Dacă am urcat pe Negoiu (2535 m) și Moldoveanu (2544 m), adică cele mai înalte două vârfuri din România, ne-am propus acum să atingem cât mai multe din vârfurile de peste 2500. În total sunt 13 și putem spune că deja am vizitat 5. L-am prins și pe Viștea Mare (2527 m), la pachet promoțional cu Moldoveanu. Astfel avem completat podiumul. Vârful Bucura Dumbravă (2503 m) a venit la pachet cu Vârful Omu (2505 m). Ce vârfuri ar mai fi relativ ușor de atins? Păi ar fi Vârful Vânătarea lui Buteanu (2507 m).
Avem un weekend ciuntit, Cornelia lucrează sâmbătă. Bine măcar că lucrează doar până în jurul orei 13. Ne-a plăcut așa tare experiența de weekend-ul trecut la cort, când am fost pe creastă spre Moldoveanu, că toată săptămâna ne-am gândit unde mai putem merge cu cortul. Propun așa: să mergem sâmbătă seara la Lacul Capra, punem cortul acolo, duminică dimineață urcăm pe Vârful Vânătarea lui Buteanu, ne întoarcem, strângem cortul și plecăm acasă. Sună bine. Gata, așa facem!
Nu am reușit să mai mobilizăm pe nimeni din echipa care a urcat pe Moldoveanu. În schimb s-a arătat amator Dani să meargă cu noi. Doar că el nu are cort. Nu-i nimic, căutăm noi o soluție, în ultima instanță noi avem cort de 2+1. Aș prefera totuși să nu mai dormim așa înghesuiți, dar nu putem nici să ne lăsăm prietenul pe-afară. L-am rugat pe Tizu să îi împrumute cortul și izoprenul și s-a rezolvat.
Sâmbătă unii au plecat la muncă, alții s-au dus la o partidă de ping-pong. Pe la 14 și ceva ne îndreptam spre Pitești - Curtea de Argeș - Transfăgărășan - Bâlea Lac. Nu am văzut niciodată drumul acesta așa lejer, doar din sens opus veneau mașini.
Pe la 18 căutam loc de parcare la Lacul Bâlea. Intru eu în parcarea cu plată și întreb cât e tariful pe o zi. Primesc răspuns 4 lei / oră. Hm, adică va trebui să plătesc 80 lei dacă vreau să iau mașina mâine pe la 13 - 14? Cică da. Păi cu 80 lei am stat o noapte la pensiune și am avut și loc de parcare. Iar taxatorul din parcare îmi spune intrigat: "Păi în București plătești 5 lei / oră". Nu știu unde ai găsit tu parcare cu 5 lei/ oră în București că în parcare la Universitate, adică putem spune în buricul târgului, este 2,5 lei / oră. Dar și-acolo există tarif diferențiat dacă stai la nivel de zile. Dar știi ceva, ai dreptate. Și în București plătești o grămadă taxa de parcare, dar de asemenea găsești și locuri de parcare fără plată. Cred că o să îmi încerc norocul căutând unul fără plată și aici. Ies din parcare, nu merg 100 m și găsesc un loc numai bun de parcare. Dacă nu vine nimeni să îmi spună că nu am voie să las mașina acolo până ne echipăm și plecăm nu cred că o să aibă ce să îmi facă ulterior pentru că nu e niciun semn de oprire sau parcare interzisă și nici nu cred că or veni cu rampa tocmai aici ca să ridice mașini. Cu toate că suntem în județul Sibiu și ăștia sunt în stare de orice, că doar avem antecedente.
Ne echipăm, ne luăm rucsacii în spate și ne punem în mișcare.
Foarte sprinten Dani.
Nu mă așteptam chiar să țopăie așa neobosit la urcare, ca un copilaș. Sau poate o fi de frig!? Oricum nu ar recunoaște. Dani s-a gândit că vine la munte să se răcorească puțin, fugind de căldura din București. De fapt, cred că și pentru noi era unul din motivele pentru care am fugit la munte, să scăpăm de toropeala de acasă. Dar nici chiar să venim în tricou la munte, fără măcar o bluză cu mânecă lungă. Să nu uităm că vom dormi în cort. Vom avea acoperiș, calorifer însă nu.
