Așa ne-am obișnuit, dacă e vreme frumoasă trebuie să ieșim la plimbare. Nu, nu, nu plimbare în jurul blocului, aia o putem face și în timpul săptămânii. Dacă e weekend avem ceva mai mult timp la dispoziție și ne putem depărta puțin mai tare de casă. Unde am putea merge să îi satisfacem dorința de explorare a lui Răzvan, căci în perioada asta își dorește să ajungă arheolog și paleontolog. Cam greu să găsim un subiect de paleontologie prin apropiere, dar un sit arheologic cred că e mai simplu. Un sit arheologic cu o importanță mare în istorie, deschis vizitării libere, unde să poți să cercetezi în voie pietrele, chiar punând mâna pe ele. Gata, am găsit, Cetatea de la Giurgiu, cunoscută și sub numele de Cetatea Mircea cel Bătrân.
- Pleci așa cu mâinile în buzunare? Cum vrei să explorezi cetatea? Nu ai nevoie de unelte? Ce unelte îți iei?
- Păi stai să îmi iau lopățica și găletușa.
- Nu ai nevoie și de o pensulică? Eu așa am văzut că fac arheologii.
- Nuu!
- Bine, nu-ți lua!
Destul de lejer traficul spre Giurgiu. Ați ajuns! ne zice gps-ul. Chiar da, recunosc, îmi aduc aminte că am mai fost pe aici în urmă cu vreo 5 ani. Și eram exact în aceeași formație, cam tot prin această perioadă, doar că era o idee mai frig. Dar Răzvan nu-și aduce aminte, nici nu prea ar avea cum, căci era mult prea mic.
Pe malul acestui canal stau o grămadă de pescari băț lângă băț. Să nu exagerez totuși, cred că au între ei distanța regulamentară pentru situații pandemice.
Ăsta vrea să fie peștele mâncător de pet-uri?! Îl cheamă Peștele Manole.
Și niște date statistice despre debitul de material plastic cărat de Dunăre.
- Tati, ia uite unde stă agățat pescarul ăla!
- O, da, frumoasă locație și-a găsit! Eu nu aș putea să pescuiesc așa.
- De ce?
- Păi eu credeam că te duci la pescuit de plăcere. Dar să pescuiești într-un picior, atârnat pe marginea piciorului de pod?! Asta aș numi-o mai degrabă pedeapsă.
- Ți-ar fi frică să nu cazi în apă?
- Cam da!
Ne continuăm drumul spre cetate. Ah, să nu îmi zici că au împrejmuit toată zona și nu mai ai pe unde coborî să vezi cetatea de aproape! Nu chiar, au lăsat un gard lipsă. E suficient.
- Îți place, tati?
- Da!
Să lăsăm lopățica și găleata la o parte
și hai să navigăm pe ziduri!
- Uite! Aici este un turn de apărare. îmi prezintă Răzvan.
- Dar cum îți dai seama?
- Păi este rotund.
- ...
- Și pe aici este intrarea în cetate.
- Bine, tati!
Hai că la partea cu turnul să zicem că așa aș fi zis și eu.
Dar la intrarea în cetate, nu știu. Nu pot nici să confirm, nici să infirm. Este posibil. Și uite-așa, în loc să îi prezint eu date despre cetate, la capitolul structură pot spune că mi-am luat ghid.
- Dar știi cum se numește cetatea asta?
- Nu.
- Se numește Cetatea Giurgiului. Cred că poți să îți dai seama de ce se numește așa.
- De ce?
- Păi doar ne aflăm în orașul Giurgiu. Și mai are o denumire, Cetatea Mircea cel Bătrân, de la numele domnitorului care a construit-o. Cetatea asta a suportat numeroase asedii din partea turcilor.
Hai mai bine să ne mai plimbăm puțin pe ziduri...
- Uite, jumătăți de coji de nucă! Știi ce făceam din astea când eram mici? îl întreabă Cornelia.
- Ce?
- Făceam bărcuțe.
- Vrei să facem și noi când ajungem acasă? îl întreb eu.
- Da, da.
- Păi atunci hai să le strângem.
