Încă din iarnă, de când am primit invitația Anduței la munte, am început să tropăi de bucurie. De Rusalii mergem în Munții Parâng! Mi se făcuse așa un dor de munte! Vom sta la Cabana Mija. Știți unde e? Da, știu, e pe Cheile Jiețului. E frumos acolo? Superb! Ce traseu putem face de acolo? Putem urca pe Parângul Mare? Putem, dar mai greu. Am putea să facem o plimbare până lacuri, căci acolo, la baza Parângului Mare, sunt multe lacuri glaciare: Lacul Mândra, Lacul Roșiile. Lacul Mija? Nu, la acela nu se poate ajunge din această direcție, acolo se poate ajunge dinspre stațiunea Parâng. Mai e și Vârful Mija, la care putem ajunge de la Cabana Groapa Seacă, căci aceasta este punctul de plecare pentru multe trasee. Și acesta din urmă pare destul de accesibil. Totuși mai era mult de așteptat până la ieșire.
Timpul a trecut destul de repede. În acest weekend plecăm la munte! Vremea nu prea pare să ne țină partea. Cantitatea de precipitații nu pare a fi de speriat, însă fulgerele nu-mi plac deloc cum arată pe prognoză.
Mai e un lucru care mă roade, pe Răzvan l-am dus pe munte numai în spate până acum, anul ăsta am zis că ar fi cazul să trecem la următoarea etapă, în care va merge pe jos și sunt convins că trecerea va fi foarte dificilă. Încă de anul trecut simțeam cum mă apăsa pe umeri greutatea tot mai mare și din acest motiv am tot umblat la dificultatea traseelor pentru a putea face față. Anul ăsta ne-am propus să micșorăm și mai mult dificultatea traseelor, pentru a-l putea antrena treptat pe Răzvan. Pentru asta am ales un traseu ușurel în Munții Latoriței, până pe Vârful Bora, cu plecare de pe Transalpina și altul în Munții Parâng, până pe Vârful Parângul Mic, cu plecare din stațiunea Parâng. Gașca vrea mai mult de atât, gașca vrea Parângul Mare. Pentru asta ar trebui să lăsăm copiii la cabană, însă cine rămâne baby-sitter?! Nimeni! Atunci cum facem? Avem drum destul de lung până la Petroșani și știm foarte bine cum stăm cu trezitul dimineața. Hai să lăsăm Parângul pentru duminică, când vom pleca de la Cabana Mija și vom fi mult mai aproape. Sâmbătă mergem pe Transalpina și urcăm în Munții Latoriței. Zis și făcut!
Am trecut prin ploaie,
însă pe partea cealaltă a munților pare a fi mai liniște, acolo se vede o rază de lumină.
Cum am trecut de Pasul Urdele s-a potolit și ploaia.
Însă deasupra Munților Parâng este spectacol de fulgere.
Oprim să facem câteva poze, căci prea frumos este peisajul.
Am ajuns în urma ploii cu piatră.
Am zis eu că ploua cu piatră mai devreme, însă nu eram nici eu foarte convins. Acum e destul de evident, după păturica de gheață formată printre firele de iarbă.
Oprim ceva mai jos, la intrare în Rezervația Iezerul Latoriței. De aici trebuie să continuăm pe jos. Vremea nu este prea îmbietoare. Chiar mergem? Da, echiparea!
Pornim ușor, ușor. Toate bune și frumoase cât am mers pe teren orizontal.
Când am început urcușul, Răzvan a început să se plângă că a obosit. Nu mai poate, vrea în brațe, în spate sau cai, oricum numai pe jos să nu mai meargă. Așa că au început pauzele lungi și dese.
Ceilalți aproape au ajuns pe vârf, iar noi suntem încă la bază. A venit Andrei în ajutor să îl convingă pe Răzvan să continue.
Apoi John a avut succes cu pașii de uriaș.
Și am ajuns astfel în Șaua dintre cele 2 vârfuri: Vârful Ștefanu în stânga
și Vârful Bora în dreapta.
