Crucea de pe Caraiman

Traversând Valea Prahovei, în dreptul orașului Bușteni se poate observa Crucea Eroilor cum domină de la înălțime întreaga vale. Cel mai probabil acesta a fost și motivul amplasării monumentului în această locație.

Monumentul Eroilor, cunoscut mai ales sub denumirea de Crucea de pe Caraiman, a fost construit sub îndrumarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria pe Muntele Caraiman, la baza Vârfului Caraiman, pe marginea platoului ce străjuiește asupra orașului Bușteni.

Pe piatra comemorativă a monumentului stă scris:

Ridicatu-s-a acest monument întru slava și memoria eroilor prahoveni căzuți în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928

Monumentul a intrat de curând în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce (39,3 m) amplasată pe un vârf montan (2291 m).

Există mai multe variante de a ajunge la Crucea Caraiman, însă cel mai ușor se poate ajunge pornind de la Cabana Babele pe traseu marcat cruce roșie, iar la Cabana Babele se poate urca cu telecabina din Bușteni.

Mai multe detalii puteți găsi aici.

Poziționarea obiectivului pe hartă

Detalii
data vizitei
25 august 2012
Comentarii