S-a hotărât Cristina când și unde își serbează ziua? Nu încă. Vreo 2 săptămâni am așteptat un răspuns. Acum nu ar fi fost o mare problemă, căci noi suntem obișnuiți să ne facem sau refacem planul de weekend chiar și pe ultima sută de metri. Deci am fi putut aștepta, însă "Craii de la răsărit" ne invitaseră în urmă cu ceva vreme la o ieșire la munte și intrasem deja în săptămâna cu pricina. I-am tot amânat cu răspunsul tot așteptând și eu la rândul meu unul. Până la urmă le-am acceptat invitația, căci Cristina era tare indecisă. Astfel vineri seara ne vom îndrepta spre Poiana Mărului. Tot aici se reuniseră și pe la începutul verii, când m-am fofilat. Acum parcă îmi era și rușine să mai refuz. Lui Ionuț nu i-a venit a crede că vom veni până în momentul în care ne-am prezentat la cazare.
Sâmbătă se anunță vreme frumoasă, cu alte cuvinte trebuie să facem o drumeție prin împrejurimi. Pe aici nu prea am umblat. Însă studiasem deja terenul pentru posibila ieșire anterioară. Acum aveam deja schițate niște idei, mai trebuia să mă hotărăsc la una din ele și să caut un track gps. Am ales Vârful Gongu drept țintă, căci punctele posibile de pornire erau destul de aproape de locația noastră de cazare. Am putea chiar să facem un circuit.
Vineri nu putem pleca mai devreme de ora 19, căci atunci de-abia ne adunăm toți acasă, după terminarea programului. Dar apoi ne mai întindem puțin și împingem ora de plecare după ora 20. A fost totuși interesant să observăm cum la plecare aveam ETA pe la 23:30, iar pe măsură ce înaintam acestă oră estimată de sosire scădea. Am ajuns chiar înainte de 23. În afară de Bușteni unde am întârziat cam 5 minute, în rest am mers fluent. Aș zice că am ales momentul perfect, traficul eliberându-se în fața noastră chiar înainte de a ajunge în zona respectivă.
Vineri seara petrecem până târziu în noapte, căci nu ne-am mai văzut de multă vreme. Ultima oară când am petrecut împreună a fost pe la Podu Dâmboviței. Și următoarea dată când i-am văzut, de data asta doar în fugă, ei erau tot pe la Podu Dâmboviței, iar noi eram în drum spre Cabana Pietricica. Așa că sâmbătă ne trezim destul de târziu. Nici nu ne grăbim că nu avem traseu așa lung.
Nu avem speranțe că va merge careva cu noi, dar îi întrebăm pe fiecare în parte. Unii ne răspund clar că nu, alții nu ne dau un răspuns clar de parcă le-ar fi rușine să ne refuze. Dintre toți am reușit să cooptăm 2, pe Ionuț și Delia. De fapt, noroc cu Delia...
Localizarea Vârfului Gongu am găsit-o pe muntii-nostri și se poate urmări și traseul cu ajutorul aplicației.
Sunt destul de multe variante. Am ales-o pe cea care mi s-a părut a fi cea mai scurtă. Când să plecăm, văzând că îi pleacă și soțul și fiica, Denisa mai - mai că ar fi vrut și ea să meargă. Greu nu este traseul, îi zic eu, chiar și pentru o femeie însărcinată. Dar mă simt obligat să îți dau cât mai multe detalii despre traseu. Avem cam 3 km de mers la dus, cu alți 3 km la întors. Și nu este chiar plimbare în plan orizontal, vom avea de urcat în altitudine cam 300 m. Cornelia, când era însărcinată în 6 luni, făcea trasee de genul ăsta. Depinde numai de tine, cum te simți tu. Am vrut să îi dau atât argumente pro cât și contra, iar decizia să o ia singură. Și cred că a luat decizia cea mai sigură, a rămas la pensiune.
Am pornit pe șoseaua principală, respectiv DN73A, spre Șinca și chiar înainte de ieșirea din Poiana Mărului am lăsat mașina și am continuat pe jos spre stânga pe un drum de pământ.
Nu am parcurs 100 de metri și Delia a început să chițăie. Mă uitam mândru la Răzvan, căci el nu schița niciun semn de oboseală.
Nu-i nimic, mergem mai încet, facem pauze mai dese, de-abia vom avea timp mai mult de admirat și de făcut poze.
