Văzusem în urmă cu mai mulți ani o poză de-a lui Daniel pe munte. Asta nu este ceva ieșit din comun, Daniel are o grămadă de poze la munte. Însă ceva mi-a atras atenția la poza aia. Îmi plăcea ce vedeam.
- Unde ești aici? întreb eu.
- În Munții Țarcu.
Și de-atunci au rămas pe lista noastră "De vizitat". A trecut ceva vreme, să tot fie vreo 5-6 ani. Anul ăsta le-a venit și lor rândul să ajungă pe lista scurtă.
Nu pot spune că această destinație este chiar una apropiată de București. Un simplu weekend nu prea este suficient. Drumul de 7 ore dus până la Caransebeș și 7 ore întors forțează prelungirea unui weekend cu cel puțin 1 zi.
Am prins un weekend cu o prognoză minunată. După ce vineri trebuia să plouă cu fulgere și tunete, sâmbătă și duminică urmau să fie 2 zile cristal. Păi gata, îmi iau liber vineri și o facem zi de tranzit, deci nu prea are importanță dacă plouă. Dacă vom reuși să ne strecurăm printre picături să și vizităm ceva, ar fi extraordinar. Ca să valorificăm la maxim drumul până la Caransebeș am putea completa câteva piese și la celălalt puzzle al acestui an: lista grădinilor zoo din România. Și-așa nu prea reușeam să legăm nicicum grădinile zoo de la Hunedoara și Reșița. Vineri la dus vom trece pe la Zoo Hunedoara, iar duminică la întoarcere vom trece pe la Zoo Reșița. Sâmbătă vom fi ocupați toată ziua cu traseul până pe Vârful Țarcu și retur, duminică dimineață vom face o vizită scurtă până pe Vârful Muntele Mic. Cam așa stătea planul.
Vineri am plecat spre Hunedoara. Am făcut pauză pentru vizitat zoo. Cam ascunsă grădina asta zoologică și cam pustiu pe aici. Am crezut că am ajuns prea târziu și că este închisă. Dar s-a activat imediat cineva când m-am apropiat de poartă. Am văzut câteva animale aici.
Nici prea multe că după aia întârziam prea mult la cazare.
De aici plecăm spre Caransebeș, unde aveam rezervare făcută la o pensiune. Nu sunt chiar așa multe locații pe aici, ca să ai de unde alege. Astfel foarte multe aveau prețuri cam piperate. De cele de la Muntele Mic nici nu ne puteam apropia.
Am urmărit cum se învârteau norii negri încărcați până în dinți și cu apă și cu fulgere. A fost un spectacol frumos dacă îl privești de la fereastră.
Dimineață se liniștise totul de parcă nici nu trecuseră stihiile pe aici. Doar bălțile ne demonstrau că nu am visat totuși. Și era foarte răcoare.
Mâncăm ceva în fugă și plecăm. Aveam ceva, ceva de mers cu mașina pe serpentine, pe drumul spre Muntele Mic. I-am zis gps-ului să ne ducă la Muntele Mic și urma să ne dăm seama pe drum de unde începe traseul, adică unde era Șaua Jigoriei. Trebuie să fie acolo mai multe mașini parcate. Dacă ajungem prea departe, atunci ne vom întoarce dinspre Muntele Mic și într-o curbă strânsă spre dreapta, se desprinde spre stânga un drum larg care urcă spre Stația Meteo Cuntu. Cam așa îmi fixasem eu locul în minte, după cele citite și din ce văzusem pe google maps cu vedere din satelit.
După vreo 40 de minute, mai aveam vreo 2 curbe și ajungeam, ne dăm seama că am plecat fără aparat foto. Ce facem? Facem poze cu telefonul? Oh, nu. Mai bine mai întârziem plecarea cu 1 oră jumate și implicit vom întârzia și ora de sosire. Socotisem inițial 5 ore dus și 5 ore la întoarcere. Acum trebuia să mai scădem din timpul de întoarcere ca să ajungem tot pe lumină. Așa că a rămas un estimat de 5 ore în sus și 4 ore în jos.
Pe la 11:30 ne întoarcem și cu aparatul foto, găsim locul cu multe mașini parcate,
parcăm și noi mașina, ne echipăm și pornim la drum.
Mai întâi mergem prin câmp deschis, apoi prin pădure.
Drumul era destul de larg și evident, cât să încapă și niște mașini de teren mai serioase. Ca să nu ne simțim singuri pe traseu, ne ajung din urmă 2 persoane și ne depășesc. Aveam aceeași țintă: Vârful Țarcu, însă nu prea aveam viteze de mers comparabile. Despre cei cu enduro
sau cu atv-uri
nici nu mai vorbesc. Foarte circulat traseul ăsta, însă mai puțin de pietoni.
Aș fi crezut inițial că cei aproximativ 5 km până la Stația Meteo Cuntu îi vom parcurge mai repede. Dar tot am făcut 2 ore.
Facem o pauză aici lângă lac.
Și-așa nu știm pe unde se continuă drumul. Că pleacă drumuri în toate direcțiile.
Lăsăm căbănuța în urmă
și ne continuăm drumul.
Urcușul mai accentuat de-abia de aici începe.
