Ieri am avut o zi de încălzire, am văzut cum circulă autobuzele. Ne-am relaxat puțin. Azi suntem pregătiți de o plimbare lungă, să vizităm insula Gozo. Pentru asta trebuie să ne trezim cât mai dimineață, chiar și-așa tot va fi o cursă contra-cronometru.
Stabilim plecarea la ora 8:00. Luăm 222 până la Ċirkewwa, de unde pleacă feribotul spre Gozo. Mai bine de 1 oră mergem cu autobuzul. Ieri mai aveam vreo 2-3 stații și ajungeam la capăt, căci vedeam deja Insulele Gozo și Comino.
Acum refacem același traseu, doar că vom coborî chiar la capăt, mergem cu autobuzul de la un capăt la celălalt. E un lucru bun când iei autobuzul de la capăt, ai șanse să prinzi loc pe scaun. Și Răzvan vrea numaidecât la fereastră. Privește cât privește, însă într-o oră de mers vine el și Moș Ene pe la gene. De obicei vine când mai avem puțin și ajungem la destinație.
Prindem destul de bine feribotul. Nu așteptăm decât vreo 10 minute și ne îmbarcăm. Am ocupat noi niște locuri în interior, însă tot mai interesant este afară.
Răzvan rezistă doar câteva minute în interior, ieși afară cu primul dintre noi care vru să probeze temperatura de afară. Am crezut că va reveni la un moment dat înapoi.
Nicio șansă! Înseamnă că nu e așa frig afară. Ies și eu în căutarea lui. De acum ne plimbăm pe punte dintr-o parte în alta și admirăm cum marinarii trag parâmele, apoi cum părăsește feribotul dana unde fusese acostat. Pe la mijlocul drumului ne întâlnim cu feribotul ce mergea în sens invers, dinspre Mgarr, din Gozo, spre Ċirkewwa, din insula principală.
În rest privim marea și ne amintim de ieșirea cu vaporul de la Husavik. Acolo era mult mai frig chiar dacă nu bătea vântul. Au revenit întrebările despre vapoare și cum pot fi ele scufundate. Și tot povestind așa ajungem să acostăm în Gozo. Cred că a durat vreo 15 minute toată această traversare de pe o insulă pe alta.
Direcția noastră acum este spre Templul Ġgantija. Avem autobuz chiar în fața ieșirii din clădirea feribotului. Sunt multe autobuze care au capăt aici. Pe noi însă ne avantajează doar 322, care circulă la 1 oră și jumate. Hai că ne-am sincronizat destul de bine. Cât stăm în stație ne abordează un taximetrist. Unde mergeți? Câți sunteți? Haideți că vă fac un preț bun! Zicea in engleză, dar modul de abordare îmi era parcă familiar. Așa că l-am luat și eu în același ton. E gratis? Că altfel avem deja abonamente la autobuz. El, de colo: Dacă nu aveți bani, vă duc și gratis. Și s-a făcut nevăzut. Ducă-se să-și caute alți mușterii! Că în 5 minute trebuie să vină și autobuzul nostru.
