Am mai fost în trecere prin Belgrad de 2 ori. Niciodată nu am stat mai mult de câteva ore. Prima oară am fost în urmă cu vreo 3 ani, când am făcut turul întregii Serbii și am trecut pe aici doar să vedem Cetatea Kalemegdan și, bonus, Catedrala Sfântul Sava. Anul trecut am revenit, când ne îndreptam spre Slovenia, să vedem Grădina Zoologică, care este situată chiar lângă Cetatea Kalemegdan; astfel am vizitat din nou cetatea. Adevărul e că principala atracție din Belgrad îmi pare a fi Cetatea Kalemegdan cu belvederea spre confluența Savei cu Dunărea. Deci oridecâte ori aș reveni aici, cetatea ar trebui să fie pe listă.
S-a ivit la serviciu oportunitatea de a merge la Conferința de PHP care se desfășoară în Serbia, mai precis la Belgrad. Ce mă gândesc când primesc o astfel de invitație? Păi la 2 lucruri în principal: ce este de vizitat acolo și ce subiecte sună interesant la conferință. La Belgrad am mai fost și nu țin neapărat să mai merg acolo, mai ales fără familie. Însă la o conferință PHP nu am mai fost, iar câteva din subiecte par a fi interesante. Bun, mă hotărăsc să merg. Aflu că suntem mai mulți, cu atât mai bine.
Primim de la agenție ofertă de cazare și de zbor. Cazările sunt oarecum similare, nu aș putea spune neapărat că aș prefera una sau cealaltă, mai ales că prețul cazării nu este suportat individual. Însă pentru zbor am primit o variantă interesantă, la dus zbor direct, însă la întoarcere avem un zbor cu escală la Istanbul. Nu pot să cred că pentru o distanță destul de mică, zic eu, să facem un detur până la Istanbul. Așa intrigat am fost că m-am apucat să caut alternative. Și într-adevăr pentru data de 26 seara nu era nimic altceva, însă am extins un pic perioada până pe 27 dimineața și am găsit un zbor direct, plecam cu vreo 2 ore mai târziu, însă ajungeam cu 1 oră mai devreme. Mie mi se pare o alternativă mult mai bună. Probabil cei de la agenție au căutat strict pentru data de 26. Oricum călătorim noaptea, în loc să stăm încă 2 ore în alt aeroport, mai bine ajungem mai devreme în aeroportul din Belgrad, dacă nu există mijloace de transport mai târziu, asta dacă excludem taxiurile. Dacă nu le excludem, am putea chiar spune că mai câștigăm puțin timp de petrecut în Belgrad. În Istanbul nu se pune problema că ai putea petrece, pentru că e noapte, e timpul prea scurt și apoi îți trebuie pașaport. Iar la final ajungem și puțin mai devreme acasă, mai câștigăm 1 oră de somn în patul nostru de acasă. S-a aprobat până la urmă varianta propusă de mine, însă am primit alt zbor pentru dus. Mi s-a părut un fel de răzbunare, dacă nu mi-a plăcut varianta lor, ne-a pus să ne trezim cu noaptea în cap și pentru dus. Eh, asta e!
Cu Air Serbia nu am mai zburat până acum.
Hm, o spun de parcă aș fi zburat cu prea multe companii aeriene. Până acum am zburat doar cu Wizzair și doar cu avioane mari. De data asta am avut surpriza să mă trezesc în fața unui avion de mici dimensiuni. Ce mi-a mai sărit în ochi la acest avion au fost elicile, ele fiind mai mari și vizibile. Sau poate așa au toate!? Nu, nu, celelalte par să aibă aceste elici ascunse într-un înveliș metalic. De fapt nu pot decât să ghicesc că acolo ar fi niște elici, întrucât sunt poziționate similar cu acestea ale avionului nostru. Au început să apară emoțiile. O să am ocazia să simt mai intens acest zbor, cum străpunge avionul aerul și cum aerul i se împotrivește. Hai că nu a fost chiar așa rău în aer.
