Am constatat, de-a lungul timpului, că nu e chiar ușor să strângi o gașcă și să reușești să îi ții pe toți uniți în aceeași direcție într-o ieșire. Scopul ce am reușit să îl văd unind gașca cea mai mare într-o ieșire la munte, a fost relaxare la o cabană cu mâncare, băutură, jocuri de societate, muzică de ascultat și voie bună. Nu e tocmai formatul pe care vrem să îl obținem. Vrem ca scopul principal să fie un traseu pe munte și restul să fie lucruri adiacente, în timpul rămas liber. Claudia se tot chinuie de ceva vreme să ne strângă, dar vrea să strângă gașcă mare. Eu, de obicei, mă mulțumesc cu 5-6 oameni, foarte rar ajungem la 9-10. Strângi gașca pentru un scop, dar pe fiecare îl motivează altceva. Așa că unii vin pentru grătar și socializare, alții pentru o simplă ieșire relaxantă în natură, fără consum de energie, unora le place să facă poze la flori, altora le place să facă poze la peisaje, unii vor să culeagă fructe de pădure, alții vor să vadă capre negre, dar se mulțumesc și cu niște marmote, unii vor să se mențină în formă și alții vor să își îmbogățească palmaresul. Claudia e perseverentă și a reușit să găsească până la urmă și weekendul cu cei mai mulți doritori: 17. Să facem repede rezervare, să dăm avans, ca să nu le mai dăm șansa să se răzgândească!
Dar unde mergem? Munții Ciucaș au trasee ușurele și oferă și priveliști superbe. Și unde să stăm? Păi la Cabana Vârful Ciucaș. După analiza drumului de acces la cabană au început discuțiile. Păi nu prea putem ajunge acolo cu mașina personală. Nu prea. Dar de la cabană ne oferă transport contra cost. Și dacă în miezul nopții avem nevoie urgentă să ajungem cu bebelușul la spital? Sună Claudia la cabană și află că nu e nicio problemă, poate coborî mașina la orice oră. Dar putem veni cu căței? Se poate, dar noaptea trebuie ținuți în cameră. Dar putem face un grătar acolo? Asta nu putem. Dar avem restaurant cu un meniu destul de bogat. Și au niște papanași de te lingi pe degete. Dar nu mergem mai bine în altă parte, ca să putem face și grătar? Nicio altă propunere nu suna la fel de atractivă ca aceasta. De fapt, aici aveam situația aceea în care vrei să omogenizezi 2 grupuri cu motivații complet diferite de a merge la munte. Hai să încercăm să împăcăm și capra și varza! O soluție ar fi ca cei care vrem să urcăm pe munte să ne cazăm vineri seara la Cabana Vârful Ciucaș, sâmbătă mergem pe traseu și seara coborâm în Cheia, unde ne așteaptă ceilalți cu grătarul pregătit. La prima vedere era ok. Dar nu era chiar așa. Dacă ajungem acolo sus, la cabană, ar fi și păcat să coborâm, în loc să profităm de cât mai mult timp să admirăm natura. Deci nu! Hai că până la urmă vin ei sus la cabană, dacă noi suntem așa neînduplecați.
Până joi, înainte de plecare, era totul stabilit. Mergem la munte! Prognoza meteo însă anunță temperaturi minime de 0 grade, precipitații sub formă mixtă peste noapte, și ploaie în rest. Păi noi ce să facem la cabană dacă plouă și este frig?! Strângem rândurile. Astfel s-au eliberat scurt 3 camere. Asta e. Nu mai are Răzvan ocazia să se joace cu bebelușul și cu cățeii.
Vineri după amiază plecat-am 9 din București și cu Răzvan 10. Ar fi trebuit să ajungem la Cheia pe ploaie, căci așa zicea la prognoză. Însă nu a fost chiar așa. Era chiar senin.
Poate ar fi mai bine să plouă azi ca să fie frumos mâine. Am stat afară până târziu să admirăm împrejurimile, profitând și de faptul că ploaia întârzia.
Ne-a gonit până la urmă frigul înăuntru.
Sau poate ne-a răzbit foamea. Apoi somn de voie. Mâine dimineață nu avem oră de trezire, căci pe traseu vom pleca după ce se va opri ploaia, adică pe la ora 2 după amiază. Dar sper să nu mai întârzie mult, să vină mai repede, să își facă damblaua și să ne lase în pace mâine. Abia târziu în noapte am auzit-o făcându-și apariția pașnică, mai mult în surdină.