Vine, urcăm în el! Stația era plină, însă în autobuz cu noi au mai urcat doar vreo 2 grupulețe. Așa că nu ne batem pe locuri. Câte stații avem de mers? Vreo 20 de stații. La început nu sunt atent la traseul de pe google maps. Apoi nu știu ce-i veni lui Mihai: nu cumva ăsta a deviat de la rută?! Verific și eu. Mda, nu prea e "pe treaba" lui. Nu ne-om fi urcat în autobuzul care trebuie? Mă uit la afișajul din față, scrie Bus: 878. Hm, păi nu e numărul care trebuie. Cornelia mă liniștește: Acela e numărul de identificare al mașinii curente, nu e numărul rutei, pentru rută trebuie să scrie Route. Și într-adevăr era Route 322. Atunci poate are traseu diferit în funcție de zilele săptămânii. De ce nu ar ști google maps lucrul ăsta?! Cred că este deviat temporar din cauza unor lucrări de reparație a străzii. Așa să fie! Să urmărim dacă ne apropiem de ținta noastră! Mergând în zig-zag, de parcă ar vrea să "măture" toată suprafața cartierului, merge totuși în direcția noastră. La următoarea intersecție dacă nu o ia la stânga, coborâm, că apoi în mod sigur va începe a se depărta de Templul Ġgantija. Dar nu, e pe drumul cel bun! Am fi putut totuși să întrebăm șoferul pentru siguranță, dar eu sunt mai comod, apoi îmi place să analizez datele problemei și să trag concluzii; doar în cazuri extreme apelez la întrebat. La stația noastră coborâm împreună cu aproape toți pasagerii din autobuz, nu știu dacă au mai rămas vreo 2.
Până să facem noi prezența să vedem dacă am coborât toți, ceilalți porniseră deja. Și noi după ei, căci harta ne zice că au luat-o bine!
Pe la jumătatea drumului ne întâlnim din nou cu ei, se întorceau. Așa repede au terminat vizita? Nu e posibil. Ceva nu e în regulă. Nu cumva o fi închis!? O să vedem imediat. Oare ar fi putut să ne zică și nouă ce au descoperit sau poate am fost prea gălăgioși în autobuz și nu vor să interacționeze cu noi. Accesul în sit a fost mutat, se poate face din altă stradă. Aha, ne întoarcem și mergem din nou pe urma celorlalți.
Ajungem înapoi în stația de autobuz unde coborâsem. Ce chestie! Dacă făceam doar câțiva pași în direcția opusă am fi observat deja intrarea în complex.
Deci oamenii ăștia au mutat intrarea, să fie mai aproape de stația de autobuz. Ar fi putut să mai pună și un indicator fix în stația de autobuz în ce direcție trebuie să mergem pentru Templu Ġgantija.
Avem reducere 50% cu Malta Discount Card. Din cei 10 euro intrarea, avem reducere la jumate, deci cu 10 euro intrăm și eu și Cornelia, iar Răzvan are intrarea gratuită, având doar 4 ani.
Până acum pronunțam numele acestui templu greșit. Și mi se părea inutilă alăturarea a 2 litere g chiar la începutul cuvântului. Doar că primul g are și un accent punctiform deasupra, pe care multe din articolele citite îl cam pierduseră, însă tocmai acel accent dictează altă pronunție, precum ar fi fost scris "gi" în limba română. Am realizat acest lucru în momentul în care am auzit pronunțat acest nume de către un localnic.
Templul Ġgantija este o construcție foarte veche, cam de prin 3500 - 2500 înainte erei noastre. Deci are o vârstă considerabilă, în jur de 5000 de ani.
Să îl vedem!
Intrăm mai întâi într-un muzeu,
apoi ieșim pe partea cealaltă, de unde se face accesul la sit, trecând o pasarelă.
Nu aș putea spune că m-a super-impresionat aspectul templului, lucru care este de înțeles având în vedere vechimea lui.
Însă faptul că are o vechime de 5000 de ani este ceva cu adevărat extraordinar.
Răzvan m-a luat la întrebări despre toate formele aparte din ziduri și despre găurile cu forme regulate.
Vedea pozele în panourile de prezentare, le identifica în teren și mă punea să citesc descrierea ca să aflăm scopul lor. Nu ne-a scăpat nimic de afară. Așa am aflat că unele elemente descoperite în sit au fost mutate și expuse în muzeu, însă noi trecuserăm prin muzeu ca gâsca prin apă. Poate ar fi trebuit vizitate în ordine inversă.
Hai să mergem și la Moara Ta' Kola, că prețul biletului de la Templul Ġgantija cuprinde și intrarea la moară!
