Nu mi-ar fi trecut prin cap câte cetăți pot ascunde munții noștri. Căutând un nou traseu pentru un weekend cu vreme însorită, găsesc în Munții Perșani o cetate de care nu mai auzisem. Nu am băgat-o prea mult în seamă, mi-am continuat căutările. Cetăți numai cu numele am "văzut" mult prea multe. Am notat totuși traseul ca fiind apropiat de ceea ce căutam, având în vedere lipsa de antrenament. Revin mai târziu să văd și alte perspective asupra traseului și văd poze cu cetatea. Ooo, păi se văd destul de bine rămășițele unui turn de apărare. Și apoi la o distanță nu foarte mare de cetate este Vârful Cetății. O cetate și-un vârf pe același traseu este mai mult decât speram. Acum am descoperit două variante de a urca: una dinspre Rotbav și alta dinspre Crizbav. Dinspre Rotbav se urcă pe Valea Seacă, dinspre Crizbav se urcă pe Valea Crizbav. După primele informații găsite aveam impresia că traseul dus - întors este de 6 ore. Apoi am găsit altă sursă care zicea că 6 ore dus și alte 6 ore întors. Deja nu mai suna bine. Am găsit apoi o sursă din care m-am inspirat de mai multe ori, care zicea că drumul din Crizbav până la cetate este practicabil cu mașina, doar că informația era din 2014. Aceasta a rămas până la urmă ca variantă de rezervă, pentru situația în care vom fi reținuți mai mult timp în trafic pe Valea Prahovei. Varianta principală o alesesem până la urmă să urcăm pe Vârful Bodoc din Munții Bodoc, unde traseul durează 5 ore - 5 ore jumate în circuit și mai vizitează alte 2 cetăți.
Surprinzător, dar au zis că vor să meargă cu noi și Cristina cu Marius. Eh, au mai zis ei și altă dată că merg. Nu, de data asta chiar merg. Ne bucurăm.
Ce facem? Plecăm sâmbătă dimineață la 6 ca să nu prindem aglomerație pe Valea Prahovei? Nu, mai bine îl lăsăm pe Răzvan să se trezească cu "forțele proprii". Bun, atunci să ne așteptăm să facem mult mai mult decât 3 ore până la locul de pornire pe traseul din Munții Bodoc. Waze-ul ne îndrumă pe Valea Prahovei, eu aș fi avut tendința de a urma drumul prin Cheia, dar waze știe mai bine. Ceea ce nu prea știe waze este să facă predicție. La jumătate de oră în spatele nostru, pe Marius și Cristina i-a trimis spre Cheia.
Urmăream cum creștea ora estimată a sosirii. Din ce în ce se contura ideea schimbării de plan. Durata estimată de 6 ore a traseului ne permitea intrarea pe traseu la maxim ora 13, cu toate că aș fi preferat mult mai devreme. Când ora sosirii noastre, estimată de gps, a depășit ora 13, am hotărât: facem reconfigurare traseu. Noroc ca aveam mai multe variante de rezervă. Mergem la Cetatea Feldioara și la Biserica Fortificată Viscri? Sau am putea face un traseu din satul Peștera până în Șaua Joaca. Sau încercăm forestierul din Crizbav spre Cetatea Eroilor? Și varianta câștigătoare a ieșit forestierul din Crizbav.
Pe la 14:30 ieșim din satul Crizbav și intrăm pe forestier.
Nu știu cum am reușit, dar îmi notasem exact coordonatele locului în care se termină asfaltul și începe macadamul. De-acum tot înainte! Foarte multe căruțe cu oameni muncitori pe marginea drumului ce par a se ocupa cu toaletarea copacilor. Opresc să întreb dacă ăsta e drumul spre cetate. Primesc un da convingător. Și se poate parcurge cu orice mașină? Din nou da. Atât voiam să aud. Nu simțeam nevoia să mai cer confirmarea și altuia, însă am oprit în dreptul lui că își lăsase copacul în mijlocul drumului și nu aveam pe unde trece.