Mai ciudat a fost la aterizare. Când a atins pământul am zis că i s-au rupt roțile...
Suntem pe pământ sârbesc!
Este ora 5:30. Ce-mi place! Decolezi la 5:10 și aterizezi la 5:30. Un zbor de 20 de minute. Să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe! Trebuie să mai luăm în considerare și diferența de fus orar. Deci am zburat 1 oră și 20 de minute.
Acum aveți grijă să închideți datele mobile în roaming! Vom folosi doar gps cu hartă offline. Alternativa este să cumpărăm o cartelă de telefonie locală, costă vreo 350 dinari.
Scoatem niște bani de la bancomat căci mai mult ca sigur vom avea nevoie de cash pentru a pleca din aeroport. Trag de noi taximetriștii să ne ducă la plimbare, parcă am fi acasă... Ușurel că nu știm încă nici unde trebuie să ajungem. Apoi nu am nici cea mai vagă idee cam cât ar trebui să coste taxiul. Știm paritatea dinar - leu, împărțim prețurile la 25 și obținem echivalentul în lei, pentru a ne face o idee comparativă. Ieșim în fața aeroportului și descoperim că există autobuze care ne pot duce în oraș. Cine știe când or veni!? Un taximetrist intră în vorbă cu noi. Îi spunem de unde suntem, îi spunem și adresa unde trebuie să ajungem și nu părea să știe unde e. E clar, cu ăsta nu am de gând să merg, că ne-o învârti făcând pe prostu' că nu a știut unde trebuie să ajungem. Între timp apare și autobuzul. Mai bine! Urcăm. Cât costă biletul? 300 dinari. Gata, mergem! Nu știm încă unde ajunge, dar nu prea contează. Oriunde în oraș e bine până la urmă. La hotel degeaba mergem acum, căci sigur nu o să ne putem caza înainte de 12. Cică are capăt la Piața Slavija. Unde-o mai fi și asta!? Stai mă că avem harta offline pe gps, putem să căutăm acolo. Ne arată șoferul unde e. A, păi e foarte bine, e foarte aproape de Catedrala Sfântul Sava.
Coborâm la capăt de linie și pornim pe jos spre Domul Sfântul Sava.
Îmi făcusem temele cu o seară înainte, îmi notasem atât coordonatele pentru fiecare dintre atracțiile turistice mai importante, cât și programul de funcționare. Astfel știam că muzeele își încep programul la 10, iar bisericile la 7.
Am lăsat în urmă cu 3 ani această catedrală în reconsolidare, așa o găsim și acum. Doar la subsol, în criptă, am putut intra.
Atunci mi-aduc aminte că am putut intra în interior, chiar dacă în mijloc era amplasată o mega-macara, însă am putut să îi observăm grandiozitatea.
Este încă foarte devreme. Am putea să mergem să vedem Cathedral Church. Cum s-ar putea traduce? Biserica Catedrală?! Îmi pare un pic ciudat numele. Nu are și ea un nume de sfânt precum majoritatea bisericilor? Este totuși pe lista cu principalele atracții turistice din Belgrad. Îi poți vedea adesea turnul prin picturile, schițele sau pozele reprezentative ale orașului Belgrad.
Și este situată destul de aproape de Cetatea Kalemegdan, astfel am putea să ne plimbăm prin cetate apoi. Avem de mers pe jos aproximativ 50 de minute. Mie nu mi se pare așa mult, însă colegii mei de drum i-am simțit că s-au dezumflat puțin. Varianta cealaltă ar fi să aflăm cu ce mijloace de transport în comun am putea ajunge acolo. Citisem că pentru utilizarea transportului în comun trebuie să cumpărăm un card magnetic, un fel de portofel electronic, pe care să îl încarcăm cu o sumă de bani și apoi să îl validăm la urcarea în mijlocul de transport, fie el autobuz sau tramvai. Abia ulterior aveam să aflăm că se poate plăti călătoria direct la șofer, acesta eliberându-ți un bon fiscal. Lasă că mișcarea e bună. Și în plus nu ne grăbim nicăieri.
