Unde mai megem weekend-ul ăsta? De stat acasă nu se pune problema, chiar dacă o să plecăm singurei de data asta, ceilalți fiind ocupați cu serviciurile lor. Prognoza meteo este cam schimbătoare, cum de altfel e în general vremea. Într-o zi zice că plouă în weekend, în altă zi cică plouă doar duminică. Hai că nu e o mare problemă dacă ne facem un itinerariu mai mult de șosea. Citisem la un moment dat despre Cetatea Durostorum, în zona Ostrov - Silistra. Și nu prea mă lamurisem atunci dacă este localizată la noi sau la bulgari. Și pentru mai multă siguranță a rămas să o vizităm după ce o să îi facem lui Răzvan pașaport, ca să nu ajungem până acolo și să constatăm că cetatea este imediat după graniță, dar noi să nu putem trece să o vizităm. Între timp am aflat că Cetatea Durostorum chiar se află în Bulgaria, la Silistra. Și dacă tot ajungem în zonă hai să mai vedem Cetatea de pe Insula Păcuiul lui Soare și Cetatea Sacidava. Despre Cetatea Păcuiul lui Soare citisem că ar fi a doua cetate ca mărime din țară, după Sarmizegetusa Regia, doar că 90% din ea este acoperită de apele Dunării iar în verile secetoase se văd cum ies din apă mai multe ziduri și turnuri. Despre Cetatea Sacidava aflasem de la Cristina. Inițial am crezut că este vorba despre Cetatea Sucidava și este doar o confuzie de nume, dar nu e așa. Acestea chiar sunt 2 cetăți diferite. Păi s-a cam conturat itinerariul pentru 1 zi, adică pentru sâmbătă, duminică fiind umedă în toate variantele de prognoză. Și sâmbătă seara să rămânem la Constanța, numai bine să testăm pătuțul de campanie a lui Răzvan. Anul trecut dormea în landou când plecam în deplasare, acum însă nu prea mai încape.
Am zis noi ca data asta să plecăm mai dimineață, dar nu am reușit, tot la 11 am plecat. Plecând așa târziu am zis că ar trebui să tăiem de pe listă Insula Păcuiul lui Soare, că acolo trebuie să vânăm pe cineva să ne traverseze cu barca și către insulă și înapoi, lucru care ar fi bine să îl facem cât mai devreme. Nici de vreme nu eram prea siguri că va ține cu noi și parcă nu prea ne venea să riscăm să ne prindă ploaia pe insulă, nu atât pentru noi, cât pentru Răzvan. Apoi Dunărea este crescută și nu se știe câte ziduri din cetate vom vedea. Și uite-așa s-au adunat mai multe motive pentru a sări peste acest obiectiv.
Am pornit pe autostradă cu direcția Silistra. Pe drum ne-am dat seama că în apropiere de Călărași mai există o mănăstire veche. Am putea să o vizităm și pe aceasta, mai ales că s-a eliberat un loc din itinerariu. Am reconfigurat traseul setând gps-ul să ne dirijeze spre satul Mănăstirea din Călărași. Și ne-a ales gps-ul o rută... A început cu o uliță bombardată dintr-un sat, a continuat cu un drum pentru utilaje agricole pe lângă un lac ca apoi să se continue prin câmp.
Nu știu de ce speram să se îmbunătățească drumul, căci acest lucru nu se întâmplă niciodată. Și ultima oară când a binevoit gps-ul a ne mai spune ceva, mai aveam vreo 20 km până la destinație. Însă mersesem vreun kilometru de când gps-ul era pe arătură, și noi odată cu el. Hai că la intrarea pe acest drum ne-a ajustat gps-ul, dar acum de ce oare mai continuăm din moment ce îndrumătorul nostru ne-a părăsit?! Nu știu, hai să ne întoarcem! Revenim la asfalt și după câțiva kilometri vedem spre dreapta adevăratul drum pe care ar fi trebuit să îl urmăm. Dar nu mai îmi arde de alte surprize, chiar înainte de a începe ziua bine.
Ajungem la bac la Călărași. Nu mai traversasem niciodată Dunărea pe aici.
Chiar îmi era dor să privesc Dunărea din mersul unei ambarcațiuni. Îmi aduc aminte când mergeam câteva ore bune cu vaporul de la Tulcea spre Chilia și stăteam alternativ ba la prova să privesc deschiderea canalului și malurile pline de vegetație sălbatică, ba la pupa să urmăresc pescărușii ce zburau în urma vaporului așteptând să vâneze din zbor un colț de pâine aruncat de pasageri. Mai așteptăm să crească puțin Răzvan și poate vom mai repeta o astfel de croazieră.
