Marți dimineața ne-am trezit cu încetinitorul. Încă eram euforici după excursia făcută pe Creasta Călimanilor, o excursie care a ieșit așa cum ne-am dorit. Am putea acum să stăm degeaba tot restul concediului și tot am avea ce povesti. Am coborât să mai tragem de limbă gazda despre una alta prin împrejurimi. Am întrebat mai întâi despre Cascada Duruitoarea, cunoscută și sub numele de Cascada Băuca. Am primit informații descurajatoare, că drumul nu este curățat și nu se poate ajunge la cascadă. Cică a încercat cineva care știa cât de cât zona și nu a reușit să ajungă. Nu am înțeles prea bine ce înseamnă curățat. Dar am răspuns că noi suntem încăpățânați și am vrea să încercăm, dar, totuși să mai luăm în calcul și un plan de rezervă. Am întrebat și de niște izvoare minerale, că ne rămăsese gândul la apa minerală impregnată natural pe care o primisem la Rățitiș. Am notat în memorie, ne-am îmbarcat și am plecat.
Ne-am oprit în dreptul bifurcației spre Cascada Băuca, am analizat puțin vremea și am decis să nu ne avântăm. Mai bine stăm cuminți azi și ne facem un traseu de șosea. Propunerea de a face un traseu tematic, "În căutarea izvoarelor minerale din zonă" a sunat destul de bine. Și am pornit la treabă fără să stăm pe gânduri. Să căutăm mai întâi izvorul mineral de la Șarul Dornei despre care ne povestise gazda de la Perla Călimanilor. Normal că nu am nimerit din prima, ar fi fost culmea să nimerim. Am mai întrebat vreo 3 persoane. Dar cel puțin după fiecare persoană întrebată ne mai apropiam. Am ajuns pe o uliță în gustă a satului, a trebuit să deschidem o portiță și să intrăm în ceea ce părea a fi ograda unui om.
Eu personal mă așteptam să găsim o țeavă la care să curgă tot timpul apă dar ce am găsit semăna mai degrabă a fântână.
E clar, trebuia să îmi schimb imaginea pe care o aveam în minte referitoare la astfel de izvoare, de fapt trebuia să trag o linie între izvoare normale și izvoare minerale. Bun, am ajuns la fântâna cu pricina, dar acum cum extragem apă, pentru că nu am văzut nicio găleată, cană, nimic. Pe semne că trebuie să introducem recipientele noastre în fântână și să le umplem imersându-le în apă. Nu îmi surâdea ideea pentru că acest lucru putea însemna impurificarea fântânei cu mizeria care ar putea exista pe recipiente. Pare-se că aici se merge pe încrederea că și celălalt consumator e de bună credință și are bun simț. Am umplut o sticluță de plastic, am gustat și am fost plăcut impresionați că era foarte asemănătoare cu ce primisem la Rățitiș, așa că le-am umplut și pe restul. Una totuși am golit-o pe nerăsuflate ca să o umplem din nou.
Am plecat mai departe. De la una din persoanele întrebate aflasem și de alt izvor mineral la Dorna Candrenilor, o denumire mai cunoscută pentru noi ar fi Poiana Negrii. Așa că am luat-o în direcția respectivă. Nici aici nu am nimerit din prima. Am cerut indicații doar la vreo 2 persoane. Mult mai simplu de ajuns. Aici se poate lua apă direct din țeava prin care se aduce apa captată din izvor la fabrică.
Au instalat un robinet special pentru a se putea servi orice doritor. Am umplut și de aici o sticluță de plastic. Apa de aici este mult mai impregnată și pare a conține mai multe minerale. Ne-a plăcut mai mult cea de la Șarul Dornei.
În continuare nu mai aveam nicio țintă fixă, așa că a trebuit să studieze Cornelia harta și să îmi zică încotro să o luăm. Am mers mai întâi spre Pasul Tihuța. Nu am mai găsit niciun izvor în direcția asta. Am găsit doar intrarea în traseul Drumul Romanilor, care ni l-am propus să îl luăm la pas cu altă ocazie.
Ne-am întors la Vatra Dornei, am urmat drumul spre Câmpulung Moldovenesc și în Iacobeni am pornit spre Borșa. În Pasul Prislop mai găsise Cornelia pe hartă un izvor mineral și în stațiunea Borșa încă unul. Pe drum am trecut prin satul Ciocănești, unde ne-au impresionat foarte tare modul de decorare a caselor.
Aici are loc anual o expoziție a ouălor încondeiate de Paști. Dacă localnicii se pricep la fel de bine să picteze ouă precum își decorează casele, atunci trebuie să fie foarte mișto o astfel de expoziție. În continuare drumul se strică din ce în ce mai tare spre Borșa, îl țineam minte din dățile anterioare când am trecut pe aici.
La Pasul Prislop am găsit un cioban și l-am întrebat de izvorul mineral și ne-a explicat cam pe unde ar trebui să fie dar ne-a zis că nu mai e mare lucru acolo. Am continuat drumul cu gândul că vom opri la întoarcere să îl căutăm.
Am ajuns în stațiunea Borșa, am întrebat și aici de izvorul mineral. Am primit explicații de la mai multe persoane care mai de care mai descriptive. Am ajuns la concluzia că sunt mai multe izvoare minerale în zonă. Dar hai măcar unul să îl găsim, pe cel care era notat și pe hartă. Am urcat și o bună bucată de traseu spre Cascada Cailor, crezând că e direcția bună. Ne-am întors și am luat-o pe alt drum. Ăsta a fost cu noroc. Aici am găsit mai mulți muncitori care încărcau un camion cu cherestea care ne-au explicat unde e și nu era departe. Iar la întrebarea cum îl recunoaștem am primit răspunsul: "Păi e înconjurat ca un rezervor din lemn și bolborosește acolo, iar mirosul e inconfundabil, îți ia nasul.".
Poteca care pleca de aici, pe lângă gard, ne-a dus direct la țintă. Nu am avut curajul să gustăm. Parcă era o soluție de var care fierbea. Am bifat ca obiectiv atins și am plecat înapoi spre Pasul Prislop.
Aici am oprit, am căutat izvorul mineral dar fără succes de data aceasta.
Dar aveam deja câteva izvoare minerale la activ pe ziua de azi. Așa că ne declaram mulțumiți.
Hai la drum spre Cabana Rarău că se făcuse târziu și mai aveam drum lung de parcurs până acolo. Dar aveam rezervare făcută așa că nu ne făceam probleme.