Fără să îmi dau seama, trecem pe lângă Reședința Prințesei Ljubica, pe care o vom vizita puțin mai încolo, ora 8 fiind o oră prea matinală pentru ea.
Ne oprim puțin la Biserica Catedrală.
Și apoi ne îndreptăm spre cetate.
Aici se fac pregătiri pentru un eveniment ce va acoperi tot weekendul, Belgrad Manifest.
Știam de el dinainte de a ajunge aici. Nu reținusem prea multe lucruri despre el, asta și pentru că toată prezentarea era în limba sârbă. Din posterul de prezentare îmi săriseră în ochi niște baloane cu aer cald și nu cred că au fost puse acolo doar de decor. Trebuie să fie și ele prezente la eveniment!
Am primit întrebarea, dacă am mai fost la Belgrad, care este locul ce mi-a plăcut cel mai mult. Nu am stat prea mult să mă gândesc căci deja ajunsesem acolo. Este Cetatea Kalemegdan,
de unde ai o frumoasă priveliște asupra locului de vărsare a Savei în Dunăre.
Trebuie să revenim aici după începerea evenimentului.
Nu știu dacă om mai reuși să ne urnim în seara asta, după ce ne cazăm. Dacă ajunge spatele să atingă patul cred că se vor suda.
Este ora 9. Următoarea țintă de pe listă ar fi Muzeul Tesla, care deschide la 10. Tot pe jos! Băieții au cerut pauză de cafea. Așa că ne oprim la o terasă. Nu am ales prea bine, așezându-ne afară, căci a fost un pic cam friguț. Dacă mai stăteam puțin ne congelam. E bine că am prins puțină putere să ne îndreptăm spre muzeu. Drumul nostru trece pe renumita alee pietonală, Kneaz Mihailova.
Mai admirăm câteva clădiri ce ies în evidență.
Muzeul Nikola Tesla mi se pare că este un pic cam ascuns. Aș fi crezut că este amenajat într-o clădire mult mai mare, cu o deschidere ceva mai bună la trafic, cu indicatoare care să te anunțe că pe aici este Muzeul Tesla, cu multe locuri de parcare amenajate. Cu alte cuvinte mă așteptam să fie considerat de o mai mare importanță. Până la urmă aeroportul din Belgrad îi poartă numele, unul din principalele bulevarde din Belgrad îi poartă numele, însă direcția spre muzeu nu este tocmai ușor de identificat; bine că avem gps. Nu înțeleg cum poate "căsuța" asta mică să adune cel mai mare număr de turiști din toată Serbia.
Ne apropiem. Deja vedem că la intrare este "comitetul de primire" care pare să nu lase pe nimeni în interior. Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost: "stai să vezi că este vreun eveniment și nu primesc turiști astăzi". Am nimerit doar parțial, nu putem intra acum că este foarte aglomerat, însă putem reveni la ora 13, atunci fiind organizat un tur în limba engleză cu filmuleț și experimente. Tocmai la ora 13, gândesc eu!? Însă mă uit la ceas și nu mi s-a mai părut așa departe, era 11:30. Putem merge să înfulecăm ceva și ne întoarcem. Cerem celor 2 din comitetul de primire niște sugestii de locații pentru luat prânzul în apropiere. Nu mă așteptam totuși la un răspuns așa detaliat și cu atât de multe opțiuni, de parcă ar fi fost subiectul lor favorit și abia așteptau să îi întrebe cineva. După ce ne-au zis de vreo 4 variante, începusem să caut să îi întrerup că ne-ajung variantele prezentate. Mai ales băiatul parcă era un adevărat catalog de restaurante. A început cu enumerarea filtrelor disponibile: vrem fast-food sau mâncare gătită, mâncare tradițională locală, cu specific italienesc sau chinezesc, apoi vrem o locație apropiată sau poate fi și mai îndepărtată... Și uite-așa am ajuns să aflăm despre "Skadarska", "Dva Jelena" (în traducere 2 căprioare) și "Tri Šešira" (în traducere 3 pălării). Iar până la urmă am ales cea mai apropiată locație, adică pe strada alăturată. Păi trebuie să ajungem, să mâncăm și să ne și întoarcem până la 12:45, ca să avem garantată intrarea cu grupul de la ora 13. Următoarea intrare ar fi fost altfel la ora 17.
