Ne-am planificat de mult timp că Ziua lui Răzvan o vom petrece la munte, la părinții Cristinei. Dacă anul trecut nu am făcut nicio masă tradițională la Pensiunea Dobrin, hai să recuperăm anul ăsta! Și dacă ajungem acolo, trebuie să facem și un traseu pe munte. Și uite-așa împușcăm noi 3 iepuri dintr-un foc.
Bine, bine, dar ce traseu să alegem? Păi ne-a rămas restant Vârful Ghițu. Nu, că e prea lung, prea mult de urcat, prea obositor. Decât să urcăm pe Ghițu, mai bine urcăm pe Lespezi. Bine, atunci să urcăm pe Lespezi! Păi ar trebui să alegem un traseu pe care să meargă toată lumea, deci un traseu ușurel. Nu știu de ce ne chinuim să căutăm un traseu ușurel, pentru că presimt că tot singuri vom urca pe munte, adică noi 5. Și ce traseu s-ar potrivi pentru toată gașca. N-am idee. Cristina sună un prieten de la Salvamont, căci Cristina are prieteni peste tot. Acesta ne sugerează să facem un traseu urcând de la Cabana Capra la Fereastra Zmeilor, Lacul Capra, Cascada Capra.
Eu mă mai gândeam la un traseu ușurel, să plecăm de la Cabana Piscul Negru pe punct albastru spre creasta Făgărașului. Îmi aduceam eu aminte de când am coborât de la Vârful Negoiu, pe la Lacul Călțun, că undeva ne-am intersectat cu acest traseu și în direcția în care mergea acest din urmă traseu se vedea o cascadă. Am presupus că se numește Cascada Paltinul, căci în direcția respectivă aproximam eu că ar fi Vârful Paltinul și probabil pârâul ce curge de pe Vârful Paltinul ar trebui să se numească tot Paltinul. Am încercat să găsesc pe hartă ceea ce văzusem în teren. Vârful și râul Paltinul sunt acolo, însă cascada nu. Hai că-i bine, avem două variante.
Se apropie weekend-ul. Vremea se arată cam indecisă. Așa că nu ne mai gândim prea mult pe ce traseu mergem. Ne-om hotărî atunci în funcție de vreme. Un lucru era sigur: nu vom sta în casă că prognoza meteo ne-a zis așa. Vom pleca cu mașina. Și doar dacă atunci va ploua, nu vom pleca pe traseu. Dacă ne va prinde ulterior, pe traseu ploaia, ne vom hotărî din mers.
Și ghici ce!? Am rămas tot singuri să urcăm pe munte, după cum mă așteptam. Am ajuns la Aref.
A venit vremea să ne hotărâm încotro. Deci unde mergem mâine? Păi mergem la Fereastra Zmeilor.
Una din regulile muntelui ar fi să pleci pe traseu cât mai devreme.
Nu știu când vom învăța și noi regula asta. Ne-am gândit că avem de făcut un traseu scurt și ușurel, așa că ne permitem să plecăm mai târziu. La 11 fără ceva am plecat cu mașina spre Cabana Capra. La km 104 este semnul interzis. Și nu ajunsesem încă la Cabana Capra. Citisem totuși că este barieră la Cabana Capra. Și apoi doar nu ne-om opri aici, căci mai sunt vreo 3 km de mers. Continuăm. La Cabana Capra era într-adevăr o barieră ce bloca trecerea. Și aici erau o grămadă de mașini parcate. Pesemne că nu suntem singurii care au ignorat semnul acela de interzis.
Ne pregătim de traseu.
Ce formă ciudată are bariera asta! Cam încovoiată. De ce o fi oare așa!? Pai ca să încapă pietonii pe sub ea, bănuiesc. Că altfel nu ai loc de trecere pe jos și nici prin lateral. Aveam să observăm mai târziu că forma asta facilitează și trecerea motocicliștilor, care pot trece fără să coboare de pe motocicletă, ci doar aplecându-se.
De ce am avut impresia oare că am ales un traseu "floare la ureche"? Aici scrie că avem de mers 3 ore până la Fereastra Zmeilor.
Și eu care credeam că 3 ore va fi traseul dus - întors.
Parcă nu am mers așa mult pe șosea ultima oară când am făcut acest traseu, respectiv când am urcat prima oară pe Moldoveanu.
Ia uite pe aici a fost o avalanșă!
Și pe aici altă avalanșă!
Toată zona asta era înțesată cu urmele unor avalanșe, ce au dislocat pietre, stânci și au smuls vegetația din rădăcini.
Uite așa întâlneam tufe de rododendron înflorit, smuls cu tot cu pământ și aruncat în mijlocul drumului nostru. Că bine ne-a zis salvamontistul că vom mai găsi petice de zăpadă. Aici peticul ne cam bloca trecerea.
Și nu prea ne venea să trecem peste, căci acesta acoperea podul peste râu
și ceva în plus, iar plusul ăla nu știam exact unde începe.
Profităm de zăpadă și aranjăm o bătaie cu bulgări.
Continuăm pe malul ăsta până vom găsi un loc de traversare din piatră în piatră.
