De-abia ne-am întors din concediu, dar avem un dor nespus de o plimbare pe munte. În Bulgaria ne-am mișcat mai mult cu mașina. Dacă stau și mă gândesc mai atent, am avut o singură ieșire pe munte demnă de luat în calcul: circuitul celor 7 lacuri din Munții Rila. Dar asta a fost demult, în prima jumătate a concediului, am putea chiar spune că nu se pune. Deci, unde mergem în weekend? Hai să fie totuși un traseu ușurel, după o săptămână grea de muncă, căci întotdeauna prima săptămână la serviciu, după concediu, este terminatoare, simți că ai nevoie de un nou concediu. Cum sună Cabana Curmătura? Și vremea se anunța a fi bună. Răspunsul este destul de evident: Dacă e plimbare este bine, dacă plimbarea are loc la munte este excelent. Ne cazăm sâmbătă seara la Zărnești; aici nu am stat niciodată. Duminică dimineață lăsăm mașina la Fântâna lui Botorog și pornim de aici urcarea spre Cabana Curmătura, coborâm pe alt traseu și ne întoarcem prin Prăpăstiile Zărneștilor. Ca bonus am putea urca pe Vârful Piatra Mică, dar cu mențiunea de luat în calcul că sunt niște lanțuri. Duminică seara stăm tot în Zărnești și luni dimineață plecăm spre casă, iar eu mă opresc direct la muncă. Gata, așa rămâne! Era cât pe ce să îmi dea un pic planul peste cap de la muncă planificându-mi o ședință pentru luni, "în zori". Dacă ar fi fost așa ar fi trebuit să ne întoarcem duminică seara, când e foarte aglomerat. Însă s-a gândit cineva să contramandeze, și tare m-am bucurat.
Sâmbătă după - amiază am plecat pe Valea Prahovei că, ziceam noi, ar trebui sa fie lejer, însă la Breaza s-a înfundat. Și a ținut ambuteiajul până pe la Sinaia. Ulterior am aflat că era nu știu ce eveniment în Sinaia și de-aici aglomeratia. Apoi s-a mai fluidizat. Am oprit în Poiana Țapului,
unde văzusem de multă vreme un indicator de cascadă și tot timpul ne-am întrebat despre ce cascadă este vorba.
Acum ne-am hotărât să investigăm. Dacă am văzut panoul pe partea dreaptă, am virat prima la dreapta si am mers spre Munții Baiului până s-a terminat asfaltul, dar nici că am mai văzut vreun indicator de cascadă. Am observat că eram pe Strada Zamorei, pe semne chiar pe aici ar fi trebuit să ajungem când am mers pe Creasta Baiului dacă ne-am fi hotărât să coborâm în Bușteni. Să ne întoarcem la soseaua principală! Niciun alt indiciu încotro să o luăm. Dar mă și încăpățânam să nu întreb pe nimeni. Ia să vedem poate ne ajută gps-ul montan. Pe harta lui am observat că după panou dacă virezi spre stânga ajungi pe Strada Urlătoarei. Gata, ăsta trebuie să fie celălalt traseu de acces spre Cascada Urlătoarea. Mister elucidat! Putem să ne continuăm drumul linistiți.
Următoarea oprire Cheile Râșnoavei. Am mai fost pe aici în urmă cu mai mulți ani, dar hai să ne mai amintim cum arată.
Aveam oarecum impresia de data trecută că nu le-am vizitat în întregime, dar de fapt ele atât erau de scurte.
Am văzut o grota săpată în stâncă ceva mai sus și am zis să îmi fac plimbarea de seara până la ea.
Cred că tot pe aici și-au pornit traseul și alpiniștii aceia.
Bag seama că asta este o locație bună de picnic pentru bucureșteni. Săracii brașoveni nu mai au loc de noi.
Hai să mai mergem și până la Fântâna lui Botorog, să o poziționăm bine ca să nu stăm să bâjbâim mâine dimineață. Ia uite, tot aici am lăsat mașina și când am fost ultima oară în Prăpăstiile Zărneștilor, dar nu am știut de Fântâna lui Botorog.
Acum putem să ne retragem la pensiune. Mâine vom urca pe bandă galbenă 2 - 2,5 ore.
A doua zi am revenit la Fântâna lui Botorog pe la ora prânzului. Cu greu am mai găsit un loc de parcare.
Ne-am echipat și am pornit pe traseu. Am început cu un urcuș destul de rapid, noroc că era oarecum în serpentine.
Ia uite unii coboară deja la ora asta.
Din urmă ne-au ajuns cei care încărcau lângă mașina noastră, un cal cu multe desăgi.
