Obișnuiesc să urmăresc îndeaproape prognoza meteo, când știu că urmează un weekend în care suntem liberi de program. Era luni și eu mă uitam la vremea în Retezat. În weekend ploaie, însă miercuri 0% șanse de precipitații. Mergem? o întreb pe Cornelia. Și aproape că a zis: Da! Am rămas uimit. Nu mă așteptam la acest răspuns. Dar mai merge cineva? continuă ea, Claudia zicea că ar vrea. Nu, Claudia nu merge că nu poate să își ia Dan liber așa din scurt. Uite că și luni, marți e vreme frumoasă. Hm, nu prea putem să comparăm 0% șanse de ploaie peste 2 zile cu 30% șanse de ploaie la o săptămână distanță. Dar fie! Încercăm așa. Numai bine că între timp s-a aglomerat treaba pe la serviciu și nu mai putem să ne luăm liber luni, marți. Oricum șansa de ploaie a crescut pentru aceste zile și nu mai erau așa atrăgătoare. În schimb, am zis că vom merge la munte pe undeva mai aproape, indiferent de vreme. Vom alege muntele cu cea mai puțină ploaie. Miercuri mă contactează Mihaela. I se făcuse dor de munte și s-a gândit că noi mergem destul de des și are mari șanse să avem loc și pentru ea în acest weekend. Dacă până acum mai stăteam pe gânduri, acum a devenit certitudine că vom merge la munte. A mai rămas întrebarea unde.
Munții Bucegi, Buzăului, Ciucaș, Postăvaru, Piatra Mare ar fi mai aproape pentru ea. Însă nu am nimic pe lista scurtă din acești munți. Pentru Munții Buzăului ar merge Vârful Podu Calului sau Lacul Vulturilor. Pentru Bucegi ar merge Vârful Omu. Pentru Ciucaș ar merge Vârful Ciucaș. Pentru Postăvaru ar merge Vârful Postăvaru. Pentru Piatra Mare ar merge Canionul 7 scări, Vârful Piatra Mare și Cascada Tamina. Toate acestea ar fi perfecte pentru Mihaela, dintre ele însă doar Podu Calului nu l-am vizitat. Pe mine m-ar încânta totuși un traseu din Iezer - Păpușa, spre Vârful Păpușa. Acest traseu a fost dat mult timp la o parte pentru că o diferență de nivel de 1400 m mă cam speria să o fac cu Răzvan în spate. Acum, pentru că Răzvan va rămâne la cabană cu mămăița, acest vârf a revenit în vizor. Am stat puțin să mă gândesc dacă e un traseu realizabil și pentru Mihaela. Periculos nu e, iar trasee lungi am mai făcut împreună în Padiș, Bihorul Mare și Ceahlău. Deci cred că e ok. Oare i s-o părea departe? Dacă da, atunci revenim la opțiunile anterioare. Dacă e de acord, atunci mă apuc de căutat cazare. Și 5 ore jumate de mers cu mașina nu i s-a părut mult. Perfect!
Cu locația de cazare chiar nu mă așteptam să fie așa dificil. Nu exagerez când spun că am sunat la 12 locații și toate erau ocupate în totalitate. Am început cu Cabana Voina, am continuat cu pensiuni din Lerești, am ajuns la Câmpulung. Apoi un nene îmi spune că în acest weekend sunt zilele orașului Câmpulung și din acest motiv este peste tot ocupat și să nu îmi fac speranțe că aș găsi ceva liber la fața locului. Aveam să aflăm că mai era încă un eveniment în zonă, nu am reținut numele, ceva cu turism montan. Astfel, cu 2 evenimente, e de așteptat să nu găsești nimic liber. Până la urmă am găsit o locație vizavi de Mausoleul Mateiaș, Pensiunea La Meserie. Am avut ceva emoții cu ea, având în vedere că avea rating 3,5 pe google și avea libere chiar mai multe camere decât aveam noi nevoie. Nici prețul nu era unul piperat. Vom vedea noi acolo. Cât de rău poate fi!?
Sâmbătă ne dăm întâlnire la Câmpulung la ora 15. O sincronizare mai bună nici că se putea, căci ne-am întâlnit pe drum, înainte de a ajunge la destinație. Ne oprim la Mausoleul Mateiaș.