Foarte multe poteci la deal. Nici nu știu pe care ar fi mai bine să o urmăm: unele sunt mai scurte, dar mai intense, altele sunt mai ocolite și speram noi mai domoale, însă se dovedeau a fi și ele destul de solicitante. Fiecare grup de persoane alegea altă cale și ne uitam la ei din depărtare care se chinuie mai tare, care se ajută de mâini pentru a urca.
Și până la urmă am ales calea din mijloc, nici cea mai ocolită, nici cea mai pe de-a dreptul. Până la urmă toate se uneau într-un punct.
Aici ne întâlnim cu cei 2 ce ne depășiseră în prima parte a drumului. Parcă nu prea îmi vine să cred că au ajuns până pe vârf și s-au și întors, căci asta ar însemna că au luat cel puțin 2 ore avans înaintea noastră. Adică în 3 ore jumate ei au ajuns pe vârf și parcuseseră și jumătate din coborârea de la Țarcu spre Cuntu.
Nu zic că nu e realizabil acest lucru, însă privindu-i nu prea aș fi zis că sunt chiar așa antrenați. Mai degrabă mă gândeam că i-a cam speriat vântul din creastă, că ăsta a fost lucrul despre care ne-au atenționat. Dar auzind că noi avem în rucsaci și haine groase, atunci au zis că e bine. Cred că s-au întors din drum pentru că erau prea subțire îmbrăcați. Păcat! Mai aveau atât de puțin de mers până pe vârf.
Noi ne continuăm drumul.
Și tot așteptam să ne întâlnim cu vântul cel mare. Cei drept și prognoza zicea că va fi vânt puternic. Așa că trebuia să fie el undeva, doar că nu știam încă unde. Sigur vom da peste el mai încolo și ne vom dori să nu ne fi ieșit în cale. Noi preferasem să urmăm drumul de mașină în loc să mergem fix pe coamă și probabil din acest motiv nu ne-a ieșit vântul în cale.
Când mai aveam doar câteva sute de metri până la Stația Meteo Țarcu am rămas descoperiți.
Acum ascunde-te de vânt dacă mai ai unde.
Bine că nu am urmat exact traseul marcat, că am fi avut de înfruntat vântul mai mult timp.
Ajungem la stația meteo,
trecem pe lângă ea și ne grăbim să ajungem mai repede pe vârf.
La 100 de metri mai încolo este Vârful Țarcu.
Pentru acest peisaj am venit până aici.
Încolo trebuie să fie Munții Retezat.
Am mai fi stat noi mai mult să admirăm priveliștea de aici, însă vântul chiar nu ne dădea deloc pace și nu găseam niciun locșor mai ascuns.
Ne întoarcem spre stația meteo. Doi turiști își instalau cortul în apropierea stației. Nu știu, dar parcă n-aș sta acum la cort. Abia aștept să ajung la căldurică.
După ce analizăm cu atenție snowmobilul, mai ales Răzvan, ne căutăm un loc unde să bată mai puțin vântul și ne instalăm la masă.
Drumul la întoarcere fu parcă mai lejer, dar lung.
Am văzut și vreo 2 mașini care urcau pe drumul ăsta imposibil.
Au făcut și ei o plimbare până pe vârf, iar la întoarcere ne-au întrebat dacă e totul în regulă, gândind probabil că ar putea să ne ajute dacă avem nevoie. Dar noi nu și nu. Gândeam noi: n-ar fi putut să se ofere să ne ia la urcare, că acum mai avem puțin și ajungem la mașină.
A fost frumos traseul, dar parcă un pic cam lung.
Mâine vom merge pe Muntele Mic, să privim din depărtare pe unde am fost azi.
A doua zi plecăm mai de dimineață spre Muntele Mic. Eram pregătiți pentru vreo 2-3 ore de traseu, dus - întors. Am ajuns în stațiune și nu prea știam de unde începe traseul. Citisem eu ceva, dar nu prea se legau datele din teren. Așa că întrebăm un cioban. Ne lămuri nenea imediat. Trebuia să facem dreapta pe un drum asfaltat, înainte de a intra în stațiune. Drumul ăla ne va duce până la cruce și de acolo mai sunt 10 minute de urcat până pe vârf. Mai lejer de-atât nici că se putea. Văzusem drumul ăla când am venit și chiar am oprit în dreptul lui, doar că nu îmi părea a duce unde trebuie. Însă el ocolea mai mult pentru a ajunge la cruce.
Ajungem imediat la cruce.
Aici spatiu de parcare și foarte puține mașini. Atât de multe și variate moduri de a parca erau, ca să descopăr puțin mai târziu, privind de sus, că am lăsat-o aproape în mijloc.
Urcăm pe lângă linia de telescaun construită probabil de curând
Ajungem sus. Dar unde-i vârful? Păi trebuie să fie undeva pe aici. Mă așteptam să găsim o plăcuță sau ceva care să marcheze vârful.
Hai să vedem ce zice gps-ul! Gps-ul zice că puțin mai încolo e vârful, dincolo de movila aia de pământ.
Dar ce-o fi acolo? Pare a se construi un bazin de apă din acela pentru tunurile de zăpadă. Chiar pe vârf și-au găsit și ei?
Și gata.
Ne mai jucăm puțin cu pietricelele.
și apoi pornim la vale. Pe drumul dintre Muntele Mic și Caransebeș mai descoperim Donjonul lui Ovidiu.
Acum ne îndreptăm spre Zoo Reșița.
Și de acolo direct spre casă.
