Avenul Borțig adăpostește un bloc imens de gheață, al doilea ca mărime din țară după Ghețarul de la Scărișoara. Ghețarul poate fi văzut de pe marginea avenului, iar vizitarea propriu-zisă a ghețarului poate fi făcută doar cu echipament specializat de speologie.
Pentru a ajunge la Avenul Borțig se poate urma din Camping Glăvoi marcajul punct galben, care pe prima parte a drumului este comun cu punct albastru, ce duce la Cetățile Ponorului. La despărțirea celor două marcaje se continuă pe marcajul punct galben până la un indicator spre Avenul Borțig, acesta aflându-se la aproximativ 30 de metri distanță. Pentru că marcajul punct galben reprezintă traseul Circuitul Galbenei, tot din Camping Glăvoi se poate urma marcajul punct galben în sens invers, care duce spre Ghețarul Focul Viu și Piatra Galbenei. Dacă s-a urmat traseul invers, pentru a ajunge la Avenul Borțig trebuie să se urmeze marcajul punct galben cu margine dublată, ce pornește din apropiere de Piatra Galbenei și are indicator spre Avenul Borțig.
Mai multe detalii pot fi găsite aici.
Poziționarea obiectivului pe hartă