Privind prognoza meteo pentru weekend vedem ploaie în toți munții. Și nu o ploaie orișicare, ci din aia cu >20 mm. Cred că era și timpul, că prea fusese vreme frumoasă toată luna septembrie. Nu putem spune că ne pare rău. Ne uităm la prognoza pentru Constanța. Acolo e un fel de "stă să plouă", dar sunt totuși șanse mari să nu plouă deloc. Dar avem oricum avem în plan să ajungem acolo weekend-ul următor. Așa că poate ar fi bine să mai stăm și pe lângă casa omului, că prea ne-au umblat roțile weekend de weekend de pe 15 mai încoace.
Acum om sta noi pe lângă casă, dar nu chiar în casă. Trebuie să ne căutăm ceva de făcut. Cu ceva timp în urmă aflasem de la Găbița despre un loc unde văzuse un experiment de ți se ridică părul măciucă în cap, la propriu. În poza primită atunci am recunoscut bobina lui Tesla, căci o mai văzusem când am fost la Muzeul lui Tesla din Belgrad. Mi-am zis: uite că nu mai trebuie să facem un drum până la Belgrad pentru a-i arăta și lui Răzvan experimentul, îl avem aici aproape. Trebuie neapărat să mergem la un moment dat. Și cred că a venit acel moment dat. Dar cum se numea muzeul ăla!? Ah, ăsta e: Casa Experimentelor! Păi să mergem!
Traversam podul peste Dâmbovița venind dinspre Rin Grand Hotel și văd în partea stângă scris mare pe o clădire CASA EXPERIMENTELOR. Oare intrarea se face pe aici, căci fațada asta nu este una foarte atrăgătoare. M-ar duce mai degrabă cu gândul la intrarea din spate, spre "culise". Se pare că pe aici se face intrarea. Chiar în fața clădirii este o parcare destul de încăpătoare, ar fi suficient pentru toți vizitatorii muzeului. Și chiar sunt câteva mașini parcate aici, dar nu prea știu cum au ajuns aici, căci dinspre Splaiul Unirii accesul este blocat de o barieră. Acum că s-o face intrarea prin altă parte sau că parcarea este privată, cu alt scop decât pentru vizitatorii muzeului, nu știu, dar nici nu îmi bat prea tare capul. Parchez mașina pe Splaiul Unirii, chiar în apropierea barierei și facem câțiva pași pe jos până la intrare. Da, asta e intrarea, chiar sub scrisul acela mare: Casa Experimentelor.
Pășim înăuntru puțin șovăielnic. Este destul de clar că suntem unde trebuie, căci am văzut din ușă deja câteva persoane ce participau la un experiment. Ne întâmpină o doamnă binevoitoare. Ne salvează de întrebările cum se procedează și ne îndrumă pas cu pas. Mai întâi avem jos un covoraș îmbibat în soluție pentru a ne dezinfecta încălțămintea. Apoi avem în stânga o sticluță cu soluție dezinfectantă pentru mâini. Urmează înregistrarea temperaturii. Suntem ok. Putem continua. Nu, programare nu avem. Acum, când scriu aceste rânduri, am citit între timp și informații de pe site-ul casaexperimentelor.ro și scrie că rezervarea online este obligatorie. Nu știam la momentul respectiv acest lucru, dar nu a fost o problemă, căci nu se depășea numărul maxim de persoane admis conform regulilor. Cred că e vorba de un maxim de vreo 30 de persoane. Citim un regulament. Ni se prezintă modul de desfășurare a activității. Se vede că doamna încearcă să ne prezinte toate informațiile cât mai succint și cât mai rapid, nedorind a ne răpi din timpul de joacă. Poate din acest motiv introducerea ar părea ca fiind făcută puțin haotic, dar am pornit la treabă lămuriți fără întrebări suplimentare.
A fost făcută o împărțire pe zone, delimitate de o panglică. Într-o zonă nu are acces decât o singură familie în același timp. Zona cuprinde vreo 5-6 experimente. După ce o familie părăsește o zonă, vine un responsabil al muzeului și dezinfectează toate aparatele pe unde se pune mâna, apoi poate intra o altă familie. Cred că înainte de covid nu era organizarea asta, întrucât ne-am mai trezit cu alte persoane invadându-ne teritoriul și nu erau doar copii.
