Un tur de cetăți prin Dobrogea

Vineri pe la prânz eram încă la serviciu. Nu aveam niciun plan pentru weekend. Și parcă stăteam în expectativă. Aveam deschise toate canalele de comunicare, la vânătoare de idei. De pe renumita rețea de socializare primesc de obicei știrile "fierbinți" cu întârziere de până la 1 zi. De data asta am prins-o din zbor. Răzvan avea să fie în drum spre mare peste doar câteva ore. Ce facem? Mergem și noi? Consiliul de familie întrunit în ședință extraordinară a aprobat în unanimitate. Dar ei vor fi motor, iar noi în mașină. De fapt ei vor fi pe motoare, căci vor pleca în gașcă. Să îi lăsăm să plece înainte și ne întâlnim pe malul mării. Așa am și făcut.

Dar sâmbătă ce vom face? Cred că e o ocazie bună să vizităm și noi cetățile din Dobrogea! Așa că pornim urmând linia țărmului mării, spre Tulcea.

Prima oprire: Cetatea Histria.

Și muzeul...

Urmează Cetatea Orgame/Argamum

Iar când zic Jurilovca mai mult la o asemenea imagine mă gândesc...

Ne continuăm drumul spre nord. Ce se vede acolo, în zare?

Nu are ce să fie altceva decât Cetatea Enisala.

Ajungem la Tulcea. Pe aici am fost de multe ori, dar tot timpul am avut traseul direct spre port, fiind doar în trecere spre Delta Dunării, fie pe brațul Chilia, Sulina sau Sfântu gheorghe.

De data asta avem ochi și pentru o geamie, Geamia Ali-Gazi Pașa.

Oprim la Monumentul independenței.

Noi, de fapt, eram în căutarea Cetății Aegyssus. Și urmând indicațiile din diverse surse, am ajuns pe dealul monumentului.

Suntem chiar în spatele literelor ce compun orașul Tulcea.

Oare acolo să fie vreo reconstituire a vechiului zid al cetății?!

De aici putem vedea și portul.

Părăsim orașul Tulcea.

Continuăm pe drumul spre Mahmudia - Murighiol. Oprim să vedem Cetatea Bizantină Proslavița.

În apropiere de Mahmudia ar trebui să găsim Cetatea Salsovia.

Nimeni nu știe cu exactitate unde ar fi. Am urmat și noi îndrumările primite de la localnici, însă ne-am ales doar cu o plimbare pe dealuri.

Renunțăm la căutări.

O poză făcută în Muzeul sitului arheologic de la Histria ne furnizează o imagine a cetății făcută din satelit.

Ulterior am observat că au mai apărut niște informații pe net despre această cetate. Astfel m-am lămurit că Cetatea Salsovia și Cetatea Beștepe sunt una și aceeași. Salsovia s-a numit până în secolul al XV-lea, când turcii i-au schimbat numele în Beștepe. În limba turcă beștepe înseamnă "5 munți". Iar cetatea stă ascunsă chiar sub dealul pe unde am fost noi.

Ne continuăm drumul. Ceva mai departe de Murighiol vom opri la Cetatea Halmyris.

De data asta avem ce vedea,

însă roiul de tăuni nu ne lasă nici măcar să ieșim din mașină.

Bine că o putem privi și din mașină, la adăpost de fioroasele muște altoite.

Cam atât pe ziua de azi! Fără să ne dăm seama, am ajuns la o distanță considerabilă de Constanța. Vom face câteva ore bune pe drumul de întoarcere.

Dar ce ne așteaptă acolo?

Aici se vede adevăratul sens al expresiei plouă cu găleata.

Stihia asta are granițele foarte bine delimitate.

 

Niciunul din stropii de gheață nu a fost într-atât de supărat încât să ne lase urme pe mașină.

Duminică, pe drumul de întoarcere spre București, ne gândim să mai vizităm vreo 2 cetăți, ca să încheiem weekend-ul în aceeași notă.

Cetatea Ulmetum

Mi-a plăcut panoul ăsta. Datorită lui am mai pus pe lista "de vizitat" niște cetăți.

Iar pe una din ele o vom vizita chiar azi: Cetatea Capidava.

Din cele 5 cetăți prezentate în panou, 2 le-am văzut astăzi, au mai rămas 3. Cetatea Carsium o vom prinde ulterior în drum spre Cheile Dobrogei. Pentru Cetatea Durostorum ne vom duce special până la Silistra, Bulgaria. Iar de Cetatea Transmarisca am uitat cu desăvârșire. Acum, căutând locația acestei cetăți, nu înțeleg cum de am pierdut-o din vedere, căci aș fi putut-o lega în aceeași excursie cu Cetatea Durostorum. Tutrakan, orașul Cetății Transmarisca, se află în imediata vecinătate a orașului Silistra, unde este Cetatea Durostorum.

Și-acum ne putem îndrepta liniștiți spre casă.

Etichete:
dobrogea
Comentarii