ul a devenit i. Așa de tare m-a frământat acest lucru, încât, ajuns acasă, am scotocit pe net. Am găsit pe wikipedia că Munții Cindrel ar fi denumiți uneori Munții Cândrel (aici apare a 3-a formă, cu â din a). Am încercat apoi să găsesc originea denumirii. O legendă zice că numele ar veni de la feciorul baciului Cindrea, pe care îl chema Cindrel. Bine, bine, dar eu de ce oi fi învățat Cîndrel?! Cred că rămâne să mai cercetez, de data asta în cărți mai vechi, pentru că internetul nu mi-a putut oferi o explicație mulțumitoare.

După ce am stat acasă weekend-ul 28-29 iunie, am zis că următorul, dacă o fi vreme frumoasă, nu mai stăm. Marți când m-am uitat prima oară la prognoza din weekend am observat că prin majoritatea regiunilor era vreme frumoasă, acum rămânea să ne hotărâm unde să mergem. Tot oscilam între Munții Leaota și Munții Cindrel. Cristina și cu Marius ne-au anunțat că ei zic pas de data asta. În schimb a apărut un nou membru doritor să meargă cu noi, Iulia. După o analiză preliminară am aflat că nu prea mai fusese pe trasee de munte și nici un echipament minim de munte nu avea, dar că merge, să nu îmi fac probleme. Ce să alegem? În Munții Leaota ar fi de urcat cam 1500 m în altitudine, iar în Munții Cindrel ar fi de urcat doar 800 m în altitudine, dar ar fi de parcurs o distanță mult mai mare. Am zis că de mers e mai ușor decât de urcat, așa că am ales varianta Munții Cindrel cu plecare din Păltiniș. Cornelia i-a împrumutat o pereche de bocanci de drumeţie de-ai ei mai vechi, iar de pelerină de ploaie se pare că nu va avea nevoie pentru că prognoza zicea spre 0% șanse de ploaie. Mai rar vezi așa ceva, 0% șanse de ploaie pe tot parcursul zilei. Ar fi și păcat să nu valorifici o asemenea zi.

Am făcut rezervare la Șelimbăr pentru 2 zile: vineri și sâmbătă. Inițial am gândit să ne cazăm la Păltiniș, dar prețurile la cazare erau destul de ridicate. Vineri seara, imediat după muncă, am plecat în direcția Sibiu. Am luat-o pe autostrada A3 până la Ploiești, apoi pe Valea Prahovei, am ocolit Brașovul trecând prin Râșnov, am reintrat pe DN1 și am mers pe el până la Șelimbăr.

Sâmbătă dimineață ne-am trezit pe la ora 6, pe la 7 am plecat spre Păltiniș. Aici am oprit mai întâi să ne alimentăm cu apă de la un izvor, am lăsat mașina în parcare la telescaun și apoi am pornit pe traseu în jurul orei 8. Am început traseul pe triunghi roșu, care mergea spre Barajul Gâtul Berbecului.

Dar noi urma să părăsim marcajul triunghi roșu în Poiana Muncel și să continuăm pe bandă roșie care reprezenta traseul de creastă. Drumul a trecut pe sub telescaun, a continuat puțin prin pădure, a ținut o perioadă de timp pe un drum forestier, apoi a mers pe o potecă prin pădure întâlnind din nou drumul forestier în apropierea Poianei Muncel. Am continuat pe drumul forestier, apoi pe un drum de care până am ieșit din pădure în golul alpin.

De aici aveam vedere spre Munții Făgăraș, care se aflau în spatele norilor.

Puteam ghici undeva în depărtare cam pe unde ar trebui să ajungem.

Iulia a hotărât să preia ea conducerea pentru a impune un stil de mers mai alert, măcar pe porțiunile mai drepte.

Și totuși acolo departe trebuie să ajungem noi azi?! Pare cam departe și totuși mergem de vreo 2-3 ore.

Când am ajuns în Șaua Bătrâna, am întâlnit aici un cioban foarte mâhnit pentru că în seara anterioară pierduse 10 oi, luați de o ursoaică ce avea 3 pui. Ne-a întrebat dacă mergem la refugiul Cânaia și a ținut să ne pună în gardă de existența ursoaicei.

Am găsit pe drum și niște formațiuni stâncoase.

Am mers o grămadă și parcă ținta noastră nu vroia să se apropie.