Dar până atunci să oprim la magazinul de suveniruri. Aveam să aflăm mai târziu că nu a fost o idee prea bună, căci fix aceleași produse le-am găsit la magazine de suveniruri aproape de cazare și erau semnificativ mai ieftine. Dar era prima oară când intram într-un magazin de suveniruri în Malta și nu aveam habar de nivelul de prețuri. Am făcut cunoștință cu niște lichioruri inedite. Aici, în Malta, se produc mai multe tipuri de lichioruri. Lichior de smochine, chiar dacă nu mai auzisem de el, tot îmi părea ceva mai pământesc, spre deosebire de alte 2. Unul din ele era lichior de cactus. Nici nu mi-ar fi trecut prin cap că s-ar putea face așa ceva din cactuși. Că vorba aia, de cactuși nu duc maltezii lipsă, au la tot pasul. Și încă unul din niște păstăi negre. Am citit eu denumirea în engleză dar nu-mi suna a nimic cunoscut, nici poza nu m-a luminat. S-au pus fetele pe degustat și le-au plăcut așa mult, încât nu am putut pleca cu mâna goală. Mai târziu am aflat că era vorba de lichior de roșcove.
Hai să vedem și Moara Ta' Kola totuși! E la 2 pași de aici, nu mai întrebați ce autobuz luăm.
Pentru ziua de azi aveam mai multe variante de itinerariu, în funcție de timpul petrecut la fiecare obiectiv și de disponibilitatea oamenilor de a merge pe jos. Până aici totul fusese obligatoriu, nu încăpea vreo modificare. De acum încolo era adaptabil. Aș fi vrut să mergem pe jos pe malul mării, pe faleză, până la Canionul Wied Il-Għasri, în continuare, tot pe jos, până la Fereastra de piatră Wied Il-Mielaħ, apoi la Bazilica Ta' Pinu, tot pe jos, de unde ne putem întoarce spre feribot cu autobuzul. Și asta era încă o variantă scurtă de mers pe jos, eu aș fi încercat o plimbare pe jos pe toată coasta până la locația fostei Ferestre de Azur. Zic fostă pentru că din ea a rămas doar amintirea, căci a fost dărâmată în întregime de intemperii. Însă știu că nu am nicio șansă la niciuna din aceste 2 variante, căci suntem o gașcă de oameni statici. Vom sări direct la Bazilica Ta' Pinu, unde putem ajunge cu autobuzul și de acolo poate mai avem șanse la o altă variantă de plimbare pe jos. Pentru a ajunge la bazilică, va trebui să schimbăm autobuzul la Victoria. Victoria este capitala Insulei Gozo și este amplasată, parcă strategic, chiar în mijlocul insulei. Aici este un nod pentru transportul în comun. Pentru a ajunge dintr-o parte în cealaltă a insulei vei avea de mers cu un autobuz până la Victoria și de acolo te vei muta în alt autobuz. Poate nu e chiar corect spus alt autobuz, ci doar alt număr sau altă rută, căci am pățit-o noi să coborâm aici să schimbăm autobuzul și, după ce am verificat fiecare peron al autobazei în căutarea panoului pe care să scrie aici oprește ruta dumneavoastră, am constatat că la același peron la care coborâsem, același autobuz cu care venisem își schimbase numărul, iar noi ne pierdusem locurile confortabile, urmând a sta în picioare, era deja prea târziu pentru a aștepta alt autobuz; asta avea să se întâmple la întoarcere, pe-nserat.
Ne poziționăm în stația de autobuz.
În 5 minute ar trebui să vină, cel puțin așa zic 2 surse: panoul cu programul din stație și google maps. Dar aveam să descoperim că programul ăsta este doar ca să fie, căci autobuzul nostru care e planificat să vină din oră în oră ar putea întârzia chiar și 30 de minute. Și uite-așa se face economie! În loc de 3 autobuze în 3 ore, vor face cursa doar 2. Să trecem peste! O fi doar o întâmplare. Nu aș miza prea mult pe asta, căci și ieri am așteptat 20 de minute un autobuz care circulă din oră în oră. Ieri am pus totul pe seama traficului.
