Și pentru că ne-a plăcut așa de mult cum a ieșit desfășurarea acțiunii data trecută, respectiv Traseul la Cascada Bâlea și Cina în stil Beaufort, am simțit nevoia să mai organizăm ceva similar. Să combinăm un traseu nu foarte lung pe munte, pentru a ne face poftă de mâncare, și o cină pregătită loco pe o temă dată.
Pentru locație aveam nevoie de o pensiune nu foarte mare, cu 4-6 camere, asta depinde și de câți vom fi, ca să o ocupăm pe toată și să nu ne intersectăm cu alții prin casă, să stăm la rând la grătar sau alte d'astea. De asemenea, aveam nevoie de acces la bucătărie, dar o bucătărie bine utilată, căci data trecută foloseam de exemplu simultan toate ochiurile de pe aragaz și oalele nu erau foarte mici întrucât de-abia încăpeau toate 4. Să nu uit, locația trebuie să fie undeva la munte pentru a avea acces facil la un traseu frumos.
S-au vehiculat câteva variante pentru locație. Dar de teama traficului pe Valea Prahovei și pe Culoarul Rucăr - Bran, Cristina ne-a invitat tot la Aref. De aici, Munții Făgăraș ne oferă numeroase variante de trasee. Acum ne mai rămâne să alegem tema cinei. Avem 3 propuneri. Cina românească o lăsăm pentru 1 decembrie. Pe Jamie Oliver îl sărim că nu au fost prea mulți adepți. A mai rămas doar cina germană. Astfel a învins propunerea Cristinei.
Să ne hotărâm totuși și la un traseu. Cristina și Marius se chinuie de ceva vreme să ajungă și ei pe Vârful Vânătarea lui Buteanu. Ar fi momentul oportun pentru a reuși și ei să bifeze un obiectiv de pe lista lor. Pentru unii s-ar putea să le fie de ajuns să vadă Lacul Capra. Iar pentru noi e disponibil Vârful Iezerul Caprei.
Acum nu ne mai rămâne decât să vorbim cu vremea. După un weekend în care plouase în majoritatea regiunilor țării, al nostru părea a se anunța nu doar senin, ci chiar canicular. Prognoză cu temperaturi de 20 și ceva de grade în Făgăraș mai rar am văzut.
Vineri seara trafic infernal la ieșirea din București. Însă dupa ce am parcurs vreo 15 km din autostradă s-au mai destins spiritele și s-a putut circula în mod civilizat. Plecarea de vineri seara este calculată așa, cu toate ca știm ca e trafic intens, pentru a avea o distanță mai mică de parcurs cu mașina sâmbătă dimineață. Oricum traficul ăsta intens spre Pitești nu se compară nici pe departe cu Valea Prahovei.
Ajungerea la Aref vineri seara are o consecință, statul la citit și povestit până târziu spre dimineață și implicit trezitul îngreunat sâmbătă dimineață, urmat de o plecare pe traseu împinsă spre prânz. Acum am reușit să ne urnim la 11, la care se adăugă 1 oră și jumate cu mașina până la Bâlea Lac. Deci, intrarea în traseu ne-am făcut-o pe la ora 1.
Am ajuns la Bâlea Lac destul de repede, am făcut cam o oră și un sfert. A fost surprinzător de lejer traficul pe Transfăgărășan. Singura explicație pe care am găsit-o a fost faptul că au început copiii școala și părinții au început să mai stea pe la casele lor. Mai era și un maraton în plină desfășurare.
Câțiva alergători, probabil plecați de la Cascada Bâlea, au urcat până la Bâlea Lac și acum coborau spre Piscul Cabana Capra. Nu știu exact care le era traseul, dar am dat cu presupusul, luând în considerare distanțele mari formate între participanți.
Dar să ne vedem acum de treaba noastră. Am venit să admirăm peisaje. Vremea este superbă. Nu de multe ori am ajuns la Bâlea Lac și am avut parte de-un asemenea senin.
De cele mai multe ori toată zona era învelită în ceață. Până ne strângem toți, mai admirăm puțin peisajele.
Între timp a păpat și Răzvănel, acum putem pleca. Să începem cu o mică plimbare pe lângă lac.
Facem numărătoarea de început.
Suntem 14. Ne uităm și în sus spre Șaua Caprei să vedem ce ne-așteaptă.
O, da, acolo sus trebuie să ajungem. Ne facem un pic de curaj și hai la deal.
Oprim destul de des să privim în urmă, dacă se vede că ne-am deplasat și unde trebuie să ajungem, să vedem dacă ne-am mai apropiat.