Acum să vedem cum arată camerele noastre! Locația arată la prima vedere ca o clădire de pe vremuri.
La parter un restaurant încăpător, afară o terasă mică. Cam puțini oameni pe aici! Intrăm în holul recepției. Aici mă izbește un miros de fum de țigară, un aer închis de foarte mult timp și intrat parcă în covoare și pereți. Degeaba acum nu se mai fumează în interior, că de atmosfera asta nu mai scapi decât printr-o renovare și înlocuirea mobilierului. Oare așa o fi și în camere!? După ceva timp ne ia cineva în primire și ne îndrumă până la camerele noastre. Deasupra restaurantului am impresia că sunt 2 etaje de camere. Noi suntem cazați la ultimul etaj, în capătul culoarului. Când am ajuns pe culoarul nostru, dintr-o dată s-a schimbat atmosfera. Înainte de a intra pe culoar este amplasată o canapea parcă luată de la expoziție.
Oare avem voie să ne așezăm pe ea? Avansăm. Acum miroase a aer de mobilier nou, de proaspăt renovat. Și în camere la fel! Wow! Da, îmi place aici.
Înfulecăm ceva repede și să mergem, să mai vizităm ceva.
Barajul Râușor.
Vârful acela din plan îndepărtat trebuie să fie Vârful Păpușa. Acolo vom ajunge mâine!
Ce-ar mai fi de văzut prin zonă? Păi destul de multe lucruri. Însă nu e timp pentru toate. Mănăstirea Nămăiești, Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, Casa memorială George Topârceanu și în plus am putea merge și la zilele orașului Câmpulung. Până la Mănăstirea Cetățuia ar fi de urcat pe jos cam o oră, lucru cam greu de realizat cu Răzvan și mămăița. Pentru zilele orașului Câmpulung ar fi frumos să stăm până seara, mai târziu, pentru că artiștii mai valoroși urcă pe scenă mai spre finalul programului, însă ne vom trezi devreme pentru a urca pe munte. Casa memorială George Topârceanu cred că și-a cam terminat programul. Așa că vom merge doar la Mănăstirea Nămăiești.
Și înapoi la cazare, pentru programul de seară și odihnă.
Numărul ăsta de cameră îmi trezește niște amintiri...
La ora 6 sunt în picioare! Ne pregătim, ne învârtim, foșcăim și se trezește și Răzvan. Știa că urma să plecăm pe munte și îl lăsam cu mămăița la pensiune, nu îl luam chiar prin surprindere. Însă când să ieșim pe ușă se puse de-a curmezișul ei, că vrea și el. De data asta chiar nu putem. Traseul este prea lung ca să meargă singur pe jos. Iar rucsacul lui nu l-am luat de acasă. Oricum nu m-aș fi încumetat să îl duc în spate pe un traseu așa lung. Nu neapărat lungimea m-ar fi speriat, cât diferența de nivel. Cu greu am reușit să plecăm până la urmă, dar ni s-a rupt puțin sufletul că-l lăsam acasă. Colac peste pupăză Cornelia își uită polarul în cameră.
Normal că nu-i mai vine să se întoarcă după el. Însă nici fără el nu e o soluție prea bună. Până la urmă mă întorc eu. Intru în cameră, Răzvan se băgase înapoi la nani. Când m-a auzit că intru, se ridică brusc și mă întreabă: Ce-ai uitat, tati? Am uitat polarul, tati. Of, doar, doar, nu aș fi zis că l-am uitat pe el... Plecăm spre Cabana Voina.
Ne încălțăm, ne luăm rucsacii în spate, pornesc gps-ul. Avem tot ce ne trebuie? Da! Să pornim! E ora 8:00.
Acolo sus trebuie să ajungem!
Ei, da?!
După vreo 10 minute ajungem la bifurcație.
Aici trebuie să te hotărăști pe ce vârf vrei să urci. Spre stânga este Iezer, spre dreapta este Păpușa.
Ce chestie! Știu 3 vârfuri cu numele Păpușa: Păpușa de azi, din Iezer, Păpușa din Retezat și Păpușa din Parâng. Iar noi vrem anul ăsta să urcăm pe 2 Păpuși.