Uite că folosim și găletușa la ceva, nu am luat-o degeaba.
Am bătut toate zidurile cetății și am făcut poze din fiecare unghi.
Hai să mai mergem și în altă parte!
- Vreți să mergem la Plaja Gostinu?
- Da, îmi răspunde Răzvan. Dar tati, nu este cam frig?
- Hai că nu este chiar așa frig.
- Tati, eu cred că este cam frig să mergem la plajă.
- Ah, dar nu mergem să facem plajă, mergem doar să ne plimbăm.
- Bine!
Aveam ceva emoții pentru că nu știam exact cum va fi drumul până la Plaja Gostinu.
Până în localitatea Gostinu a fost asfalt, așa că am mers fără probleme. Acum a început gps-ul să ne ia pe străduțele satului. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Încă e bine, cât timp e asfalt, chiar dacă se mai îngustează drumul. Dar până aici ne-a fost, următoarea stânga este ceva care nu prea aș putea numi drum. Are într-adevăr lățimea unui drum, are niște urme că pe acolo au trecut și mașini, dar e cam înierbat pe mijloc, iar mașinile parcă ar fi săpat șanțuri în noroi. Mai degrabă aș zice că au trecut doar căruțe pe aici. Dar trebuie să mai fie vreun drum care să ne ducă la ținta noastră. Trecem de bifurcația asta și gps-ul ne oferă o rută alternativă. Hai să o vedem și pe asta. Mai mergem ceva, ceva pe asfalt. Dar trebuia să se termine și acesta într-un final, nu?! De aici se vede digul și pare destul de solid drumul în continuare, chiar și după ploile abundente din ultima perioadă. Și în plus pare și circulat, tocmai ce venea o mașină din sens opus. Era o mașină mică, deci se poate. Urcăm pe dig și continuăm. Nu după mult timp se desprinde spre dreapta un drum care se vedea că duce până în apropierea Dunării. Dar nouă gps-ul ne zice să continuăm pe dig. Cu toate că erau destul de multe mașini oprite pe aici, noi alegem să ascultăm îndrumările gps-ului. Nu cred că am făcut prea bine. Drumul devine din ce în ce mai urât. Propun să continuăm pe jos. Acum am mai mult timp să analizez harta. Și dacă mă uit mai bine, gps-ul vrea să ne ducă pe dig până în dreptul locației plajei, dar între dig și malul Dunării pare a fi o zonă mlăștinoasă. Nu știu dacă o vom putea traversa. Mai bine facem cale-ntoarsă și coborâm pe acolo pe unde coborâseră toate acele mașini și ne încercăm norocul pe acolo. Ajungem acolo, parcăm mașina pe malul Dunării și acum continuăm pe jos.
Dacă nu om ajunge la Plaja Gostinu pe aici, măcar putem spune că ne-am plimbat pe malul Dunării.
Am ajuns la o plajă, are nisip, e un pic de întinsură, doar că e cam împădurită, nu prea te-ai putea bronza aici.
Suntem totuși cam la jumătatea drumului pe jos până la locația Plajei Gostinu.
Pentru noi e suficientă asta să ne jucăm puțin în nisip.
Și, sincer să fiu, nu prea aș considera-o o alternativă viabilă dacă nu vreau să ajung la malul mării, mai mult din cauza drumului de acces. Dar pentru că lui Răzvan i-a plăcut și mă întreba dacă mai putem veni aici, s-ar putea să mă răzgândesc.
A venit primăvara și pe aici.
Nu ne-a mai rămas timp să mai mergem și pe la Pădurea Comana.
O vom lăsa pe altă dată. Dar am putea să mai facem o mică oprire la Crucea de piatră din Călugăreni.
Acum, recitind povestea excursiei din zonă, din urmă cu 5 ani, observ lista de obiective. Pe atunci Plaja Gostinu nu îmi spunea nimic, acum am ajuns să o căutăm. Dar mi-a mai sărit ceva în ochi, Crucea de piatra de la Călugăreni, numerotată cu 10, este plasată cam mult spre est, pe malul Dunării. Acolo cred că trebuie să fie de fapt Plaja Gostinu, cu numărul 9. Of!
