Turul Sloveniei s-a încheiat. Astăzi pornim în lungul drum spre casă. Îl vom face în 3 etape: astăzi traversăm Croația, mâine trecem din Serbia în România și poimâine ajungem acasă. Însă ne-am propus ca în fiecare zi să vedem câte ceva. Chiar dacă avem mulți kilometri de parcurs, tot trebuie să mai facem și pauză. Iar pauza o vom face la câte o grădină zoologică.
Astăzi dacă traversăm Croația, vom opri la Grădina zoologică Osijek. Nu am găsit prea multe grădini zoologice în Croația și asta era oarecum în drumul nostru.
După un drum de vreo 4 ore, oprim în Osijek, la zoo. Acesta pare a fi un oraș mare. Grădina zoologică este pe malul unui mare fluviu. Foarte multe mașini erau aglomerate în parcare la plajă. Numai noi mergem la zoo pe căldura asta. Și până la urmă ce apă este asta? Păi ne-am mai întâlnit cu ea zilele trecute, este Drava.
Să vedem ce animăluțe găsim în această grădină zoologică!
Ne vom continua drumul spre Serbia. Mi-am adus aminte de coada aia interminabilă ce era sensul Croația - Serbia, când noi părăseam Serbia. Acum oare ne-a venit rândul să stăm la o asemenea coadă? Să sperăm că nu, că trecem pe la alt punct vamal.
Hai că avem noroc. Nici nu speram că vom trece așa repede. Mai avem ceva, ceva de mers până la Palić, unde ne vom caza peste noapte. Ajungem după înserare. Sunăm la poartă. Nimic. O mulțime de oameni în curte, dar niciunul nu ne băga în seamă. Intrăm în curte. Nimic. Parcă suntem invizibili. Cred că or fi toți clienți. Dar gazda nicăieri!? Până la urmă îmi calc pe inimă și sun din roaming-ul sârbesc. Ca să aflu că gazda era pe acolo și în timp ce vorbeam la telefon răsări și ea la poartă. Gata, suntem salvați, avem unde dormi. Mai continuăm mâine.