Încă de când am fost să vizităm Cascada Cașoca din apropierea Barajului Siriu am aflat de existența unei alte cascade prin zonă. Știam că o cheamă Cascada Urlătoare, la fel ca pe cea din Bucegi însă nu aveam nicio idee unde este situată cu exactitate. Mi-am adus aminte de ea acum, am întrebat harta google unde e. Am rămas surprins că știa și am aflat astfel localizarea ei exactă. Vama Buzăului îmi sună cunoscută și pentru o rezervație de zimbri. Când ne vom hotărî să mergem în vizită în zonă ar fi bine să le cuprindem pe amândouă în itinerariu. Distanța între ele este sub 10 km, însă pentru a ajunge în zonă ne-ar lua cel puțin 3 ore și jumătate.
De vreo 3 weekend-uri pândesc o prognoză de vreme frumoasă pentru Vama Buzăului. Întorsura Buzăului este renumită ca fiind polul temperaturilor scăzute din țară, iar Vama Buzăului nu este departe de aceasta. Și dacă nu ploua, erau temperaturi apropiate de 0 grade fără șansă de soare. A apărut totuși un weekend cu o vreme nesperat de frumoasă, parcă de vară. Așa ceva nu trebuie ratat, trebuie să mergem!
Vineri seara încep să analizez rute posibile de a ajunge la Vama Buzăului. Neluând în calcul traficul, cea mai rapidă cică ar fi pe Valea Prahovei, cea mai scurtă pe Cheia și ar mai fi o variantă dinspre Siriu. Valea Prahovei sună prea aglomerat. Aș vrea măcar să găsesc undeva un istoric cum a fost sâmbăta anterioară, însă nu am găsit. Am găsit în schimb o informație foarte importantă pe cnadnr. Din cauza unui concurs de raliu ce se desfășoară anual în Brașov, vineri și sâmbătă vor fi închise mai multe tronsoane de drum pe anumite intervale orare. Mi-au sărit în ochi mai întâi Râșnov - Poiana Brașov și Râșnov - Predeal, aș spune drumuri importante pe care le-am folosit de multe ori, însă acum nu ne încurca. Abia apoi am observat că sâmbătă între 10:00 și 15:30 este închis drumul Cheia - Săcele. Hm, și chiar spre a folosi acest drum se cam înclina balanța până a citi această știre. Bine că mi-a trecut prin cap să văd situația drumurilor. De fapt, mai tot timpul când urmează să plec spre Valea Prahovei mă uit la starea drumurilor. Și cred că de fiecare dată când m-am uitat pe acest site trebuia să scrie ceva și cu referire la DN1. Bun, deci a picat varianta prin Cheia. Nu chiar bun, dar asta e. Varianta pe la Barajul Siriu mi se pare mult prea lungă. Prin Târgoviște iar nu rezolv nimic că sunt închise drumurile din Râșnov. Câștigătoare prin descalificare a competiției rămâne Valea Prahovei.
Sâmbătă ne punem în mișcare pe la ora 10, surprinzător, dar chiar așa ne planificasem. Autostrada A3 până la Ploiești și apoi DN1. Am fost plăcut surprinși să observăm că traficul este nesperat de lejer chiar și în zona Comarnic - Sinaia - Bușteni.
Pe drum ne-am hotărât să vizităm și Cetatea Prejmer. După 3 ore jumate de la plecare parcam mașina în spatele Cetății Prejmer. De fapt, aceasta este o biserică fortificată. Citisem pe net despre ea că are program până la ora 15:00. Cam scurt după părerea mea. În această situație singura variantă de a o vizita ar fi înainte de a merge la zimbri. Oricum la zimbri închide ori la 18:00 ori la 20:00.
Cetatea Prejmer este o frumoasă biserică fortificată construită prin secolul al XIII-lea ce a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Chiar stăm și ne mirăm cum de n-am vizitat-o până acum.
Am intrat mai întâi în biserică.
Am văzut cum arăta o încăpere cu băncuțe, catedră și toate elementele accesorii necesare procesului didactic.
Ne-am plimbat puțin pe scările curții interioare ce duc la multitudinea de camere de dormit.
Majoritatea camerelor erau goale, însă au decorat una în stilul tradițional săsesc din acele vremuri.
Oare drumul strajei ce vrea să fie!? Am crezut inițial că străjeii aveau un loc undeva deasupra porții de intrare și vom merge să privim ca prin ochii lor. Am ajuns acolo, era o locație mascată de un zid cu mai multe găuri ce se micșorau în diametru spre exterior astfel să fie dificil inamicilor să nimerească gărzile aflate de pază. Apoi am observat că se formează un culoar în stânga și în dreapta.
Hai să mergem mai întâi în dreapta să vedem, apoi ne întoarcem și ne uităm și în stânga. Culoarul mergea puțin, apoi făcea un cot.
Și am mers așa, încă un colț și încă un colț. Deja am intrat la bănuieli că s-ar putea să înconjurăm așa toată cetatea.
În tot acest timp ne proteja de exterior același zid cu firide. Ia uite încă o încăpere ce seamănă izbitor de tare cu cea prin care am trecut inițial să ajungem lângă zidul exterior. Stai puțin, nu doar seamănă, chiar tot aia e. Nici nu ne-am dat seama când am dat ocol la întreaga cetate. Acum nu mai e nevoie să mai vedem și în dreapta ce e pentru că deja am venit din direcția aia.
