Am ajuns la Cabana Rarău marți seara destul de târziu, se înserase deja. Sunasem dimineață să întrebăm dacă se mai lucrează la drum. Am primit răspuns că este închis între orele 8 și 18. Ca urmare am hotărât să ajungem după 18, că doar nu am fi lăsat mașina la 1 km distanță de hotel și să mergem pe jos cu toate bagajele. Nu a fost în plan să ajungem chiar la ora 22, dar ne-am întins mai mult cu plimbările. Când am ajuns, cabanierul se culcase. Cică se culcase și el mai devreme că noaptea anterioară nu reușise să închidă niciun ochi din cauza tunetelor. Bine că nu am venit seara anterioară.
Miercuri dimineață, când ne-am trezit, privind pe geam am văzut că se înălțau în față niște stânci impunătoare. Dacă seara anterioară ajunsesem în beznă, nu aveam de unde să știm ce frumusețe ni se ascunde în fața ochilor. Am rămas așa puțin muți și le-am admirat. Astea trebuie să fie Pietrele Doamnei. Dar hai totuși să facem și o poză că parcă văd că intră în ceață și nu le mai vedem. Nu apuc să scot aparatul din rucsac că s-au și ascuns Doamnele. Pare-se că nu voiau să se lase așa ușor fotografiate. Am mai lenevit puțin în cameră în așteptare, să iasă Pietrele Doamnei din ceață. Am reușit să facem câteva poze, dar tot mai era puțină ceață, nu se mai vedeau așa clar cum le văzusem dimineață, la prima oră.
Dar să mergem să le vedem și mai de-aproape. Am ieșit afară. Era cam răcoare chiar și cu polar, dar am zis că dacă pornim pe traseu, ne încălzim. Ne uităm pe câteva indicatoare și alegem ce ne interesează, Circuitul Pietrele Doamnei, 2 ore. Am plecat să le facem poze de jur împrejur. Acum că ne apropiam de ele, parcă nu mai era ceața așa deasă și le vedeam mai bine.
Ne cățărăm pe stânci, așa cum ne place nouă să fie un traseu.
La un moment dat găsim pe o stâncă 3 săgeți de culoarea marcajului în 3 direcții diferite. Asta ce-o mai fi însemnând?! Bun, o direcție este cea din care am venit, a doua direcție este cea în care se continuă traseul, dar a treia? A treia o fi vreun obiectiv important de pe traseu, ce nu trebuie ratat. Urmând direcția aceasta părea că urcăm și pătrundem în stâncă. Curiozitatea ne macină, așa că să continuăm. Traseul parcă devenea din ce în ce mai abrupt și marcajul nu mai exista. Dar hai că nu are cum să mai fie mult, că în ritmul ăsta ajungem sus, pe Pietrele Doamnei.
Și am ajuns într-adevăr sus pe un platou de unde aveam o vedere foarte bună spre stânca cea mai înaltă din Pietrele Doamnei, ce are ca semn distinctiv o cruce în vârf.
Este destul de evident că acolo nu poți ajunge decât dacă te pasionează alpinismul, pentru că am văzut această stâncă de jur împrejur și este perete vertical peste tot. De asemenea de aici de pe platou ai o vedere super în toate direcțiile. Peisaje frumoase, ceață să nu fie. Am coborât și am continuat traseul până când am întâlnit un indicator spre Vârful Rarău. Circuitul Pietrele Doamnei nu mai prezenta interes pentru noi să îl continuăm pentru că văzuse ce era de văzut. Continuarea circuitului ar fi însemnat doar să ne întoarcem de unde am plecat.
Așa că am trecut la obiectivul următor, Vârful Rarău.
Am urmat traseul, am coborât o vale, am urcat un deal, am ocolit alt deal și am ajuns numaidecât pe vârf.
Am ajuns în punctul cel mai înalt din masiv, Vârful Rarău, 1649 m.
Cu toate că eram în cel mai înalt punct, nu vedeam nimic în jur din cauza ceței. Am stat puțin pe aici în speranța că se va mai risipi ceața, dar nimic. Așa că am plecat. Hai înapoi spre Cabana Rarău, că în apropiere de cabană văzusem un indicator spre Piatra Șoimului. Toate obiectivele sunt foarte concentrate în apropierea cabanei, Piatra Șoimului parcă era la vreo 15 minute distanță. Dar stai că parcă mai era o "piatră" marcată pe hartă, Piatra Zimbrului. Hai să mergem în direcția ei. Mergând în direcția respectivă, am traversat un câmp de lapiezuri.
Am mers până în locul din care am presupus că ar trebui să se vadă Piatra Zimbrului, consultând atât harta cât și gps-ul, dar din nou ne-a pus bețe în roate ceața. Să ne întoarcem să mergem spre Piatra Șoimului, poate aici avem mai mult noroc. Pe drum am întâlnit 2 muncitori la drumul ce se amenaja până la cabană şi i-a zburat un gând Corneliei să îi întrebăm dacă putem trece cu mașina și am primit răspuns afirmativ. Acum nu mai trebuia să pierdem vremea până la ora 18. Am urcat până la Piatra Șoimului, era un vârf de stâncă, un loc de belvedere protejat din toate direcțiile cu balustrade. Am mai întâlnit doi drumeți acolo care așteptau de ceva vreme să dispară ceața. Și când am ajuns și noi acolo erau foarte bucuroși, nu pentru că ne-au văzut pe noi, ci pentru că ceața începuse să se ridice chiar atunci.
Ne-am întors la cabană cu gândul să plecăm mai departe. Dar am intrat în vorbă cu cabanierul și acesta ne-a mai dezvăluit 2 locuri din apropiere care merită văzute. Un izvor cu apă rece ca gheața
și un punct de belvedere mai frumos decât Piatra Șoimului,
de unde se poate vedea și stânca Piatra Șoimului.
Acum lista de obiective fusese completată. Ne-am suit în mașină și am plecat în direcția Pojorâta - Vatra Dornei - Zugreni. Am oprit la Cabana Zugreni unde intenționam să stăm peste noapte, ne-a plăcut și ne-am și cazat. Apoi am ieșit la plimbarea de seară pe Cheile Zugrenilor.
Pentru ziua următoare aveam în plan să urcăm pe Vârful Giumalău. Dar dacă prognoza meteo nu se schimba, păstrând în continuare profil ploios, nu aveam de gând să plecăm pe traseu ci să plecăm spre Lacu Roșu.
Harta GPS a traseului