Ați mai fost pe aici? întreabă Mihaela. Da, am mai fost. Avem amintiri memorabile de pe aici. Data trecută am luat-o spre stânga la bifurcație. Am urcat pe Iezerul Mare. Avem ce povesti! Cea mai vie mi-a rămas în memorie imaginea ochilor apăruți în noapte, în fața noastră, precum în desene animate. Vorba lui Jack Kerouac: "Mai târziu nu-ți vei aminti timpul petrecut la serviciu sau cum ai tuns gazonul, așa că urcă muntele!" Nu știu de ce mi-a venit în minte o paralelă între a tunde gazonul și a tăia frunză la câini...
Mai avem de mers 4 km până la Cabana Cuca, adică vreo oră. Dar nu e tot drumul așa domol, nu?
Nu, nu. Așa, de încălzire, este doar până la Cabana Cuca. Abia apoi poți spune că începe traseul.
Drumul acesta forestier nu e chiar așa rău, mă așteptam să fie mult mai urât. Iar pe marginea râului sunt campate foarte multe corturi și rulote. Ce de oameni au venit să doarmă în aer rece de munte, în mijlocul naturii, foarte aproape de coliba ursului.
Dacă la primele corturi se sforăia încă, pe măsură ce avansam erau din ce în ce mai mulți oameni activați, însă niciunii nu păreau a dori să pornească pe traseu. Am ajuns destul de repede la Cabana Cuca. 4 km distanță, 200 m diferență de nivel în puțin mai mult de o oră.
Aici era deja hărmălaie la câți oameni erau în picioare. Trecem pe lângă cabană fără să oprim.
Traversăm poiana și intrăm în pădure.
Și-acum începem cu adevărat să urcăm.
Facem câțiva pași și simțim deja nevoia să lepădăm polarele. Dacă este umbră ai crede că o să ne fie frig fără polare, însă chiar era temperatura perfectă.
Îmi place urcușul ăsta prin pădure. Rădăcinile copacilor formează niște trepte și traseul devine astfel mai accesibil.
Ah, mi-am adus aminte de traseul făcut prin pădure la Pietricica, unde trunchiuri mari de copaci s-au tolănit de-a curmezișul potecii. Pe aici se vede că au curățat traseul.
Și tocmai când îi lăudam, ia uite ce ditamai copacul ne stă în drum!
Ba nu, copacul ăsta a fost lăsat așa, ca nu cumva să greșim drumul, căci trebuie să virăm brusc la stânga.
Și mai e ceva ce-mi place la pădure. Intri în pădure și când ieși constați că obiectivul tău este mult mai aproape. Așa, dacă îl ai în cătare tot timpul, tot mergi și iar mergi, iar el parcă nu vrea să se apropie neam. E demoralizant. Singurul martor salvator este gps-ul pe care îl consultăm destul de des să vedem cât mai avem. Distanța nu e de mare interes pentru că nu o putem estima prea bine, însă diferența de nivel este un indicator foarte bun și o putem calcula destul de bine știind altitudinea la care ne aflăm și cea la care trebuie să ajungem. Asta bineînțeles dacă nu avem un traseu cu suișuri și coborâșuri...
După altă oră ieșim din pădure, având urcați încă 300 m în altitudine. Hai că suntem în grafic.
De acum nu vom mai avea parte de umbră până la întoarcere. E bine că soarele este încă în nori.
În stânga noastră s-a dezvăluit Creasta Iezer.
Avem de traversat un lan de iarbă înaltă.
Poteca este evidentă. Chiar și-așa iarba asta ne mângâie pe brațele dezvelite, iar semințele se desprind din spicele acestora și ni se lipesc de mâini. Cornelia a crezut inițial că sunt musculițe.
Chiar aici la ieșirea din pădure văzusem pe hartă că ar fi o stână. Și citisem un jurnal de călătorie despre confruntarea cu niște cățeluși fioroși chiar în această locație. Acum pare că nu a mai rămas decât un gard acoperit de iarbă din respectiva stână. Cred că ar trebui să ne bucurăm. Dacă privim atât pe traseul din stânga,
cât și la cel din dreapta,
chiar la buza pădurii, sunt în continuare coșmeliile stânelor și nu par deloc a fi părăsite. Să nu zicem totuși hop până groapa n-am sărit!
