Planul pentru concediul din luna iulie era să mergem în Munții Retezat împreună cu Marius și Cristina. Urma să campăm la Lacul Bucura și să stăm acolo 4 nopți. Urmărind zilnic prognoza meteo, devenea din ce în ce mai evident că trebuie să ne schimbăm planul. Miercuri, cu 2 zile înainte de a intra în concediu, ne-am decis: hai să revenim la ideea noastră inițială de a merge la munte în Grecia. Ținta principală era să urcăm în Muntele Olimp, așa că am deschis prognoza meteo pentru acești munți, am văzut că arăta bine pentru duminică și luni și am început să analizăm mai în detaliu dacă este realizabil. O săptămână la munte în Grecia suna foarte bine. Cornelia a discutat cu Cristina; și ei aveau de gând să schimbe planul din cauza ploilor, dar nu au aderat la propunerea noastră. Ca urmare, am continuat să construim planul doar pentru noi 2. I-am trimis un email lui Yannis, un ghid din Grecia care ne mai găzduise de 2 ori și ne-a ajutat foarte mult cu excursia noastră de anul trecut, întrebându-l dacă ne poate face o rezervare pentru sâmbătă și duminică în zona Paralia - Katerini. Știam că, fiind în perioada sezonului de vară, nu este chiar ușor să găsești camere libere așa din scurt și la un preț decent. Când am primit în ziua următoare răspuns de la el că se ocupă să ne caute ceva, puteam spune că rezolvasem deja prima problemă. Acum urma să vedem cum să facem planul de urcat în Muntele Olimp duminică sau luni, pentru că marți prognoza arăta ceva ploaie. Duminică am zis că ar fi fost prea din scurt, după ziua de sâmbătă petrecută aproape în totalitate pe drum. Așa că duminică urma să rămânem să vedem împrejurimile, pentru că situl arheologic de la Dion nu apucasem să îl vedem dățile anterioare și eventual să facem un tur de recunoaștere pe la baza Muntelui Olimp. Am luat în calcul și varianta de a urca și coborî în aceeași zi, dar parcă ar fi trebuit să mergem prea în viteză, nelăsându-ne prea mult timp de admirat. Joi seara am primit deja confirmarea că avem unde sta sâmbătă și duminică. M-am pus serios pe făcut planul cât mai detaliat pentru a putea stabili și locațiile de cazare pentru toată perioada concediului. În afară de Muntele Olimp nu mai știam alte zone montane despre care să fi citit că există trasee turistice. În mod sigur trebuiau să existe o sumedenie de alte trasee turistice că doar Grecia este plină de zone muntoase. De anul trecut îmi mai rămăsese în minte zona Karpenisi despre care parcă îmi aminteam că ar exista trasee turistice și în plus mă impresionase foarte mult. Deci ar merge vreo 2 zile în Munții Olimp și alte 3-4 zile în zona Karpenisi. M-am apucat să caut să văd pe ce trasee au mai colindat alte persoane îndrăgostite de munte. Majoritatea au fost în vizită pe Muntele Olimp țintind Vârful Mytikas, cel mai înalt vârf din Grecia, 2917 m. Din poveștile lor mi s-au întipărit în minte câteva exprimări care m-au făcut să nu mai vreau să urc pe Vârful Mytikas și să mă limitez la Vârful Skolio, care are o înălțime de 2911 m. Ioan Stoenică spune aici: "Dacă te dezechilibrezi puțin, te-ai dus la vale… și nu e vorba că pe urmă ai de urcat mult înapoi. E vorba că s-ar putea să nu mai poți urca. Niciodată.". Alexandra compară traseul cu "spintecătura Moldoveanu când nu erau cabluri". Mecanturist spune: "Coborârea necesită mult mai multă atenţie. Când ajung în porţiunea mai uşoară mă uit în spate şi văd că Edy întinde o coardă pentru asigurarea echipei.". Să zicem că la urcare aș putea face cumva să evit să arunc ochii în hău și cu cățărarea zic eu că nu ar fi o problemă, dar la coborâre nu știu cum aș putea face