Fiecare experiment are un set de instrucțiuni în română și în engleză. Cred că mai erau și în alte limbi, dar nu am fost curios să văd care sunt acelea. Înainte de a pune mâna la treabă este obligatoriu să citim mai întâi instrucțiunile. Hai că nu e chiar așa mult de citit. Totul este prezentat scurt și la obiect. Doar dacă vrei să afli mai multe detalii, poți întoarce foaia cu instrucțiuni și pe pagina a doua ai de citit "secretul din spatele magiei".
Ce să zic?! Am venit aici atras de experimentul cu bobina Tesla și am găsit aici mult mai multe experimente interesante.
Să începem cu ăsta!
Cică ar trebui să ne învârtim fără să atingem podeaua.
- Nu merge? Stai să încerc eu! Ah, nu pot, eu trebuie să mai slăbesc, am depășit cu doar câteva kilograme maximul admis.
- Atunci încearcă mami.
- Tot nu merge? Cred că e stricat.
- Mai bine recunoaște că nu ne pricepem noi.
Ne mutăm la alt aparat.
Trebuie să dăm la pompă ca să facem bule.
Dăm la pompă mai repede, mai încet, facem bule mai mici sau mai mari. Și toate urcă în sus în cilindru. Bula mai mare o fugărește pe cea mică, o ajunge și o înghite.
La un moment dat suntem întrerupți din activitatea noastră pentru a fi reuniți într-o altă cameră. Aici ni se prezintă experimentul cu bobina Tesla și experimentul cu generarorul Van de Graaff. Acestea 2 sunt prezentate doar de ghid, nu se pot face indepedent. Și cred că se face o reprezentație la 1-2 ore.
Modul de prezentare mi-a plăcut foarte mult. Având un termen de comparație, mi-a plăcut mult mai mult decât prezentarea de la Muzeul Tesla din Belgrad. Diferă publicul țintă și asta face diferența. Când te adresezi în special copiilor, trebuie să faci totul atrăgător pentru cei mici. Trebuie să faci explicațiile pe înțelesul lor, să faci comparații cu elemente din mediul lor, să folosești termeni din vocabularul lor. Astfel cușca lui Faraday a ajuns să fie comparată cu o cușcă de la zoo. Eu nu aș fi reușit să ma gândesc la asta, dar Răzvan a găsit o bună asemănare la aspect. Iar ghidul a dezvoltat: dacă la zoo cuștile sunt făcute să ne protejeze de niște animale sălbatice, periculoase, cușca lui Faraday este făcută pentru a ne proteja de un lucru periculos. Deci în cușcă este ținut elementul periculos. Și care ar fi ăla? Curentul electric? Fulgerul?
Păi când vorbim despre câteva sute de mii de volți cred și eu că trebuie ținut în cușcă.
Ce are așa special cușca asta? Păi gratii metalice în toate părțile, apoi o legătură printr-un fir metalic din cupru care ajunge să fie îngropat adânc în pământ. Apoi am ajuns să mai aflăm câte ceva despre împământare, paratrăsnet. Am primit temă pentru acasă să identificăm dacă prizele noastre de acasă au împământare și să identificăm paratrăsnetul de pe blocul nostru. Treaba e serioasă, cică să mergem la responsabilul scării, cel care are cheia de acces pe bloc, să îi spunem că avem un proiect la școală/grădiniță și trebuie să identificăm paratrăsnetul de pe blocul nostru. Trebuie să fie cel mai mare "băț" vertical cu un "guguloi" la capăt. Am mai aflat cum se formează fulgerele. Păi vântul împinge norii, aceștia prin frecare se încarcă electrostatic și se descarcă când ajung într-o zonă cu nori care nu sunt încărcați. Și-acum aflăm câteva comparații: cu descărcarea electrostatică ce se întâmplă uneori când te dai pe tobogan, cu descărcarea electrostatică cu o altă persoană. Uite așa am aflat că și mașina noastră este o cușcă Faraday pentru a ne proteja de fulgerele, doar că de data asta în interiorul cuștii nu stă elementul periculos, ci elementul ce se dorește a fi protejat. De asemenea și avionul este o cușcă Faraday.
Cine dorește să fie subiect pentru experimentul cu generatorul Van de Graaff?