Ne mișcăm în reluare rău. Cred că se resimte oboseala fizică de săptămâna trecută. Nu ne grăbim totuși nicăieri.
Avem de urcat doar până în șa, apoi vom coborî la Lacul Capra, unde vom campa. Ideal ar fi să ajungem să punem corturile pe lumină. Este deprimant rău urcușul ăsta. Cu atât mai mult cu cât avem și greutatea cortului în spate. Bucata asta de traseu ar fi trebuit cică să o parcurgem în vreo 40 minute. Noi am făcut-o în puțin peste o oră.
Uraaa! Am ajuns.
A început să se însereze. Hai să vedem unde ne instalăm corturile.
Am pus eu ochii pe un locșor, însă când ne apropiem, observ că era deja ocupat. Hai să le instalăm dincolo. Terminăm noi de instalat pe al nostru,
iar Dani încă se mai chinuia la al lui. Părea că nu îi ajung cuiele de ancorare. Din acest motiv am vrut eu să îl testez pe al nostru înainte, pentru a nu ne trezi în astfel de situații, când îți îngheață mâinile pe elementele de ancorare, vântul te plesnește peste față și totuși cortul nu vrea să stea în picioare să poți intra mai repede în el la dos. Cam așa se întâmpla cu Dani acum, cortul nefiind al lui. Până la urmă nu a mai avut răbdare să îl ancoreze bine din toate părțile. S-a uitat la el, stătea cât de cât, gata, a intrat în el și nu a mai ieșit.
Dani, ți-e frig? Niciun răspuns! Să nu îl deranjăm de la masă. Organismul îi cere multe calorii ca să compenseze lipsa unor haine groase.
Noi să mergem să vedem împrejurimile
și să privim Lacul Bâlea noaptea din Șaua Capra.
Nu am rezistat prea mult aici. În șa bate ceva mai tare vântul și polarul nu mai este suficient pentru păstrarea unei temperaturi de confort.
Dar am făcut câteva poze. Acum hai să intrăm și noi la dos! Mai verificăm o dată dacă Dani e ok și nu mai are nevoie de nimic. Apoi intrăm și noi la culcuș. Ne cuibărim și stingem felinarele, vorba aia: "Gata cu fotosinteza!". Am adormit instant, de parcă așteptam de o săptămână această noapte.
Mai târziu în noapte mă trezesc la auzul unei rafale de vânt puternic. Venise singur, neînsoțit de fulgere sau de ploaie. Acum să vedem cât de bun e cortul. Înăuntru nu reușea să intre cu toată strădania lui. Asta e bine. Dar nici eu nu prea mai reușeam să adorm că era prea gălăgios. Oare să fi ales eu prost locul de amplasare a corturilor sau chiar era vijelie în toată valea!? Începeam să mă obișnuiesc cu ritmul vântului. Îl auzeam acum ca pe o melodie de relaxare. Când să ațipesc din nou, își mai trimite o rafală puternică, parcă special să nu ma lase să adorm. Apoi încă una, și încă una. La a patra am simțit cum se culcă cortul peste mine. Încerc eu să mă dezmeticesc, să înțeleg ce se întâmplase, pentru că nu păreau a se fi smuls cuiele de ancorare. Cornelia nu dădea semne să se fi trezit din cauza asta. Împing eu de acoperiș în sus, aud click și văd cortul așezat în poziția originală. Se pare că bețele cortului își găsiseră o poziție mai confortabilă pentru a rezista vântului puternic, doar că ne lăsaseră nouă prea puțin spațiu. Bine că nu ne-a smuls cortul. Dar oare Dani cum s-o fi descurcând? Nu ies afară nici să mă bați. Reușesc să ațipesc până la urmă. Dar nu pentru mult timp, că iar a venit o rafală ce ne-a culcat cortul. Apoi încă de vreo 2 ori, după care a rămas doar vântul ăla pașnic. Somn de voie până în zori.
