Prima oară când am ajuns la renumitele Mănăstiri ale Bucovinei a fost în urmă cu mulți ani. Nici mașină nu aveam pe atunci. De fapt cred că a fost momentul în care am realizat că am avea nevoie de o mașină, să fie a noastră.
Păi am plecat împreună cu ai mei spre nordul Moldovei și ne-am oprit la Gura Humorului.
Tare mult ne-a plăcut locația unde am stat, cu atât mai mult cu cât gazda a fost o doamnă extraordinară și o bucătăreasă desăvârșită.
Într-atât de mult ne-a plăcut, încât ne-am rezervat să revenim și cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Nu mai îmi aduc aminte exact împrejurările prin care am pornit în această excursie. Am impresia că a fost un complot, respectiv eu, Cornelia și maică-mea ne hotărâsem să plecăm 1 săptămână în concediu. Taică-miu însă nu a reușit să se alinieze, nu se putea desprinde de serviciu neam, având o perioadă foarte aglomerată. Apoi fără el nu am fi avut nicio șansă să plecăm, poate doar cu trenul. Nu știu ce învârteli a făcut până la urmă, ca să nu ne dezamăgească, și a găsit portița să plece vreo 2 zile în delegație la Suceava. Adăugând și weekend-ul iese ceva. Hai că e mai bine decât deloc.
Noi vom rămâne la distracție, în timp ce șoferul se va duce la muncă. Doar că vom cam rămâne priponiți în casă, neavând cine să ne scoată la plimbare. Și în cel mai bun caz vom ieși pe jos prin apropiere.
Și Mănăstirea Humorului este foarte aproape, la niciun sfert de oră de mers pe jos.
Apoi să ne gândim că lucrurile vor fi din ce în ce mai bune, duminică e zi liberă pentru toată lumea și atunci vom putea merge pe undeva. Nu, sâmbăta e încă zi de lucru.
Parcă luând aminte la vorba aia: "copilul care nu plânge, nu primește de mâncare", pe când gazda venea să ne servească masa de seară, ne-a surprins discutând despre dorința noastră de a merge să vizităm mănăstirile, doar că nu prea are cine să ne ducă. Nu a durat mult și a venit și soluția. Soțul doamnei era liber în ziua următoare și chiar era dispus să ne ducă cu mașina într-un circuit pe la mănăstiri, contra cost bineînțeles. Ce noroc pe capul nostru!
A doua zi dimineață ni se prezintă itinerariul. Pe listă erau: Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Putna și Mănăstirea Voroneț. Iar bonus Salina Cacica. A venit și întrebarea: cum vi se pare? Pentru noi orice variantă era bună, decât alternativa de a sta în casă.
Păi să începem cu bonusul, Salina Cacica!
Am reținut un singur lucru din ce ne-a zis nenea despre această salină. Acum nu știu cât e de adevărat și, sincer să fiu, scotocind fugitiv pe internet, nu am regăsit această informație. Dar ea totuși m-a impresionat la momentul respectiv. Salina Cacica cică ar fi singura mină de sare din țară operată cu mineri angajați, spre deosebire de toate celelalte, unde minerii erau deținuți. Astfel toate celelalte mine ar fi mai corect să li se zică ocne, iar minerii erau ocnași. Iar Mina Cacica ar rămâne singura salină.
Urmează Mănăstirea Putna
Urmează Mănăstirea Sucevița
Pasul Ciumârna
Mănăstirea Moldovița sau Mănăstirea Vatra Moldoviței
Mănăstirea Voroneț
Frumoasă moștenire ne-a mai lăsat Ștefan cel Mare!