Hai că iese soarele din nori, poate ar fi bine să ne ungem cu cremă de protecție. Cred că putem spune că suntem cam pe la mijlocul traseului. Din 1400 m diferență de nivel am urcat 700. Ca distanță am trecut de ceva vreme de mijloc.
Și tocmai când se întreba Mihaela de ce nu mai merge nimeni pe acest traseu, în urma noastră, la vreo 100 metri mai jos, a apărut o siluetă. Ia uite că nu suntem singuri. Imediat mai apare încă unul și încă unul, s-au făcut 5. Dar oamenii ăștia chiar se mișcă cu talent.
Să vezi că ne vor ajunge și ne vor întrece! Se apropiau rapid de noi. Hehe, ăștia sunt maratoniști. Până să ajungem în Șaua Grădișteanu, ne-au depășit fluierând.
Ajungem și noi în sfârșit în șa. Fetele au rămas la câțiva pași în urmă să mai depene niște amintiri și să facă schimb de povești, căci nu ne-am mai văzut demult.
Eu înaintez fără grijă, pe urmele celorlalți. Ei ajunseseră deja departe.
Undeva mai în față, pe dreapta era o colibă ciobănească. Nu procesez bine întrebarea: "Care-i treaba cu această coșmelie?", că se ridică din iarbă din toate direcțiile mai mulți câini și încep a hămăi înaintând alert spre mine. Îi număr din zbor, erau vreo 6. Nu mă impacientez totuși, căci văzusem puțin mai devreme și ciobanul. Analizez repede care colțoși ar fi mai periculoși. Nu pot să îi țin în vizor pe toți. Îi aleg pe ăia 2 mai mari și le proptesc în pământ în fața lor câte un băț de trekking la fiecare, pe ceilalți mai mici aleg să îi ignor.
La fiecare mișcare a celor mari mut și eu poziția bețelor. Cei mici se învârt de jur împrejurul meu, se apropie de picioare, însă nu se reped. Hai că pare să funcționeze strategia asta. Dar nici așa nu pot să o țin la nesfârșit. Ciobanul a ieșit la un moment dat, la auzul câinilor lătrând, însă a trecut ceva vreme și nu a ajuns să și-i calmeze. Când mă uit după el, dispăruse. Ce tot face ciobanul ăsta!? S-a gândit el că mă descurc singur? Nu știu cum se mișcă dulăii ăștia că m-au întors cu fața spre fete. Chiar uitasem de ele. Ele rămăseseră priponite la vreo 20 m în urma mea și nu se mai mișcau de acolo. Bine că mă țin câinii pe mine în șah, să nu le treacă prin cap vreo schimbare de tactică și să se mute la ele. De i-aș fi observat și eu mai din timp, ne-am fi grupat și în 3 i-am fi abordat mai bine. Hai că vine până la urmă și ciobanul. Plecase omul să caute o sfoară să-l lege pe capul răutăților. Ce-i drept, observasem și eu că din ăia mari doar unul avea tendința să sară la atac. Dacă îl liniștește pe ăsta, restul sunt mielușei. Eh, nici chiar așa, însă ceilalți sunt mai docili. După venirea ciobanului s-au făcut toți nevăzuți. Acum ne putem continua drumul. Dar totuși nu înțeleg de ce pe cei dinaintea noastră i-au lăsat câinii în pace.
Mergem pe urmele lor.
Uite ăsta e drum de mașină. Zicea bine Cristina că se poate ajunge pe Păpușa în 45 de minute, că i-a zis cineva de existența acestui drum. Și indicatorul de aici zice că mai avem 1 oră până pe vârf.
Deci informațiile primite de Cristina nu sunt chiar departe de adevăr. Numai că respectivul a omis probabil să îi spună ce mașină ai nevoie pentru a ajunge aici. Gps-ul ne zice că am mai avea vreo 400 m diferență de nivel până pe vârf. Ei n-o fi o oră, dar într-o oră jumate cred că vom ajunge.
Urcăm vreo 100 m și auzim o mașină în urma noastră. Imediat apoi încep și dulăii să latre. "Câinii latră, turma trece!" Așa a trecut și mașina printre ei. S-au oprit la locul de grătar.
