Încă de anul trecut, în timp ce căutam alte idei de ieșiri la munte, am pus ochii pe Munții Măcinului. Mi-am zis că pentru această plimbare trebuie să rezerv un weekend prelungit. Distanța față de București nu este exagerat de mare, sunt aproximativ 240 km dacă treci cu bacul la Brăila sau aproximativ 280 km dacă treci podul peste Dunăre pe la Giurgeni - Vadu Oii. Posibilități de cazare în zonă nu sunt prea multe, doar 1 hotel în Măcin (Hotel Turist) și o pensiune în localitatea Greci. Însă ajunși acolo ne-au mai tras de mânecă diverși localnici din Greci dacă nu vrem să ne cazăm la ei.
În iarnă când am făcut planificarea concediilor pentru anul 2014, a venit întrebarea "Ce facem de 1 Mai?", iar asocierea Munții Măcin și 1 Mai s-a făcut destul de repede și a fost și aprobată în consiliul de familie. Pentru că 1 Mai urma să cadă într-o joi, a fost necesar să ne luăm suplimentar 1 zi de concediu, pe 2 mai, pentru a obține un weekend prelungit. Am lansat propunerea mai multor prieteni și am primit o extindere a propunerii ca într-una din zile să mergem la pescuit.
Am deschis site-ul Parcului Măcin pentru a vedea ce trasee sunt și cam cât timp ne-ar ține ocupați, să vedem dacă încape și o partidă de pescuit în program. Am reținut 2 trasee mai importante, le-am ordonat frumos în 2 zile și am făcut astfel loc și pentru relaxare pe baltă cu varga în mână. Tot în perimetrul parcului am văzut că sunt amenajate și locuri de campare, și am rămas țintiți să mergem cu cortul, iar cui nu-i place la cort poate să își facă rezervare la pensiune.
Am mai scotocit internetul după niște obiective mai "de șosea", pentru a mai umple eventualele goluri și am găsit cetățile Arrubium, Dinogetia și Troesmis și Lacul Iacobdeal. Acum am zis că aveam destule lucruri pe lista de vizitat încât să ne umple tot timpul.
Planul pe scurt era gata, l-am agățat în cui pentru a-l dezvolta undeva mai aproape de data plecării.
Pe la mijlocul lunii aprilie a venit vremea să dau jos din cui planul și să intre la detaliat. Am început să analizez mai în detaliu traseele, să văd ce au scris alții despre ele, ce poze au făcut, am mai întrebat în stânga, în dreapta pe cei care au fost în zonă ce impresii le-au făcut, ce sugestii au, ce merită văzut, ce nu trebuie ratat pe traseu, în ce sens trebuie parcurse traseele, cât de durează traseele și altele asemenea.
În concluzie, am pus pe listă:
Am făcut lista cu cele necesare în excursie, pentru a vedea cu ce trebuie să mai completăm echipamentul. Am făcut o analiză cu ce am putea mânca pentru a pune și alimentele pe lista de cumpărături.
Programul planificat pe zile arăta în felul următor:
1 mai
2 mai
3 mai
4 mai
Am făcut "inventarul" cu persoanele doritoare să meargă la plimbare; numărul acestora a tot variat de la lansarea propunerii până în momentul plecării între 4 și 14; până la urmă am plecat 6.
Am trimis un email la adresa de email de contact găsită pe site-ul parcului, pentru a afla detalii unde trebuie să plătesc taxa de intrare în parc, taxa de campare, de unde pot cumpăra harta și ghidul Munților Măcin, pentru a nu pierde vremea când ajungem acolo și a folosi timpul doar pentru plimbare. Am primit un răspuns destul de repede, în aceeași zi, la doar câteva ore, dându-mi un număr de telefon al unui paznic al parcului, urmând să îl contactez pe acesta în momentul în care ajung în zonă. Cu o zi înainte de plecare l-am sunat pe paznicul parcului stabilind locul și data întâlnirii pentru 1 mai, ora 11, în localitatea Măcin.