Îl întreb de drumul spre cetate ca să înțeleagă unde vreau să ajung și poate își dă seama că nu am loc de copăcel. Dar nimic! Lu' nenea ăsta trebuie să îi zic explicit: Ne puteți ajuta să trecem mai departe? Că nu avem loc de crengile alea. A tras de crengile alea tensionându-le de-mi era teamă acum că le-o scăpa din mână chiar când trecem noi și să vezi atunci ce bucurie îmi face, o să avem o mașină foarte bine încadrată în peisaj. Continuăm. Zona muncitoare se încheie.
Mai apare câte o bifurcație din când în când. Conform unui articol descriptiv al acestui traseu trebuia să facem la dreapta undeva, dar trebuia să fie și un indicator spre cetate 10 km. Nu e aici. Următoarea bifurcație se face drum la stânga și cu marcajul punct roșu. Parcă zicea articolul și ceva de punct roșu, dar știu că nu ar trebui să facem la stânga. Mergem tot înainte. Prinvind pe harta gps-ului montan ar fi trebuit sa o luăm la dreapta. Dar nu am văzut niciun drum practicabil cu mașina. Păi nu, el ne indică să o luăm pe jos, pe valea unui pârâu. Ia stai că am mai notat niște coordonate, coordonatele punctului unde trebuie să lăsăm mașina și să continuăm pe jos până la cetate. Ia să vedem dacă google maps ne poate ajuta. Cam greu cu internetul să ne genereze harta. Din două telefoane și o tabletă am reușit până la urmă. Bine că fiecare dispozitiv este conectat la altă rețea de telefonie. Și, surprinzător, dar chiar ne-a găsit drum până la coordonatele date. Păi simplu, ținem drumul tot înainte.
De acum drumul începe să urce și de obicei pe măsură ce avansezi pe un drum forestier, acesta devine din ce în ce mai urât. Nu e cazul și la acesta. Mai mergem pe marginea prăpastiei, mai trecem pe sub un copac răsturnat, mai dăm înapoi ca să ne facem elan mai tare pentru a urca o pantă, mai trecem prin făgașele create de alte mașini ce au trecut pe aici când era noroi, mai ocolim bolovani prăvăliți de pe versant și proțăpiți în mijlocul drumului, dar singurul lucru pentru care a fost nevoie să cobor din mașină a fost o creangă de copac ce se strecurase pe sub mașină și stătea prinsă cu încăpățânare de un element al caroseriei, în poziția de arat.
Am ajuns într-un final la coordonatele notate. Aici drumul se lărgește într-o curbă, numai bine să parcăm mașinile. Oare aici să fie? Da, sigur, uite ce scrie pe copac! Pai e prima oară când văd scris ceva de cetate pe acest drum.
De aici pe jos. Nu avem de coborât mult până la cetate.
Cine o fi având curajul să traverseze pe pasarela asta?
Lasă, mai bine coborâm în șanț și ne cățărăm pe malul celălalt.
Turnul ăsta chiar arată surprinzător de bine.
Mai avem și un rest de zid în lateral, ca să nu ne lase impresia că a fost doar un turn, ci o cetate.
Și priveliștea de aici este superbă.
Ne întoarcem la mașini și continuăm să urcăm spre cel mai înalt punct din zonă: Vârful Cetății.
Drumul se continuă la fel de bun pentru mașină până în apropierea vârfului. Însă noi vrem să facem puțină mișcare.
Marius ne învață să mâncăm frunze de fag și Răzvan este foarte încântat de gustul acrișor al acestora.
Marcajul spre vârf nu este prea evident, însă coordonatele vârfului, notate pe gps-ul montan sunt de mare ajutor, alături de orientarea spre culmea cea mai înaltă. Până la urmă Vârful Cetății trebuie să fie cel mai înalt punct.