Dimineață m-am trezit mai mult ca nu cumva să ratez micul dejun.
Și-apoi ne instalăm la un boardgame. Pitici muncitori în mina de aur e meseria noastră pentru următoarele câteva ore.
Pe la 2 ne hotărâm să ne punem în mișcare.
Ploaia se oprise de vreo oră, poate chiar 2. Însă ceața nu se ridicase încă. Lasă că o să se ridice pe măsură ce vom înainta.
Care e marcajul nostru? Păi cruce roșie. Ia uite scrie 1 oră - 1 oră și un sfert.
De unde ziceai tu 5 ore? Păi urcăm pe un traseu și coborâm pe altul, facem un circuit. Urcăm 1 oră jumate, coborâm 2 ore, mai stăm 1 oră să facem poze și se adună.
Înaintam spre Vârful Ciucaș și ceața părea să ne deschidă drumul în față.
Am ajuns la porțiunea cea mai dificilă de pe acest traseu, un urcuș abrupt pe o vale îngustă și stâncoasă.
Fericirea nu a durat prea mult. Am prins ceața din urmă, am intrat în ea și am călătorit împreună tot restul drumului.
Astea trebuie să fie Babele la Sfat.
Nu mai avem mult de aici. Însă ceața în care am intrat a început să formeze picături mici de ploaie. Urcăm de acum parcă printr-o perdea umedă.
Pe interiorul polarului eram ud, acum voi fi ud și pe exteriorul lui. Însă nu consider o variantă mai bună să imi pun pelerina de ploaie, că în aia simt că mă sufoc. Și apoi prefer să îl mai las puțin să doarmă pe Răzvan în spatele meu.
Ploaia s-a transformat apoi în lapoviță. La primele bobițe de ploaie înghețată s-a trezit și Răzvan.
- Ce sunt astea?
- Particule mici de gheață, zic.
- Nu-mi place aici, e ulât.
- De ce nu îți place aici?
- P'ouă cu picături de gheață.
- Păi fiecare vreme are frumusețea ei. Ai mai văzut așa picături de gheață până acum?
- Nu.
- Păi vezi, e ceva ce rar poți vedea, cu atât mai mult să le simți și pe năsuc.
Nu aș fi crezut că pe o astfel de vreme vom întâlni atât de mulți oameni pe traseu. Oameni de toate vârstele, atât copii cât și vârstnici.
Uite-ne ajunși și pe vârf.
Bineînțeles că nu vedem mare lucru. Însă panoul acesta ne dovedește că suntem în cel mai înalt punct din Munții Ciucaș, suntem pe Vârful Ciucaș.
Facem pauză de masă? Facem, dar să mergem puțin mai la adăpost. Că e prea puternic vântul aici și mă ia cu frig.
În continuare aveam în plan să coborâm pe partea cealaltă, ca să nu ne mai întoarcem pe același drum, să facem un circuit. Iar sensul acesta îl alesesem pentru că abruptul acela era mai ușor de abordat la urcare. Acum, aflându-ne pe vârf, eram puțin dezorientat. Ceața nu prea îmi oferea un orizont prea larg de orientare. Și apoi existau două variante de coborâre pe partea cealaltă. Nu-mi aduceam aminte să fi fost 2 ultima oară când am fost aici. Există indicatoare pentru fiecare marcaj, însă niciunul nu zice nimic de Cabana Vârful Ciucaș. Gps-ul pare că are harta incompletă, căci nu are decât unul din trasee și acesta ocolește mult prea mult. Ar mai fi ceva ce nu îmi place. Versantul ăsta pare că este mai expus la vânt. Pe unde am venit a fost puțin mai la dos. Eu înclin să ne întoarcem pe unde am venit, chiar dacă avem porțiunea aia stâncoasă și abruptă. Apoi bag seamă că toți care au venit pe aici, tot pe aici s-au și întors. E toată lumea confortabilă cu varianta asta? Se pare că tati cu bebelușul în spate are prioritate la luarea deciziei. Atunci să ne întoarcem pe unde am venit.
Prin perdeaua constantă de ploaie fină mai vine și câte un rând de măzăriche. Și așa ne-a ținut până la cabană. Bine că a mers mai repede la vale.
