Ne-am cam făcut de cap în celelalte 2 zile, le-am umplut până la refuz cu 2 trasee lungi și nu ne-a mai rămas timp deloc pentru a-i scoate la plimbare și pe Răzvan cu mămăița. Despre traseul spre Vârful Gugu știam că ne va ocupa întreaga zi. Despre traseul spre Parângul Mare aveam impresia că ne va lăsa ceva timp liber, însă nu a fost deloc așa. Ne-a mai rămas totuși o portiță salvatoare, am putea vizita ceva pe drumul de întoarcere, mai ales că, fiind luni, nu vom avea nici aglomerație pe șosea. Prima oară m-am gândit la Vârful Bora, care ne-a rămas restanță mie și lui Răzvan, de anul trecut. Ar fi un traseu ușurel ce pornește de pe Transalpina. Dar cred că ar fi puțin cam istovitor pentru mămăița și, în plus, mămăița a mai fost pe Transalpina. Poate ar fi bine să vizităm ceva nou pentru mămăița și să rămânem mai aproape de șosea. Pe Cheile Oltețului, de exemplu nu a fost, nici la Trovanții de la Costești, iar Culele Măldărești nici noi nu le-am văzut. Toate acestea sunt în drumul nostru și cred că timpul ne va permite să le vizităm pe toate.
Plecăm noi din Petroșani, dar ceva parcă nu ne lasă. După ce intrăm pe Valea Jiului ne sună proprietara. Oare ce s-o fi întâmplat? Să fi stricat ceva și ne pune la plată? Nu chiar. Cică am uitat un obiect albastru, pătrățos, un dispozitiv, dar nu se prindea ce face, ca un aparat sau telecomandă. Mă uit întrebător la Cornelia. Apoi ne-a picat fisa, este lanterna lui Răzvan. Ce facem? Ne mai întoarcem după ea? Eu înclinam să nu, dar Răzvan a fost destul de convingător că nu vrea să renunțe la ea. Hai că nu suntem chiar așa de parte, vom adăuga doar o întârziere de vreo oră. Azi nu suntem contra cronometru.
Cheile Oltețului.
În aceste chei se ascunde Peștera Polovragi. Chiar de ar fi deschisă nu prea m-aș băga să o vizităm. Evităm pe cât posibil aglomerațiile. Și apoi am vizitat-o cu altă ocazie.
Nu cred că am avansat vreodată atât de mult cu mașina pe Cheile Oltețului. De data asta nu este așa aglomerat, ca fiind luni, și am găsit un loc de parcare în apropierea unui pod, după Peștera Polovragi. Hai să ne mai plimbăm și pe jos!
Ia uite este amenajat un traseu pentru a coborî în albia râului!
Hai și noi! Încercăm așa!
Dar parcă e mai bine așa!
O lăsăm pe mămăița să ne supervizeze de la lojă.
După de ne săturăm de bâldâbâci,
ne întoarcem sus
și ne mai continuăm puțin plimbarea.
Acum direcția Culele de la Măldărești!
Lunea culele sunt închise. Ce noroc! Măcar sunt porțile deschise
și putem privi această culă prin exterior.
Cât timp ne plimbam prin curte
apare o doamnă binevoitoare care se oferă să ne prezinte și interiorul culelor, dacă avem puțină răbdare să o așteptăm să-și termine treaba, probabil niște hârțogărie.
În timp ce așteptam
îmi sună telefonul. Era nevoie de mine la serviciu, dacă puteam să intru online, căci toți cei care ar mai fi putut să rezolve punctual problema erau plecați în concediu și nu erau în apropierea unui laptop. Eu îmi luasem de data asta laptopul cu mine, parcă prevăzând această situație, căci de obicei plec fără laptop la mine.
Eh, duceți-vă voi să vă prezinte culele!
În Cula Greceanu s-a filmat Aferim.
În Cula Duca s-a filmat Drumul Oaselor.
Măldărești se numeau de la maldărele de bani pe care le aveau. Având mulți bani, aveau și mulți dușmani.
Mai vizităm și biserica din capătul uliței,
Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și Sfinții Voievozi, doar prin exterior.
Hai că ne așteaptă Trovanții de la Costești!
Trovanții sunt pietre care cresc.
Și-acum drumul spre casă.
