Vara, când se apropie weekend-ul, ne gândim la munte. Și răsucim prognoza meteo de pe toate site-urile, pentru toate regiunile, până joi seara, când trebuie să ne hotărâm încotro, să facem rezervare. Weekend-ul ăsta nu părea să țină cu noi. Nu găseam niciun munte în care să nu plouă. Și nici că a vrut să se schimbe vreun pic prognoza până joi. Singura portiță ar fi fost vineri, când pe alocuri era vreme frumoasă. Chiar de mi-am luat liber și vineri, nu ieșeau calculele să urcăm pe munte vineri. Așa că ne-am îndreptat privirea, la sugestia Claudiei, spre litoralul bulgăresc. Aici pare că va ploua duminică, dar duminică am putea să mergem la plajă la Constanța, unde nu plouă. Gata, așa facem!
Cornelia a căutat cazare în zona Ezerets și a găsit pe booking ceva prea ieftin să fie adevărat. 10 euro pentru o noapte de cazare la Kamen Bryag. Nu are niciun review. Să testăm? Următoarea cazare ar fi fost dublu la preț. Din poze nu pare să fie chiar așa rău. Hai să încercăm!
Plecăm vineri dimineață în direcția Negru Vodă. Aveam 2 opțiuni pentru trecerea graniței la bulgari: Vama Veche și Negru Vodă. Am ales Negru Vodă în ideea că vom sta mai puțin în vamă și drumul va fi mai puțin aglomerat. Și cam așa a fost, am stat 15 minute în total, cu verificarea actelor și cumpărarea vignetei. Nu am găsit birou de schimb valutar, așa că am plătit 40 lei pentru vignetă, în loc de 15 leva.
La câțiva kilometri după intrarea în Bulgaria apăru pe dreapta un teren întins colorat în mov. Era un lan de levănțică. Aici era prima oprire pentru toate mașinile proaspăt intrate pe terenul bulgar. Fiecare voia să facă o poză în lanul frumos colorat.
Răzvan abia aștepta să ajungă la plajă, la nisip (îmi aduc aminte cum zicea el când era mai mic, ni'p în loc de nisip). Și tot întreba din când în când dacă mai avem mult. Doar că noi nu ne îndreptam acum spre plajă, ci spre Balchik, întrucât am fi ajuns la plajă când e soarele mai arzător. Răzvan aflând asta se împotrivi vehement. Noi încercam să îi explicăm că nu putem merge la ora asta la plajă, iar el nu și nu. La un moment dat tot el găsi soluția. Dacă nu mergem la plajă, atunci mergem la zoo. Dar de unde până unde îți veni ideea asta cu zoo?! Stai așa că ideea lui s-ar putea chiar să fie realizabilă. La Varna este zoo. A fost Claudia și ne-a zis că nu merită vizitată. Dar este un zoo și are animăluțe. Și dacă Răzvan vrea la zoo, mergem la Zoo Varna.
După zoo revenim la programul nostru, ne îndreptăm spre Balchik, să vedem Castelul Reginei Maria de la Balchik.
Parcăm mașina și vine nenea să ne explice cum se face cu parcarea. Am rămas puțin surprins că ne-a explicat în limba română, chiar dacă într-o română mai stâlcită. Apoi, urmând aleea spre castel, observăm mai multe restaurante ce-și prezentau la intrare meniul în limba română, iar ospătarii ne trăgeau de mânecă, vorbindu-ne în română. Am mai întânit ceva similar în Grecia, la Paralia Katerini, doar că acolo nu nimereau întotdeauna din prima limba, mai încercau uneori cu rusă.
Ajungem la casa de bilete pentru intrarea în castel. Nici aici nu avem probleme cu limba, nenea de la poartă a știut să ne explice în limba română. Plătim 2 bilete pentru intrarea în castel: 12 leva. Ca apoi să ne zică că pentru grădini trebuie să mai plătim alte 2 bilete, încă 16 leva.
Începem cu grădinile. Mirosim trandafirii, mai, mai, să îi lăsăm fără petale.
Și margaretele au miros frumos.
Și astea.
Pentru astea trebuie să îngenunchem.
Ne jucăm cu apă.
Admirăm nuferi.
Ne plimbăm pe alei.
Și chiar în viteză.
Urmează grădina de cactuși.
Cactuși așa mari nu cred că am mai văzut vreodată. Au chiar și tulpină lemnoasă.
Ia uite și un cactus inofensiv. Mai bine zis așa credeam noi, căci ne-au cam rămas spinii fini în degețele, după ce l-am mângâiat.
