Vine din nou ziua de sâmbătă, ne căutăm ceva de plimbare. A început să ne placă pe Valea Doftanei și dacă tot am găsit mai multe locuri de vizitat pe acolo, când am făcut căutări pentru săptămâna trecută, am zis să ne întoarcem în zonă. De săptămâna trecută ne-a zis Răzvan că data viitoare vom urca pe Vârful Cucuiatu și la coborâre vom continua acolo unde ar fi vrut el prima oară, spre pădure. Și am mai strâns câteva locuri de văzut.
Dintre toate am ales Crucea Regelui Carol I. Așa că ne îndreptăm spre Melicești. Am putea ajunge cu mașina până la cruce, căci ultima parte a drumului este una pietruită și este accesibilă pentru orice mașină. Însă noi am vrut să parcurgem pe jos portiunea pietruită, respectiv ultimii 2 km. Am ales varianta asta pentru a exersa mersul pe jos împreună cu Răzvan.
Pe drum oprim iarăși să culegem flori de soc. Socata preparată din florile culese săptămâna trecută o terminasem deja.
Oprim mașina în Melicești, acolo unde începe drumul pietruit.
Aici este un indicator spre Crucea Domnitorului.
Pornim pe jos.
Avem echipament de explorator.
Până aici drumul a mers tot înainte. Acum însă era nevoie sa știm dacă trebuie să continuăm spre stânga sau spre dreapta. Nouă ne zicea google maps să mergem spre dreapta, dar altfel nu am fi știut. Așa că indicatorul este binevenit.
Chiar și înaintea acestuia nou și frumos exista un alt indicator.
Mai mergem puțin și mai avem nevoie de o pauză.
Și tot așa din pauză în pauză.
Oare drumul ăla unde o fi ducând?!
Apoi întoarcem capul puțin mai la dreapta.
Păi nu mai facem nicio pauză că aproape am ajuns.
Ultima redută...
Am făcut aproximativ 1 oră până sus la cruce. Nu au lipsit scârțâielile, dar au fost mai puține. Ce-i drept și traseul a fost mai scurt.
Frumoasă locație găsise Carol I pentru a-și construi castelul.
Păcat că i s-a rupt calului piciorul. Ca urmare a acestui accident, considerându-l un semn rău, regele va ajunge să construiască castelul pe Valea Prahovei, respectiv Castelul Peleș.
La cruce ne mai întâlnim cu o familie. Erau un pic surprinși că știam despre această locație și au fost curioși să ne întrebe de unde am aflat. S-au mirat când le-am zis că scrie pe internet; ei ajunseseră prima oară din greșeală și aflaseră de la localnici despre semnificația locului. Iar frumusețea peisajelor i-a făcut să revină. Apoi i-au verificat cunoștințele lui Răzvan despre povestea acestei cruci. Și a știut să răspundă la majoritatea întrebărilor. Nu degeaba i-am tot povestit pe drum. Un adevărat explorator știe toate aceste lucruri, iar Răzvan vrea să devină unul.
Acolo se văd Munții Bucegi,
acela fiind releul de pe Coștila.
În fața lor trebuie să fie Munții Baiului.
Dar în rest mi-e cam greu să identific ceva în rest.
Aș încerca să ghicesc. Puțin mai la dreapta, în spatele coamelor împădurite, se află o coamă golașă. Munții Neamțului trebuie să fie acolo.
Mai la dreapta trebuie să fie Munții Grohotiș.
Dar Munții Ciucaș!? Ar trebui să fie lângă Grohotiș, dar conformația vecinilor nu prea se potrivește cu imaginea pe care o aveam eu în minte.
Am primit întrebarea dacă se vede Barajul Paltinu de aici. Nu prea. L-aș căuta în spatele coamei împădurite, dar ceva mai în stânga față de Munții Neamțului.
Am mai fi tot stat aici, dar lui Răzvan îi cam era foame, așa că ar cam trebui să ne întoarcem la mașină.
Răzvan a povestit continuu până la mașină, astfel am ajuns foarte repede, chiar fără oprire. Astăzi Răzvan a fost explorator, a mers pe urmele regelui Carol I. A știut să răspundă și la întrebările legate de povestea crucii.
Pentru că săptămâna trecută am văzut corturile acelea întinse la Barajul Paltinu, ne-am gândit că am putea experimenta un somnic de prânz la cort.
Așa că ne îndreptăm spre locul de picnic de la Barajul Paltinu. Data trecută nu am văzut aceste sculpturi în stâncă.
Păi da! Pentru că săptămâna trecută nu am trecut pe aici.
Pentru că am ajuns mai devreme a fost un pic mai dificil să găsim loc de parcare, dar nu imposibil. Ne apucăm de întins cortul.
Ne-am jucat puțin, apoi ne-am învârtit și răsucit pe toate părțile vreo oră până am reușit într-un final să adormim.
A fost interesant să ne amintim cum e să dormi în cort. Ultima oară am dormit toți 3 în cort la Lacul Bucura. Acum parcă nu mai aveam la fel de mult spațiu în cort ca atunci.
După ce ne-am trezit am început din nou să ne jucăm în cort. Și joaca ne-a fost la un moment dat întreruptă de vizita unei persoane. "Vă rog să ieșiți din cort!" La auzul acestor vorbe m-am gândit direct că s-a întâmplat ceva, dar nu știam ce. Scot eu capul afară din cort. Era un agent de la poliția comunitară. Cică este interzisă camparea în această zonă. De-asta nu mai era niciun cort întins astăzi. Dar pe hartă este marcat ca fiind loc de campare. Am primit răspuns că nu mai este de anul trecut, de când au amenajat zona de picnic. Și nedorind a se crea un precedent, ne roagă să strângem cortul. Dacă dorim să campăm, o putem face mai jos de baraj. Mi s-a părut un pic ciudat că acolo nu e marcat nicicum ca fiind loc de campare, dar este acceptată camparea. În schimb aici, unde am găsit pe hartă ca fiind loc de campare, nu mai e. Poate ar trebui să actualizeze și pe google maps acest lucru. Apoi nu am văzut nicăieri ca fiind camparea interzisă aici, dar este foarte posibil să nu fi observat eu panoul cu această restricție. Trebuie să fi existat undeva un astfel de panou, mai ales pentru că până anul trecut chiar a fost loc de campare aici. Totuși nu eram lămurit de ce săptămâna trecută văzusem întinse nu mai puțin de 4 corturi chiar în acest loc. Cică atunci a fost un weekend mai aparte, nefiind nici stare de alertă, nici stare de urgență. Nu prea văd legătura; dacă nu este permisă camparea, atunci nu este permisă indiferent dacă e stare de urgență, stare de alertă sau perioadă fără niciun fel de restricție. Dar nu are sens să îmi bat capul prea tare. Oricum urma să strângem cortul, nu aveam de gând să înnoptăm aici, ci doar să dormim la prânz. Cu alte cuvinte nu ne-a încurcat planurile absolut deloc.
După ce strângem cortul, ne mai jucăm puțin cu discul.
Apoi pornim spre casă.