La primele raze de lumină ies afară să iau puțin aer proaspăt.
Cortul lui Dani era culcat la pământ. Nu ziceai că ar fi fost un cort acolo, ci doar o cârpă aruncată la întâmplare. Cred că se mai ținea doar într-un cui. Dani însă dormea în interior fără grijă. E bine atunci.
Un munțoman își căuta companie să nu meargă singur pe Moldoveanu. I-am zis că noi am fost, azi e zi de relaxare. Plecă până la urmă mai departe singur și posomorât.
Mă bag înapoi în cort pentru repriza a doua de somn. Dorm neîntors până pe la 10. Parcă mult mai odihnitor a fost somnul cu numărul 2.
Acum e soarele sus pe cer. Hai să ne mobilizăm puțin să urcăm pe Vârful Vânătarea lui Buteanu.
Nu strângem corturile că doar nu om urca cu ele în spate până pe vârf. Și dacă o vrea cineva să le fure, măcar să nu îi facem viața chiar așa ușoară împachetându-le noi, măcar să depună și el puțin efort la dezasamblare.
Am urcat înapoi în Șaua Capra. De aici pornește o potecă ce urcă domol spre vârfurile Capra și Vânătarea lui Buteanu.
La un moment dat se bifurcă: înainte merge spre Vârful Capra, la stânga spre Vârful Vânătarea lui Buteanu.
Facem stânga, dăm peste o trecere mai specială.
Aici niște bătrânei porniseră și ei în aventura vieții lor. Le plăcea lor să spună ca au scăpat de acasă, să sune așa ca o evadare din adolescență. Până la pensie nu ieșiseră din oraș, dând mereu vina pe lipsa de timp. Acum s-au trezit dintr-odată cu foarte mult timp liber și au descoperit că există foarte multe locuri frumoase ce merită văzute. Însă descoperirea lor cea mai mare a fost muntele. Le părea rău că nu au făcut această descoperire mai devreme. Acum și-au propus să valorifice la maxim timpul care le-a mai rămas.
Urmează o porțiune scurtă până pe vârf, unde spațiul se îngustează din ce în ce mai tare.
Astfel pe vârf nu încăpeau mai mult de 4-5 persoane, plus că ai mai vrea să faci și niște poze.
Aici scrie Vânătoarea lui Buteanu, dar sunt convins că nu e corect așa.
Privim spre est să căutăm cu privirea Vârful Moldoveanu.
Privim spre vest să vedem Vârful Negoiu.
Iar aici aproape este Vârful Capra.
Hai să mai lăsăm și pe alții să se bucure de peisaj. Ne întoarcem, trecem repede peste limba de piatră cu hăuri în stânga și-n dreapta, după care ne continuăm drumul spre Vârful Capra.
De aici parcă nu ne-am mai întoarce fix pe același traseu. Văzusem la plecare mai multe grupuri de oameni ce urcau sau coborau pe altă parte și nu părea a fi dificilă. De pe Vârful Capra se continuă o potecă bine evidențiată, însă nemarcată. Am mers pe ea.
Nu mai știu dacă a dispărut poteca la un moment dat, dacă s-a împărțit în mai multe sau dacă efectiv am preferat să o părăsim, luând-o pe de-a dreptul spre cort.
Ne oprim să mai admirăm puțin peisajul
și să privim cum ne-au invadat oile corturile.
Ajungem numaidecât la cort. Vedem că totul e în regulă. Spre surprinderea noastră câinii aceștia de stână sunt extrem de prietenoși.
Împachetăm și ne îndreptăm spre Lacul Bâlea.
Multă forfotă pe aici, care-n sus, care-n jos. Ne întâlnim din nou cu bătrâneii "scăpați de acasă". Merge altfel coborârea comparativ cu urcușul din seara anterioară.
Ajungem la mașină. Se pare că nu a deranjat pe nimeni faptul că am parcat acolo. Să mai mergem și acasă!