Toată gașca era adunată deja pe Vârful Ștefanu crezând că acela e punctul terminus. I-am dezumflat puțin cu știrea că cel acoperit cu jnepeni este mai mare și acolo trebuie să ajungem. Nu au stat mult pe gânduri și au pornit în direcția respectivă. Eu însă am stat puțin pe gânduri. Norii cu fulgere dinspre Șureanu stăteau în continuare cuminți, la locul lor, însă în văile de-o parte
și de cealaltă
se formaseră niște nori negri care sclipeau mai tot timpul și din când în când mai scăpau lumina și dedesubtul lor. Norii aceștia sigur vor veni încoace. Eu nu vreau să mai continui. Voi vă puteți duce în continuare, eu îl iau pe Răzvan în rucsac și coborâm. Am fost singurii care am luat-o în această direcție, restul au continuat spre vârf.
Probabil aș fi optat și eu să urc pe vârf dacă nu era Răzvan. Oricum partea mai grea de urcat trecuse, de acum ar fi fost floare la ureche.
Noi am ajuns la mașină fără să ne ude ploaia.
După vreo jumătate de oră au coborât și restul.
Să luăm masa acum! Și apoi drumul spre Cabana Mija!
Șoferii s-au așezat la "terasă", să se răcească cu o bere, în timp ce ceilalți au pornit pe un nou traseu, că mișcarea pe ziua de azi a fost mult prea puțină.
S-au întors încântați că ei au văzut Parângul Mare.
Nu prea are cum să fie Parângul Mare, gândeam eu. An luat harta și am analizat zona. I-am dezamăgit puțin când am descoperit că acela era Parângul Mic. Ce ți-e!? Mare, Mic?! Tot un Parâng este!
Cum facem mâine? Păi ne ajută vremea să luăm o decizie, filtrându-ne din opțiuni. Oricum am face calculele, nu ne ajunge timpul să urcăm pe Parângul Mare până la ora 14, când șansele de ploaie cresc la 90%. Programul la telescaun începe la ora 9, iar 4 ore nu sunt suficiente nici să ajungem pe Parângul Mare, d-apăi să ne mai și întoarcem. Dacă vrem să plecăm mai devreme ar trebui să urcăm cu mașinile până în stațiunea Parâng. Drumul nu e imposibil de urcat, însă eu țin minte ultima turnantă care mi-a dat de furcă în urmă cu vreo 5 ani și de-atunci am zis că nu mai calc cu mașina pe acolo. Deci Parângul Mare pică. 4 ore ar fi suficiente ca să ajungem la Lacul Mija, însă ne-ar prinde ploaia la întoarcere. Vom vedea mâine la fața locului.
A doua zi nu plecăm la 8:30 de la cabană. Nimic surprinzător de altfel. Surprinzător a fost că am ajuns totuși la ora 10 la telescaun. Urcăm.
Wow, avem semnal la telefon! Hai să vorbim repede la telefon! Apoi pornim la deal, în direcția Parângul Mic.
Nu urcăm foarte mult și încep din nou scâncetele. De data asta vine nașu salvator, ca împreună cu mami să facă din pașii lui Răzvan niște pași de uriaș, cum a făcut și ieri mami cu John.
După ce trecem de ultima cabană începe ploaia.
Mult mai devreme decât pe prognoză! Ne-am pus pelerinele de ploaie pe noi, cei care am avut și acum așteptam să se termine.
Dar ea nu și nu. Au început ușor, ușor abandonurile celor care s-au îmbibat bine cu apă. Hai și noi înapoi că ploaia asta nu pare să vrea a se opri. După 5 minute se opri. Schimbăm iar sensul de mers. Începem din nou să urcăm.
Au cam început tunetele. Mai urcăm până când am văzut primul trăsnet care a lovit în vale, mult mai jos decât eram noi aici. Pentru mine a fost destul de convingător, îl iau pe Răzvan în rucsac și pornim spre telescaun. Restul continuă spre Parângul Mic. Noi ne oprim la Cabana Salvamont. În mai puțin de jumătate de oră se făcu o vreme frumoasă.
Acum aș fi vrut și eu să urc pe Parângul Mic.
Îi așteptam pe restul să coboare, să rămână cu Răzvan și să trag și eu o fugă până pe Parângul Mic. Însă gașca nu voia să mai apară.
Trecu o oră,
trecură două,
deja renunțasem la ideea că voi mai ajunge și eu azi pe Parângul Mic. Și când mai rămaseră 10 minute până la ultima strigare de coborâre a telescaunului apărură și ei cu mersul legănat.
La fix!
