Ieri a fost zi de urcat pe munte, azi e zi de plimbare pe șosea. Așa se cade, să ne mai odihnim puțin, că altfel nu vor mai merge fetele cu noi în concediu niciodată. Și-așa le-am cam fugărit ieri. Astfel, astăzi am pus în plan vizita unor mănăstiri renumite din nordul Moldovei și grădina zoologică de la Rădăuți. Noi am mai fost pe la mănăstirile acestea, însă fetele n-au mai fost. Și apoi revizitarea lor este o plăcere, pentru că sunt cu adevărat niște monumente neprețuite din patrimoniului țării noastre. Iar zoo este special pentru noi, ca să completăm puzzle-ul grădinilor zoo din țară.
Ne luăm la revedere de la gașcă și suntem pregătiți de plecare. Dintr-o zi întreagă și 2 fracțiuni nu putem spune că am ajuns să terminăm toate subiectele de discutat, căci ieri am fost toată ziua pe traseu. Dar am avut ocazia să îi punem puțin pe jar, căci și-au făcut griji când se întunecase, iar noi nu ne mai întorceam de pe traseu. Ce să zic?! E posibil ca noi să nu avem toate țiglele pe casă.
Uite acolo am fost ieri.
Să facem puțin zoom
Cred că ieri m-am uitat cu zoom de mi s-au părut așa aproape.
Răzvan a avut și el ocazia să se joace cu ceilalți copii. Și așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, nici nouă nu ne place să stăm prea mult într-un loc.
Pornim spre Mănăstirea Moldovița.
Am fi vrut noi să facem o plimbare și cu mocănița de aici, dar nu mai știu exact din ce motive, nu s-a concretizat.
Mergem apoi la Mănăstirea Sucevița.
Următoarea oprire pe listă este Grădina zoologică Rădăuți.
Timp pentru Mănăstirea Putna nu prea mai avem, dacă vrem să ajungem și la Mănăstirea Voroneț tot astăzi. Așa că ne îndreptăm spre Mănăstirea Voroneț.
Înainte de a ne opri la cazare în Gura Humorului, mai facem o ultimă oprire și la Mănăstirea Humor.
A doua zi, la plecare din Gura Humorului, facem o vizită în Munții Călimani, să facem rezerve de apă minerală de la fântâna din Șaru Dornei. Nu avem nevoie de gps ca să ajungem la locație, căci știm foarte bine drumul. Fântâna veche nu mai este funcțională, însă a fost săpată alta nouă în imediata apropiere. Nu știu de ce, dar am impresia că de fiecare dată când venim pe aici, ne urmărește cam aceeași vreme mohorâtă. Umplem tot, ba mai și golim forțat câteva bidoane ca să facem loc acestei ape minerale ce ne place foarte mult.