Se vede că acolo nu e prima oară când se face grătar. Și în nici 10 minute de acolo începuse a ieși fum.
Ceilalți au urcat pe traseul de cicloturism. Noi alegem a urca pe marcaj, tăind serpentinele făcute pentru bicicletă. Aceștia dispar la un moment dat pe după deal. Cred că ne vom reîntâlni când vom ajunge în vârful acestui deal.
Aproape că am ghicit. Ajuns în vârful dealului, i-am văzut puțin mai la vale, se echipaseră mai bine și au pornit în nu știu ce direcție. Se pare că ținta lor nu este Vârful Păpușa. Aveam să aflăm mai târziu pe unde au fost. Neștiind prea bine zona, nu am înțeles prea bine, ceva cu căldări, Cascoe, Dracsin...
De acum ni se deschide vederea spre Masivul Piatra Craiului.
Nu mă așteptam să fie chiar așa aproape. Când am privit încoace dinspre Pietricica, în urmă cu 2 săptămâni, nu păreau la fel de apropiați.
Hai că nu pare să mai avem mult. Și totuși vârful ăsta se tot depărtează pe măsură ce ne apropiem.
Mai urcăm un versant.
Speram că asta e ultima redută. Nu a fost chiar așa.
Mihaela văzându-ne așteptând lângă un stâlp cu plăcuță a crezut că am ajuns. Aici era de fapt doar un indicator. Nu mai are cum să fie mult, căci nu mai e trecut nicio durată până pe vârf, nici măcar un 5 minute, cam așa mă aștept să mai facem. Bine, că nici până pe Vârful Roșu nu scrie cât mai e, însă știm că sunt câteva ore bune.
Până pe Vârful Iezer cică am face vreo 4-5 ore. Ohoho! Și cum aveam de gând atunci oare să facem toată Creasta Iezer - Păpușa cu plecare de la Cabana Voina și întoarcere la Cabana Voina într-o singură zi!?
Gata, suntem pe Vârful Păpușa! 2393 m!
E ora 1 jumate. Hai că nu-i rău. Am estimat că vom face 5 ore, am făcut doar cu o jumătate de oră mai mult.
Ce vreme frumoasă! Ce priveliști frumoase! În depărtare se vede un lac și în capătul lui e Barajul Râușor, de acolo priveam ieri în această direcție.
Vârfurile Iezer și Roșu
Munții Piatra Craiului
Munții Făgăraș
Munții Bucegi în spate la Piatra Craiului
Să luăm masa pe vârf, așa cum ne place nouă!
Hai că nu știu încotro să stau cu fața. Să mă uit la Făgăraș?
Sau să mă uit la Piatra Craiului?
Îmi place să stăm pe vârf și să nu ne grăbească nimeni. De cele mai multe ori ne grăbește vremea, că se apropie ploaia. Alte ori ne cam presează timpul, să nu ne prindă noaptea la întoarcere. Și foarte rar se întâmplă să nu ne grăbească nimic, ca acum. Eh, poate chiar și acum ne îngrijorează puțin timpul, căci am vrea ca astăzi să ajungem înapoi în București. Însă avem și plan de rezervă, dacă ajungem prea târziu la pensiune, rămânem acolo peste noapte și plecăm spre casă mâine dimineață sau mai bine zis direct spre serviciu.
Hai totuși să coborâm!
Între timp și tinerii grataragii se hotărâseră să urce până pe Vârful Păpușa. După ce au pus burțile la cale, acum s-au gândit bine să dea jos caloriile proaspăt achiziționate.
Ajungem înapoi în Șaua Grădișteanu.
Avem de ales acum să coborâm pe bandă roșie sau pe unde am urcat, adică pe bandă albastră. Pe bandă roșie ar fi cu aproximativ 2 km mai lung, dar vedem alte lucruri. Mihaela nu zice nimic. Eu înclin spre bandă roșie, pentru că în general îmi place să ne întoarcem pe alt traseu, însă nu zic nimic cu voce tare. Dar cred că se subînțelege votul meu, din moment ce am subliniat această posibilitate, pe care oricum o cunoșteam decât eu. Cornelia se decide: Hai să coborâm pe partea cealaltă!