Ăla eu, ăla eu! Lasă că mă duc eu. Stai să mă eliberez de metale și electronice de prin buzunare. Curea metalică nu am, în încălțări sper că nu am ceva metalic. Gata, sunt pregătit. Să urc pe piedestal. Să pun mâna pe globul "vrăjit". Să nu cumva să iau mâna de pe glob până ce nu s-a încheiat magia, adică până nu a oprit generatorul. Și pentru că nu prea am păr în cap, primesc din oficiu o perucă. Păi altfel cum să se vadă că mi se ridică părul în cap!? Experimentul a fost un succes, toată lumea a văzut cum mi s-a zburlit peruca, numai eu nu. I se face milă ghidului și îmi arată o oglindă. Ahaaa! Asta vedeți voi și eu nu văd. Acum să vedem cum arată o dragoste cu scântei adevărate! Cornelia este invitată să se apropie spre mine și să întindă degetul arătător spre mine, iar eu să îi întâmpin degetul cu arătătorul meu. Ne apropiem temători degetele. Nu se întâmplă nimic!? Hai mai mult! Și s-a declanșat! Un frumos ar electric între degetele noastre! Dureros? Nu foarte tare. Dar suficient cât să tresari. Mai testează o descărcare electrostatică și la nivelul picioarelor, prin încălțăminte. Au! Asta a fost un pic mai tare. Alți amatori nu mai există, așa că continuăm experimentele pe mine să fie showul complet. Acum trebuie să ridic mâna de pe globul magic. Ha!? Păi nu mi-ați spus că nu am voie să fac asta?! Mai întreb de vreo 2 ori dacă e sigur să fac asta. Bun, ridic mâna și apropii cotul de glob. Un nou fulgeraș. Cu această ultimă descărcare electrostatică încheiem. Închide ghidul generatorul, cobor de pe piedestal, mă descarc atingând cușca lui Faraday și mă pot întoarce în public. Hai că a fost distractiv.
Cam asta a fost, acum ne putem continua activitatea de unde am rămas. Sau nu că ni s-a ocupat zona între timp. Nu-i nimic continuăm cu următoarea zonă, oricum cam terminasem acolo.
Ce-o fi cu vasul ăsta cu apă albastră?!
Cică trebuie să învârim de "timona" aia ca să obținem un turbion.
Îmi aduce aminte de momentele când învârteam cu lingurița în ceai ca să dizolv zahărul.
- Ce faci, mami? Vrei să zbori cu racheta asta?
- Uite că pot și eu!
- Cum ziceai că se numește racheta asta?
- Liftul Baronului Münchausen! Știi cine a fost Baronul Münchausen?
- Nu.
- Un mare mincinos care a povestit cum s-a salvat dintr-o mlaștină în care el și calul său se scufundau. Cică s-au ridicat din mlaștină trăgându-se de păr în sus.
Patul ăsta plin de cuie ascunse pare destul de înfricoșător. De unde știu că se ascund cuie acolo? Păi doar ce trecuse pe sub panglică un copilaș de la vecini și a apăsat butonul roșu de lângă pat și i-am văzut misterul.
Nu știu dacă am curajul să încerc. Ar trebui totuși doar sub îndrumarea ghidului. Apare și ghidul întrebându-ne dacă vrem să încercăm. Când o văd așa zâmbitoare parcă îmi dă curaj. Hai că parcă aș vrea. Cornelia mă oprește: Stai că de data asta vreau eu! Bine, se aprobă. Se întinde pe patul plin de găuri.
La o apăsare de buton din găuri năvălesc în sus simultan o sumedenie de cuie ascuțite.
- Ești bine? Cum e? Cum te simți? Te gâdilă?
- Simt niște înțepături la călcâie, în rest e ok.
- Uite că ai ajuns să testezi și Patul Fachirului!
- Ăsta este bun să dormi neîntors.
Hai să pedalăm! Mami, mă ajuți să urc în șa?
Dăm la pedale să producem curent electric.
Iar din panoul de bord putem selecta la ce vrem să folosim energia produsă.
Ne place biciclistul, luminile și muzica. Am fi vrut să fierbem oul, dar au uitat să pună apă. Și aspiratorul funcționează, dar cred că ar fi făcut bulbuci dacă aveau apă în vas.
Să îl testăm și pe ăsta!
Învârtim de tulumbă, apăsăm pe pedală, tragem de fire și producem sunete. Mai mult de-atât nu am înțeles.
Hai să vedem cum funcționează pendulul ăsta cu mai multe bile!
Fascinant! Dacă depărtezi o bilă din margine
și îi dai drumul să lovească celelalte bile, din capătul opus se va desprinde o bilă din margine și se va depărta.
Dacă depărtezi 2 bile din margine
și le dai drumul simultan să lovească celelalte bile, din capătul opus se vor depărta 2 bile.
Cred că este ușor de ghicit ce se va întâmpla și cu 3 bile.
Având în total 6 bile, oare ce se va întâmpla când depărtezi 4 bile
și le lași să cadă spre celelalte?