Vârful este marcat cu o bornă, pe care scrie 1104 m.
Hai că parcă azi am urcat cu mai multă ușurință. Să fi fost nevoie de 2 trasee anul ăsta ca să îmi intru cât de cât în ritm? Vom vedea mâine, când vom face traseul care era planificat pentru astăzi.
Răzvan deja s-a obișnuit că pe vârf este pauza de masă. Chiar dacă noi mai uităm câteodată, el are grijă să ne aducă aminte. Luăm masa într-un iz foarte plăcut de flori. Mi se pare destul de cunoscut mirosul, dar nu reușesc să identific florile care îl generează, căci parcă vine pe o pală de vânt și când zic gata, l-am localizat, dispare iar. Vom pleca la vale cu această enigmă nerezolvată.
Urmează același drum de mașină. Nu la mare depărtare, acest forestier se bifurcă și ambele variante par la fel de bine nivelate. Probabil mai există un forestier ce vine dinspre Rotbav ce a fost recondiționat odată cu acesta dinspre Crizbav, și asta nu de mult timp, probabil anul trecut. Mai că îmi vine să coborâm pe celălalt forestier, însă teama de necunoscut parcă nu mă lasă. Dacă celălalt are vreo porțiune mai urâțică decât acesta, pe care am urcat?! Mai bine coborâm pe ăsta, ale cărui metehne le-am învățat deja.
Ia uite, de la șosea este indicator spre Cetatea Heldenburg, aka Cetatea Eroilor, cea pe care tocmai am vizitat-o.
Nu prea îmi dau seama dacă indicatorul este de vreun real folos în locația și cu orientarea respectivă.
Și mai mergem undeva? Că nu e nici ora 19 încă. Hai la Cetatea Feldioara! Nu știu dacă o mai găsim deschisă la ora asta, dar este aproape.
- Bine ați venit la Cetatea Feldioara! ne întâmpină paznicul, prezentându-se apoi drept agent de securitate.
- La modul oficial, cetatea nu este deschisă! ne spune cu o vorbă rară, de mai că îmi venea să îi zic să treacă mai repede la subiect.
- Neoficial însă cetatea este deschisă! continuă paznicul articulând cuvinte cu pauze seculare între ele.
Primul gând a fost că nenea este băut, însă nu i se împleticea limba. Deci nu, nu asta este problema. Cred că îi place să ne țină în suspans și să vadă cum reacționăm. Știu că răbdarea rezolvă multe lucruri, așa că îmi mușc buzele și aștept, căci observ că mai are ceva de zis.
- Dacă ați venit până aici, este imperios necesar să vizitați cetatea!
Pfiu! Hai că ne-a revenit zâmbetul pe buze.
- Mulțumim!
Să vezi că nenea ăsta ne-a testat să vadă ce fel de oameni suntem și să hotărască apoi dacă ne lasă apoi să intrăm au ba. Bine că am trecut testul!
Să vizităm cetatea!
Cred că cetatea a fost deschisă "neoficial" pentru ședința foto a acestor tineri proaspăt căsătoriți.
Ceva de aici îmi amintește de Cetatea Rupea, cred că modul de restaurare. Însă Cetatea Feldioara este mult mai mică decât Cetatea Rupea.
Putem spune acum că am valorificat ziua la maxim, văzând și Biserica Evanghelică din Feldioara.
Ne îndreptăm împăcați spre pensiune.
Și până la urmă întârzierea din trafic a aranjat lucrurile mult mai bine decât le planificasem, în felul ăsta azi am facut o plimbare pe munte, mâine facem altă plimbare pe munte, altfel nu cred că mai făceam mâine vreun traseu.
Seara la pensiune, Răzvan își găsește câțiva parteneri de joacă. Și după ce punem burțile la cale, ne instalăm la un boardgame, că ni se făcuse și nouă dor.
