Acum, dacă stau prea mult să mă gândesc, nu mai știu sigur cine a venit cu ideea de a merge în Buila Vânturarița anul ăsta. Parcă a fost Anduța, dar și Cristinei pare să i se fi pus pata pe acest masiv. Dar parcă totuși prima oară a propus Anduța să urcăm în Buila Vânturarița. Știu că ei, Anduța și John, s-au mai plimbat prin zona respectivă. Au urcat până la Schitul Pătrunsa.
Aveam impresia pe atunci că traseul până la Schitul Pătrunsa este ca o plimbare lejeră de până la o oră prin parc și eram tentat ca pentru acest traseu să îl înscriem și pe Răzvan. Aveam să descopăr că nu e chiar așa, având o diferență de nivel de 600 m. Sau poate îl subestimez eu pe Răzvan.
Buila Vânturarița nu ajunsese pe lista noastră scurtă, dar nu-mi displăcea deloc ideea, astfel că rămăsese oarecum stabilit că anul ăsta vom merge acolo. Îmi aduc aminte că mingea rămăsese la noi, să hotărâm când mergem pe traseu în Buila Vânturarița. Weekend-ul anterior am primit întrebarea din nou: când mergem în Buila Vânturarița? Mergem weekend-ul viitor? Deja simțeam nerăbdare din partea celorlalți. Analizând prognoza de pe meteoblue am constatat că plouă, ca urmare am strâmbat din nas. Parcă și restul erau un pic dezamăgiți.
Totuși nu aș sta acasă. E clar că nu aș pleca pe o prognoză certă de ploaie. Am continuat să stau cu ochii pe meteoblue să văd cum evoluează lucrurile. Toată săptămâna scria că plouă 10-20 mm, doar sâmbătă făcea o mică derogare, reducând cantitatea la 0-10 mm. Dacă o ploua torențial toată săptămâna, speram să rămână norii fără apă până în weekend. Dacă scrie 0-10 mm este posibil chiar să nu plouă deloc. Mi-ar fi ciudă să rămânem acasă și să aflăm că nu a plouat. Mai bine mergem pe ideea că nu plouă și dacă ne-o prinde ploaia pe traseu, ne-om întoarce.
Craii de la răsărit se reunesc prin zona Poiana Mărului - Șinca Veche, dar ei sunt cam statici. Dacă am fi dat și noi curs invitației am fi avut program foarte diferit, în timpul zilei noi pe munte, ei pe lângă casă; ne-am întâlni la masa de seară, dar și acolo am fi oarecum separați... Am zis până la urmă că dacă le rămâne o cameră liberă o să o ocup eu pentru sâmbătă noapte. Dar nu le-a rămas liberă nicio cameră, astfel nu m-am simțit nici eu obligat să le fac o vizită. Îmi pregătisem totuși mai multe variante de trasee în zonă.
Cu Oana discutasem de asemenea despre o ieșire pe munte în acest weekend. Inițial mă gândisem că vom face un traseu însoțiți de copii prin zona Poiana Mărului. Dar ei, Oana și Dani, duseseră copiii deja la Vâlcea. Ca să facem un traseu de copii trebuia să facă ei un drum la Vâlcea să aducă copiii. Oana îmi sugerează o altă variantă posibilă, respectiv să facem un traseu de oameni mari. Pentru opțiunea asta nu aveam cu cine să îl lăsăm pe Răzvan. Dar ca să continui ideea propusă, fără a mă gândi serios la varianta asta, am zis că am putea face un traseu mai lung dacă mama ei ar putea avea grijă și de Răzvan. S-a dovedit până la urmă a fi varianta câștigătoare. Și ce traseu să facem?
Acum stai să vezi cum se unesc toate piesele de puzzle. Mergem în Buila Vânturarița și îi anunț pe toți. Mă așteptam să fie toți bucuroși de propunere și să răspundă cu un da hotărât. Am fost surprins să aud liniște.
