Aa, sunteți la Londra! Ce frumos! Ce-ați văzut? [...] Ce mai aveți în plan să vizitați? [...] Cum!? Nu ajungeți și la Palatul Buckingham? Păi trebuie neapărat să vedeți schimbul de gardă!
Uite așa au decurs câteva din discuțiile cu prietenii!
Și într-adevăr nu aveam de gând să stăm cu orele la Palatul Buckingham, să prindem loc în față la ceremonia schimbului de gardă. Căci așa era întipărit la mine în minte, că trebuie să pierdem o zi aici. Și pentru ce? Dar acum nu mai aveam încotro. Trebuia să introduc în plan și Palatul Buckingham.
În mod normal am fi avut în plan pentru ziua de azi: Palatul Hampton, ArcelorMittal Orbit și Sky Garden. Marea problemă pentru acest program era că se consuma foarte mult timp între locații. La Palatul Hampton se putea ajunge doar cu trenul, care circula din jumătate în jumătate de oră. Oricum nu am apucat să fac o analiză prea detaliată, căci a venit schimbarea de plan. Mai aveam și restanță de văzut Catedrala Saint Paul.
Începem dimineață cu Catedrala Sfântul Paul, ea deschizându-se spre vizitare cel mai devreme. De-acum știm drumul, așa că am ajuns foarte ușor.
Bun, de data asta este și deschis.
După ce facem turul la nivelul solului, căutăm niște scări pentru nivelul superior, căci văzusem în planul bisericii că se poate urca și văzusem oameni pe sus, plimbându-se pe marginea interioară a cupolei. Am aflat locația scărilor întrebând. Erau sub nasul nostru, doar că indicatorul ce ne îndruma a le folosi nu l-am observat.
Urcăm! Ajungem la etajul superior consumând o doză de oxigen suplimentar din aer. Facem turul cupolei.
Când ne hotărâm să coborâm, observăm că avem două variante: coborâm sau urcăm. Putem urca până în cel mai înalt punct al catedralei. Nu era în plan un alt rând de trepte. Bine că ne zice câte sunt până sus. Sunt mai multe decât câte am urcat până aici. Îmi dozasem energia doar până aici și mai sunt și tot o apă. Dacă aici e răcoare, sus va fi cu siguranță mai frig. Însă am ajuns până aici și nu se știe când vom mai trece ca să completăm și această scară spre acoperiș. Așa că hai să urcăm!
Bună decizie am luat, căci altfel ne-ar fi părut rău.
Scările au fost ceva mai înguste, a fost nevoie să ne aplecăm pe alocuri ca să nu se lovească Răzvan la cap, căci el stătea cai-cai. Îmi părea că am intrat într-o zonă cu acces restricționat publicului. Am ieșit afară, în vârful Catedralei Saint Paul. Să vedem Londra și din acest punct!
Nu zăbovim prea mult pe aici, căci e aglomerație mare, bate vântul rece și nu prea ai unde te ascunde. Am făcut poze în toate direcțiile
și am pornit la vale. Este o altă scară de coborâre. Chiar mă gândeam că nu prea am fi avut loc pe aceeași scară 2 persoane: una la urcare și alta la coborâre, iar pe un trafic intens nici nu mai zic.
Următoarea oprire: Buckingham Palace. Stația de metrou Green Park ni s-a părut cea mai apropiată. Ieșim, traversăm parcul și vedem o mulțime mare de oameni.
Înseamnă că am ajuns unde trebuie. Ne apropiem de palat, traversăm strada, circulația mașinilor era oprită. Nu prea îmi dădeam seama cum va avea loc această ceremonie a schimbării de gardă. Foarte multe persoane stăteau lipite de gard privind spre interiorul curții palatului.
Observăm ulterior că a fost oprită și traversarea străzii de către pietoni. Asta înseamnă că garda va trece pe aici. Am tras cu urechea la discuții dintre oameni din mulțime și personalul de la poliție ce oprise traversarea străzii. Se confirmă bănuiala mea că garda va veni pe aici, dar am înțeles că mai întâi se va duce în altă parte. Dar unde?! O las pe Cornelia să stea în față la marginea străzii și eu mă reorientez spre gard, bănuind că o parte din ceremonie va avea loc mai întâi acolo.