Prognoza meteo am urmărit-o zilnic cum evoluează, mai ales pentru că se anunțau ploi masive în toată țara. Și dacă mă uitam într-o zi la prognoza de 1 mai la Măcin, vedeam că plouă, dacă mă uitam următoarea zi, nu mai ploua. Acesta a fost motivul principal pentru care s-au mai răzgândit 2 să meargă la hotel, în loc de cort. Nu era "hotărâtă" deloc vremea. Dar am zis că nu schimbăm nimic până în momentul plecării și dacă atunci se prognoza o vreme foarte nasoală, atunci am fi schimbat planul. Cu o zi înainte de plecare am făcut analiza finală a prognozei meteo urmărind mai multe site-uri.
Astfel widget-ul google ne zicea că ne va uda zilnic:
meteoblue.com și accuweather.com ziceau că ne va uda doar duminică la plecare:
yr.no și vremea.kappa.ro ziceau că ne va uda puțin vineri și mai mult duminică
Dar niciuna din prognoze nu era de speriat astfel încât să ne strice planurile înainte chiar de a le pune în aplicare.
În seara de 30 aprilie am făcut ultima strigare la bagaje, le-am închis și le-am făcut adunarea la ușă, urmând ca de dimineață să mai scoatem una, alta din frigider și să ieșim pe ușă.
Pe 1 mai dimineață, după multiple drumuri cu bagaje făcute spre mașină, am reușit să ne urnim în jurul orei 8. Hai că nu era așa de rău, ne puteam încadra încă în planul pus pe hârtie. Drumul pe autostradă nu a fost prea liber, pentru că erau foarte multe mașini ce se grăbeau să ajungă la mare, pentru că urma și la mare să fie câteva zile cu vreme bună, dar nici șoferii nu erau foarte agitați, probabil că cei incisivi nu se treziseră încă și era și o ceață destul de groasă.
Acum că am pus lucrurile în car și ne-am așezat la drum, hai să vedem pe unde au ajuns partenerii noștri de excursie, dacă noi pe 8:30 eram pe autostradă, ei urmau să plece de acasă, după spusele lor, pe la 9; doar jumătate de oră în urma noastră, e rezonabil. Când am ieșit de pe autostradă, i-am verificat din nou, de-abia plecaseră de acasă; distanța dintre noi se mărise la 1 oră. Când am ajuns la Brăila, hai să îi verificăm din nou, constatăm că greșiseră drumul în Slobozia, îi aducem prin telefon pe drumul care trebuie, se mai adună o jumătate de oră întârziere. Trecem bacul, ajungem la Măcin, după cum ne-am propus în jurul orei 11, ne întâlnim cu paznicul parcului, care era prin zonă, după cum promisese, plătim toate taxele de intrare în parc și de campare, cumpărăm ghidul și harta parcului, adunăm toate informațiile de care avem nevoie și tot mai aveam destul timp de așteptat. Am văzut niște indicatoare cu Cetatea Arrubium, hai să o vizităm, cu toate că văzusem din poze că nu prea ai ce vedea, că este doar un deal și nu au fost scoase la suprafață rămășițele cetății. Am fost într-o plimbare până acolo că este foarte bine indicat drumul, poți merge cu mașina și nu este foarte departe.
Ce văzusem în poze am văzut și în realitate, mai frumos de văzut este panorama de pe dealul cetății.
Ne-am întors și de la cetate, mai facem o verificare pe unde au mai ajuns, se pare că s-au rătăcit puțin și prin Brăila. Așa că mai avem timp să mai luăm și masa. Scoatem pachețelul, mâncăm liniștiți, după ce terminăm aflăm că au reușit într-un final să urce pe bac. Am mai citit ghidul despre Parcul Măcin proaspăt cumpărat și am analizat puțin harta.
Pe la ora 14 ajungem la Mănăstirea Fântâna de Leac, locul de plecare pe traseul în circuit Culmea Pricopanului. Din drumul județean 22D care duce de la Măcin prin Cerna spre Tulcea, după ce am ieșit din localitatea Măcin, am făcut stânga pe un drum de piatră foarte bun. Este acolo un indicator spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Mergând pe acest drum pietruit se vede mănăstirea undeva în stânga, în zare, la baza muntelui. Se mai face un drum cu indicator spre mănăstire la stânga, l-am urmat și în spatele mănăstirii este o parcare destul de încăpătoare pe iarbă. Ne-am dat seama că acolo e locul de parcare pentru că erau deja foarte multe mașini deja aliniate acolo ca într-o parcare frumos marcată cu niște linii de delimitare imaginare.
