Bună dimineața!
Dacă ieri Răzvan cu mămăița au stat toată ziua în casă, cât noi am umblat pe munți, azi poate ar fi frumos să ieșim undeva în aer liber toți 4. Ca să rămânem tot în tema Munții Căpățânii, ce-ar fi să mergem pe Vârful lui Roman. Aflasem deja că drumul forestier este practicabil pentru orice mașină. Nu ne mai rămâne decât să ne hotărâm dacă vrem să mergem. Iar acest lucru nu a fost deloc dificil, pentru că tot parcurgerea drumului forestier rămâne partea cea mai grea. Așa că dimineață, eh nu chiar așa de dimineață, pornim spre Vârful lui Roman. Drumul forestier este bun, dar parcă mai bun mi s-a părut cel de ieri. Iar aglomerația este incomparabilă. Acum om fi plecat noi mult mai devreme ieri, când niciun turist venit la relaxare nu scosese nici măcar capul de sub pernă, dar tot nu cred să se fi mers pe forestierul de ieri bară la bară nici măcar la ora 11 sau 12. Nu, nu, asta mi se pare o caracteristică doar a acestui drum spre Vârful lui Roman. În mod sigur și ora are partea ei de vină, căci venind la ora 7 pe aici, cel mai probabil am fi avut parte de un drum lejer. Când mergi în coloană pe un astfel de drum viteza este dată de cel mai lent. Și dacă mai pui în calcul și faptul că cea mai mare parte de drum se merge în rampă, ai toate șansele să ajungi sus mai repede dacă mergi pe jos, pe lângă mașină. La un moment dat mă săturasem de modul ăsta de mers și de viteza cu care înaintam. Mi se părea acum că și drumul se strică din ce în ce mai tare. Când am prins un loc bun de lăsat mașina, am parcat-o. Bucuria lui Răzvan că a găsit utilaje.
Gata, de aici propun să continuăm pe jos. Ne propunem să urcăm pe jos până pe vârful acela, care se vede de aici.
Acum cred că este numai bine să ne facem și mișcarea pentru ziua de azi. Altfel, dacă am fi urcat mai sus, nu mai rămânea mare lucru de urcat pe jos.
Așa trafic pe un drum forestier nu cred că am mai văzut vreodată. Poate ar fi bine să ne continuăm urcușul mai departe de drum, că altfel vom ajunge sus bine îmbibați cu praf. Noroc că avem un câmp mai larg, despădurit, fără construcții, pe unde putem merge nestingheriți, chiar dacă nu e potecă formată și e cam denivelat.
Dar unde se duc toate mașinile astea!? Că de dus se tot duc, dar nu prea văd să se mai și întoarcă. Puțin mai sus e o bifurcație: la stânga o iau multe mașini pentru a ajunge la Mănăstirea Alina-Maria (Mănăstirea Vârful lui Roman),
iar înainte se trece peste coamă și se ajunge efectiv în stațiune. Aici nu prea mi-e clar cum se numește statiunea: Vârful lui Roman sau Romani. De fapt n-aș putea spune clar nici unde începe și unde se încheie pentru că nu are panou de intrare în localitate și este într-o continuă expansiune. Foarte multe vile, vilișoare, case de vacanță se construiesc simultan în zonă. Aș îndrăzni să o asemuiesc puțin cu Rânca. Adică îmi place amplasarea, peisajul, nu prea mă împac eu cu aglomerația asta, dar poate se va mai regla în timp și acest aspect.
Eu cu Răzvan o luăm pieptiș ca să ajungem mai repede sus.
Cornelia cu mămăița
o iau puțin mai ocolit ca să urce mai domol.
Până ajung și ele,
noi avem timp să facem un tur de recunoaștere.
Acesta cred că este vârful montan propriu-zis Vârful lui Roman.
Și de aici avem o belvedere la 360.
Acolo cred că se amenajează pârtia de schi pe perioada iernii.
Unii au ajuns aici cu mașina și s-au instalat la un picnic. Nu poți chiar cu orice mașină, dar cu un Duster se poate.
Oare am putea vedea unde am fost noi ieri!? Trebuie să fie încolo, dar nu prea mi-e clar unde mai exact.
În partea opusă e Buila - Vânturarița.
Ar fi fost o idee să mergem și până la Mănăstirea Alina-Maria, dar nu mă încântă deloc aglomerația, mai ales în această perioadă.
Ne întoarcem la mașină
și pornim spre casă.