Deja au început să scârțâie niște genunchi. Bună și fașa elastică la ceva. Strângem tare că nu se dorește abandonul. Pe la mijlocul urcușului însă copiii au început să chițăie. Așa că s-au sacrificat Gina și Mihai să rămână cu Andrei și Găbița să ne-aștepte la Bâlea Lac. Am mai rămas 10.
Cu opriri dese pentru a ne trage sufletul și a admira peisajele, căci la fiecare pas se schimbă imaginea panoramică, am ajuns în Șaua Caprei.
Abia așteptam să ajung la acest popas, să pot lăsa "bagajul" în iarbă. Doar ce am urcat în șa și am văzut pe Valea Caprei un nor plângăcios.
Asta ca dovadă că vremea la munte nu respectă nicio prognoză. Așa un pic temător m-am așezat să mă odihnesc. Parcă îmi pierise tot cheful de a mai urca pe vreun vârf. Dar să admirăm Lacul Capra.
A venit din urmă Cristina și voia repede să facă cărțile, care încotro. De fapt, o interesa cine merge pe Vânătarea lui Buteanu că ea acolo voia să ajungă.
Pe Marius nu prea îl mai trăgea ața să urce, dar i-am dat un impuls să continue. Eu nu voiam să urc încolo. Cornelia parcă, parcă ar fi mers și ea spre Vânătare, dacă eu nu voiam să urc niciunde. Dar eu, de fapt, voiam să mai stau aici puțin să văd ce gânduri au norii și, eventual, voi alege Vârful Iezerul Caprei, dacă se hotărăsc norii să plece la ei acasă, căci încă se mai învârteau pe deasupra vârfului. Astfel că nu puteam să dau un răspuns clar și sigur, precum mi se cerea prin întrebare. Dar pentru că sub nicio formă nu voiam să urc pe Vânătarea lui Buteanu, au pornit doar împreună cu Anduța și John.
După câteva momente de așteptare s-a mai înseninat puțin și mi-a venit și mie elanul de a urca.
Tibi și Darius plecaseră până la lac și duși au fost. Așa că am lăsat-o pe Cătălina singură, căci oricum nu voiau să mai urce niciunde. Dacă e, ne pot aștepta aici sau o pot lua agale la vale.
Am ajuns pe Vârful Iezerul Caprei mult mai repede decât ne-am fi așteptat. Și aici, într-adevăr, putem spune că a meritat tot efortul. Răzvănel a ajuns la cea mai mare înălțime de până acum, 2417 m.
Chiar ne era dor să privim crestele munților și văile așa de la înălțime. De-asta ne plac nouă așa mult traseele de creastă.
Putem vedea de aici trapezul format între Vârful Moldoveanu și Vârful Viștea Mare.
În direcția opusă se poate vedea Vârful Negoiu, cu cei 2 aghiotanți ai lui și, nu departe de acesta, frații Vârful Lespezi și Vârful Cornul Călțunului.
Vis-a-vis de Șaua Caprei vedem Vârful Vânătarea lui Buteanu și, puțin mai în dreapta lui, Vârful Capra.
Dacă ne uităm cu atenție îi putem vedea tricoul roșu a lui Marius urcând pe Vânătarea lui Buteanu.
Nu ți-ar mai fi venit să pleci de aici. Și amenințarea norilor era departe, ploua undeva prin zona Lacului Vidraru. Aveam impresia că iar plouă la Aref, cum a plouat și data trecută, când am avut o vreme excelentă.
Hai să mai și coborâm.
Acum urcau câteva grupuri de mai multe persoane. Bine că nu a fost prea multă lume când am urcat noi. Văzându-mă cu bebe în săculeț (a se citi SSC), mai toți aveau câte ceva de zis. Cică pentru ei recordul anterior de vârsta unui munțoman era 11 luni, acum trebuie să îl actualizeze la 3 luni. Apoi să facem poze să i le arătăm când s-o face mai mare, să vadă și el pe unde l-au dus nebunii lui părinți. Altul cică e bine că îi facem anticorpi puternici din timp. Când am ajuns în șa, am constatat că partenerii noștri de drum porniseră la vale.
Și bine au făcut, că am ajuns la Bâlea Lac cam în același timp.
Gina și cu Mihai ne așteptau ca pe o pâine caldă. Am făcut împărțeala în 2 mașini și am pornit spre Aref, nemaiașteptându-i și pe restul, pentru a putea da mai devreme drumul la pregătirile pentru Cina germană.
Pornit-am 14 de la Bâlea Lac, 10 am ajuns până la Lacul Capra, iar mai departe 3 am ajuns pe Vârful Iezerul Caprei și 4 pe Vârful Vânătarea lui Buteanu.
