Dacă mergeam pe ideea o zi traseu lung, o zi traseu scurt, azi era rândul unui traseu lung. Dar în prima zi după ce ne întorsesem de pe traseu, m-a întrebat Răzvan: "Tati, dacă azi ați mers pe un traseu de oameni mari, pentru mâine ai pregătit un traseu ușor, ca să merg și eu, nu?" M-a cam închis cu întrebarea asta. Nu am știut ce să îi răspund, căci nu aveam pregătit niciun traseu așa ușurel. Adevărul e că nu mă așteptam să își dorească așa mult a urca pe munte. Nici ieri nu am făcut un traseu pentru el, însă azi cred că ar fi cazul să schimbăm ceva la planul inițial. Ce-ar fi să urcăm cu telescaunul în stațiunea Parâng și de acolo să urcăm pe Parângul Mic?! Păi ideea a fost îmbrățișată de toată lumea.
Astfel sâmbătă dimineață am pornit spre Hotel Rusu. Am zis să încercăm să urcăm cu mașina până sus în stațiune. Dar ne-a oprit un indicator cu accesul interzis din cauza lucrărilor de modernizare a drumului de acces în stațiune.
În cazul ăsta vom lua telescaunul. Pentru că aici nu am găsit niciun loc de parcare era cât pe ce să pornim spre celălat telescaun, în speranța că acolo am avea șanse mai mari la un loc de parcare. Noroc că am întrebat dacă funcționează telescaunul vechi, așa am aflat că celălat e în revizie. Adevărul e că nu prea are sens ca vara să funcționeze amândouă, căci nu au așa mulți clienți. Nici anul trecut, când am mai venit pe aici, nu funcționau amândouă, atunci am urcat cu cel vechi.
Anul trecut am avut în intenție să urcăm pe Parângul Mic, dar nu m-am încumetat să urc cu Răzvan printre fulgere.
Până la urmă lăsăm mașina în parcare la Hotel Rusu. Cică 20 lei parcarea pentru întreaga zi, dar nu e nimeni să ne ia banii. Lasă că om plăti la întoarcere. Acum ne grăbim spre telescaun. Suntem avertizați că ultima coborâre este la 16:30. Nu m-a impresionat pe moment gândind că avem timp berechet, apoi mi-am dat seama ce repede zboară timpul. Oricum am reținut că trebuie să ne încadrăm. Ne pregătim să urcăm în telescaun. Telescaunul ăsta nu este făcut pentru oameni scunzi, în situația asta trebuie să sari puțin în sus pentru a te așeza în scaun. Eh, actiunea asta nu prea se potrivește pentru mămăița. A încercat ea metoda țopăit, dar nu a reușit din prima, nici din a doua, iar scaunul ăsta își schimbă poziția tot timpul, n-ar sta și el pe loc. Dacă nu reușești nici din a 3-a încercare, deja intri în panică. Noroc că e tot timpul cineva aici pe fază și oprește tot fluxul, se urcă mămăița și apoi pornește din nou. Pe la mijlocul traseului se oprește iar telescaunul.
De parcă am fi uitat pățania noastră de la îmbarcare apare întrebarea: De ce s-a oprit? Păi vântul nu bate, curentul nu cred că s-a întrerupt, cel mai probabil a mai urcat vreo mămăiță.
Se pare că aici chiar se lucrează.
Când ajungem sus constatăm că ne-ar fi avantajat mai mult celălalt telescaun căci ne-ar mai fi scutit de urcat o porțiune de drum.
Asta e, o luăm la picior în continuare.
Pe mămăița o lăsăm să ne aștepte cam pe la ultima căbănuță, după ce urcase ceva, ceva.
Continuăm doar noi cu Răzvan.
Este destul de accentuată panta și Răzvan se tot plânge la fiecare pas.
Ne mai distrage atenția câte o cabană de pe versantul de vizavi.
Apoi căluții.
Urmează o cruce.
Orice obiectiv intermediar este bun pentru a-l împinge pe Răzvan la deal.
Tragem cu urechea la discuțiile unei găști care se îndreptau spre Parângul Mare. Ah, ce ne mănâncă tălpile să mergem și noi.
Dar nu prea aveam ce să facem cu Răzvan. Să ne astâmpărăm totuși, doar am decis ca această zi să o petrecem cu Răzvan.
Hai că mai e puțin până sus.
- Tati, care e vârful? Ăla cu stâlpul metalic?
- Da, ăla e! Acolo trebuie să ajungem.
- Păi nu e departe.
- Chiar nu e. Doar că nu se apropie dacă stăm pe loc.
Uite că am ajuns pe vârf!
Acum putem să ne scoatem mașinuțele din rucsac, să ne jucăm.
Să luăm masa!
Privim spre Vârful Cârja.
Privim și spre Munții Retezat.
Am mai avea cam 2 ore până la ultima îmbarcare în telescaun. Oare ne încadrăm dacă coborâm pe partea cealaltă? Cornelia zice că da. Și eu aș zice că da, doar că vom fi cam la limită. Să pornim!
Este mult mai domoală panta pe partea asta. Este și mai înierbată.
Cu alte cuvinte mai frumos și mai ușor. Se potrivește pentru urcare după ce te întorci de pe Parângul Mare sau de la Lacul Mija.
Altfel mi se pare mult prea ocolit ca să urci pe partea asta pe Parângul Mic.
Ajungem înapoi la locul unde o lăsasem pe mămăița, dar ia-o pe mămăița de unde nu-i. Răzvan se duce să o caute mai atent, că poate s-a ascuns de noi. Când o vedem în vale, așteptându-ne.
Era poziționată oarecum în mijlocul drumului ca să o reperăm mai ușor de la distanță.
Ajungem înapoi la telescaun.
De data asta nenea oprește telescaunul în prealabil ca să aibă timp să urce mămăița și vine să o ajute. Așa da!
Citisem că planul drumului de acces în stațiunea Parâng cuprinde și 2 tuneluri prin care vor trece mașinile pe sub pârtiile de schi. Uite vedem unul, dar celălalt pe unde o fi.
După ce ajungem jos, privim imaginea de ansamblu a urcușului și observăm și al doilea tunel.
Cică vor termina lucrările prin decembrie, anul ăsta. Și vom avea un drum de acces asfaltat până în stațiunea Parâng, la fel cum avem și până la Straja. Foarte frumos!
Și se duse escapada noastră la munte, mâine ne vom întoarce acasă.