să îmi țin privirea departe de prăpastie. Aici ar părea că sunt egoist gândindu-mă doar la frica mea de înălțime, dar eu sunt veriga cea mai slabă în familie la acest aspect. Ajungând să citesc "Aventura greacă (1): Olimp și Meteora" de la mecanturist, mi-am zis hai să văd care este partea a 2-a, că poate îmi dă o idee de continuare a excursiei. Am găsit repede și "Aventura greacă (2): Canionul Vikos și Munții Pindului". Și ideea de circuit în Munții Pindului mi-a plăcut așa de tare încât am adoptat-o în continuarea planului de excursie. Planul se contura din ce în ce mai bine, luni urma să urcăm pe Muntele Olimp, marți coboram și plecam spre Ioannina, miercuri urma să facem o pauză pentru a vizita obiective de asfalt, joi plecam în circuit în Munții Pindului, sâmbătă terminam circuitul și ne întorceam la Katerini, duminică pe drum spre casă. Aveam de stat așa: o noapte la refugiu în Olimp, 2 nopți în Ioannina, o noapte într-un sătuc din Munții Pindului, pe nume Papigo, o noapte la refugiu Astraka și încă o noapte în Katerini. Pentru toate acestea aveam nevoie de rezervare, pentru care Yannis ne-a zis că rezolvăm când ajungem acolo. Mai aveam nevoie şi de hărți pentru Muntele Olimp și pentru Munții Pindului; și cu astea ne-a liniștit zicându-ne că găsim la fața locului. Vineri seara aveam toate bagajele la ușă, gata de plecare.
Sâmbătă nu ne-am mai trezit cu noaptea în cap, ca dățile anterioare când am plecat în Grecia. Am plecat pe la ora 9. Am ajuns numaidecât la Giurgiu și am intrat în Bulgaria.
Nici pe drum nu ne-am mai grăbit, am mers aproape regulamentar cu vreo 3 opriri în afară de trecerea granițelor. Ne-a plouat în vreo 3 reprize cât timp am tranzitat Bulgaria. Dar și după ce am intrat în Grecia ne-a mai plouat în vreo 2 reprize.
De data asta parcă nici nu mai erau așa multe mașini de România pe traseu, probabil restul au plecat în zori. Și totuși parcă mergeam pe alt drum, că nu recunoșteam peisajele. Hai să zicem că ne aduceam aminte că am trecut printr-o sumedenie de tunele.
Parcă ne aduceam aminte și de niște munți acoperiți de zăpadă prin zona Sofiei; de data asta nu mai aveau zăpadă.
Dar parcă nu ne mai aduceam aminte să fi trecut prin niște chei.
Dar e destul de clar, atunci am fost prea concentrați la drum, la mașini, la trafic și nu am avut timp să privim și împrejur.
Cu toate că am plecat mai târziu, am mers și mai lejer, parcă am ajuns mai repede în Grecia.
Pe la ora 19 eram în Paralia - Katerini. Ne-am luat camera în primire și am fugit spre plajă, că cel mai probabil urma să fie singura zi în care să ne plimbăm pe plajă. Cornelia a fost nerăbdătoare să facă o baie în apa mult prea caldă a Mării Egee.
Eu nu m-am dat în vânt după acest lucru. Am preferat doar să o testez puțin cu picioarele și să stau efectiv să o privesc. După 10 ore de condus aveam nevoie doar de o plimbare agale pe plajă, să-mi relaxez privirea în larg. Am parcurs din nou drumul, de acum familiar, de lângă plajă până la biserică, am mers și noi ca toată lumea pe podulețul de lemn care depășește limita plajei, pătrunzând câțiva pași deasupra mării.
Soarele era la asfințit și totul era învelit în acest moment în niște culori foarte plăcute.
Tot mergând așa, am ajuns în capătul celălalt al stațiunii, în port. Aici nu mai ajunsesem niciodată. Muntele Olimp văzut în lumina asfințitului pare a scuipa lavă.
O limbă de pământ îți crea drum spre farul ce le arată ambarcațiunilor locul de intrare în port.
Marginea cealaltă de intrare în port este, de asemenea, semnalizată cu un faruri, unul verde, celălalt roșu, care se aprind foarte rar simultan.