Schimbăm la Victoria. Undeva sus se vede cum veghează asupra orașului, cetatea.
Foarte frumoasă! Nu înțeleg cum de mi-a scăpat să nu o pun pe listă.
Cestălalt autobuz a venit aproape la timp. Când mai avem doar vreo 2 stații până la Bazilica Ta' Pinu începe mai mult să stea decât să meargă. Aglomerație mare pe aici!
Nu știu dacă așa e de obicei, însă azi are loc înmormântarea unei persoane de seamă, căci foarte multe persoane au venit la această ceremonie.
Vom admira bazilica mai mult prin exterior pentru a nu disturba slujba.
În continuare am putea să facem o plimbare pe jos până la malul mării. Renunțăm la Canionul Wied Il-Għasri, vom merge doar la Fereastra de piatră Wied Il-Mielaħ. 1 oră de mers pe jos agale.
Pe la mijlocul drumului încep să scârțîie balamalele. Pe Răzvan îl iau în cârcă. Doar gândul că la destinație vom face picnic ne mai furnizează energie să ne deplasăm. Bine că e la vale! Nu vreau să mă gândesc cum va fi la întoarcere, când vom urca tot ce coborâm acum.
Chestia asta, de pe drum, ni s-a părut interesantă. Este făcută practic din cioburi, din bucăți de ceramică spartă.
Uite că am ajuns!
Aici este un drum amenajat pentru a ajunge la baza falezei, ca să privești fereastra de piatră cât mai de aproape posibil.
Însă este închis momentan. Cred că a fost distrus pe alocuri. Asta nu îi oprește pe mulți curioși care se strecoară pe lângă poarta încuiată și se duc până jos. Nu aș putea spune cum e traseul până jos, căci nu am avut curajul să verific.
Noi ne-am mulțumit să o admirăm de sus.
Cochiliile de scoici ce le vedem aici, prinse în stânci, ar putea fi o dovadă că acesta a fost odată fundul mării.
Cred că am avut o idee bună să facem picnicul aici, pe faleza mării, în loc să mâncăm pe băncuțe în faza bazilicii. Mă gândeam că aici vom avea parte de un peisaj natural superb și așa a fost. Și Bazilica Ta' Pinu este foarte frumoasă, dar aici, la Fereastra de piatră Wied Il-Mielaħ este și mai liniște, mai puțină vânzoleală. Aici pe faleză au adunat câte o stâncă mare pe post de masă, cu alte stânci mai mici împrejurul ei, pe post de scaune. Și au făcut mai multe grupuri din acestea. Dacă era doar o masă aș fi putut crede că e o întâmplare, dar se vede că au vrut ca acesta să fie un loc de picnic. Asta vine precum masa ce ne place să o luăm pe vârf, când urcăm pe munte, acesta considerându-l ținta finală a zilei. Nu mai avem timp de a vedea și altceva astăzi. Nu s-a lungit ziua suficient de mult pentru a ne lăsa a colinda cât ne dorim. Dar e suficient și atât.