După ce ne-am pus șoșonii de munte și am studiat puțin pancartele de la intrarea în parc, am luat-o frumos înainte pe alee, prin pădure, am ajuns numaidecât la Izvorul Fântâna de Leac, cunoscut și sub numele de Izvorul Tămăduirii. Am verificat ploștile, le-am completat cu apă și am pornit mai departe. Imediat ce am plecat de la izvor, am ieșit din pădure și parcă am fi ieșit în golul alpin, coama muntelui era golașă, lucru care ne permitea să avem niște priveliști minunate.
Pe traseu am văzut foarte multe șopârle.
Am reușit să observăm și niște gușteri, niște balauri dobrogeni, după cum sunt denumiți în ghid, de o culoare verde intens, cu gulerul albastru. Cred că gulerul era un fel de a se umfla în pene în fața femelelor.
Traseul trece pe lângă Vârful Caramalău, dar nu ne putem abține să nu îl urcăm.
Traseul trece și pe lângă Vârful Vraju, și aici deviem puțin să punem piciorul pe el.
În continuare traseul coboară într-o vale, urmând să urce peste Vârful Piatra Râioasă.
În această vale este un loc de popas, tot aici traseul nostru se intersectează cu traseul de cicloturism. Coborând în această vale, privind stâncile din urmă, am asemănat una dintre stâncile solitare cu un sfinx.
Urmează Vârful Sulucul Mic.
Și Vârful Sulucul Mare.
La coborâre am avut ocazia să vedem niște formațiuni mai speciale, cum ar fi dinozaurul și ouăle de dinozaur.
Tot traseul parcurs într-un mod lălăit, cu pauze lungi și dese a durat aproximativ 5 ore. Nu ne-a udat niciun strop de ploaie, cu toate că prin jurul Munților s-au mai învârtit norii cu perdele de ploaie sub ei și cu tunete înfundate, dar erau destul de departe.
Fără să îmi dau seama am parcurs mare parte din traseu alături de Ioan Stoenică, atât în prima zi, pe Culmea Pricopanului, cât și în a 2-a, pe vârful Țuțuiatu. Am interacționat cu el, am aflat că face un reportaj despre Munții Măcinului pentru o televiziune din Brașov, dar nu am realizat cine este. De Ioan Stoenică auzisem de foarte multe ori, blogul lui imi este foarte cunoscut și îl vizitez destul de des, dar nu am făcut legătura între nume și imagine.
Am ajuns înapoi la Fântâna de Leac în jurul orei 19:30.
Acum hai să ne orientăm unde punem cortul. Pentru că paznicul parcului ne-a spus că locul de campare din Valea Seacă este foarte frumos, am zis ca acolo trebuie să mergem. Ne-am suit în mașină și am pornit înapoi spre Măcin, am luat-o pe drum spre Jijila, Garvăn, Luncavița, Cetățuia, până la bariera de intrare pe drumul forestier, în total vreo 30 km. Aici am găsit bariera pusă contrar celor spuse de paznicul parcului, dar nu ăsta a fost motivul pentru care ne-am răzgândit ci pentru că aici plouase în timpul zilei și chiar plouase destul de bine pentru că terenul era foarte noroios. Așa că am hotărât să ne întoarcem să campăm la Mănăstirea Fântâna de Leac, unde era uscat. Am ajuns înapoi pe la 20:30, am căutat repede un locșor de cort să îl plantăm cât mai aveam puțină lumină naturală. Picnicarii nu plecaseră încă din zonă și erau destul de mulți intrați cu mașinile în locul de campare. Ne-am instalat repede cortul, ne-am așezat frumos la o masuță să mâncăm și până să terminăm de mâncat era întuneric de-a binelea, lucru care a gonit pe toată lumea spre casele lor și ne-a lăsat pe noi în liniște cu toată zona la discreție, numai pentru noi.
Am mai stat puțin și am admirat peisajul nocturn și am stins felinarele în jurul orei 22.
A doua zi m-am trezit pe la 5:30, când am văzut că pătrunde puțină lumină prin cort, mi-am zis, gata, mi-ajunge cât am dormit.
Ieșit din cort m-am întâlnit cu 2 drumeți, cu izoprenele peste ruscac, care porneau deja pe traseu la această oră. Am admirat peisajul, am urmărit cum se deplasa o pâclă care acoperea tot câmpul, am admirat în zare o eoliană ce avea o tentă roșiatică de la razele soarelui de-abia ieșit.