Dar oamenii ăia de ce se veselesc acolo? Păi numele acestei plante vă spune ceva: Mimosa pudica? Este o plantă ce reacționează la atingere. Adică își retrage frunzulițele când pui mâna pe ea.
Am trecut apoi, fără să ne dăm seama, în curtea castelului. Adică am fi putut să plătim doar intrarea în grădini și să vizităm și castelul!?
Aici avem ceva, ceva de vizitat. Să o luăm pe rând.
Următoarea oprire Kamen Bryag, la cazare. Coordonatele gps ne lasă undeva între 2 case. Cea din spate este una foarte dărăpănată.
- Nu are cum să fie asta!
- Ei nu. La câți bani am plătit pe cazare, nu ar fi imposibil.
- Hai să fim serioși, că nu arată deloc ca în poze.
- Asta cam așa e. Dar nici asta din față nu prea are cum, că e prea frumoasă.
- Mda. Poate e mai în față.
- Nu e nici asta.
- Hai să încercăm mai în spate!
Aici ne vede doamna proprietar că avem nevoie de informații și iese la poartă. Vorbea doar bulgară. Cred că a vrut să aștept puțin. Până la urmă sun gazda. Nici aceasta nu vorbea engleză. M-am scos! Nici nu părea să aibă habar de vreo rezervare pe booking, căci părea foarte mirată. Între timp doamna, la a cărei poartă mă oprisem, îl chemase pe soțul ei care știa engleză. Taci că el e salvarea mea. Nu auzise de Guest House Emilia. Ce e și mai interesant era că nici de existența străzii 17 nu știa. Aceasta era strada 3. Probabil că strada 17 ar trebui să fie mai încolo. Ne suim în mașină și încercăm străzile următoare. Nu e scris nicăieri vreun nume de stradă. Am ajuns imediat la capătul satului, nici nu am apucat să numărăm 17 străzi. Hai să încercăm să îi dăm gps-ului adresa! Ce face ăsta? Ne duce înapoi de unde am plecat mai devreme?! Stai că aici pare că ne dirijează pe o alee nouă, neasfaltată. Poate din acest motiv este așa de ieftină cazarea asta. Gata, am ajuns la destinație. Ei, da!? Unde? Aici nu e nicio casă construită, este doar terenul unde probabil se va construi în viitor o casă. Poate e cea de alături. Nu prea. Mai încerc să sun gazda. Aceasta își închisese telefonul. Asta îmi miroase din ce în ce mai mult a țeapă. Hai să sun la booking să îmi dea banii înapoi și să ne căutăm altă cazare, căci anunțuri cu rooms for rent sunt destul de multe, avem de unde alege. Numerele de la booking nu vor să se formeze corect, cu toate că am apăsat pe linkul de la ei din aplicație.
Cornelia deschide harta de pe booking și observă că nu am fost unde trebuie pănă acum. Normal că nu am fost, că altfel am fi găsit-o. Hai să mai încercăm o dată. Ajungem din nou acolo unde am fost prima oară. De data asta o doamnă în vârstă stătea în stradă parcă la vânătoare de clienți. Să vezi că doamna asta pe noi ne așteaptă. Mergem mai încet în dreptul ei așteptând să ne abordeze. Nu dă semne că ar fi interesată de prezența noastră. Mergem mai departe să încercăm să deslușim poziționarea de pe harta booking. Văd apoi în oglinda retrovizoare că tanti începuse să ne facă semne din mână. Oprim. Îmi știa numele de pe booking și mă întreabă dacă eu sunt. În sfârșit, nu mai încape îndoială, ne-am găsit cazarea. Prima alee la stânga.
Nici nu o băgasem în seamă până acum, văzând că se înfundă într-un lan de ierburi. Însă după 50 de metri pe stânga stătea ascunsă o portiță.
Era portița pe care o căutam noi de aproape 1 oră. Intrăm în curte. Deja aleea, grădina, căsuța, toate mi se păreau foarte familiare de la cât le studiasem pe booking. Până la urmă nu e chiar așa rău. Dacă ar fi și mai ușor de găsit...
Hai să căutăm acum o plajă să își facă și Răzvan damblaua pentru seara asta, să se joace în nisip cât mai e lumină. Încercăm să vedem până unde se continuă străduța asta din sat, sperând că în capăt va fi o plajă. Nu e chiar așa. În capăt este un sit arheologic. Bine că s-a încheiat programul și putem să vedem țărmul mării gratis. Nu e nicio plajă, doar stânci. Și o clădire reconstituită.