Acum, dacă am pus angrenajele în mișcare nu se pune problema să mai dăm înapoi. Deja s-au mai înscris pentru această tură și Violeta cu Flavius.
Luni m-am ocupat de studiat muntele pe toate părțile, cu toate traseele posibile. Mai citisem eu despre Buila Vânturarița în urmă cu ceva timp. Din poveștile citite am rămas cu imaginea unui munte superb, cu un iz de Piatra Craiului și cu un sentiment de teamă pe alocuri. Acum trebuie să caut varianta cea mai accesibilă. Astfel m-am apucat din nou de citit. Autorii s-au schimbat, însă poveștile au rămas în mare cam la fel. Am reținut în primul rând că trebuie să evităm porțiunea de creastă dintre Vf. Vânturarița și Curmătura Oale. Aceasta a generat cele mai multe frici și cele mai multe lacrimi. Și asta pentru că este un "traseu nemarcat, dificil, expus, probleme orientare, interzis", după cum este scris într-o extremă, în timp ce în cealaltă extremă se completează: "Poteca Curmătura Oale - Vf. Vânturarița este nemarcată și neomologată. Accesul este strict interzis! Pericol de accident mortal!". Niște descrieri mai detaliate ale traseului am găsit aici și aici.
Până aici ne e clar, nu ne atingem de porțiunea asta de creastă. Dar putem urca pe cele mai înalte vârfuri și în același timp cele mai reprezentative din masiv, cele care îi dau și numele, respectiv Vârfurile Buila și Vânturarița, fără să trebuiască a merge pe acea bucată de creastă. Am găsit câteva variante posibile, dar fără diferențe foarte mari între ele. Majoritatea erau sub formă de circuit, ori cu pornire din satul Bărbătești ori cu pornire de la Schitul Pahomie, dar sensul de parcurgere era același, adică urcarea în creastă era făcută tot prin Curmătura Builei, parcurgerea crestei spre Vf. Vânturarița, apoi coborârea din Șaua Ștevioara spre Schitul Pahomie. Am citit că drumul DJ654 până la Schitul Pahomie nu prea este practicabil cu orice mașină, astfel ne îndreptăm atenția doar spre variantele cu plecare din satul Bărbătești. Și ar fi vreo 2 variante: marcaj cruce albastră și punct galben. Despre cruce albastră am citit că traversează de vreo 6 ori un râu la modul că trebuie să te descalți. Cu punct galben am văzut niște poze cu o pantă foarte înclinată. Am ales până la urmă o combinație: din Bărbătești pe cruce roșie până la Schitul Pătrunsa, apoi pe punct galben până în Curmătura Builei. În creastă nu prea mi-era clar ce marcaj este, căci pe buila.ro era punct roșu, din alte surse am aflat de marcaj bandă roșie. În general traseele principale de creastă sunt marcate cu bandă roșie, singura excepție facând-o Piatra Craiului, unde e punct roșu. Dacă și aici este tot punct roșu, ar fi a doua excepție. Cu ocazia asta am găsit o hartă destul de bine închegată pe exploregis.ro . Am zis destul de bine pentru că am observat ulterior că marcajul punct galben, din Bărbătești spre Curmătura Builei este comun la început cu marcajul cruce albastră, apoi este comun cu marcaj cruce roșie, lucruri care nu sunt deloc adevărate. Punct galben pornește din Bărbătești spre Poiana Scărișoara, în timp ce cruce albastră merge însoțit de cruce roșie până la terminarea drumului forestier. Cruce albastră continuă apoi pe Valea râului Otăsău și se intersectează cu punct galben undeva prin apropiere de Schitul Pătrunsa. Dar a fost destul de utilă ca o schiță simplificată. Altfel ar fi trebuit să folosesc harta detaliată.