Am coborât de pe bac, n-am făcut 200 metri și pe dreapta este vama de trecere la bulgari. Așa mai merge, doar noi trecem în acest moment granița pe aici. Nu e ca la Giurgiu, unde cozile de mașini, în special cele de tiruri, se întind pe kilometri buni. Aici am văzut doar un tir.
Chiar după trecerea graniței am intrat în Silistra. Am ținut drumul drept înainte luându-ne după un indicator spre muzeu 500 m și până la cetate 1,2 km. Am ajuns pe malul Dunării dar se pare că nu unde trebuie. Știam din pozele văzute cu Cetatea Durostorum că se află în apropierea Dunării. Deci dacă am merge pe malul Dunării ar trebui să dăm peste ea la un moment dat. Dar ce facem? Lăsăm mașina aici și poate găsim cetatea peste 5 km?! Hai să întreb și eu pe cineva. Am ales un bărbat mai tânăr gândind că am mai multe șanse să găsesc pe cineva să știe engleză în rândul tinerilor. Nu am avut noroc. A auzit cuvântul cheie Durostorum și m-a îndrumat într-o direcție, în care aveam să aflu mai târziu că era exact direcția opusă. Hm, ce-o fi înțeles omul ăla nu știu. Am avut tendința să întreb o puștoaică, hai că la școală trebuie să învețe engleză, dar m-am gândit poate vine ta-su val vârtej de la bar și mă ia la trei păzește că ce vreau eu de la fiică-sa. Ne-am mai învârtit noi pe străduțe prin zonă și am nimerit la Parcul Central.
Aici este și Cetatea Durostorum. Răzvan a luat masa pe băncuță în parc și eu am plecat într-un tur de recunoaștere. Am făcut poze la cetate din toate unghiurile.
Am găsit și aici acest obicei de lepădare a mărțișorului prin copaci la sfârșitul lunii martie. Trunchiul unui copac cu o vârstă considerabilă avea împletită o salbă de mărțișoare.
A urmat plimbarea de după masă cu toată familia.
Cam atât aveam pe listă pentru Bulgaria. Pe drum spre vamă a mai zărit Cornelia niște ruine.
Se pare că tot orașul Silistra este construit deasupra unei vechi așezări romane. Aici am găsit ruinele unei vile romane. Vis-a-vis de aceasta ar fi trebuit să găsim niște terme romane, dar era doar plăcuța de prezentare, probabil au construit supermarket-ul peste băile romane.
Să revenim în țară și să ne continuăm drumul spre Cetatea Sacidava. Drumul urmează îndeaproape cursul Dunării.
Am mai fost o dată pe acest drum dinspre Constanța dar doar până la Mănăstirea Dervent. Astfel prin zona Ostrov nu mai trecusem până acum. Podgoriile de aici cică sunt și ele renumite.
Trecând prin localitatea Băneasa, am văzut indicator spre Mănăstirea Strunga. Am văzut noi multe indicatoare spre mănăstiri prin zona asta, dar Mănăstirea Strunga îmi suna oarecum cunoscută. Cred că am citit ceva despre ea. Și într-adevăr mi-o notasem pe harta de pe site. Asta este precum o listă "De vizitat", și dacă am trecut-o aici înseamnă că are ceva vechime, istorie sau are ceva atrăgător. Mănăstirea este amplasată lângă Lacul Oltina, un lac foarte întins.
Am crezut inițial că e Dunărea, dar cu ajutorul hărții m-am luminat.
Mănăstirea părea a fi construită destul de curând. Și este într-adevăr construită în secolul nostru, în 2007, după cum scrie în Pisanie.
Acum mă întreb de ce oare am marcat-o pentru a o vizita, dacă e așa de nouă, poate pentru că este pictată foarte frumos la interior?!
Merită totuși văzută. Nu ne pare rău că am venit până aici. Chiar și doar pentru Lacul Oltina și tot merită osteneala. Când să ne îndreptăm spre mașină ne oprește din drum maica stareță să ne întrebe dacă nu vrem sa vizităm și biserica veche. Mă uit eu împrejur dar nu văd unde ar putea fi ascunsă biserica veche. O văd pe măicuță intrând în căsuța de lângă. Gândesc eu: "se duce să ia cheile de la biserică și ne conduce apoi cine știe pe unde...". Măicuța reveni în ușă îndemnându-ne să intrăm. Și apoi continuă să ne zică că a fost construită pe la 1800. Așa va să zică, aceasta este de fapt motivul vizitei noastre aici și noi nu știam.