Apar în zare căluții! Să îi așteptăm să intre mai întâi în curtea palatului!
M-am înșelat! Nu se îndreaptă într-acolo. Bine că a rămas Cornelia în locația inițială! Nici pentru Răzvan nu este problemă, căci de pe umerii lui tati se vede bine oricum.
Acum putem spune că suntem împăcați. Am văzut și schimbul de gardă de la Palatul Buckingham din Londra.
Imediat ce au trecut gărzile călare, a început și marea de oameni să se disperseze care încotro.
Să mergem și noi să vedem Galeriile Regale, dacă tot suntem în apropiere. Nu mă așteptam să fie chiar așa coadă, dar cred că majoritatea de aici au fost și ei la schimbarea gărzii.
Și-acum încotro? Păi spre ArcelorMittal Orbit! Ne îndreptăm spre metrou. De intrat am intrat la metrou, dar ce metrou să luăm și în ce direcție? De pe hartă nu-mi dau seama care e cea mai apropiată stație de metrou de ArcelorMittal Orbit. Întrebăm și noi un angajat la metrou, care părea să fie plasat acolo special pentru a da indicații. Însă nenea nu înțelegea neam unde vrem să ajungem. Ori nu știm noi să pronunțăm ArcelorMittal Orbit ori nu a auzit el de așa ceva. Până la urmă parcă s-a luminat puțin despre ce vorbim și ne întreabă dacă e vorba despre construcția aia mare, metalică, roșie, ridicată pentru Jocurile Olimpice din 2012. Daa, ea e! Păi trebuie să ajungeți la Stadionul Stratford, adică mergeți cu metroul până la stația Stratford. Perfect, deja restul sunt detalii: coborâți la -2, luați metroul de pe aripa estică și mergeți până la capăt.
Am mers un pic cu metroul. Poate un pic mai mult, căci am apucat să și ațipesc câteva minute. A ieșit metroul la suprafață și acum mergea doar la lumina zilei. Mai văzusem metroul să iasă la suprafață și la noi în țară, dar aici parcă merge mult mai mult. Ajungem la capăt. Aici parcă e o stație de tren cu mai mult peroane. Păi da că sunt mai multe magistrale care au capătul aici.
Aș fi zis că o să vedem marea construcție roșiatică imediat ce vom coborî din metrou, pentru a ne orienta în ce direcție va trebui să ne îndreptăm.
Dar a fost nevoie de puțin ajutor de la google maps.
Ce mă încânta foarte tare la construcția asta
era toboganul, cel mai lung. Ajunși acolo aflăm că în London Pass nu este inclusă și coborârea pe tobogan și nici nu mai avem posibilitatea de a cumpăra bilete pentru tobogan pentru astăzi. Coada la coborâre pe tobogan este deja de vreo 3 ore și toți au deja bilete cumpărate. Ne mulțumim doar cu vizitarea și cu priveliștea ce se vede de la înălțime.
Pe găurica asta poți vedea ceva foarte interesant.
Ca bonus am avut ocazia să îi întâlnim pe Chase
și pe Marshall.
Cine nu-i cunoaște pe cei doi membri ai Patrulei Cățelușilor!?
Ne luăm la revedere de la ArcelorMittal Orbit.
Mai avem ceva special pentru ziua de azi: o vizită la Sky Garden. Sky Garden este una din clădirile de referință pentru Londra. Poziționarea ei oferă de la etajele superioare o vedere superbă asupra Shard-ului. De fapt, ăsta era principalul motiv pentru care voiam să urcăm în această clădire. Să privești Londra de sus este superb atât noaptea, cât și ziua. Și ca să explorăm această imagine am așezat în plan, în mai multe zile, atât pe perioada zilei, cât și pe-nserat, vizitarea mai multor locații la înălțime. Asta ne poate oferi o imagine panoramică mai bună asupra Londrei, din mai multe unghiuri. Și, de asemenea, cunoscând cât de capricioasă poate fi vremea la Londra, e bine să nu te bazezi că vei obține asta într-o singură zi.