Uite la coșmelia aia albă trebuie să ajungem. Acolo e o stână. Și apoi prin pădure. Arată mult mai îmbietor traseul ăsta, față de cel pe care am urcat, căci avem încă o bucată de creastă, din câte putem observa de aici.
Mergem drept, mai urcăm un deal. Mai coborâm puțin, iar mai urcăm un deal.
Asta nu luasem în calcul când am ales traseul de întoarcere. Ne-am gândit doar la priveliști, care sunt într-adevăr mai multe decât la urcare. Pe aici putem admira mai bine Munții Bucegi.
În depărtare se vede cum toarnă cu găleata din nori.
Chiar și în spatele Iezerului parcă se distinge ceva ploaie. Sper să nu ajungă la noi. De fapt, vorba Corneliei, de-acum poate să ne și ude. Dacă am atins vârful, ploaia nu mai este un fenomen așa neplăcut. Ar fi fost mai neplăcut dacă ne prindea ploaia la urcare. De exemplu ne aducem aminte cu plăcere de ploaia torențială ce ne-a prins la coborârea de pe Vârful Lespezi, când adunasem atâta apă în galoși de făceam fleoșc, fleoșc la fiecare pas, și nu de la bălțile de afară. S-a auzit și un tunet. Pare să vină tot din spatele Iezerului. Deasupra noastră nu prea are de unde să se formeze, iar vântul nu pare să miște norii ăia în vreun fel.
Sper că nu mai avem iar de urcat.
Marcajul vrea să ne urce și peste acest deal. Parcă aș ocoli acest deal pe curba de nivel. Track-ul de pe gps e și el de acord să ocolim pe curbă de nivel.
De acum începem coborârea spre stână.
La stână am prins exact momentul în care se mulgeau oile. Nu îndrăznim să ne apropiem prea tare de teama câinilor. Ciobanii ne observă de la distanță și ne invită să ne apropiem. Câinii lor cică sunt pașnici. Domnul Costinel Iosif voia și el să îi trimit pe facebook o poză cum mulge el oile.
Aici se mulg oile la 4 perechi de mâini. Și cică fac asta și dimineața și seara. Nu mi se pare că dau cine știe ce mult lapte.
În spate așteaptă multe altele să fie mulse. S-o fi adunând ceva, ceva de la atât de multe oi.
Un lucru mi s-a părut un adevărat contrast: cum se poate ca oile astea, de-un alb imaculat, de parcă doar ce-ar fi ieșit de sub duș, să se păstreze așa curate umblând totuși pe-un teren așa mocirlos!?
Îi întrebăm și pe aceștia dacă au brânză de vânzare. Îl mai întrebasem și pe acela din Șaua Grădișteanu. Acela ne răspunsese că de vânzare nu are, are doar de poftă dacă vrem. Aceștia nici măcar de poftă nu au.
Ne luăm la revedere și pornim mai departe. Intrăm acum în pădure.
De-acum vom mai ieși din pădure abia la asfalt.
Genunchiul Mihaelei începuse să scârțâie de când am pornit coborârea. Acum însă devine mai dureros odată cu mărirea înclinației pantei. Nu-i nimic, punem în acțiune fașa elastică și mergem mai încet.
Unul din maratoniștii noștri ne depășește în alergare. Ceilalți ne ajung și ei din urmă după vreun sfert de oră. Acum aflăm succint pe unde au umblat.
Se vede luminița! Ieșim în luminiș.
Traversăm un curs de apă.
Ajungem la un forestier. În 2 km vom ajunge înapoi la Cabana Voina.
Aici multă forfotă!
Se pare că au mai fost și alții pe traseu. Însă din moment ce nu ne-am văzut cu niciunii spre Păpușa, tragem concluzia că toți au urcat spre Iezerul Mare.
Deci noi am ales pentru urcare traseul ăla pentru care zice 5-6 ore și am făcut 5 ore și jumătate. Deci ne-am încadrat perfect. Dacă alegeam să urcăm pe unde am coborât cică ar fi trebuit să ajungem mai repede. Mda, nu prea o cred pe-asta.
Ne întoarcem repede la pensiune, ducem bagajul la mașină și pornim spre casă.