Hai să mergem până la o locație unde știm sigur că e plajă. Plaja Rusalka să fie! Avem timp, că nu e chiar așa departe. Ajungem aici în fața unei bariere închise. Să vezi că este o plajă privată și s-au cam terminat orele de program! Stai că se grăbește cineva să vină să ne deschidă. Ne deschide fără să ne ceară bani. E bine până aici. Parcăm. Nici nu pare să vină după noi să ne taxeze. Lasă că mă duc eu după el acum, să îl întreb unde e plaja. Nu ne înțelegem. El ne face semn că ăsta e Restaurantul Rusalka. Noi nu vrem la restaurant, vrem la plajă. Cheamă din restaurant pe cineva care știa engleză. Aflăm încotro e plaja, doar că ne costă 6 leva pe zi.
- Ok, plătim acum și beneficiem și mâine dimineață.
- Nu, se plătește doar ziua în curs.
- Păi 6 leva pentru jumătate de oră de stat pe plajă și nici nu poți spune că stăm la soare!?
- Păi mai bine veniți mâine și beneficiați de întreaga zi.
- Păi noi vrem în seara asta să se joace copilul puțin în nisip.
- Înțeleg, dar nu se poate.
- Bine, există vreun loc cu nisip unde să se poată juca copilul gratis?
- Da, în direcția opusă, chiar mai aproape, la 300 m este o plajă gratis.
- Mulțumim, acolo mergem.
Drumul acesta spre plaja gratuită avea o imagine puțin înfricoșătoare: puțin luminat, într-o parte pădure deasă, în cealaltă țarcuri cu gard de plasă metalică, țarcurile erau păzite de câini ce își făceau simțită prezența prin lătraturi puternice. Iar la întoarcere să auzim și sunetele înfundate ale bufnițelor din pădure.
Am descoperit o plajă destul de mică, părăsită parcă de lume, cu nisip grunjos dar nu înțepător.
Este suficient pentru o joacă târzie în nisip.
Mâine dimineață însă ne vom face drum spre altă plajă.
Nu ne-am trezit cu ceasul deșteptător ca să prindem aerosolii de dimineață. Am preferat să se trezească Răzvan singur. Și am ales să testăm plaja Bolata. Astfel am ajuns pe plajă pe la ora 9. Nu era foarte multă lume. Ne gândeam că încă nu a început sezonul și nu e o plajă foarte cunoscută. Însă de-abia acum începeau oamenii să vină. Până la plecare se umpluseră toate locurile de parcare și deja se îngrămădeau mașinile peste măsură.
Aici avem nisip foarte fin.
Și port pentru lansarea bărcilor la apă.
Aici aș reveni cu plăcere la plajă.
Am stat aproape 2 ore. Nu de alta, dar trebuie să ne întoarcem la cazare, să ne facem bagajul și să eliberăm camera până în ora 12.
Pentru după-amiază avem în plan să verificăm toate plajele ce ne vor ieși în cale până acasă. Dar asta după ce vom vizita Cetatea Cap Kaliakra.
Aici oprim la semnul STOP, ca să plătim intrarea 3 leva de persoană. Cică parcarea e gratuită. Bine că e gratuită, că ar fi fost ciudat să plătim și parcare, dar să nu găsim niciun loc liber. Am parcat într-un refugiu, aproape de ieșirea din complex. Poate dacă am fi așteptat prin parcare, s-ar fi eliberat un loc și pentru noi. Dar lasă, că trebuia să venim să vedem și peisajul de aici.
Mergem pe jos până la intrarea în cetate.
Nu știu de ce, dar țărmul ăsta abrupt mă duce cu gândul la Grecia.
Și ruinele cetății tot la Grecia mă duc cu gândul.
Mi-o fi oare dor de Grecia?!
Pe țărmul acesta era așa plăcut cu briza mării.
Am realizat acest lucru abia când ne-am îndepărtat de acesta, aleea mergând acum prin apropierea celuilalt mal, și vântul răcoros a dispărut. Am început astfel să ne topim în picioare de cald. Bine că ne-a ieșit în cale muzeul ăsta construit în stâncă, să ne mai răcorim puțin.
Traversăm terasa, căci drumul se continuă, să vedem capătul acestei peninsule.
Mai văzusem o poartă în pozele de pe internet. Ar trebui să fie undeva în lateral. Dar cum putem ajunge acolo, oare?! După terasă parcă coborau niște trepte în direcția respectivă. Însă trecerea pare blocată puțin mai jos de un gard.
Plecăm și la suveniruri aflăm că se poate ajunge la respectiva arcadă de piatră și ne-a asigurat că trecerea nu este blocată. Să ne întoarcem, să nu ne întoarcem? Neah, lasă că i-am făcut poză de sus.
Am fi avut în plan să mergem să testăm și noi niște scoici la Dalboka, însă am uitat cu desăvârșire. Astfel am pornit să parcurgem lista de plaje primită de la Claudia. Între timp Răzvan adormise, așa că voi vizita mai mult eu plajele și le voi face câteva poze.