La ieșire am fost și eu mai atent la program. Se pare că l-au mai prelungit, până la 16 iarna și până la 18 vara. Ciudat totuși că iarna ține mai mult în limba engleză, iar în limba română lipsește cu totul o lună din orar. Iar intrarea a costat 10 lei de adult.
Să ne continuăm drumul spre Valea Zimbrilor. Nu am făcut foarte mult până acolo, în jur de 30 minute. Când am ajuns, ne aștepta lângă gardul apropiat un cerb foarte simpatic și sociabil.
La câțiva metri mai în spate stăteau tolăniți la soare câțiva zimbri.
Cred că am zis bine să luăm masa aici. Ne-am așezat pe un leagăn ce era destul de încăpător și ne permitea să privim zimbrii. Să servești masa cu o așa priveliște mai rar ai ocazia și ar fi păcat să nu o valorifici.
Între timp sosiseră aici mai mulți cerbi și căprioare. Probabil au auzit că e rostul de distracție cu papa bun.
După ce am pus burțile la cale, am pornit la pas să facem ocolul țarcului în sens invers acelor de ceasornic. Știam de existența a 35 de exemplare de zimbru, iar noi nu văzusem decât 3. Misiunea noastră era de a găsi ceilalți locatari ai țarcului.
Până la primul colț au mai apărut câțiva, dar parcă tot prea puțini.
Pe la mijocul laturii următoare ni s-a dezvăluit locația de odihnă a celorlalți. Erau o familie numeroasă. Îmi imaginam că cei ce stăteau la adăpostul dealului sunt mamele și copiii lor.
Iar la paza hambarului de mâncare stau tăticii.
Unul dintre ei chiar își ascuțea coarnele de un copac.
Cam asta a fost latura de unde se pot vedea cei mai mulți zimbri.
Și traseul se vede ca este mai evidențiat până la începutul laturii următoare. Probabil că majoritatea vizitatorilor își incheie turul aici. Dar noi continuăm să facem turul complet pentru a nu rata ceva.
Ajunși înapoi de unde am plecat, am tras concluzia că nu am fi ratat nimic dacă făceam turul precum majoritatea. După acel punct nu am mai văzut nicio urmă de zimbru.
Ne întrebam acum de ce Rezervația de zimbri de la Hațeg este cea mai cunoscută? Dacă stau să le compar cred că mi-a plăcut mult mai mult aici. Am văzut și mai multe exemplare și mai bine îngrijite. Oare la Hațeg sunt exemplare pur autohtone, în timp ce aici, la Vama Buzăului, sunt aduși din alte țări, precum Elveția, Austria, Italia, Franța?!
Prețul biletului a fost 5 lei de adult iar programul era până la ora 20.
Să mergem acum și la Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului. De la Acriș, unde este zimbrăria, până la cascadă mai sunt în jur de 5 km. Deci nu e departe. Ar fi păcat să ajungi în zonă și să nu vizitezi și cascada. Google maps ne-a condus până în apropiere, de fapt, până unde s-a terminat asfaltul, apoi ne-au dirijat foarte bine indicatoarele pe un macadam acceptabil. Am ajuns astfel chiar în fața cascadei.
Din pozele văzute pe internet nu părea cine știe ce, dar privind-o în direct este cu totul altceva. Nu aș putea spune că seamănă cu vreo altă cascadă văzută până acum. Poate a furat puțin din farmecul Cascadei 7 Izvoare. Dar și-a dezvoltat propria aură.
Am făcut o plimbare prin aria ei de desfășurare. Oricât te-ai strădui nu ai cum să nu te uzi la picioare. Oriunde pui pasul, faci fleoșc. Totuși adâncimea nu este mai mare decat grosimea tălpii pantofului, nici înclinația terenului nu este foarte pronunțată. Poate instabilitatea pietrelor și aderenta scăzută a unora din ele ar putea pricinui probleme, însă nu s-a întâmplat. Așa că am admirat-o și din mijlocul ei.
Ca o remarcă referitoare la împrejurimi, m-aș fi așteptat să vedem ceva mai multă zăpadă pe munții înconjurători, însă am văzut doar puțină prin Bucegi și prin Ciucaș, poate ceva mai multă pe versanții nordici. Acum s-ar putea ca din poziția noastră să nu putem evalua corect cantitatea de zăpadă de pe creste.
În seara asta poposim la Săcele. Oare să fim invidioși pe locuitorii acestei zone, că ei au acces de pe prispa casei la asemenea peisaje!? S-ar putea ca ei să nu realizeze și să nu aprecieze la fel de mult aceste frumuseți. Și probabil la fel am deveni și noi dacă am locui pe aici. Atunci mai bine nu!
Pe drum mai facem o oprire la Castelul Beldy Ladislau care ne-a răsărit în cale fără să îl fi luat în calcul la planificare. Am observat că obiectivele turistice sunt foarte bine indicate în zonă, lucru care este îmbucurător.
Iar în spatele castelului am găsit un părculeț de joacă pentru copii, bucuria lui Răzvan.
Cam atât pe ziua de azi.