Spre surprinderea mea toți au fost încântați de traseu, chiar și Alex și Andreea, care erau la prima astfel de ieșire pe munte. Eu dacă aș fi avut parte de o asemenea vreme la primul traseu, nu știu dacă aș mai fi încercat și a doua oară. Pe o prognoză de genul acesta noi nu prea ieșim la munte, decât dacă este ceva programat cu mult timp înainte.
La boardgame-ul de seară doamna Rodica a venit cu ideea de a mai face un traseu și a doua zi. Și din nou am rămas surprins că nimeni nu a strâmbat din nas, ba chiar au îmbrățișat ideea. Anca verifică repede prognoza meteo, căci era singura căreia îi funcționa internetul, și se pare că vom avea o vreme acceptabilă pentru o nouă drumeție. La întrebarea unde mergem, răspunsul e simplu: vis-a-vis. Ce vedem noi în față?
Păi în plan apropiat vedem Vârful Muntele Roșu, iar în plan mai îndepărtat Vârful Gropșoarele. Mergem pe Muntele Roșu? Eu aș zice mai degrabă Gropșoarele. În primul rând e mai înalt, oferă deschidere în toate direcțiile și nici traseul nu e dificil. Iar ca timp s-ar putea să fie cam tot aia. Așa rămâne. Mâine dimineață la 9 ne vedem aici jos, la micul dejun și ne hotărâm dacă plecăm pe traseu sau spre casă.
A doua zi la ora 9 toată lumea terminase micul dejun, iar noi de-abia făcusem ochi. Ce să zic?! Îmi place să dorm în aerul ăsta de munte. Și apoi eu mă trezisem la ora 6
și făcusem deja o plimbare pe afară cu aparatul foto în mână.
După ce înghețasem puțin a mers foarte bine runda a doua de somn.
Mâncăm și noi cât de repede putem, strângem bagajele într-o singură cameră pentru a le putea elibera pe celelalte și suntem gata de plecare.
Ocolim valea asta. Intrăm prin pădure.
Trecem pe lângă marginea prăpastiei.
Schimbăm arborii înalți din pădure cu arbuștii pitici. Pe semne că urcăm în altitudine și ne apropiem de creastă.
Poteca mai evidentă mi-a furat toată gașca ce luase un pic avans. Ușurel! Traseul nostru virează brusc la stânga pe aici! Îmi aduc aminte că aici am mai pierdut o dată marcajul în urmă cu 5 ani, ca apoi să urcăm pieptiș prin lanul de bujori de munte. Acum am fost cu ochii pe gps. Că din teren nu prea e evident. Dovadă că am mai întâlnit un grup pe creastă care urcaseră pieptiș din același motiv.
Ajungem în Șaua Gropșoarele.
Este momentul perfect pentru a face o pauza pentru sesiuni foto.
Parcă recunosc valea asta. Pe piciorul ăsta am urcat în urmă cu 5 ani, înotând printre bujori de munte. Și mai și ploua.
De aici continuăm traseul pe creastă.
Urcăm, coborâm, iar urcăm, iar coborâm.
Uite pe aici se coboară spre Muntele Roșu.
Putem vedea și Cabana Muntele Roșu.
Trecem pe lângă Stația Meteo automată.
Nu mai avem mult și ajungem pe Vârful Gropșoarele.
Aglomerație mare aici.
Am impresia că Vârful Gropșoarele are o deschidere mult mai bună și poate e mai bine că azi am prins senin aici.
Ce-i drept nu prea îmi mai aduc aminte cum se vedea de pe Vârful Ciucaș, dar parcă nu se vedea la fel de frumos ca aici.
Mai tragem o fugă și până pe Vârful Zăganu? Să vedem cum arată și niște lanțuri?
Lasă că ne ajunge!
Facem pauza de masă aici. Nu știu cum se face, dar până acum pe creastă mai bătea vântul, însă aici pe vârf nu mai bate deloc vântul și e chiar plăcut.
Chiar dacă nu ne vine, poate ar fi bine să ne întoarcem. La vale merge mult mai ușor și am ajuns destul de repede înapoi la cabană.
Pe drum ne-a stropit puțin ploaia, însă nu a fost nevoie de pelerine.
Ne schimbăm, ne luăm bagajele și acum așteptăm taxiul să ne coboare până la mașinile noastre, lăsate chiar la intrarea pe forestier.
Hai că am valorificat la maxim un weekend a cărui vreme nu se arăta prea grozavă. A fost frumos și cred că am câștigat câțiva doritori de a ne însoți pe trasee viitoare.
