Ieri am fi vrut să începem cu Muzeul tehnic, însă nu am reușit pentru că nu avea program. Azi însă nu ne mai scapă, scrie că este deschis. Muzeul Național Tehnic (MNT) Profesor Inginer Dimitrie Leonida este amplasat lângă Parcul Carol. De fapt intrarea în muzeu se face chiar din Parcul Carol, căci eu am făcut 2 ture cu mașina căutând intrarea și nu am găsit-o. Până la urmă am oprit mașina și am continuat căutarea pe jos. Hai că am oprit bine, dacă este să ne luăm după afișul de pe acest gard.
Am parcat mașina în zona 2, am trimis sms pentru 1 oră de parcare, însă s-a dovedit a fi insuficient, așa că am mai prelungit cu 1 oră. Am intrat pe poarta cu afișul, nu pare a fi intrarea principală, căci noroiul este cât casa azi, pe timp de ploaie. Suntem totuși la colțul clădirii care trebuie. La prima intrare stau afară 2 persoane la fumat, întreb de muzeu, nu e aici, următoarea intrare!
Intrăm! Ne întâmpină binevoitori mai multe persoane. 10 lei intrarea și 10 lei taxa foto. Abia așteptăm să vedem ce lucruri interesante vom descoperi în interior.
La intrare găsim un Cadillac, un început promițător.
Lângă acesta mai este un exponat interesant. Însă dacă nu m-ar fi întrebat Răzvan ce este, nu aș fi avut curiozitatea să aflu. Aș fi zis că este ceva legat de mașină, mai precis de motorul mașinii și aș fi trecut mai departe. Este un aparat de zbor individual. Interesantă denumirea de rucsac zburător, dar având în vedere că îl pui în spate ca pe un rucsac, ar avea sens.
Și mult mai multe lucruri interesante aveam să descoperim în continuare.