Am ajuns în punctul unde se separă două trasee, unul mergea spre refugiul Cânaia şi altul care continua pe creastă spre Vârful Cindrel. Dacă e să analizăm timpii de pe indicatoare, noi am mers mult mai repede, am făcut aproape jumătate din timpul estimat pe indicatoare. Deja ne gâdim să mai adăugăm ceva la traseu pentru a nu ajunge prea devreme înapoi în Păltiniş. Am observat pe hartă că pleacă un traseu spre Barajul Gâtul Berbecului şi ne gândeam să îl urmăm, iar de la Gâtul Berbecului să mergem pe triunghi roşu până la Păltiniş, pe marcajul pe care plecasem iniţial şi de care ne despărţisem în Poiana Muncel. Dar hai să nu ne hazardăm, hai să urcăm pe Vârful Cindrel, să coborâm din Şaua Cindrel spre Refugiul Cânaia şi de acolo refacem calculele, să vedem dacă ne încadrăm.

Pe traseu ne-au depășit niște motocicliști.

Am făcut un mic detur de la traseu pentru a vedea și Iezerul Mare.

Ultima porțiune de traseu pe care trebuia să o parcurgem într-o oră și jumătate conform indicatorului, am parcurs-o în 2 ore și jumătate. Se pare că ne-am culcat pe o ureche și am lălăit-o spre final sau poate am început să dăm semne de oboseală. Am ajuns pe vârf. Aici cu greu îți poți da seama care e vârful propriu-zis pentru că este, de fapt, un platou foarte larg. Noroc că este un indicator cu Vârful Cindrel. Dar gps-ul nu voia să îmi indice 2244 m, am încercat să mă ridic pe vârfuri, cățărat pe borna existentă pe vârf, pentru a înregistra altitudinea de pe indicator.

Am luat o bine meritată pauză de masă și apoi să inscripționăm momentul pe cardul de memorie al aparatului foto.

Oare ce-o fi după stânca aia?!

Nici mașinile nu se dau înapoi de la a urca pe Vârful Cindrel.

Bicicliștii, după ce au testat traseul de creastă la dus dinspre Păltiniș spre Vârful Cindrel, la întoarcere vor un drum mai ușor, încercând varianta pe la Refugiul Cânaia, ca și noi de altfel.

Am ajuns numaidecât la Refugiul Cânaia, că la vale merg picioarele singure. Ajunși aici totuși nu ne vedea să credem că așa arată un refugiu.

E dotat cu panouri solare. Am aflat de la persoana responsabilă că are și frigider și mașină de spălat și alarmă, doar că panourile solare nu produc destulă energie pentru a acoperi toți consumatorii. Are locuri de cazare la prici și în camere cu 4 paturi. Ce citisem eu despre acest refugiu înainte de a veni în zonă nu mai este valabil. Citisem că mai bine îți iei cortul și campezi lângă refugiu. Văzând că refugiul a fost refăcut de curând aș spune că mai bine îți iei sacul de dormit și dormi în refugiu, decât să cari și cortul. Bineînțeles că trebuie să plătești pentru găzduire, 15 lei / persoană la prici și 25 lei / persoană în camera cu 4 paturi. Și cred că este o variantă foarte bună, decât să mergi într-o singură zi ceva mai mult de 30 km pe jos, eventual ziua următoare poți face detur pe la Barajul Gâtul Berbecului. Ajunși aici, am refăcut calculele, am întrebat și persoana responsabilă de refugiu dacă e realizabil ce voiam noi și ne-a liniștit că este destul de mult de mers. Așa că am umplut sticluțele cu apă de la izvorul din fața refugiului și am pornit spre Păltiniș. Am zis totuși să nu ne întoarcem exact pe același traseu, ci să urmăm marcajul cruce roșie din Șaua Bătrâna. Pe drumul de întoarcere ne-am întâlnit și cu un șarpe, probabil o viperă, că tot ne întrebase nenea de la refugiu dacă am văzut vreuna pe traseul nostru.

Dacă în prima parte a zilei, la dus spre Vârful Cindrel, am mers cu soarele în partea stângă, la întoarcere, era după amiază și din nou am mers cu soarele pe partea stângă. Ca urmare, ne-am colorat mai mult pe mâna stângă și pe obrazul stâng. Deja începuse să ne frigă partea stângă. Dar nu a mai trecut mult timp și am intrat la umbră, în pădure.

Iar drumul prin pădure, de la finalul traseului este, de obicei, plictisitor. De data asta aveam noroc că mai apărea câte o cascadă, mai traversam câte un pârâiaș, să nu ne lase să ne plictisim.

Am ajuns în Păltiniș, la telescaun, de unde am plecat, puțin înainte de ora 20. Asta însemna că făcusem aproape 12 ore pe traseu. Ne-am încadrat în intervalul estimat de 12-14 ore. A fost un traseu ușurel, fără diferențe mari de altitudine, fără dificultăți, fără treceri pe marginea vreunei prăpăstii, dar cu o lungime considerabilă, de peste 30 km. Și tocmai la un astfel de traseu mi-am găsit să îmi uit ghetele de drumeție acasă. Eh, trebuie să recunosc că am fost și puțin ajutat să le uit. Bine că m-a prins cu niște pantofi cu o talpă destul de serioasă.