Vedere directă la soare nu aveam căci răsărise dincolo de munte. După ce se ridicase pâcla și totul intrase în coloratura normală, am intrat înapoi în cort să mai trag un pui de somn, că mai era destul timp. Pe la 8:30 am terminat de tot cu somnul, am întins cortul la uscat. Era încă liniște, se auzea doar o ciocănitoare pe care am încercat să o prindem cu privirea, dar nu am reușit, dar în mod cert se plimba din copac în copac pentru că sunetul venea din diverse direcții. N-a trecut mult timp și au ajuns la noi la cort 2 angajați ai parcului, alții decât cel cu care vorbisem inițial, întrebându-ne dacă am plătit taxa de campare. Am rezolvat destul de repede cu ei, că eram în regulă cu toate. Până la 9:30 am terminat de mâncat, am strâns toate cele, inclusiv cortul care se uscase între timp de la soarele care bătea direct pe el. Ne-am strâns cu toții și am luat-o spre Greci.
Ne-am oprit în centrul localității unde am văzut că se întâlneau două trasee, atât triunghi albastru, traseul ce mergea spre Vârful Țuțuiatu, cât și triunghi roșu, traseul Dealul cu drum. Am parcat mașinile și am luat-o la pas pe ulițele din sat, urmărind marcajul triunghi albastru. La ieșire din sat am găsit și o parcare plină cu mașini, probabil ale celor care plecaseră pe traseu. În prima parte a drumului ne-au tot tăiat calea mai multe animăluțe asemănătoare cu popândăii, ieșeau dintr-o gaură făcută în pământ, se ridicau în 2 lăbuțe, scrutau orizontul, alergau repede și intrau prin altă gaură în galeria lor subpământeană. Și pentru că în ghidul parcului zicea ca e posibil să vedem dihori, am concluzionat: aștia trebuie să fie dihori.
Traseul intră apoi în pădure și spre deosebire de Culmea Pricopanului, o tot ține în pădure până pe Vârful Țuțuiatu. Pe drum trecem pe lângă două izvoare, singurele de pe traseu. Aproape de Vârful Țuțuiatu s-au gândit să plângă niște nori, așa că am tras pelerinele pe noi.
Nu a durat decât vreo 10 minute și apoi s-a luminat, dar a plouat exact cât am stat pe Vârful Țuțuiatu.
Când am început să coborâm și să înaintăm spre Vârful Ghiunalțu s-a oprit, dar nu ne-am mai întors. Ajunși pe Vârful Ghiunalțu, ne-am eliberat de pelerine, le-am lăsat la uscat pe pietre și ne-am așezat să facem o pauză, care am fi vrut să o facem pe Vârful Țuțuiatu, dar unde nu prea ne-a lăsat ploaia.
Dar și aici este o panoramă de admirat, poate chiar un pic mai frumoasă decât pe Țuțuiatu.
În comparație cu ziua anterioară, această zi a fost mai sărăcuță în peisaje. Deja nu mai urmăream niciun traseu marcat, mergeam după un track care îl aveam înregistrat pe gps. În depărtare vedeam cum încearcă să se formeze niște mici tornade; porneau din nori ca niște mici turbioane închise la culoare și se extindeau înspre pământ, dar se risipeau înainte de a reuși să atingă pământul.
La coborâre am trecut printr-o zonă foarte populată cu broaște țestoase, un versant întreg unde le întâlneai foarte des de dimensiuni diverse.
Am ajuns înapoi la mașini mult mai repede decât ne așteptam, cred că era în jur de 15:30 - 16:00.
S-a lansat propunerea să mergem la Cetatea Troesmis și Lacul Iacobdeal dacă tot mai avem atât timp liber. Nu a durat mult și ne-am mobilizat. Am urmat drumul dinspre Greci spre Cerna și din șoseaua principală am urmat un indicator la dreapta care ne îndruma spre Cetatea Troesmis. Drumul nu arăta prea prietenos, asemănător cu un drum de tractoare prin lanul de rapiță, dar indicatorul în schimb era foarte vizibil, adică era clar că pe acolo trebuie să o luăm. Nici în continuare drumul nu devenea mai atrăgător, chiar la un moment dat niște turiști renunțaseră la mașină și o luară în continuare pe jos. Noi am parcurs drumul până la cetate cu mașina fără probleme.