Am comandat Pizza Casei (Orao Special), căci altceva mai inedit nu mi-a făcut cu ochiul.
Bateria la telefon se apropie de nivelul critic. Se pare că gps-ul mușcă sănătos din ea. Ar trebui să actualizez lista de lucruri ce trebuie puse în bagaj, să adaug și o baterie externă. Nu plec foarte des fără mașină și probabil din acest motiv nu există încă pe listă.
Ne întoarcem la muzeu. Nu suntem chiar puțini cei doritori a vizita muzeul la ora asta. Ne așezăm și noi în mulțime și așteptăm. În câteva minute ni se permite intrarea. Cumpărăm bilete și suntem îndrumați în sala de "cinema" să ne așezăm pe scaune, mai puțin pe cele pe care scrie rezervat. Ne-am fi așteptat ca la fix să înceapă proiecția filmului, însă nu veniseră încă vip-urile. Abia după sfertul academic au apărut și imediat a început filmul de prezentare a vieții lui Nikola Tesla.
Suntem invitați apoi în sala alăturată să urmărim câteva experimente. Suntem mult prea mulți pentru o sală așa de mică.
Doar unul din experimente l-am putut observa cât de cât, pe celelalte de-abia dacă am ghicit ce ar trebui să se întâmple, iar la unul nici măcar atât nu am putut ghici.
Acum înțeleg de ce se intră în grupuri, pentru că experimentele nu pot fi reluate pentru fiecare vizitator. Însă nici cu grupuri prea mari nu e bine.
Trecem mai departe să vedem câteva din lucrurile lui.
Și urna cu cenușa inventatorului.
Gata, ăsta a fost tot muzeul! 4 încăperi, nu pot spune nici măcar "mari și late", dimpotrivă.
Experimentele alea fac toți banii, însă ar trebui aleasă altă oră de vizitare, poate mai târziu o fi mai lejer.
Mergem la cazare? Adevărul e că mă cam moleșisem în interior, cât ne-am uitat la film și mă cam trăgea la somn. Însă ieșit afară parcă îmi revenisem. Zic să mergem să vedem și Reședința Prințesei Ljubica! Nimeni nu se împotrivește!
Iar mergem pe jos! Iar trecem pe aleea pietonală Kneaz Mihailova.
După aproape 1 oră suntem în fața conacului.
Acum îmi dau seama că am trecut pe aici azi dimineață, însă atunci habar nu aveam la ce ne uităm.
Facem un tur al întregului conac!
Știți ce!? Un singur lucru ar mai fi fost pe listă: de vizitat Muzeul Istoriei Iugoslave. Însă nici eu nu mai sunt sigur că îmi arde să mergem până acolo, o altă oră și ceva de mers. Hai mai bine să ne îndreptăm spre cazare!
Am putea lua autobuzul de la Podul Brankov. Ajunși acolo căutam pe plăcuța stației un anumit număr, 16 parcă. Nu era. Hai să traversăm podul că poate are stație dincolo de pod.
Și uite-așa, din aproape în aproape, ne-am convins până la urmă să facem întreg drumul pe jos. Și poate a fost mai bine așa, căci am avut ocazia să mai admirăm una, alta și în special faleza Dunării, unde am descoperit adevărate locuințe, hoteluri, restaurante, toate pe apă.
Aveau până și număr. Păi trebuie să știe unde să vină poștașul cu factura la lumină, nu?
Am ajuns într-un final și la hotel. Ne-am luat imediat camera în primire. Am văzut patul și nu l-am mai părăsit până a doua zi dimineață
Ies din hotel, traversez strada și dau cu nasul în Dunăre.