Cornelia și Marius au găsit locul. Eu, văzându-l pe Marius cum i-a alunecat piciorul pe stâncile umede, am zis pas. Caut prin altă parte.
Și am tot urcat. Mergeam pe lângă mal, analizând fiecare posibilă trecere.
Până la urmă am găsit una pentru care trebuie să fac un salt destul de mare, însă pietrele erau uscate. Ce să zic!? A fost cam la limită. Cristina rămăsese ultima pe malul stâng. A ales și ea un loc. Ne-a povestit cum a făcut fleoșc. Acum nu mai voia să meargă că e udă la picioare. Hai să o convingem! Știi că noi la Cascada Scoruș am trecut prin apă până la genunchi, fără să ne descălțăm, de 4 ori la dus și încă 4 ori la întors și apoi am mers fleoșc - fleoșc, căci ne băltea apa în bocanci. Tu acum nu ai mai deloc apă în bocanci. Am lăsat-o să se decidă și am pornit înainte. După ceva vreme vedem că Marius urca singur în urma noastră. Între timp se băgase și Răzvan la somnic.
Am început urcușul adevărat.
Bine că au făcut traseul cu multe serpentine.
Am ajuns la refugiu.
Nu știu cum au reușit atunci să ajungem în creastă fără să fi trecut pe lângă refugiu. Sau poate am trecut pe lângă el și nu l-am observat.
Facem o mică pauză aici. Uite nu mai e mult până la Fereastra Zmeilor.
- Tati, se mișcă ceva acolo!
- Unde tati?
- Acolo!
- Arată-mi cu degețelul!
- Uite-acolo!
- Da, tati, sunt niște marmote.
Îl așteptăm și pe Marius să îi arătăm marmotele, că în mod sigur nu le-ar fi observat altfel. Nici noi nu le-am fi observat dacă nu ni le arăta Răzvan.
Hai să urcăm și la Fereastra Zmeilor!
Nu a mai durat mult. În total am făcut cam 3 ore jumate.
Uite ce frumos e traseul pe care v-ați întors voi de la Podu Giurgiului, respectiv pe la Podragu și Podrăgel!
Uite că suntem la 2 pași de "3 pași de moarte".
Să mă duc până acolo, să nu mă duc? Mai bine nu.
Până la urmă ăla este Vârful Lespezi? Parcă nu prea îmi vine a crede.
Îmi place la nebunie combinația asta de culori: albul peticelor de zăpadă cu verdele ăsta spălat al vegetației alpine.
Am mai făcut câteva poze și cu fereastra.
Și s-a auzit primul tunet. Nu făcusem încă poza de grup. Cocoață-te mai sus și caută un loc să fixezi aparatul și să faci poză cu timer. Primul rând nu ne place. Fixez aparatul și mai sus. De data asta e mai bine. Acum putem pleca. Dar cum să plecăm, când nu am mâncat încă pe vârf, precum ne spune tradiția?! A mai tunat înfundat încă de 2 ori. Voi stați să mâncați dacă vreți, eu îmi iau bebelușul și plec la vale. Și viteză am băgat.
A început să se audă glasul disperat al Cristinei. Nu înțelegeam cum de o auzeam așa bine. Striga după Marius. Îi răspund că noi coborâm.
M-am oprit fix în refugiu, unde am fost plăcut impresionat să văd cât de curat este. Am lăsat ușa deschisă să mă vadă ceilalți că m-am oprit aici. Ei voiau să continue coborârea. Eu aș fi vrut să stăm aici până trece stihia. Dar m-au convins și pe mine să cobor. Ia uite a venit și Cristina; urcase și ea până la urmă până aici.
Păcat că ne-au speriat tunetele, că reușea și ea să ajungă la Fereastra Zmeilor. Am pornit într-o viteză la vale. Răzvan mă întreba: "Tati, de ce mă legeni așa tare?". Eu nu mai apucam să îi răspund. Până la urmă a renunțat mititelul să mă mai întrebe.
Am trecut de porțiunea mai abruptă, acum să încerc să îmi îndrept genunchii, căci am rămas cu ei flexați. Cornelia se oferă să îl ia pe Răzvan. Nu simțeam nevoia de a-mi ușura spatele, dar avea dreptate că mi-aș putea relaxa picioare mai ușor acum, din mers. Așa facem. Urmează repriza a doua de somn pentru Răzvan.
La întoarcere nu mai traversăm râul, continuăm bazându-ne pe intuiție că ar trebui să ajungem la șoseaua Transfăgărășanului fără a mai traversa nicio apă.
Și chiar așa a fost.
Acum se mai răriseră și tunetele. Avem timp să facem câteva poze.
Pe Transfăgărășan se plimbă o grămadă de lume pe jos. Cred că se duc până la Cascada Capra și se întorc.
Numai noi am urcat până în creastă. De fapt, am mai văzut pe cineva că era la Fereastra Zmeilor când noi eram la refugiu. Apoi l-am pierdut din vizor. Uite că se vede Fereastra Zmeilor de aici.
Am ajuns la mașină și nu ne-a udat nici ploaia. 3 ore jumate la urcat, 1 oră la coborât. Ce înseamnă să te fugărească ceva! Acum ne îndreptăm spre pensiune că avem de pregătit cina tradițională englezească.