Mi-am făcut un calcul estimativ cam cât ar dura:
- CR: Bărbătești (550 m) - Schitul Pătrunsa (1018 m) 6.5 km , 450 m ↑ , ~2 h
- PG: Schitul Pătrunsa - Curmătura Builei (1560 m) 2 km, 550 m ↑ , ~2 h
- PR: Curmătura Builei - Vf. Buila (1849 m) 1.5 km , 300 m ↑ , ~1 h
- PR: Vf. Buila - Vf. Vânturarița Mare (1885 m) 1.7 km , 100 m ↑ , ~1 h
Total (dus): 12 km , 1400 m ↑ , 6 h
E posibil să fie cam mult. Dar am putea renunța la o parte din traseu. De ajuns în Curmătura Builei nu cred că o să avem probleme ca timp. De acolo mai departe ne orientăm la fața locului. Și deschidere cu peisaje vom avea și din Curmătura Builei. Totul e să avem vreme bună.
Mi-am notat coordonatele pe unde am putea lăsa mașinile:
- capăt sat Bărbătești: 45.180673, 24.114154
- capăt drum google maps: 45.200152, 24.112315 (-> 2.5 km)
- posibil de mers cu mașina: 45.207842, 24.104643 (-> 1.5 km)
De asemenea vom vedea la fața locului până unde vom putea ajunge cu mașina.
Marți apare și Mihaela cu dor de munte. Știa că noi nu prea stăm pe acasă, așa că avea șanse destul de bune să ieșim undeva. Astfel s-a nimerit la fix.
Acum, lucrurile fiind stabilite, așteptăm cu nerăbdare weekend-ul.
Vineri seara ne îndreptăm spre Budești. Aici mama Oanei ne va fi gazdă.
Sâmbătă dimineața stabilim plecarea pe la ora 7.
Este imperios necesar să avem la noi pelerinele de ploaie, chiar dacă prognoza meteo s-a înfrumusețat binișor, acum ajungând la doar 0-2 mm ploaie.
Ne oprim cu mașinile la rândul 2 de coordonate,
deși am fi putut continua fără probleme până la ultimul rând de coordonate. Chiar la întoarcere aveam să observăm alte 2 mașini cu garda joasă parcate acolo. Este primul traseu de anul acesta când ne luăm și bețele de drumeție. Ne așteptăm la un traseu greu. Au avut grijă poveștile citite să ne pregătească în acest scop.
Folosim prima parte a drumului, respectiv 1,5 km de drum forestier pentru a ne intra puțin în ritm.
Uite până aici am fi putut ajunge cu mașinile fără probleme.
Ei, nici chiar să intrăm în curtea pădurarului cu mașinile.
Cică suntem pe drumul cel bun, urmează o potecă de 3 km până la Mănăstirea Pătrunsa.
Ne așteaptă un urcuș susținut, prin pădure.
La primul loc de popas facem pauză de masă pentru cei care nu au putut să ia micul dejun acasă, înainte de plecare.
Continuăm urcușul în același ritm.
Troița aceasta cred că ne arată că am ajuns la 2/3 din urcușul spre Schitul Pătrunsa.
Hei! Dar nu-l mai lăsați pe Dani în față, că scoate untul din noi! Sau măcar mai bagați-i niște brânză în rucsac!
Din loc în loc mai putem distinge printre vârfurile copacilor creasta muntelui.
Acolo sus trebuie să ajungem noi astăzi!
Deocamdată am ajuns la Schitul Pătrunsa, după exact 2 ore de la plecare.
Suntem în grafic. Și vremea este frumoasă.
Pentru că unii dintre noi am uitat să ne umplem sticlele cu apă de acasă, este momentul oportun pentru a le umple aici.
Până aici am urmat marcajul cruce roșie, acum știu că trebuie să îl schimbăm cu punct galben. Dacă am continua pe cruce roșie, am ajunge la Schitul Pahomie. Însă noi vrem să ajungem în Curmătura Builei. Indicatorul ne avertizează că urmează un traseu dificil, periculos, expus, înclinație mare, interzis iarna și că vom face 2½ - 3 h până în Curmătura Builei.