Cea mai apropiată este Tyulenovo.
Mă așteptam să nu găsim nisip. Doar stânci.
Se pare că aici poți face plajă doar pe șezlong, lângă terasă.
Urmează Shabla. Reperăm încă de la distanță Shabla, văzând farul.
Dar unde-i plaja? Că aici ar trebui să fie și o plajă. Întrebăm vânzătoarea de suveniruri de la far și aflăm că 4-5 km mai încolo trebuie să urmăm un indicator la dreapta spre Shablenska Tuzla.
Drumul spre Plaja Ezerets este puțin mai anevoios și ceva mai lung, însă se poate merge cu 40-50 km/h lăsând nori de praf în urmă. Plaja, în schimb, merită!
Aici am strâns primele cochilii de melci.
La Plaja Krapets se ajunge pe asfalt până la plajă.
Continuăm completarea colecției de melci. Ar fi vrut și Răzvan, care se trezise între timp, să iasă la joacă pe nisip, însă soarele arde prea tare.
Ultima oprire: Durankulak. Nu știm pe unde ar trebui să fie drumul spre plajă, așa că mai întâi vedem Lacul Durankulak.
Încercăm următorul drum spre mare, însă acesta s-a oprit la un restaurant.
Cerem ajutor la google maps. Unde este Plaja Durankulak? Lasă că ne duce el! Mergem tot înainte, de mai aveam doar vreo 3 km până la granița cu România. Am trecut pe lângă o bifurcație cu un drum asfaltat, unde indicatorul ne zicea că merge la camping. Sincer să fiu, aș fi luat-o pe acolo. Dar să ascultăm gps-ul, că el știe mai bine, ne va duce pe un drum mai scurt. Așa că mergem ceva mai în față. Și-acum la dreapta. De ce mi-era teamă nu am scăpat: drumul acesta nu era asfaltat. Dar fie, este un drum de pâmânt foarte bun. S-a terminat drumul de pământ! Acum la dreapta pe un drum de pământ cu vegetație pe mijloc. Hai că nu mai are cum să fie mult până la plajă. "Ați ajuns la destinație!" Pe bune?! Și unde e destinația? Undeva în stânga este marea, însă după un munte de vegetație. Nu se vede nimic și nu avem cum să ajungem la el. Aș întoarce, dar nu prea avem unde. Continuăm pe drumul acesta. Simțim prezența mării în apropiere, dar nu o putem vedea încă. Urmează o bifurcație. La stânga, abrupt în jos, pornește un alt drum tot de pământ. Mi-e teamă să merg pe aici. Aș lăsa mașina aici și aș continua pe jos, dar ar însemna să las mașina în mijlocul drumului. Nu pot face asta. Atunci mergem înainte. Buruiana de pe mijlocul drumului s-a înzdrăvenit. Se aude un fâșâit fluent pe sub mașină. Mergem și noi încet. Mai avem mult până în partea cealaltă? Păi suntem cam pe la mijlocul drumului. Încurajator! Uite, se vede marea!
Chiar are și plajă cu nisip. Și păsări ce nu le vezi prin alte locuri.
Să ieșim să facem o poză! Iese Cornelia și înăuntru intră instant o droaie de tăuni. Apucă să facă câteva poze.
Intră repede înapoi, căci zburătoarele nu-i dădeau pace deloc. Și acum dă-i chinuială să scoți monștrii afară. Cu chiu cu vai reușim. Continuăm, fără să mai oprim pentru poze, până în capătul celălalt, unde descoperim un drum de vis. Facem stânga și ajungem numaidecât pe malul mării.
Nu mai este soare, așa că putem să ieșim cu toții la nisip.
Zic să profităm cât nu plouă încă, să stăm pe plajă colectând scoici și melci.
Am plecat abia după ce am umplut toate găletușele cu suveniruri.
La graniță în Vama Veche am stat vreo 20 de minute, cu toate că era foarte aglomerat. Am oprit apoi pe plajă în Vama Veche, să ne jucăm puțin în nisip și aici.
Cred că este prima oară când vedem un crab pe malul mării.
Ia uite ce frumos se vede la capătul plajei!
Aia e ploaia ce se îndreaptă spre noi! Bine că suntem aproape de mașină. Doar ce am apucat să intrăm în mașină, că a început și potopul.
Păi cred că a mers totul cam cum ne-am planificat. Chiar și prognoza s-a ținut de cuvânt.
Duminică mai facem o tură de plajă și la Constanța.
Aici se pare că nu a plouat ieri, însă va ploua cu siguranță după prânz.