Sky Garden este o locație cunoscută pentru londonezi, căci aici își petrec diverse serate mai speciale. La etajele superioare fiind amplasate câteva restaurante și cafenele, alături de priveliștea de vis, aceasta atrage foarte multe persoane după ora 18. Însă pe perioada zilei, până în ora 18, Sky Garden oferă posibilitatea doritorilor de a urca sus gratuit, pe bază de programare. Astfel că în fiecare luni se afișează pe site-ul propriu programul și locurile disponibile pentru săptămâna următoare celei curente. În momentul rezervării primești o confirmare pentru fiecare persoană, pe care ai câte un cod de bare. Acest cod de bare este cheia de acces spre topul clădirii.
Spre deosebire de Shard, unde accesul te costă aproape 30 lire de persoană, aici poți spune că este accesibil pentru orice buzunar. Însă, ca orice lucru gratuit și foarte dorit, poate crea haos și provoca încingerea unor nervi. Aveam programare la 17:30 și din teama să nu întârziem, am ajuns cu vreo jumătate de oră mai devreme. Aici ne aștepta o coadă ce dădea ocol clădirii prin exterior. Păi să ne așezăm la coadă, căci s-ar putea să dureze mai bine de jumătate de oră această coadă. La capătul cozii ne întâmpină un nene care făcea filtrarea:
- Aveți programare?
- Da.
- La ce oră?
- La 17:30.
- Pai veniți peste jumătate de oră!
- Ca să ne spuneți că am întârziat și am ratat intrarea programată?
- Ah, nu! Nicidecum! Ca sa evităm crearea de astfel de cozi.
- Și ce ar trebui să facem noi jumătate de oră?!
- Nu știu. Puteți să vă plimbați, să mergeți la o cofetărie.
Mda... ce să zic?! Este și vreme frumoasă de plimbare: cu ploaie rece, vânt și frig... Aici la coadă măcar ne încălzeam în mulțime.
Cică nu se mai întâmplase niciodată să fie o coadă așa mare. Bine că se întâmplă toate ciudățeniile doar când ajungem noi. În fine! Ne refugiem într-o nișă, locul de acces al clădirii din imediata vecinătate și așteptăm.
Pe la 17:25 ne primește și pe noi la coadă. Într-adevăr nu mai era așa mare, nu mai ocupa întreg trotuarul din fața clădirii, ci era redusă cam la jumătate. Însă tot am mai stat vreo 20 de minute pe afară. Ajunși la turnicheți am scanat codul de bare și am intrat. Chiar și Răzvan a avut codul lui special de bare. Mai trecem printr-un control atent cu scanare și apoi urcăm.
Ajungem sus. În sfârșit putem să ne bucurăm de priveliște. Aici înotăm efectiv printr-o mare de oameni. Dar ce contează, suntem și noi aici și putem admira.
Hai să ieșim pe terasă! Un bodyguard ne oprește zicându-ne că nu avem voie.
- De ce? Păi persoanele de afară cum au ajuns acolo?
- Nu se poate! S-a închis!
- Păi de-abia am ajuns.
- Nu mă interesează! Terasa se închide la ora 18:00, punct.
Mda, era fix 18:00. Acum nu înțeleg ce vină avem noi că ei ne-au ținut la coadă jumătate de oră din nu știu ce motiv. Dar ce să comentezi?! Că doar e un lucru gratuit! Englezii ăștia au început să mă calce pe nervi cu punctualitatea lor exagerată. Punctualitate care știu să o respecte la secundă când e vorba să se termine programul, însă ca să respecte orarul programărilor făcute, nu prea.
Să trecem peste! Că nu prea văd să avem vreun câștig de cauză orice am face. Să ne bucurăm de timpul ce ne-a rămas pentru a-l petrece aici și să privim Londra prin geamurile clădirii. Până la urmă trebuie să ne mulțumim cu asta.
Hai că e frumos.