Sper că nu trebuie să ne întoarcem la bazilică, că e prea departe. Așa auzeam un murmur din mulțime. Nu știam încă ce să răspund. Deocamdată nu avem decât un drum de întoarcere. Până sus în deal nu există alternativă. Mie google maps nu îmi dădea nicio variantă de întoarcere. Nu-i a bună! Primul gând a fost: "Nu cumva și-au terminat programul autobuzele prin această zonă și n-or exista nici rute de noapte!" Dacă ar fi așa, cred că mi-ar afișa primul autobuz de mâine dimineață. Nu m-am liniștit în totalitate. Iau harta la analizat și caut ochiometric care ar fi cea mai apropiată stație de autobuz. Următorul autobuz trece peste 25 de minute, iar noi am face până acolo cam 18, cel puțin așa zice google maps. E clar că nu ajungem dacă o lălăim ca până acum. Trebuie să fac din acel lucru pe care nu aș fi vrut să îl fac, îl iau pe Răzvan pe umeri și pornim la deal în pas vioi. Îi ajungem din urmă și pe ceilalți, care luaseră ceva avans cât timp noi am mers în ritmul lui Răzvan. Nici ei nu mergeau cu cine știe ce viteză, dar s-au mobilizat după ce le-am zis că trebuie să prindem autobuzul, altfel următorul vine peste o oră, adică după ce se va fi întunecat. Ajungem chiar mai devreme în stație.
Așteptăm vreo 10 minute și vine. Hai că se poate să vină și la timp.
Coborâm la Victoria. Căutăm peronul autobuzului nostru de legătură care urma să plece în 5 minute. Facem inventarul la toate numerele de peron, peronul 1 lipsește. Stai așa! Nu cumva peronul 1 era acolo unde am coborât!? Ba da, dar autobuzul care ne-a adus nu a plecat încă. Și totuși unde e autobuzul nostru, că s-apropie ora de plecare. Când ne uităm mai atenți, la peronul 1 era autobuzul căutat, cel cu care venisem își schimbase numărul. Asta e! Acum vom sta în picioare.
La feribot sunt niște cozi imense, atât la casa de bilete, cât mai ales după casa de bilete. Se vând bilete pentru cursa de la ora 18, adică peste 5 minute. Oare o prindem!? Merge repede că sunt mai multe case de bilete. Am trecut la coada de după validarea biletelor. S-a făcut ora 18:00, dar coada asta nu se mișcă deloc. Nici nu are cum să se miște, că nu e niciun feribot acostat. Puteți merge liniștiți să luați câte un loc pe băncuțe. Și când vine un feribot, nu vine singur, vine însoțit, la scurt timp, de un al doilea feribot. Am plecat cu o întârziere de vreo 45 de minute.
Odată urcați pe feribot, lăsăm gașca la o masă în interior, iar eu cu Răzvan ieșim afară să privim. Chiar dacă e noapte, tot avem ce urmări: cei 2 mateloți care strâng parâmele, cele 2 faruri, unul roșu și altul verde, care stau de-o parte și de alta a intrării în port, celălalt feribot ce plecase în adâncul întuneric înaintea noastră...
Coborâm din nou pe Insula principală. De aici avem o grămadă de variante de autobuze. Nu înțeleg de ce, dacă la venire am avut doar unul. M-am prins la timp, chiar înainte să ne urcăm într-un autobuz presupus bun, dar care nu prea era. Pusesem destinația Sliema Ferry, doar că sunt 2: Sliema Ferry din Valletta și Sliema Ferry din Sliema. Nedumerirea, de ce avem mai multe autobuze la întoarcere decât la venire, m-a împins să verific pe hartă mai exact unde ajunge și am observat că nu e deloc unde trebuie. Îl așteptăm pe 222. Între timp se mai eliberase peronul. S-a făcut ora, dar niciun autobuz nu afișa numărul nostru. Vreo 2 autobuze își tot schimbau numerele de parcă voiau să ne tragă țeapă. A venit unul în dreptul nostru care s-a schimbat în 212. Cât am stat să mă uit la el să văd ce afișează, nu știu de unde a mai apărut unul în spatele lui si era chiar 222. Noroc că au fost vigilenți alți ochi din gașcă. Și am ajuns să ne urcăm doar noi în 222, restul oamenilor din stație s-au lăsat păcăliți de șoferul lui 212. Somn de voie până acasă, unde ajungem puțin înainte de ora 21. Merge mai repede noaptea, doar 1 oră am făcut de la un capăt la altul.