Locația nu era foarte aglomerată. Pe semne că oamenii de-abia plecați de pe plajă nu ieșiseră încă la plimbarea de seară.
O altă limbă de pământ mai retrasă decât aceasta parcă sugera o atmosferă romantică.
Crabii erau aici la ei acasă.
Am traversat un poduleț să vedem docul unde ancorează toate ambarcațiunile. Uite că vine acasă și o ultimă bărcuță rătăcită.
Se vede că pe la terase a început lumea să se adune.
În depărtare se poate vedea că și parcul de distracții și-a început programul de seară.
La doc erau ancorate câteva ambarcațiuni care probabil atrag mulți turiști pentru croaziere în timpul zilei.
Și pentru că nu ne dăm în vânt după viața asta de noapte ne-am retras la culcușul nostru. În drumul de întoarcere am dat peste un trocarici, plin cu turiști, ca să ne facă să ne simțim ca pe litoralul românesc.
A doua zi dimineață ne-am trezit fără ceas pentru că nu ne grăbeam nicăieri. L-am prins pe Yannis mai puțin ocupat și am reușit să stăm mai mult de vorbă. Am pus țara la cale, ne-a ajutat cu rezervările pentru zilele următoare și am mai făcut împreună câteva ajustări la plan. Am plecat apoi la plimbare spre Dion. Este destul de aproape, am intrat pe autostradă, am ieșit de pe autostradă, am urmărit indicatoarele și am ajuns în parcarea Muzeului arheologic Dion. Noi eram în căutarea sitului arheologic și acum îmi puneam întrebarea oare să fie situl atât de mic încât ce se vede în curtea muzeului să fie tot?! Am cumpărat bilet de intrare comun pentru muzeu și sit și m-am liniștit când mi-a zis vânzătorul că situl este 500 m mai la vale.
Am făcut o tură rapidă prin muzeu că mie personal mi se pare mai interesant să vezi lucrurile în locația lor originală.
Dacă sunt scoase din sit și aduse în muzeu parcă nu-ți imaginezi pe unde ar fi fost ele poziționate, că o statuie ar fi stat la intrarea în templul lui Zeus sau alte ustensile ar fi stat pe altarul din templul Afroditei, și parcă nu mai au același farmec. Dar câteva elemente mi-au rămas în minte, pentru că în muzeu am văzut piesele originale și la fața locului am văzut niște replici identice cu originalele.
Ajunși la situl arheologic am fost surprinși să observăm dimensiunea impresionantă a acestuia. Chiar am reușit să ne plimbăm câteva ore bune pe aici.
Am început cu niște sanctuare.
Am continuat cu niște băi termale.
Am intrat prin oraș pe strada principală.
Am trecut pe lângă numeroase clădiri.
Am mers de-a lungul zidului.
Am trecut pe la rezervor.
Şi ne-am întors pe partea cealaltă.
Am făcut o vizită izvorului sacru, unde ne-au întâmpinat gâștele.
Am trecut pe la teatrul roman.
Și apoi pe la cel elen.
După ce am înconjurat tot situl arheologic ne-am urcat în mașina care fierbea după ce stătuse câteva ore în soare, și volanul parcă se topise sub parasolar, am urmat indicatorul spre Muntele Olimp până se termina drumul asfaltat.
De aici puteai coborî în 2 minute la Cascada Urlias, o cascadă și un ochi de apă care stăteau la umbră în această perioadă a zilei, un loc foarte bun pentru scăldat.