Încercam să aplicăm aceleași metode care funcționau la Răzvan. Uite mergem până la copacul ăla și apoi facem pauză.
Uite mergem până la băncuța aia și ne odihnim puțin pe ea.
Și avem astfel ocazia să privim înapoi. Se vedeau de-acum destul de bine dealurile de vis-a-vis.
Nu, nu, nu privi încolo, noi mergem în sus!
Uite în vârful dealului este un copac cu mere, mergem să culegem câteva. Hai că avem noroc că sunt destul de mulți meri pe drum. Mai facem 50 m, mai oprim să culegem niște mere. Că doar nu s-o numi degeaba localitatea Poiana Mărului.
O mașină de teren ne ajunge din urmă. Cred că ăsta este mijlocul de transport al localnicilor ce au case mai în deal.
Puțin mai sus, pe marginea uliței, se joacă în praf vreo 3 copilași. Nu am vrut să le tulburăm joaca, așa că am trecut mai departe fără să oprim, nici măcar nu am îndrăznit să trag cu ochiul la ce se jucau acolo. Aveam să descopăr la coborâre că ei construiseră niște castele de pământ.
Cred că ne apropiem de o stână. Parcă se văd pe deal, în depărtare, niște oi. Și cum priveam așa în zare, mai mult în căutarea vârfului, din stânga începu să latre un câine. După glas era destul de aproape, dar nu-l vedeam încă. Mă uit cu atenție și îi văd coafura în spatele unui arbust desfrunzit. Era un lățos neîngrijit și murdar, cu blana plină de scaieți, dar vocea îl făcea înfricoșător. Cel puțin pe Delia a speriat-o binișor, că nu mai voia să înainteze deloc. Eram convinși că este legat, eu cel puțin speram. Și cu ideea asta am convins-o pe Delia să înainteze. După ce am făcut ceva mai mulți pași și dulăul s-a potolit, am găsit o altă atracție, un căluț. Știam că merele sunt delicatesă pentru cai. Împreună cu Răzvan mai servisem unui cal mere, cu altă ocazie, când am poposit pe la Zărnești. Dar acesta nu părea deloc interesat de merele noastre. Se uita sfidător la noi. Cine știe ce-o fi zis în mintea lui: "Ia uite și la ăștia cu ce încearcă să mă îmbie! De parcă nu ar fi mere pe la toate gardurile, pe aici...". Uitându-ne mai cu atenție, la doi pași de el era un măr. Nu vedeam și mere în el, dar poate le mâncase deja... Îi facem o poză de la distanță și continuăm.
Tragem cu ochiul în dreapta, printre crenguțe. Acolo în vale trebuie să fie Poiana Mărului.
Aruncăm o privire spre stânga. Acolo trebuie să fie Piatra Craiului.
Dar ce-ar fi să facem o pauză de masă pe vârful acestui deal!?
O idee îmbrățișată de toată lumea. În urma noastră ieși la drumul mare și potaia hămăitoare. Se pare că nu era legată.
Cred că ne vom mulțumi cu priveliștea de aici.
În continuare nu pare să mai fie mult de urcat în altitudine.
Abia dacă am ajuns la jumătatea drumului, dar am făcut mai mult decât am estimat că vom face până pe vârf.
Nu-i nimic, putem petrece mai mult timp aici.
Și avem timp să adunăm și un buchet de flori.
Iar pe Gongu îl lăsăm pentru altă dată.
La întoarcere nu ne-a mai lătrat câinele. Am luat merii la rând, în ordine inversă. Apoi am descoperit aluni. Aici nu ne-am lăsat până nu am cules toate alunele. Și împărțeam: una lui Răzvan, una Deliei. Dar chiar și-așa mai aveam nemulțumiri din când în când.
Dar astea ce-or mai fi?
Nu știu cum se face, dar am ajuns mult prea repede înapoi la mașină. Doar atât de puțin am urcat azi!? Se pare că da. Dar a fost frumos și a plăcut la toată lumea. Delia a zis că mai vrea și altă dată, așa că i-a rămas în sarcină lui Ionuț să o mai scoată la plimbare pe munte.
La întoarcere facem un detur până în Zărnești, ca să cumpărăm tort Denisei, căci era ziua ei, iar în Poiana Mărului nu prea găsești mare lucru. La mulți ani, Denisa!