Ups, mi s-a lipit de ochi un singur cuvânt: "expus". Nu mă așteptam la asta.
Păi să continuăm! Dar pe unde? În sus, unde ne îndrumă indicatorul. Asta pare mai mult a fi poteca ce duce la casa din deal, dar dacă așa zice indicatorul, așa facem. Trecem pe lângă prima casă, poteca continuă spre următoarea casă. Totul bine până aici, chiar dacă nu am mai văzut niciun marcaj. După ultima casă din deal poteca a dispărut. Și-acum?! De peste gardul casei răsare un cap evlavios. S-a gândit omul că ne-am rătăcit și poate avem nevoie de ajutor. Ce gândim noi?! Ai vrut să ne sperii? Lasă că te speriem noi pe tine. Și Dani îi zice: Bau! Cred că va avea grijă data viitoare să nu mai sperie oamenii! Nu prea ne-au fost de folos informațiile primite. Să vedem ce zice gps-ul! Trebuie să ne întoarcem puțin și să abordăm urcușul prin altă parte. Ne întâlnim cu un alt grup de persoane care au fost păcăliți de indicator în același mod, tot în Curmătura Builei vor să ajungă și ei. Însă ei insistă să continue pe acolo pe unde noi nu am reușit. Uite, cu ocazia asta putem vedea Schitul Pătrunsa din alt unghi!
Hai că am regăsit marcajul. Potecile mai umblate vor să ne "fure" pașii pe curbă de nivel, când spre dreapta, când spre stânga, însă trebuie să urcăm pe piciorul muntelui sus, sus, sus, tot în sus.
Îi recuperăm din bălării și îi aducem pe drumul cel bun și pe cei câțiva rătăciți pe care îi întâlnisem mai devreme. De acum nu mai sunt probleme de orientare, chiar dacă marcajul este cam rar. Pe alocuri apare și marcaj nou.
Mai oprim pentru o discuție între experți: "Pereții ăștia trebuie să fie din calcar!"
sau pentru o belvedere.
Continuăm urcușul pronunțat până ieșim din pădure.
Apoi am uitat cu totul de respirație și de ritmul cardiac, mi-a captat întreaga atenție înclinația efectivă a pantei indiferent cum o parcurgem, fie în sus,
fie în lateral.
Dacă mă uitam la vale nu vedeam prea departe, îmi dădea impresia că e un hău acolo.
Și m-a cuprins o senzație de disconfort. Nici discuțiile glumețe ale celorlalți nu prea le primeam bine.
Așa că am pornit la deal, încercând să mă depărtez de vocile celorlalți.
Însă nu mă puteam abține să nu mă opresc din când în când să fac câte o poză.
Acum nu era o problemă prea mare, aveam aderență bună, vizibilitate de asemenea și eram în urcare. Am încercat să îmi imaginez cum ar fi să coborâm pe aici și nu prea îmi surâdea ideea. De asemenea am primit întrebarea pe un ton îngrijorat și din partea celorlalți, dacă ne vom întoarce tot pe aici. Ne concentrăm deocamdată pe urcare, pentru coborâre mai vedem noi.
N-am urcat decât vreo jumătate de oră pe aici și mă gândeam că mai avem destul până la 2 ore jumate sau poate chiar 3. Dar puteam spera la schimbarea conformației. Și apoi avem parte de peisaje.
Ia uite pe unde merg cei care ne-au depășit în pădure, imediat după Schitul Pătrunsa!
Lasă că urmăm noi.
De aici pare că merg agățați ca niște capre negre, sunt convins însă că ajunși acolo vom constata că e o potecă normală.
Poate după colțul ăla vom vedea și capătul acestei porțiuni.
Și chiar așa e!
Acum urmează ultimul urcuș înainte de a ajunge în Curmătura Builei.