Am bănuit inițial că fac aprovizionarea Cabanei Curmătura. Dar mai târziu aveam să observ că s-au îndreptat spre o altă locație.
Ne continuăm noi urcarea așa la modul domol și ne ajung din urmă rând pe rând mai multe grupuri. Ia uite, nu suntem ultimii care urcă. Au început chiar să apară și bebeluși cărați în rucsaci la fel ca Răzvan. Mai întâi a apărut unul mai mare, apoi altul mai mic. Ia uite ce trafic spre Cabana Curmătura. După o oră și puțin am ieșit din pădure și am dat peste o mare întindere de iarbă verde. Cred că am ajuns in Poiana Zănoaga.
Să facem o pauză aici, zic!
Nu am stat așa mult, decât vreun sfert de oră. Dar a fost suficient timp să se perinde pe aici mai multe grupuri de oameni, inclusiv vreo două grupuri de bicicliști.
Mai mergem puțin și dăm peste un indicator. Se pare că de aici se poate urca spre Vârful Piatra Mică.
Dar noi avem în plan să ajungem la Cabana Curmătura. Eventual de acolo am putea urca spre Vârful Piatra Mică și apoi să coborâm pe aici. Dar asta dacă ne va permite timpul.
Am continuat spre Curmătura. Am intrat din nou în pădure, însă s-a mai domolit urcușul.
Până la cabană a fost mai mult ca o plimbare. Din urmă au venit și vreo 3 băieți călare.
Chiar și unul din grupurile de bicicliști s-a întors.
Mai prindem și câte o deschidere.
Am ajuns la cabană, renumita cabană, după 2 ore și jumate, adică am ales limita aia mai mare de pe panoul de informare de la pornire.
Destul de aglomerat.
Se poate servi masa aici, însă ca să îți poți cumpăra ceva trebuia să stai puțin la coadă, iar apoi nu prea aveai loc la mese. Așa că varianta cu mâncarea în traistă a fost o alegere bună.
Am observat că mulți din cei veniți erau familari și cu numele câinilor și comunicau altor grupuri că nu știu care din ei este legat că nu a fost cuminte. O pereche de spanioli au venit și s-au instalat la cort aici. Și numărăm alte familii având copii în rucsac. Azi am însumat vreo 6 bebeluși purtați în rucsac. Se pare că este cel mai bogat traseu în bebeluși, din câte am văzut până acum.
Ce facem? Urcăm și pe Vârful Piatra Mică? Am mai face vreo 2 ore în sus și alte 3 ore în jos. Dacă plecăm pe la 3 jumate de aici, cam riscăm să ne prindă noaptea. Și mai putem găsi motive o grămadă când de fapt cheful cam lipsește. Mai bine să rămână doar un traseu de relaxare până la Curmătura, cum a fost gândit inițial. Altfel am fi plecat și noi mai devreme pe traseu.
Să coborâm pe marcaj bandă albastră, să facem un circuit.
După vreo 200 metri vedem că mai există un marcaj punct galben care tot în Prăpăstiile Zărneștilor ajunge și în același timp.
Pentru că am văzut deja 2 grupuri, unul la deal și altul la vale, pe acest din urmă marcaj, am decis rapid să îl urmăm și noi.
Am ajuns într-o poiană largă, probabil Poiana Curmătura, de unde aveam priveliști mult mai frumoase decât până acum.
După asta am intrat în pădure
am văzut niște chei foarte strâmte
și am mai ieșit la Prăpăstiile Zărneștilor. Însă am făcut destul de puțin, cam o oră. Marcajul bandă albastră ieșea la doar câțiva metri mai încolo.
Acum urmează o oră de plimbare prin Prăpăstiile Zărneștilor.
Fiind mai târziu am avut plăcerea să ne plimbăm în cea mai mare parte singuri.
Altă dată nu puteai face o poză stâncilor fără să găsești și alte personaje în cadru. Acum am avut timp să le admirăm și să le fotografiem pe săturate.
Frumoase, spectaculoase, n-am ce zice.
În mod normal m-ar fi bucurat o asemenea plimbare, dar acum mi se părea că nu mai ajungem odată la mașină. Ultima oară când am fost pe aici le-am parcurs în întregime dus - întors cu Răzvan în marsupiu și nu mi s-au părut așa interminabile. Acum abia așteptam să las rucsacul jos din spate.
Pe măsură ce ne apropiam de capăt se mărea și densitatea de oameni. Am ajuns la mașină pe la 6. Cam devreme zice Cornelia. Unde mai mergem? La pensiune, zic. Ne relaxăm și noi.