Când am intrat prima oară în curtea mănăstirii nici nu am băgat în seamă biserica veche, ce seamănă mai mult cu o casă de locuit.
Când ne-a dat binețe măicuța din ușa acestei biserici, am văzut niște lucruri ce păreau a fi de vânzare pe acolo, i-am schimbat în minte scopul din casă de locuit în magazin bisericesc. Dar niciun moment nu mi-a trecut prin cap că ar fi biserică.
Am primit fiecare câte o iconiță și câte un mărțișor, Răzvan a primit în plus și o brățară. Foarte darnică și binevoitoare maica stareță. Mai rar așa ceva. Aveam întipărită în minte o altă imagine despre o stareță, adică o femeie ursuză, care tună și fulgeră prin curtea mănăstirii si căreia nu-i convine niciodată nimic, de care îi e frică fiecărei măicuțe din obște, privind-o ca și cum ar fi Dumnezeu.
Ne-am întâlnit aici cu un mic grup de persoane din Giurgiu care plecaseră în weekend să viziteze mănăstirile din zonă. Chiar se și căzaseră pentru a înnopta la una din mănăstiri. Uite un alt mod plăcut de a petrece weekend-ul, fugind din aglomerația orașului undeva este cu adevărat liniște.
S-au cam adunat nori negri și groși prin împrejurimi. Nu se știe dacă mai ajungem astăzi la Cetatea Sacidava. Însă optimismul Corneliei este foarte încurajator, așa că pornim spre Dunăreni.
La intrarea în localitatea Dunăreni avem noroc să întrebăm pe o doamnă despre cetate și ne răspunde: "La Cetatea Sacidava vreți să ajungeți? Păi trebuie să vă întoarceți vreo 2 km până la releul acela și acolo faceți stânga și mergeți, mergeți...". Am rămas un pic surprins, dar plăcut, să văd nu numai că știe de cetate ci știe și cum se numește. În general sătenii din apropierea unor astfel de cetăți știu doar că există niște pietre pe câmp, nu știu neapărat ce-i cu ele acolo, darămite cum se numește nici atât. Și aproape 2 km au fost până la releu. Cât despre existența vreunui indicator, noi nu am văzut niciunul. Am mers apoi pe drum de pământ vreo 5 km, de mai aveam puțin și ajungeam la cotul Dunării. Când mă atenționează Cornelia că se vedea ceva mai albicios undeva pe stânga, puțin mai în spate. Acolo trebuie să fie cetatea. Am făcut o poză cu zoom maxim și apoi am folosit zoom-ul digital de pe aparat. Se vedeau într-adevăr niște ziduri.
Nu mai încăpea îndoială că acolo e cetatea. Acum privind în zare, se vedea cum curgeau din nori șiroaie în spatele cetății. Dacă tot am ajuns până aici, trag o fugă până acolo, însă singur. Oricum se cam făcuse ora cinei pentru Răzvan, așa că au rămas să pape, cât eu am făcut un tur al cetății în viteză.
De udat nu m-au udat decât vreo 2 stropi, însă am auzit un tunet. Cred că mai periculos este să te prindă niște descărcări electrice în câmp deschis decât la munte, pe creastă. Din creastă tot mai ai unde să cobori, să lași altceva mai înalt decât tine, însă în câmp deschis nu prea ai unde să te adăpostești.
Pescarii de pe malul Dunării nu par a fi deranjați nicidecum. Ei își continuă nepăsători activitatea.
Am făcut înconjurul cetății într-o mare viteză, ca să nu mă trezesc că vine și restul familiei după mine. Și am constatat că este destul de mare cetatea și are destul de multe ziduri ce par a fi originale. Din pozele văzute pe internet aș fi zis că s-au mai păstrat doat câteva ziduri dintr-un colț. Dar s-au păstrat mai multe ziduri din mai multe colțuri și ar părea că restul sunt acoperite de pământ. Dacă ar vrea cineva să facă aici niște săpături arheologice cred că ar ieși la suprafață o minunăție de cetate.
Cam atât pe ziua de azi. Să ne îndreptăm spre Constanța, să testăm pătuțul de campanie.
Să nu trecem totuși chiar așa val vârtej pe lângă Cetatea Adamclisi. Parcă nu era așa mare ultima oară când am trecut pe aici.
Revenind la pătuțul de campanie, am avut ceva emoții că nu îi va plăcea să doarmă în noul pătuț, dar a fost ok. Mai mult decât atât a dormit în el și a doua zi la prânz în curte la aer, acoperit cu tifonul pentru țânțari, de data asta dovendind că este eficient și contra muștelor.