Nici acest ultim urcuș nu este mai prejos decât restul traseului, tot la fel de înclinat este.
Nouă ni se părea chiar mai pronunțat, probabil din cauza oboselii acumulate.
Se ițește Refugiul din Curmătura Builei. Mai sunt 2 pași.
Iacătă-ne ajunși în Curmătura Builei!
În primul rând observăm că sunt foarte multe persoane ce se relaxează aici. Trebuie să fi venit pe alt traseu.
Constat că marcajul de creastă este bandă roșie, dar pare să fi fost suprascris punctul roșu.
Ne așezăm și noi la picnic.
Ni se alătură și 2 iezi cu adevărat speciali.
Eu nu mă simt foarte obosit. Cel puțin nu într-atât cât m-aș fi așteptat. Cornelia de asemenea se simte în formă pentru a continua traseul de creastă. Ceilalți consideră că au urcat suficient, dar sunt dispuși să ne aștepte aici până ne întoarcem. Am vrea să urcăm măcar până pe Vârful Buila. Estimăm că asta ne va lua vreo 2 ore dus - întors. Păi ar fi bine să o luăm din loc ca să nu ne aștepte restul prea mult.
Trafic intens aici pe creastă. Nu mă așteptam să fie chiar așa multe persoane pe aici. Ne lipim și noi de o gașcă care tocmai pornise spre Vârful Buila. Mai atașăm pe drum încă un grup și ajungem astfel la vreo 15 persoane. Traseul de creastă nu mi s-a părut deloc istovitor, nici periculos.
După o oră ajungem pe Vârful Buila.
Ne uităm spre Vârful Vânturarița.
Am stat un pic pe gânduri. Am fi vrut și am fi avut energia necesară să mergem și până acolo. Dar dus-întors ne-ar lua cel puțin încă o oră și jumătate. Ar însemna prea mult să ne aștepte ceilalți și în plus le-am zis că ne întoarcem în 2 ore. O lăsăm pe altă dată.
La întoarcere intrăm în vorbă cu o domnișoară din alt grup. De fapt ea ne-a întrebat inițial dacă ne întoarcem tot prin canion. Nu știam la ce canion face referire. Când a început să ne explice direcția lor de mers am înțeles imediat că făcea referire la hornul ce urcă din Curmătura Builei spre Pietreni.
Parcă se numesc Hornurile Popii. Și uite-așa am ajuns să aflăm că ei au venit dinspre Pietreni cu mașina pe un drum forestier foarte bun și au lăsat mașina într-o poiană, iar de acolo au urcat cam 3 ore până în Curmătura Builei. Păi este mult mai bine decât varianta pe care am venit. Și bănuiesc că tot fluxul acesta mare de oameni au folosit aceeași rută rapidă. Deja ne gândim că ne vom mai întoarce și cu Cristina și Anduța, iar de data asta vom merge până pe Vârful Vânturarița.
Tot timpul am avut impresia că se numește Vânturărița, apoi m-a corectat Oana negăsind în scris căciula la ă. Ce înseamnă puterea obișnuinței, dacă mie mi s-a întipărit în minte că se citește Vânturărița, apoi am citit de fiecare dată la fel, fără a mai observa că nu există niciun ă în acest nume. Am tot căutat să văd dacă e scris pe undeva cu ă și nu am găsit, astfel am tras concluzia că am ajuns să citesc așa dintr-o eroare și trebuie să mă obișnuiesc să pronunț Vânturarița.
Abruptul de pe marginea crestei îmi aduce puțin aminte de Piatra Craiului.
Forma vârfurilor, atât Buila,
cât și Vânturarița
îmi aduc aminte de niște vârfuri din Munții Pindului, din Grecia, în special de Vârful Gamila.
Și un câmp așa mare de lapiezuri am mai văzut pe undeva, dar nu mai știu exact pe unde, parcă prin Mehedinți, pe acolo pe unde am văzut și Podul lui Dumnezeu.