Dar cu 5?
Aici vine partea interesantă, când depărtezi mai mult de jumătate din bile, din capătul opus se vor desprinde tot atâtea bile câte au fost folosite la lovitura inițială, adică se vor desprinde și o parte din grupul celor folosite la lovitură. Cu alte cuvinte unele se vor plimba când într-o parte, când în cealaltă, spre deosebire de până acum, când unele se plimbau în timp ce celelalte se odihneau. Iar când se departează mai puțin de jumătate există unele bile care rămân tot timpul pe loc. Acum întreabă Răzvan dar ce se întâmplă dacă le ridici pe toate 6?
Păi în cazul ăsta se comportă ca un pendul clasic cu o singură bilă, se vor plimba toate când într-o parte, când în cealaltă și nu se vor mai ciocni între ele.
Roata asta mare ce-o fi făcând?
Este un yoyo uriaș.
Se pare că suntem la capitolul oscilații.
Să vedem cum se mișcă și șerpișorul ăsta.
Hai să facem puțin valuri!
Să ne facem amprenta mâinii!
Să ne jucăm cu Turnul din Hanoi!
Cu mașina asta pornim din interior.
Dar ajungem pe exteriorul benzii.
Tocmai am condus pe Banda lui Möbius.
Ne mai jucăm puțin cu magneți.
Bățul ăsta este drept.
Nu înțeleg cum poate să treacă printr-o fantă curbă.
Traseul cel mai scurt se vede care e, dar care o fi oare cel mai rapid?
Se pare că la capătul opus bilele ajung în ordine inversă după lungime, adică cel mai lung traseu este parcurs cel mai rapid. Asta datorită formelor acestor trasee.
Să plimbăm cu barca capra, varza și cu lupul.
Este vorba de binecunoscuta problemă:
Care este numărul minim de traversări pentru a trece o capră, o varză și un lup de pe un mal pe celălalt al unui râu cu ajutorul unei bărci știind că în barcă poate să urce doar câte un personaj, iar pe mal nu au voie să rămână singuri capra cu lupul (știm noi de ce), nici capra cu varza (de asemenea știm noi de ce)?
Răzvan a pornit bine. A luat prima oară capra, a continuat cu varza, dar când să o lase pe mal și-a dat seama că o să fie mâncată de capră, atunci a primit o mică sugestie că ar putea lua înapoi pe barcă capra. De acum transportul a mers strună.
Testăm frecarea pe diverse tipuri de materiale.
Hai să vedem ce muzică îi place nisipului! Prima încercare a fost un eșec. Nisipul nici nu ne-a băgat în seamă.
Aplicând puțin sacâz pe arcuș poate face minuni.
Muzică?! Poate pentru "urechile" nisipului, că pentru urechile noastre este o scârțâială îngrozitoare.
Hai să producem și altfel de zgomot!
Foarte multe jocuri de iluzii optice... la care nu prea am avut răbdare.
Nu știu ce-ți făceau ochelarii ăia, că eu nu i-am testat. Pot spune că purtătorul părea amețit bine.
Hei, mami! Nu pe acolo!
Jocuri de oglinzi...
Încearcă tu să desenezi privind în oglindă!
Asta a fost simpatică.
Miști mâna stângă în timp ce mâna dreaptă o ții pe loc.
Și vezi în oglindă că mâna ta dreaptă s-a apucat să se miște de capul ei. Doar eticheta de la mână o mai dă de gol, că nu e dreapta cea adevărată.
Ne plac umbrele. Și astea multicolore.
Și cele din camera obscură.
Ce vezi tu puiule acolo? Că eu nu văd nimic.
Ee, eu văd ceva frumos.
Fulgerele astea din sticlă ne fascinează.
Iar globul ăsta seamănă foarte tare cu unul de vrăjitoare.
Sigur nu mă frig fulgerele astea?
Poate doar dacă pui o foiță de staniol între deget și glob.
Nu ne-am putut abține și ne-am cumpărat și noi un glob din ăsta cu plasmă, să ne jucăm cu el și acasă.
Ce pot spune este că am petrecut mai bine de 2 ore aici și nu ne-am plictisit deloc. Dimpotrivă, ne-a plăcut foarte mult. O să mai revenim cu siguranță. Ce i-a plăcut lui Răzvan cel mai mult? Jocul "capra, varza, lupul", bicicleta, pendulul ... toate!
Un loc ca ăsta mi-aș fi dorit și eu să vizitez când eram mic.
