Cheile Corcoaia reprezintă un defileu foarte îngust, de o formă aparte, săpat în Munții Mehedinți de către râul Cerna. Cheile sunt situate în județul Gorj, aproape de granița cu județele Caraș Severin și Mehedinți, nu foarte departe de localitatea Cerna Sat. Cheile se înscriu într-o arie protejată, Parcul Domoglet - Valea Cernei.
Accesul în această locație se face pe un drum nepavat care pornește din drumul național DN67D și merge spre Cerna Sat, pe o distanță de aproximativ 13 km. La câteva sute de metri după Cerna Sat, continuând drumul spre Lacul Valea lui Iovan, pe dreapta se vede un indicator și o despicatură în munte, care nu reprezintă altceva decât Cheile Corcoaia.
Denumirea Corcoaia vine de la un personaj din mitologia locală, acesta fiind un balaur decapitat de Iovan Iorgovan, iar cheile reprezintă rezultatul răsucirii balaurului aflat în chinurile morții.
Poziționarea obiectivului pe hartă