E chiar plăcut să te plimbi pe creastă. Am simțit pe mână primele picături de ploaie. Mă uit pe cer de jur împrejur. Nu sunt niște nori fioroși, dar e posibil să vină cu ploaie. Iuțim un pic pasul.
Și stropii au început să se îndesească când mai aveam puțin până în Curmătura Builei.
Îi găsim zgribuliți, îmbrăcați cu tot ce aveau la ei, inclusiv cu pelerinele de ploaie.
Ce înseamnă mișcarea, noi eram încinși, îmbrăcați doar în tricou, în timp ce lor le era frig, chiar fiind îmbrăcați cu toate cele. Păi hai să ne punem în mișcare, să vă încălziți! Dar și inerția e mare.
Dar cel puțin nu s-au plictisit.
Propun să urmăm marcajul cruce albastră la coborâre. Despre acest traseu v-am zis doar că trebuie să traversăm un râu de vreo 6 ori. Însă coborârea pe punct galben nu prea îmi surâde, mai ales că este posibil să înceapă ploaia și iarba udă pe acest traseu va adăuga un plus de dificultate. Traseul cruce albastră pare să meargă prin pădure, pe lângă cursul râului. Toată lumea e de acord. Mai rămâne să găsim intrarea pe marcaj. Gps-ul mă ajută să văd cam pe unde începe, dar ar fi util să vedem și marcajul pe undeva, ca să știm măcar dacă o luăm prin albia râului, pe malul stâng sau pe cel drept. Am găsit destul de repede primul marcaj pe malul drept, pe trunchiul unui copac.
Apoi l-am găsit destul de des. Pare să fi fost remarcat traseul de curând.
De cum am intrat în pădure a început și ploaia.
Deocamdată ne protejează copacii sau pelerina de superman. Dar ploaia nu se lasă. S-a oprit puțin, ducându-se parcă să cheme întăriri și apoi a venit însoțită. Cred că ar fi momentul să folosim și noi gecile de ploaie.
Am ținut-o într-o continuă coborâre prin pădure, aș îndrăzni să spun un pic monotonă.
Ajungem la intersecție cu traseul punct galben.
Acesta, după ce a coborât de la Curmătura Builei pe unde am urcat noi, a fost în vizită pe la Schitul Pătrunsa și continuă acum spre Poiana Scărișoara.
După ăsta sigur nu trebuie să ne luăm.
Dacă până acum am scăpat de traversarea apei, mergând pe marcaj cruce albastră, mai mult ca sigur în porțiunea următoare nu vom mai scăpa. Aș opta să urmăm punctul galben în continuare, până la Schitul Pătrunsa, iar de acolo să coborâm exact pe unde am urcat, pe cruce roșie. Nici punctul galben spre dreapta nu e chiar rău, doar că ne-ar scoate în satul Bărbătești, mult mai jos față de mașini.
Prezentând găștii opțiunile existente, cu toate aspectele fiecăreia, oare ce varianta ar fi aleasă în unanimitate de voturi!? Mda, se pare că sunt singurul care aș fi preferat să cobor pe un traseu monoton, pe care l-am mai și parcurs la urcare. Aș fi crezut că oamenii aleg un traseu de înotat doar în necunoștință de cauză, neștiind că-i așteaptă momente de aventură, altfel ar opta pentru altă variantă, având în vedere că există opțiuni alternative. Eh, nu neapărat. Pe de o parte mă bucur că sunt înconjurat de oameni cu spirit tânăr. Păi hai să pornim în aventură!
Începem cu niște pante repezi pe care ne mai ajută și noroiul să luăm viteză. Dani e specialist la patinaj. Îl lăsăm la înaintare, ca să ne arate scheme noi. De cele mai multe ori am optat pentru altă variantă decât cea prezentată de el, ca să descoperim și noi alte mișcări.