Drumul pietruit pentru mașini urca serios spre un refugiu, iar prin pădure, pe scurtătură se făcea un traseu de drumeție spre același refugiu. La cât ne pricepem noi la limba greacă, ni s-a părut că pe indicatoare scria că pe acest traseu putem ajunge la o peșteră. Așa că am pornit la deal. Am observat foarte mulți drumeți de origine greacă coborând și ne-am zis, ia uite grecii sunt mult mai activi pe munte decât românii. Era prima oară când vedeam această față ascunsă a Greciei. Dacă nu pui piciorul pe un traseu de drumeție nu ai cum să îi vezi încălțați cu ghetuțe de munte, cu rucsac în spate și mânuind foarte agili bețele de trekking. Dacă ieși de pe traseu, parcă dispar în neant, probabil se urcă în mașini și se fac nevăzuți. După ce am urcat vreo jumătate de oră am zis totuși să întrebăm și noi pe cineva dacă mai avem mult de urcat până la peșteră, că plecasem fără apă la noi și setea își făcuse deja apariția. Un grup foarte jovial de greci, care mai de care nu știau engleză, spuneau unul un cuvânt, altul îl completa, se mai confruntau între ei, dar până la urmă am înțeles că nu avem de ce să căutăm vreo peșteră pe acest traseu, în schimb dacă mai urcăm vreo 45 de minute o să ajungem la niște Kataraktes, asta știam și noi că reprezintă cascade. Suna la fel de atrăgător ca și o peșteră, așa că am continuat să urcăm. Am avut și puțin noroc ca după ce am mai urcat vreo 10 minute am găsit un izvor ce ne-a astâmpărat setea și era numai bine poziționat ca să ne hidratăm și la coborâre.
Am ajuns, într-adevăr, după vreo 40 de minute de urcare și la acele cascade, dar parcă erau eclipsate de Cascada Urlias de la baza traseului. Nu avea prea mare importanță, erau și acestea foarte frumoase și traseul era binevenit ca o încălzire pentru ziua următoare.
Am coborât, și la întoarcere spre Dion am urmat indicatorul spre Mănăstirea Agios Dionysos. Am ajuns astfel chiar aproape de intrarea în localitatea Litochoro. Am constatat astfel că noua mănăstire Agios Dionysos este chiar în drumul spre Prionia, punctul de plecare în traseul de mâine.
În curtea mănăstirii ne-a atras atenția un izvor foarte nărăvaș, când se ascundea și nu mai curgea deloc, când arunca stropi zglobii în toate direcțiile. Am zis că trebuie neapărat să umplem și noi o sticlă cu apă din acest izvor.
Chiar și vechea mănăstire Agios Dionysos este în drumul spre Prionia, la doar vreun kilometru distanță de Prionia, dar noi nu am ajuns până acolo în această zi. Am urcat cu mașina doar până la Gortsia, de unde ne-am întors că nu mai avea sens să mai continuăm întrucât oricum urma să venim din nou ziua următoare. De la Gortsia pornește un traseu de 6-8 ore în Muntele Olimp care ajunge la Platoul Muzelor, cu vedere spre Tronul lui Zeus, așa este supranumit Vârful Stefani, al 3-lea vârf din zonă cu o altitudine de 2909 m. La coborâre ne-am mai oprit pe la diverse locuri de belvedere, care erau cam ocupate cu turiști când urcasem.
Am oprit chiar și la punctul de info, pentru că la intrarea în parc trecusem ca "Vodă prin lobodă" pe acolo. O domnișoară de la punctul de informare ne-a mai explicat o dată lucrurile pe care le știam deja, că vom urca cu mașina până la Prionia, la altitudinea de 1100 m, vom parca mașina acolo și o vom lua pe jos până la Refugiul Agapitos, situat la altitudinea de 2100 m. Aici putem alege să înnoptăm și să continuăm a doua zi până la vârfurile de peste 2900 m, sau, dacă plecăm dimineața foarte devreme, am putea să urcăm în aceeași zi la vârfuri și să înnoptăm la refugiu la întoarcere. Am întrebat dacă are de vânzare o hartă montană a zonei și ne-a dat o broșurică cu o schiță. Am strâmbat puțin din nas, dar Cornelia mi-a atras atenția că până acum nu aveam nimic, acum măcar aveam ceva. Se făcuse târziu de acum, așa că am plecat spre hotelul din Paralia - Katerini, unde eram cazați. Aici am găsit pregătite de către Yannis o hartă montană a Muntelui Olimp, așa cum îmi doream, și un pachețel cu mâncare pentru a doua zi, pentru că dimineață urma să plecăm înainte de a putea servi micul dejun la hotel. Am rămas uimit cât de atent poate să fie acest om. Acum aveam tot ce ne trebuie, așa că fuga la nani că mâine urmează o zi grea.