Acum putem lua micul dejun.
Și să ne îndreptăm spre conferință.
După ce am scăpat de la conferință am zis să mergem la Belgrad Manifest, în căutarea baloanelor. Mai întâi mă opresc la o școală din apropiere, unde era un spectacol de muzică și dansuri populare prezentat de copii.
Eu aș mai fi stat aici, dar băieții se cam grăbeau.Ne vedem de drum spre centru. De data asta știm să folosim autobuzul. Coborâm la Podul Brankov, continuăm pe jos și trecem din nou pe lângă Reședința Prințesei Ljubica.
Cathedral Church
La Belgrad Manifest am ajuns cam târziu,
nu ni s-a mai permis accesul în cetate.
Bine, revenim mâine pentru baloane. Acum mergem să mâncăm pe la o terasă, căci burțile începuseră a face gălăgie.
Încă o zi, același program: admirat lebedele pe Dunăre,
mic dejun, conferință.
De la conferință ne îndreptăm direct spre cetate. Vreau să văd baloanele.
Foarte dezamăgit am fost când am aflat că au fost baloane atât vineri, cât și sâmbătă, însă astăzi nu sunt baloane. Cică vremea nu le permite. Nu văd care e problema cu vremea de azi, însă dacă nu sunt baloane, nu sunt. Când am primit vestea cred că am avut o mimică foarte expresivă, pentru că fata ce-mi dăduse vestea, a continuat: "hai nu mai fiți supărat!". Mi-a stârnit un pic râsul. Cred că aveam fața aia, a unui copil ce și-a pierdut jucăria preferată.
Să facem un tur totuși, să vedem ce alte activități se mai desfășoară aici cu ocazia acestui eveniment.
Nu pot să nu mă oftic. Dacă știam, aș fi amânat somnul și aș fi venit în prima seară, să vedem baloanele. Cum mă mai întorc eu acum acasă!? Sau poate e mai bine așa, că Răzvan deja zicea că "tati vede baloane fără noi!". Tati nu a văzut baloane fără voi și le vom vedea împreună anul viitor.
În căutarea unui suvenir am găsit foarte multe variante reprezentând o bufniță. Acum care o fi semnificația acesteia?! Prima vânzătoare nu a știut să ne răspundă, nici a doua. Renunțasem la un moment dat să mai căutăm un răspuns. Și în ultimul loc în care am căutat, am găsit ceva cât de cât satisfăcător. N-aș putea spune că sunt foarte convins că asta e, însă e o variantă. Cică "sova [сова]", adică bufnița simbolizează "sreca [срећа]", adică fericirea.
Dacă la venire din aeroport am luat un autobuz cu prețul biletului de 300 RSD, acum, spre aeroport am luat un autobuz, 72, de la Podul Brankov cu prețul biletului normal, de 150 RSD. Deja suntem mult mai bine informați. Mai stăm vreo 2 zile și suntem buni de ghizi ai Belgradului. Ce-i drept autobuzul ăsta a oprit în mult mai multe stații și implicit a făcut mai mult.
La aeroport am întâlnit o organizare puțin diferită față de alte aeroporturi și în același timp, puțin ciudată. Sau poate așa ar fi mai normal. Până acum, prin ce aeroporturi am fost, se făcea mai întâi controlul de securitate, apoi controlul de pașapoarte și apoi zona de cumpărături avea legătură directă cu porțile de îmbarcare, unde te mai controla doar dacă ai bilet la avionul respectiv. Asta însemna că puteai cumpăra diverse lucruri și să urci cu ele în avion. La Blegrad treci de controlul de pașapoarte în zona de cumpărături, abia apoi e controlul de securitate la fiecare poartă de îmbarcare în parte. Așa că atenție la ce cumpărăm din Duty Free să nu cumva să rămânem fără la îmbarcare.
La revedere, Belgrad! La revedere, Serbia!
Pe curând! Data viitoare venim cu mașina, ca să nu mai măsor dimensiunile cadourilor să văd dacă încap în rucsac.