Spre deosebire de Arrubium, aici chiar am avut ce vedea, sunt câteva porțiuni de ziduri bine evidențiate.
Și vederea spre cotul care îl face aici Dunărea pe brațul Măcin nu este de neglijat și merită admirată.
Am ieșit înapoi la șoseaua principală, am luat-o în continuare spre Cerna și nu departe am urmărit bifurcația la dreapta spre localitatea Turcoaia. Înainte de a intra în localitate se face un drum la stânga care duce la carieră, am mers vreo 2-3 km, după drumul care duce în dreapta la utilaje, am lăsat mașina la următorul drum care făcea la dreapta și am luat-o pe jos. Câţiva parapantişti au profitat de vremea frumoasă şi au ieşit la plimbare.
În mai puțin de 100 m eram pe malul Lacului Iacobdeal, în partea de jos.
Mă gândesc că dacă urmam drumul anterior la dreapta, am fi ieșit într-un loc cu vedere mai de sus asupra lacului și am fi avut altă perspectivă.
La întoarcere, am trecut să vizităm și Mănăstirea Măcin, o mănăstire de maici.
Înapoi spre locul de campare, deja ziceam că mergem acasă când ne îndreptam în acestă direcție, așa de familiar devenise locul. Data asta am instalat cortul mai devreme
și chiar mai erau și alte corturi instalate spre deosebire de noaptea trecută când eram singurul cort și nu am găsit nici urmă de picnicar.
Am luat cina iar la măsuță. Și când s-a mai înnoptat, ne-am așezat la un spectacol de fulgere. Undeva în zare, foarte departe, se dezlănțuiau în 2 locații fulgere, că fugeam cu privirea când o locație, când în cealaltă. La un moment dat ne cădeau ochii în gură, majoritatea se retrăseseră în cort, așa că am fugit și noi la nani.
Dimineață nu m-am dezmințit, iar am ieșit din cort când a apărut prima rază de lumină. Era ora 5:00. Asta era ziua în care trebuia să ajungem pe baltă la pescuit în jurul orei 6:30. Am admirat iar pâcla de deasupra câmpului, doar că de data asta nu mai era așa intensă. Am luat-o pe drum spre Izvor, prin pădure și a fost nevoie să aprind frontala, că ținea destul de bine întuneric păduricea. Pe drum m-am confruntat cu câinele vecinilor, foarte gălăgios și fioros de la distanță și foarte gudurici când am ajuns lângă el. Pe la 6:30 am strâns cortul, așa ud, urmând să îl deschid să se usuce la baltă. Pe la 7 eram deja pe baltă, prinsesem și un loc destul de bun, cu foișor, datorită lui taică-miu, care era deja pe baltă.
Am aruncat câteva bețe în baltă și m-am întins să mă relaxez. Restul găștii a venit mult mai târziu. Cred că se făcuse 10:30 de acum. Toată ziua pescuit și relaxare. Nici peștii nu ne deranjau prea tare, așa că relaxare era din plin.
Oricum, până la finalul zilei cred că s-au strâns vreo 4 kg de caras cât palma și vreo 2-3 mai bărboși. Pe la ora 15, am zis să facem o pauză și să vizităm Cetatea Dinogeția
și Mănăstirea Dinogeția, o mănăstire de călugări.
Înainte de plecare a venit şi cel mai bărbos dintre bărboşi.
Cu toate că plătisem camparea și pentru a 3-a noapte, am plecat înspre casă în jurul orei 19, acasă așteptându-ne părinții cu masa întinsă și cu peștele pregătit cu mămăligă și mujdei de usturoi.
Atinsesem toate obiectivele care le-am avut pe listă, prinsesem o vreme foarte bună, traseele au generat amintiri plăcute, partida de pescuit nu a fost una în totalitate statică, am putea spune că a fost chiar productivă (nu ne putem compara cu vecinii noștri care chiar au plecat acasă cu mai mulți crapi de dimensiuni de invidiat, căci noi chiar am fost la pescuit doar pentru distracție), toți au declarat că a fost o excursie reușită, în concluzie și eu mă declar mulțumit de rezultatul acestei plimbări.
Harta GPS a traseului