Am mers ceva, ceva și nu a fost nevoie să traversăm nicio apă. Începem să ne întrebăm dacă nu cumva a fost modificat puțin traseul la remarcare, astfel încât să nu mai fie nevoie traversarea apei.
Ne-am făcut iluzii prea devreme. A apărut prima trecere. Apa asta vine cam supărată de la deal, pe semne că a avut cine să o alimenteze. Sărim fără probleme.
Însă coborâm alături de cursul râului și cunoaștem că pe măsură ce coboară, orice curs de apă adună mai mulți susținători și devine mai musculoasă.
Încă o trecere mică.
Apoi șuntăm două traversări folosindu-ne de abilitățile noastre de a merge orizontal pe plan înclinat. Ce plan înclinat zic? Plan foarte înclinat. Și mai e învelit și cu o plăpumioară de frunze.
Acum simt cu adevărat cât de utile ne sunt bețele de trekking. Cred că după acest traseu voi avea sau nu febră musculară la picioare, dar la mâini mai mult ca sigur voi face.
Ne bucurăm că ne-au mai rămas doar 2 treceri. Hehe, a venit timpul acrobațiilor!
Câștigători la bârnă sunt: Flavius
și Dani.
Fetele traversează din piatră în piatră cu ajutorul bețelor.
Doar eu nu-mi găsesc locul de încredere. Ce să zic!? Am și o imaginație bogată. Analizând fiecare variantă de traversare, îmi trec prin fața ochilor o grămadă de scenarii care mai de care mai ciudate. Printre toate ciudățeniile astea nu mai reușeam să disting varianta corectă. Toate necunoscutele vin de la pietrele pe care trebuie să pășești. Acestea aflându-se în mijlocul curentului nu poți ajunge să le testezi stabilitatea și coeficientul de alunecare înainte de a păși efectiv cu toată greutatea pe ele, moment în care este cam târziu să mai poți face vreo modificare în cazul în care ceva nu merge precum a fost calculat dinainte.
Am ajuns la varianta de a traversa efectiv prin apă. Dacă mă descalț, nu prea am unde să mă așez pe malul celălalt pentru a mă zvânta. Astfel m-am decis: voi traversa încălțat.
Această primă decizie a fost mai grea. La următoarea deja a fost mult mai simplu. Cel puțin pentru mine.
Și s-au făcut 6. Gata! Am scăpat! Da' de unde!? S-o credem noi! Uite încă o trecere!
Și pentru că la final trebuie să fim pe partea stângă a râului privind spre vale, în mod cert trebuie să mai traversăm încă o dată. Dar poate ultima traversare o vom facem și noi ca toți oamenii, pe un pod. A fost cât pe ce să se adeverească această iluzie, doar că podul era rupt.
Unii sunt mai norocoși.
La mine în bocanci nici apa nu mai are loc.
Și uite-așa s-au făcut 8 traversări! Asta a fost cu siguranță ultima căci am ajuns la forestier și în plus am văzut și o mașină mergând pe aici.
Gata cu aventura! Mai avem 1,5 km de drum forestier. Dar și ăsta ni s-a părut cam lung.
Să facem un bilanț final! Toată lumea a ajuns înapoi în întregime, fără defecte vizibile, mai puțin o pereche de ghete. Acestea au rezistat eroic pe tot parcursul traseului, chiar dacă cedaseră chiar de la început. Ce înseamnă niște legători bune! Toate perechile de genunchi au rezistat cu stoicism, mai ales că unul a fost ajutat de o orteză. Bețele au fost de asemenea de un real ajutor.
Ce să zic?! Trebuie să recunosc că îmi era dor de un astfel de traseu. Îl pot clasifica drept primul traseu adevărat de anul ăsta. Ne-am redescoperit zâmbetele adevărate! Mai vreau! Deja nu mai am răbdare până data viitoare. Unde va fi data viitoare?
